Ane pentru zidurile Europei

te sui în autocar şi pleci. nici măcar nu mai întorci capul. să vezi ce?
că toată jalea şi sărăcia s-au strâns la uşa vieţii tale?
îţi vine greu să pleci. dar şi mai grele sunt necuvintele din ochii ce te petrec
o să mă întorc. o să le arăt eu cât poate munci o femeie ca să scape
sărăcia e un blestem, o povară ce te striveşte
şi urli. în adâncul tău, în hăul ăla numit sacrificiu sau supliciu sau cum dracu l-o mai chema
mama îmi spune: du-te mamă. dar să ai grijă de tine. tata îmi spune doar du-te
Ilincuţa plânge iar Dodu tace. mă priveşte ca pentru ultima oară.
plecatul ăsta e ca o rană, îţi aduni pansamentele
le-înfunzi să nu picure şi te târâi
ştiu. toată lumea moare. dar puţini sunt cei ce îşi pun capăt zilelor.
de Crăciunul asta voi trimte bani. cât o să pot.
de Paşte o să trimit cadouri
iar de Crăciunul celalt o să le duc eu darurile
să pot să mă bucur de bucuria lor
...
visele nu mor decât dacă nu sunt hrănite
dar puţine, foarte puţine ajung să se crească, să dea roade.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau regrete

Când tu departe vrei să pleci,
iar eu acasă să rămân,
Când ochii-n lacrimi mi-i îneci,
ascultă vorbele ce-ţi spun:
Du-te, du-te! Dar nu mă lăsa.
Du-te, du-te unde-i casa ta.
Pleacă, pleacă dar nu fără mine.
Pleacă, pleacă, vin şi eu cu tine.
Dacă tu pleci singur ai să rătăceşti.
Vreau să mă asigur că încă mă iubeşti.
Pierdut în lumea mare, uşor mă vei uita,
Din ochi lacrimi amare, faţa îmi vor brăzda.
Nu-ţi mai spun băiete du-te, du-te. Nici să pleci.
Nu mai vreau regrete, iubire vreau în veci.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavi de lectură

nimeni nu-i poate lua omului cunoaşterea, nici măcar sărăcia
adună-mă strigă orice foaie rătăcită
citeşte-mă spune cuvântul
şi totul care te-înconjoară
nu aşteaptă decât o privire curioasă
şi o întrebare. a câta oare?
sunt oameni care îşi dau somnul pe câteva pagini
sunt oameni care îşi pun mâinile sub pernă
şi sunt oameni care nici măcar nu ştiu ce să facă cu mâinile
citeşte-mă spune cuvântul
dar cine mai are timp
şi cine-i mai aude şoapta?
cititul te fură din lume şi te duce departe
dar oricât de departe te-ar duce tu nu eşti singur
alături de tine sunt eu, povestea
şi poate şi povestitorul
sufletele noastre sunt la unison
noi cei bolnavi de lectură
suntem alungaţi din cetate
pentru că riscăm să îmbolnăvim lumea
noi, cei bolnavi de lectură
putem discerne
putem zări lumina
şi celorlalţi le e teamă de lumină
iar soarele cade sfărâmat în bucăţi pe pământ

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate şi dorinţă

Eşti liberă! De ce nu pleci? Hai, du-te
spre lumi ce le-ai crezut demult pierdute,
dar le-ai dorit şi ai visat la ele,
iar aripile încă nu-ţi sunt grele!

Îndreaptă-ţi zborul către zări senine
c-un cântec ce s-ar auzi mai bine
decât în locul trist în care-o viaţă
simţeai cum bucuria îţi îngheaţă
doar la vederea gratiilor care
îţi îngrădeau şi dreptul la visare.

De ce nu pleci? Rămâi doar pentru mine?
Eu sunt bătrân, sunt altfel, nu-s ca tine,
iar ce cânt eu... e-o biată poezie
cu stări ce par, adesea, utopie.

Eşti liberă să faci... ce vei alege!
Dorinţa ta e, pentru mine, lege.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

citat celebru din Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a încheiat o etapă, acum o iau de la capăt. Şi nu e uşor să o iei de la capăt când ai ajuns undeva în vârf şi toată lumea îţi spune: "Trebuie să te menţii, acum să te vedem ce faci." Am luat-o de la capăt făcându-mi meseria, amintindu-le oamenilor ce sunt şi, mai mult decât atât, având curajul să mă şi arăt. Eu, ca femeie.

citat din Alessandra Stoicescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiiarnă

Hai iarnă fă-ţi bagajul şi du-te, du-te, du-te
Nu-mi încerca răbdarea că fac atac de cord
Cât te detest! Spun multe şi vrute, şi nevrute,
Te-aş îngropa de vie, sub nea, la Polul Nord!

Să nu mai vii la mine, nu eşti bine primită
Nu-mi flutura Crăciunul, căci nu cred în minuni
Nu sunt nici slab de înger să-ţi cad întru ispită,
Ca pentru două zile să te suport trei luni!

Dispari cu-a ta zăpadă şi gerul tău sinistru,
Cu nopţile devreme şi ţurţurii tăi reci
Îţi jur că dac-o clipă aş fi eu prim ministru,
Aş da o ordonanţă să nu mai vii în veci!

Cum să-ţi suport fiinţa când Martie-mi zâmbeşte,
Când mugurii pe ramuri petrec de fac prăpăd?
Prin simpla ta prezenţă mă strângi ca într-un cleşte
Hai, pleacă, du-te, du-te, nu vreau să te mai văd!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne ajută

E plin de flori şi de culoare pe câmpuri şi în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri şi puţin verde, câteodată.
Eu ce să-ţi fac? Tu ai ales să îl iubeşti pe el. Îţi place.
Ţi-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ţi vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înţelegi că-n viaţa asta, nu toţi sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îţi trebuie şi ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculţi ce-ţi spune, să renunţi.
Tu vrei să muţi din loc un lucru, dar sunt munţi.
Nu e nici deal şi nici câmpie, n-ai cum să reuşeşti.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubeşti?

Atunci să-ţi dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deşi îţi spune să m-asculţi, inima nu.
Şi tu cu sufletul trăieşti mai mult, gândeşti puţin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: N-ai adormit, Luci?
Lucian: Nu, mamă. Nu pot.
Diana: Te înţeleg, dar va trebui să te odihneşti.
Lucian: Probabil că voi reuşi mai târziu, iar dacă nu, am să recuperez orele de nesomn după lansarea navei. Voi avea destul timp...
Diana: Poate vei avea, poate nu... Ar fi mai indicat să dormi şi-n noaptea asta, pentru ultima oară acasă.
Lucian: Pentru ultima oară... Ce ciudat sună! De ce pentru ultima oară, mamă? Crezi că nu mă voi întoarce peste 13 ani?
Diana: Te rog, nu spune aşa ceva nici măcar în glumă! Te vei întoarce, bineînţeles, dar pentru ultima oară, acum.
Lucian: Mda, acum...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul

Vine Crăciunul înc-o dată,
De ce nu eşti aicea, tată?
Eu nu mă bucur, simt o teamä,
De ce nu eşti cu mine, mamă?

Cât aş vrea să vâ fac cadouri,
Dar voi mă priviţi din tablouri,
Mi-e-atât de dor să v-aud glasul,
Tresalt, crezând că vă simt pasul!

Ce sărbători aveam cândva,
Chiar de lipsea câte ceva!
Azi, ce folos că am de toate?
De veselie nu am parte!

Ce dacă nu mai sunt copilă?
De când v-aţi dus, mă simt fragilă;
E drept, sunt mai bogată azi în sfinţi,
Însă mai săracă cu doi părinţi!

Şi pentru voi, am înălţat un brad
Şi pentru voi, din cer, steluţe cad;
Pe Isus l-aş colinda în Ajun,
Să vă lase-n vacanţă de Crăciun!

Vă aştept ca pe Moşul blând şi bun
Că tot aş mai avea ceva să spun:
Încă o dată, să vă mulţumesc
Să vă declar din suflet: vä iubesc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem împotriva elegiilor

Oh, dragoste, ce-i cu atâta argumentaţie?
Sunt obosită de toată vorbăria ta pioasă.
Mai mult, sunt sătulă şi de morţi.
Ei refuză să asculte,
aşa că lasă-i în pace.
Să nu-ţi mai calce piciorele prin cimitir,
ei sunt preocupaţi de moartea lor.

Fiecare aruncă întotdeuna vina pe ceva:
pe ultima litră de tărie golită,
pe cuiele ruginite şi pe penele de pasăre
care s-au prins în noroiul de pe pragul la intrare,
pe viermii care au apărut după urechile pisicii
şi pe predicatorul cel cu buze subţiri
care refuză să se prezinte când este chemat,
cu excepţia acelei zile pline de purici ţupăitori
când, decrepit, a intrat în curte
căutând un ţap ispăşitor.
M-am ascuns în bucătărie după săcoteiul cu rufe vechi.

Refuz să-mi amintesc de morţi.
Iar morţii sunt la rândul lor plictisiţi de toată tevatura asta.
Dar tu – dă-i înainte,
du-te, du-te, coboară
acolo în cimitir,
stai jos acolo unde crezi că se află chipurile lor;
sprovăieşte cu visele tale triste.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui "îmi pare rău", toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut... La vârsta asta poţi spune că ai câştigat întregul univers şi ţi-ai pierdut sufletul, nu-i aşa? De când te cunosc, ştiu că ţi-ai dorit două lucruri: pe Ashley şi destui bani ca să poţi trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum eşti destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea şi, în sfârşit, îl ai şi pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ţi mai ajunge nici asta.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inés (Ieşindu-i în întâmpinare): Eduardo!... Eduardo!
Eduardo: Inés, viaţa mea!
Inés: La ora asta se vine?!
Eduardo: Întotdeauna vin la două. (Cu un ton smerit.)
Inés: Şi acum e trei.
Eduardo (Arătându-i ceasul): E două fără un sfert. Vrei să te convingi? (Arătă spre ceasul de pe şemineu) Uite, şi ăsta arată aceeaşi oră.
Inés (jignită): Mă rog, mă rog: ai dreptate. Ce iubit delicat, care se târguieşte cu mine pentru fiecare minut! Oricând i se pare prea devreme să vină şi totdeauna târziu, când trebuie să-şi ia rămas bun de la Inés a lui; iar bătăile inimii şi le programează după tic-tac-ul cronometrului său!
Eduardo (Rugător): Inés!
Inés: Du-te... Du-te... Nu e încă ora două... Mai sunt cinsprezece minute... Du-te pe strada San Jeronimo; faci o plimbare căscând gura la trecători şi la două fix te întorci.
Eduardo: Inés!
Inés: Păi dacă asta e ora la care vii de obicei! Asta ar mai lipsi! Ce-ar spune Observatorul Astronomic dacă ai sosi în avans?
Eduardo: Iartă-mă, pentru numele lui Dumnezeu!... Am greşit.

replici din piesa de teatru Sau nebunie, sau sfinţenie, Actul I, Scena a 5-a, scenariu de Jose Echegaray (1877)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai 25 de ani!

Măi nepoate, măi băiete, nu eşti bun de nici o treabă,
Te joci la calculator... pregeţi mai rău ca o babă!
Nici la muncă nu ţi-e gândul, nici nu mi te duci la şcoală,
Toată lumea azi munceşte, doar tu stai cu mâna-n poală.

Toate-n lume au un rost, pâinea trebuie câştigată,
Tu nu ştii decât să judeci. Mmă-ta e vinovată
Că nu mi te-a pus la treabă, cu toate că a-ncercat,
Tu arunci vina pe ea, zici că nu eşti vinovat.

Spui mereu că îţi e lene, dar să mănânci nu ţi-e greu?
De-aş fi-n locul mamei tale, ar fi vai de capul tău!
Ai 25 de ani băiete, du-te, caută-ţi de muncă,
Dacă nu ţi-a plăcut cartea, fă ceva la o adică.

Pune umărul degrabă şi ia hamurile vieţii,
Nu sta cu mâna întinsă, cu ochii pe toţi pereţii.
Mergi şi termină-ţi liceul, ia şi fă o facultate
Doar cunoşti şi tu proverbul,, Ai carte, o să ai parte!"

Fii băiatul ce-am sperat, că de mititel te ştiu,
Du-te, munceşte oriunde, ca să ai bănuţul tău,
Fă-i pe plac măicuţei tale, c-are sufletul pustiu,
Luptă-te şi fă-ţi un rost! Ascultă cuvântul său.

Unii merg din zori la muncă şi-n acelaşi timp la şcoală;
Nu mai fac atâtea nazuri. Leneşul adună boală!
Du-te, munceşte oriunde, fă la fel ca alţi colegi,
Dacă nu, să iei aminte: "Ce semeni, aia culegi!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (10 mai 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiicei mele, căsătorindu-se şi intrând în familia Yang

Am avut toată ziua inima grea,
Pentru că trebuie să pleci atât de departe.
Căsătoria unei fete, departe de părinţii ei,
Este lansarea unei bărcuţe pe un fluviu imens.
... Erai foarte mică atunci când a murit mama ta,
De aceea am fost deosebit de blând cu tine.
Sora ta mai mare ţi-a purtat de grijă,
Iar acum plângeţi împreună şi nu vă puteţi despărţi.
Asta îmi face mâhnirea şi mai amară,
Deşi este normal ca tu să pleci.
... Neavând din copilărie mamă să te îndrume,
Cum vei şti să-ţi onorezi mama soacră?
Sunt o familie excelentă; vor fi drăguţi cu tine,
Îţi vor ierta greşelile.
Cum familia noastră este atât de curată şi de săracă,
Nu le vei putea oferi zestre pe măsură.
Fii linişită şi respectuoasă, aşa cum trebuie să fie o femeie,
Îngrijită la vorbă şi la aspect, atentă la exemplele bune.
... Înainte de amiază ne despărţim,
Nu se ştie pentru câtă vreme...
Încerc mereu să-mi ascund sentimentele –
Dar, deodată, ele devin prea grele pentru mine,
Când, întorcându-mă îmi văd fetiţa
Cu lacrimile curgându-i pe obraz.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să suport mai uşor privirile insistente, mergând în baston, îmi închipuiam că lumea mă priveşte, pentru că aş fi frumoasă. Dar eu nu sunt o femeie frumoasă. Acum ştiu cum se simte o femeie frumoasă: toată lumea se uită la tine. Cred că poate fi foarte enervant, uneori.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogurile însingurării

spune-mi ceva frumos
aş vrea dar nu ştiu prea bine ce şi n-aş vrea să rănesc
spune-mi că...
ai o casă frumoasă, ai o maşină super şi îmi plac toate lucrurile tale
ceea ce dovedeşte că ai gust
ştiu. am gust, am miros, scot sunete şi pot fi pipăit
îmi plac postările tale pe facebook şi pe twitter
s-ar putea să-ţi placă şi patul dacă ajungi în el
şi bucătăria, şi micul dejun preparat
şi barul şi biblioteca
şi cred că nici prezervativele nu-s chiar aşa de urâte
vezi? ştiam că o să te superi. din cauza asta...
nu văd... tăcerile m-au orbit
şi cuvintele, cuvintele s-au îmbrăcat cu trupul meu
ducându-mă de nas
eu nu ştiu să vorbesc aşa ca tine, dar
darurile se dau de Paşte şi de Crăciun adică la naştere şi la moarte
de ce eşti aşa de rău
eu? rău? glumeşti
cum poţi spune despre cineva că e rău dacă nu îl cunoşti?
îmi ştii casa, maşina, hainele
dar pe mine, pe mine mă cunoşti? dacă aş dispărea ce ar rămâne în urmă?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zile, sunt ani

am obosit să mai gândesc. înghit nemestecat. şi vărs
regurgitarea mă linişteşte pe moment
dar sunt alte ore şi alte zile pline de otravă
şi sunt oameni şi oameni care au mâinile pline de otravă
mulţi din ei poartă mănuşi, dar nici mănuşile nu sunt sută la sută sigure
otrava se strecoară. şi se acumulaza în corp.
de aceea se spune din vechime că vine o vreme şi vine o plată
pentru orice se plăteşte
dar indiferent de cât ai strâns nu poţi plăti pentru o gură de aer în plus
te adună ea de pe drumuri. moartea nu-i mofturoasă
nu refuză şi mai ales nu iartă
cândva îmi doream o stare de normalitate
încet-încet am uitat ce îmi doream
iar astăzi nici măcar nu mai ştiu cum să doresc
şi ce să doresc
doar mă uit lung, pierdut cumva
şi cerul mă înţelege.
e singurul care nu mă ceartă că mă uit la el
şi ca să-mi facă pe plac mai trimite când şi când câte un nor
şi ne jucăm amândoi de-a ghicitul
jucăm fazan pe nori
şi sunt momente când chiar câştig
şi atunci plouă şi mă curăţ de toată urdoarea strânsă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care e rostul vieţii mele?

Mă duc cu copiii în centru, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţii, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,, Pachetele sunt puţine!" – spune primarul – mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Vreau să dăm mână cu mână şi să dăm afară hoţii,
Să fim unul lângă unul şi să ne unim cu toţii.

Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?
Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Şi să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!