În urma mea va înflori grădină

să faci o casă, să sapi o fântână şi să sădeşti un pom acestea erau reperele trecutului
iubirea nu trebuia povestită sau dovedită, ea trăia şi respira alături de noi
desparte-mă-n cuvinte şi-n silabe, adună-mă din spaime şi tăceri
şi vei descoperii ceea ce nici eu n-am ştiut

nu am făcut lucruri deosebite, nu am fost nici erou în pijamale
am încercat să trăiesc, aşa cum m-am priceput
şi cred că nu toate cuvintele au căzut în pământ sterp
şi multe încă hibernează. sunt în aşteptare

când eu va fi trecut de la sămânţa la floare, şi de la floare la sămânţa
iar câmpul de maci îmi va-îmbrăca-n uitare urmele-ostenite
voi reveni ploaie-potop ştergându-mă de tot din în

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

fie vouă toată urâţenia lumii
şi asemeni lui Midas, tot ce atingeţi să dispară
prefăcut în bulgări de aur pentru răscumpărarea păcatelor

aici putea fi raiul pe pământ, dar l-aţi făcut loc sterp şi fără viaţă
asemeni spiritelor care-au semnat pactul
îmbrăcând haina blestemului

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de îmbărbătare

hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur şi simplu îţi sare în ochi
şi te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aştepţi confirmarea din partea unui orb
dar nici viaţa nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă

cineva şi-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colţ.
m-am aplecat şi le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură şi abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute

avem atât de puţin să ne mai spunem
încât cuvintele par ruşinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaştem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când dimineţile se strecoară în pat lângă noi.

va fi şi-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-şi drumul
poate că va ploua puţin, poate că va fi arşiţă sau poate că va fi iarnă
măcar iarna ţurţurii nu plâng. şi nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniştit, albind toate amintirile, ştergând toate urmele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de mac

Când amurgul pogoară pe macii în floare
Şi tăceri incandescente orizontu-nroşesc,
Incendiind lanul corolelor de aripi în soare,
Transcriu idealuri şi cohorte de vise-nfloresc.

Răspasurile acestor clipe etern-curgătoare,
Peste vămi de aşteptare, în dor, le retrăiesc,
Când amurgul pogoară pe macii în floare
Şi tăceri incandescente orizontu-nroşesc.

Cu surâsul tău eflorescent, de sărbătoare,
Vino, iubito,-ntr-o solemnitate de firesc,
În lanul verii pârguit de-atâta adăstare;
Poeme de maci în amurg să-ţi dăruiesc
Când amurgul pogoară pe macii în floare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria gustului...

Am încercat astăzi bucuria gustului..
Cereale cu spice ascunse În ziua de ieri,
sub brazda profundă a unei tăceri,
să-mi dospească şi să-mi crească firesc,
iubiri ce pe câmp hoinăresc..
Seminţe de in albăstrii, culese tot ieri de prin vii,
cu gust de must şi amurguri târzii..
Sămânţa de floare de soare, cu uleiuri prelinse-n uitare,
dar cu gust de-nceput şi mirare..
Sămânţa dovleacului din grădină,
să-mi pună pe masă lumina, într-un festin de rutină..
Şi-un pumn de stafide rebele, aruncate ca o ploaie de stele,
aromate, uscate, frumos colorate,
vise ale boabelor de struguri, trezite din somnuri ciudate,
pe întomnate..
Şi ca un corolar, ca gustul să nu fie bizar,
un strop de miere, o adiere de aripi transparente, uşoare,
gust de ceară topită şi de albină în floare..
O revelaţie încântătoare,
ce-mi mângâie papilele atât de subtil,
într-o bucurie a gustului meu de copil...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Dom' director...
Lia: Ce-i cu dânsul?
Lucian: Dânsul trebuia să fie comandantul acelei misiuni, a navei dumnealui, "Vulturul".
Lia: Şi?!
Lucian: Şi... Asta mă pune serios pe gânduri. Prea multe coincidenţe deodată! Pe de o parte, "Vulturul" – proiectul dumnealui de diplomă, misiunea spre Proxima, a cărei comandant trebuia să fie... Pe de altă parte, "Pacifis" – proiectul meu de diplomă, aceeaşi misiune spre Proxima, eu – comandantul... Şi atunci?! Oare chiar n-a intervenit dânsul cu nimic pe lângă Comisie, să aranjeze astfel încât eu să fiu numit în funcţia de comandant, doar pentru că eram preferatul dânsului? Chiar a făcut asta?!
Lia: Luci, iar începi?! Nu te mai chinui! Credeam că ai depăşit faza asta. Sunt convinsă că n-a fost aşa. Îmi pare rău pentru ce ţi-am spus anul trecut. Mi-am cerut scuze, de mai multe ori chiar...
Lucian: Nu, Lia... Nici tu n-ai priceput nimic... Nu-i din cauza a ceea ce ai spus tu! Întotdeauna am avut această bănuială şi n-am reuşit încă să scap de ea; e prezentă în mintea mea. Pe naiba! Dacă dânsul chiar a făcut asta, n-am să-l iert niciodată!
Lia: Luci, calmează-te, te rog! Nu vorbi astfel! Nu era nimic rău în faptul că domnul director te considera favoritul dânsului. De-a lungul acestor ani, am avut ocazia să te cunosc destul de bine şi pot spune că-l înţeleg perfect! Şi n-ar fi nimic rău nici dacă dânsul ar fi încercat să intervină în vreun fel în favoarea ta. Dar nu cred că a făcut acest lucru, pentru că tu n-ai nevoie de favoruri din partea nimănui, nici măcar din partea dânsului...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare este frumoasă şi-n sămânţa ei, pentru că ea şi-a lăsat frumuseţea pe mai departe, însă depinde cine o culege şi-n ce pământ o creşte!

Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul

când cerul pare că se leagă de pământ
cum Prometeu legat de stâncă spre eternă răzbunare
e semn că o potecă leagă lăcrima de vis
şi-împărăţia se arată celui care vede

cuvintele-s corăbii părăsite
care străbat tăceri spre tihna unui port
de multe ori, primesc la bord bucăţi de viaţă
ce se vor smulse de un vultur hămesit

arca se-ascunde printre vârfuri ostenite
corăbiile prin prăpăstii de uitare
Titanicu-şi ascunde neputinţa
cuvintele, multe uitate, încă speră

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

My best moment

încă nu am ajuns la sfârşit să-mi plătesc biletul întreg
dar dacă privesc în urmă nu văd nimic deosebit
toate momentele au trecut cumva pe lângă mine ignorându-mă

revoluţia şi-a lăsat rând dar eu nu am aflat şi am ratat momentul
mă chinuiam să aprind lumânarea să citesc o rugăciune
dar picioarele m-au lăsat şi am căzut în uitare

toţi kilometri străbătuţi suferă pentru că nu-şi cunosc originea
eu nu au văzut kilometrul zero şi nici nu i-au auzit strigătul muşcat
dar paşii mă duceau cumva mecanic fără să se numere

cei şapte ani atârnă greu, mă dor umerii. îmi dau lacrimile
şi toate cuvintele flutură batiste în urmă. păcat de toate cărţile uitate
păcat că tocmai acum am rămas fără cuvinte...

şi da... my best moment doesn't exist

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte norul şi ia-i ploaia

bucură-te când căldura soarelui te copleşeşte cu sărutări
şi lacrima norului te strânge la piept cu drag

cerul meu e negru. de supărare. sau poate de furie
şi nici măcar nori nu sunt. e o stare, o angoasă, o aşteptare
o uitată apocalipsă. o chemare.

cuvintele se uită jur-împrejur neliniştite
noaptea minţii şi-a plantat filtre şi nimeni nu trece fără certificat
două lucruri se verifică: paşaportul şi limba. coloana a fost decretată inviolabilă

din preaplinul vorbirii, mă înalţ cu toate cuvintele
strânse în versuri... nefrecventabile
dar numai aşa devin nor pe cerul meu întunecat. şi plâng...

norii au fost identificaţi ca duşmani.
comanda la mine! a zis...
foc!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Am fost floare de măr,
într-o copilărie frumoasă,
prinţesa cu rochia roz.
Visam,
să devin un măr de aur.
Lumea-şi vedea încă de ale sale
când sămânţa mărului
a încolţit miraculos.
Şi, cum Dumnezeu
ne împlineşte mereu visele,
azi mă regăsesc întreit.
Pe cea mai tânără
ramură, o floare nouă
cântă soarelui de,, ziua bună!,,.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Ştiu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i aşa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, aşa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puţin şapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aş face, oricât aş încerca... De fapt, am şi încercat, de mai multe ori chiar, în fel şi chip, însă n-am reuşit; sentimentul mă depăşeşte...
Sonya: Înţeleg, sau cel puţin încerc. Deci, n-am nici o şansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă câmpul

Mă cheamă câmpul,
cuvintele ard în cormană,
stelele sar pe obadă,
ca din trecerea mea pe un dig...
Mă cheamă câmpul,
pe coala albă de zăpadă,
dar bat vânturi
din patru anotimpuri,
în etuva memoriei!
Sămânţa fulgeră în traistă
şi cu degetele resfirate,
dau să semăn
rodul bogat în primăvara ploioasă,
Mă cheamă câmpul
şi trebuie să semăn cuvinte...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu...

eu nu ştiu să trăiesc frumos, să curăţ mărul cu cuţitul şi să-l aşez apoi în farfurie
prefer să muşc, să-mi înfig colţii-n pulpa albă şi zeama să se scurgă spre bărbie

Dumnezeu trebuie clădit nu găsit
nu ajunge să ridicăm biserici, temple zidite pe spaime
ca să se lege suflet de suflet, trebuie să adăugăm iubire
şi să dospim cu sânge, lacrimi şi sudoare
pentru că omul, în adâncul fiinţei sale nu-i decât
o biată floare ce tânjeşte după iubire
după ploaia ce aduce viaţă în respiraţia uscată a deşertului

Ierusalime, nu am venit să iau locul nimănui chiar dacă toată lumea aşteaptă
departe de mine gândul sau fapta tocmite pe ură
aşteptarea ca orice alt lucru îşi are un sfârşit
chiar dacă uităm de cele mai multe ori începutul
trăirea mă desparte de moarte şi prezentul desparte cerul de pământ
iubirea e singura floare ce-ar trebui sădită în sufletele oamenilor
dar nu mai sunt grădinări că să ne îngrijească

vă-îmbrac în lumină, m-acoperiţi în uitare, speriaţi de atâta iubire

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semănătorul-culegător

Eu mă întreb de multe ori,
Dacă-am fost bun semănător
Dacă sămânţa, ce-am ales
Va face rod bun de cules.

Privesc la fii mei pe rând.
Nici nu le trece azi prin gând
Din câtă muncă s-au ivit
Şi câte nopţi i-am ocrotit!

Sunt mai înalţi şi sunt vânjoşi
Toţi trei sunt nişte Feţi-Frumoşi
Şi-n fiecare văd ceva,
Smuls parcă din fiinţa mea.

Parcă sunt gemeni sau tripleţi!
M-am prelungit în aste vieţi
Cu suflet de semănător,
Cu mii speranţe pe ogor.

Mă văd trăind peste un veac
În care am lucrat cu-n ac
O broderie minunată
De vieţi şi nu-s însingurată.

Voi fi prin ei culegător
Şi fericită-n viitor
Căci fiecare va purta
Mesajul din sămânţa grea.

Şi o nepoată răsfoind
Album de poze sau citind,
Va aminti de ziua-n care
Am semănat spre neuitare,

Cuvinte multe din iubire,
Copii să intru-n nemurire,
Flori vesele spre încântare
Şi viaţa ei spre continuare.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!