Deșert
Au luat foc pădurile, miriștea,
melcii au luat-o la fugă care-ncotro...
Pompierii trag de ploaie
așa cum amanții
trag de sânii femeilor înfierbântate,
nimic din ce-am visat -
doar geamul deschis către moarte.
Ieși, îți spun, din inima mea,
șarpe cavernos,
trag de cravata cu picățele, se-năbușă,
acesta este spasmul nerușinării
celor ce trec
prin sângele hoațelor de bărbați,
mă opresc să respir
și toate lucrurile devin inutile,
la ceasul acesta mă-ntreb
de ce în patul în care am adormit
nu e nimeni,
de ce am mâinile arse și
de ce trec cu plugul peste morminte.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Goteanschii. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.