Violenţa domestică

cuvintele pot ascunde tot atâtea secrete ca şi tăcerile. şi cortina cade
cineva priveşte curios în culise dar de peste tot numai priviri arestate de spaimă
şi culoarea cerului se preschimbă în lacrimi mute şi grele

amprentele se citesc mai greu în buzele crăpate, arse de sete
şi doar mirarea mută mai poate scoate la suprafaţă vânătăile ce se ridică din adânc
pământul suflă mai greu când i se ridică cucuie pe fruntea netedă a câmpului

gunoiul se aşează în capul mesei la împărţitul bucatelor
cartea se retrage sfioasă şi nici bunăcuviinţă nu se simte prea bine
codul de onoare a fost zidit la temelia minciunii

au minţit poporul cu televizorul...
spălătoria partidului şi-a făcut treaba
oponenţii sunt tot mai puţini şi mai fără vlagă dar speranţa...

speranţa nu moare... nu mor caii când vor câinii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile pe care nu le-am scris

stau cuminţi. nu plâng, nu se vaită, nu cer. aşteaptă
când şi când ies la poarta sufletului şi privesc lung către niciunde
e modul lor de a protesta. în tăcere.

cuvintele pe care nu le-am rostit sunt cumva diferite
sapă la temelia încrederii şi caută scăpare
chiar dacă ştiu că niciodată nu vor apuca limina tiparului

tăcerile mele sunt ca albastrul cerului. senine.
norii vin şi pleacă. culorile se amestecă liniştit sau cu violenţă
dar albastrul rămâne albastru şi tăcerile rămân tăceri

din adâncul neundelui atotcuprinzător se ridică imaginea unui arbust
ce se încăpăţânează să trăiască. nisipul se strânge în jur ca o cazemată sufocandu-l,
dar el tot mai are puterea să ridice câteva frunze la soare, dezvinovăţindu-se

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Când viaţa greu te va-ncerca
Şi-n suflet teama-ţi va ploua
Prieten drag, tu nu uita:
Speranţa moare ultima!

Nu te lăsa încovoiat
De drumul greu, întortocheat
Ce soarta ţi-l aşterne-n faţă
Nu-i fă pe plac la şugubeaţă!

Ridică fruntea către cer
Doar Dumnezeu nu-i efemer
În rest toate sunt trecătoare
Pe-a omului vieţii cărare.

Când zorii te-or găsi plângând
Primeşte-mă la tine-n gând
Şi lasă-mă să-ţi fiu aproape
Durerea să ţi-o duc departe.

Tâmpla pe umăr să ţi-o ţin
Şi să-mi laşi mie al tău chin
Să-ţi răcoresc cu blândă sărutare
Ochii aprinşi de lacrimile-amare.

Şi gândurile negre, rând pe rând
Să plece,-n urmă linişte lăsând
Şi să se-audă şoapta ta:
"Speranţa moare ultima!"

....................................................
Nu-ngenunchia în faţa sorţii
Nu te-aşeza în rând cu morţii
Prieten drag, crede ce-ţi spun
Nu-i vreme-acum de "Rămas bun!"

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

când speranţa moare
ce a mai rămas?
inima ce doare...
nu are nici glas!!

nu e drum pe care
poţi ca să mai mergi!
cauţi alinare..
doar in vechi poveşti!

când speranţa moare
cerul e cu nori..
ninge chiar de-i soare
unul... e din doi!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papirusurile vieţii - I

Citesc printre lacrimi
Şi mă devoră tăcerile – strigătul mut,
Creierul neoxigenat plin de bacteria
Atâta trecut prezent viitor pierdut!

Citesc printre lacrimi
La marginea tuturor imperiilor nevăzute,
Corpul în delir viruşi şi bacilli fragmentându-l
Atâţia luptători mor pe baricade fără ca să lupte!

Citesc printre lacrimi
Din profeţii de altădată care-au scris
Dumnezeu când să se întoarcă
Şi morţii să se topească-n proriul abis!

Citesc printre lacrimi
Pagini rupte dintr-un posibil destin,
Priviri orbesc în false patimi
Trufaşului faraon i se închin!

Citesc printre lacrimi
Şi viaţa în taină mi se zbate,
Au pus peste tot viruşi şi venin,
Pământul se culcă pe patul de moarte?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de puternic!

ştiu că nu crezi. este chiar greu de crezut. dar e adevărat.
sunteţi Dumnezei a spus El. dar cine să-L creadă
când pe străzi se moare cu zile
şi nu mai este nimeni să spună "Lazăre vino afară"
în momentul în care ai deschis ochii, ai văzut lumina
şi lumina vine la picioarele tale, cerându-şi iertare
la prima ta răsuflare, aerul a plecat purtându-ţi aura şi puterea
iar când ai pus picioarele pe pământ
pământul s-a înfiorat, recunoscându-te de stăpân
numai ploaia şi vântul nu par să te asculte
încă fac ce vor ele
dar uită că la început a fost cuvântul
şi cuvântul se desprinde cu greu de buzele tale
de dulceaţa sărutului tău

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să joci în visul altcuiva

da, sunt momente şi momente aşa cum sunt şi visele
treci pe stradă şi cineva întoarce capul să te vadă
să-şi întipărească pe retină chipul tău
dar tu nu ştii, iar celălalt nu înţelege

noaptea se strecoară prin paturi sărutând uitările
dintre toate nespusele, un vis îşi ţese pânza
peste visător şi visat, numai că tu eşti în poveste
şi nu ştii că eşti eroul salvator din visele celor din jur

dimineaţa se freacă la ochi speriată
visătorul se desprinde cu uimire
visatul se ridică ostenit din zbuciumul nopţii
şi peste amândoi se ridică stolul întrebărilor nespuse

de ce eu? de ce el? ce piesă incredibilă domnule...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două momente de uşurare în fiecare seară pentru un manager de operă. Primul vine când se ridică cortina. Al doilea atunci când la final cortina cade fără niciun dezastru şi managerul îşi dă seama, recunoscător, că iar s-a întâmplat minunea.

citat din Rudolf Bing
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curios, aplauzele te ridică atunci când devii mai greu.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Aplauze (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ane pentru zidurile Europei

te sui în autocar şi pleci. nici măcar nu mai întorci capul. să vezi ce?
că toată jalea şi sărăcia s-au strâns la uşa vieţii tale?
îţi vine greu să pleci. dar şi mai grele sunt necuvintele din ochii ce te petrec
o să mă întorc. o să le arăt eu cât poate munci o femeie ca să scape
sărăcia e un blestem, o povară ce te striveşte
şi urli. în adâncul tău, în hăul ăla numit sacrificiu sau supliciu sau cum dracu l-o mai chema
mama îmi spune: du-te mamă. dar să ai grijă de tine. tata îmi spune doar du-te
Ilincuţa plânge iar Dodu tace. mă priveşte ca pentru ultima oară.
plecatul ăsta e ca o rană, îţi aduni pansamentele
le-înfunzi să nu picure şi te târâi
ştiu. toată lumea moare. dar puţini sunt cei ce îşi pun capăt zilelor.
de Crăciunul asta voi trimte bani. cât o să pot.
de Paşte o să trimit cadouri
iar de Crăciunul celalt o să le duc eu darurile
să pot să mă bucur de bucuria lor
...
visele nu mor decât dacă nu sunt hrănite
dar puţine, foarte puţine ajung să se crească, să dea roade.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de îmbărbătare

hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur şi simplu îţi sare în ochi
şi te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aştepţi confirmarea din partea unui orb
dar nici viaţa nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă

cineva şi-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colţ.
m-am aplecat şi le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură şi abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute

avem atât de puţin să ne mai spunem
încât cuvintele par ruşinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaştem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când dimineţile se strecoară în pat lângă noi.

va fi şi-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-şi drumul
poate că va ploua puţin, poate că va fi arşiţă sau poate că va fi iarnă
măcar iarna ţurţurii nu plâng. şi nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniştit, albind toate amintirile, ştergând toate urmele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa-ntruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi greu va fi plânsul

Tu
cel ce aşchie rupi
din sufletul dezgolit

toceşte-ţi gheara flămândă
peste pietrele arse
să nu-ţi crească în carne muguri fierbinţi
şi greu va fi plânsul...

Cuvintele-săbii ce-ţi curg
ca veninul din colţul de şarpe
săpa-vor o groapă în timp
şi nu vei simţi lunecarea
în adâncimea-i rotundă.

Ori crezi că vei dăinui
pe soclul de smoală zidit
peste un suflet plăpând?

Ascultă cum şuieră vântul
şi norii cum sparg un petic de cer
pământul crestând cu limbă de foc...

Veni-va o vreme când vei cerşi îndurare
şi orb va fi ochiul
şi surdă urechea
şi greu va fi plânsul...

poezie de Getty Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

Probabil nici n-a fost iubire
Şi nici iertare nu a fost,
O vorbă cât o amăgire,
S-a repetat fără vreun rost.

Pesemne nu a fost duioasă
Şi practic nici n-a corespuns,
Iar noaptea – aceea sperioasă
Înc-a rămas fără răspuns.

Probabil n-am avut curaj
Să stăvilim un biet reflux,
Iar dorul – simplu ancoraj
A devenit slogan de lux.

Speranţa n-a fost îndeajuns,
Iar motivarea prea subţire,
În lacrimi mute s-a ascuns,
Probabil, nu a fost iubire.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ridică?

Cine ridică povara din mine
Când cuvintele sunt îngeri de lumina,
Cu rădăcină...
Cum se poate înălţa întreagă memoria
Spărgând zidurile frunţii cu toată furia?

Cine-mi poate lua dreptul de-a nu uita,
Când inima se frânge ca liniştea,
Când mâinile ce-mi întind ciocanul şi cuiele
Sunt aceleaşi ce mi-or dăinui numele?

Cine desprinde de flacari risipa...
Cine-mi ridică aripa?!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Mă-ntreb la răsărit şi la apus, pe unde-mi umblă gândurile toate?
Răspunsuri caut, doar pe unde nu-s şi nimeni să-mi răspundă, nu mai poate.

Nu mă priveşte nimeni cum deschid, din când în când un ochi înspre lumină,
Tăcerile, poemele,-mi ucid şi versul meu e doar păcat şi vină.

Şi cum să fie, când nu mai sosesc, nici primăverile ca altădată?
Iubirile, pe rând, se ofilesc, speranţa e în ceruri suspendată.

Albastrul moare pe spinări de chrişti, însângerat sub lovituri de ură
Şi cum să îndrăzneşti să mai exişti, când doar blesteme înfloresc pe gură?

Dospesc orgolii şi în bob de grâu, că, plouă cu venin şi cu otravă,
E doliu şi în apa mea de râu şi salcia-ngenunche, grav bolnavă.

Şi marea, Doamne, a rămas în larg, nu mai sărută ţărmul şi-o să moară,
Ca o corabie fără catarg, ca un arcuş, fără a sa vioară.

Nu mai răsar şi nici nu mai apun. S-a-nghesuit şi timpul de durere
Într-un balon anemic de săpun, cu rănile deschise, la vedere...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ca un câine

Timpul ca un câine latră uneori,
Trăiesc idei, mor cu idei, mai şi trăiesc,
Dumnezeu a vrut pace, dar tot mai apr răni grave
Pe suprafaţa pământului, este un om mai mare
Acest pământ, iar timpul latră la el.
În faţa cui să-ngenunchiez, poate în faţa mea?
Poate mi-e sete doar de moarte?
Poate vreau să intru în imperiul întunericului?
Fără spaimă. Nu este ceva eroic, dar nici să trăieşti
În nemurire nu e ceva eroic.
Mai bine noi vom prinde infinitul chiar de coarne,
Aşa, să-i rupem dinţii, coarnele, să-l dezvăţăm
De lunga sa domnie peste noi.
Eulalie, sunte şi lumină, un idol se ridică şi-apoi moare.
God gave a loaf to every bird, poftim. OK?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!