Incertitudini

Ploaie de lumini nenumărate se-aprind,
Pe-n serat pe bolta necuprinsului senin,
Ca opaiţele-n noapte ard mocnit
Şi veghează-n somnul cel din noapte,
Visele triumfale ale sufletului ce pribegeşte
În alte timpuri şi-n străine universuri.

Noaptea-i sfeşnic pentru suflet,
În umblătul răzlet, la întâmplare,
În sferele înalte, ale unor ţinuturi,
Care rămân discrete şi nebănuite,
Iar noi culegem fărâme, vagi idei,
Din puţinele aduceri aminte.
Şti-vom noi vreodată de-ale lui plimbări?

Ghicitori învederaţi se cutează-n aventura
De a citi şi -n astrele nopţii, destinul,
Răspuns profetic din lăcaşuri sacre,
Dau de ştire-n grabă omenirii însetate,
Despre cursul vieţii enigmatic.

Străbunii noştri căutând necunoscutul,
Colindând, umblând pe căi terestre sau navale,
De semnele stelare, de- i Carul mic sau Carul mare,
Orion sau alte constelaţii, ce croiesc pe cer trasee,
Conduşi erau, busole în căutarea azimutului
Şi locuri noi descopereau pentru alte începuturi.
Stelele-s călăuze –n viaţa noastră pământeană.

Precum în cer aşa şi pământ,
În armonie cu cosmosul au apărut,
Din vremuri antice şi mai demult,
Minuni ale lumii, edificii bizare,
Care par a fi căi de comunicare,
Cu o fortă mare, intrinsecă,
Şti-vom noi vreodată sorgintea,
Mesajelor stelare în viaţa pământeană?

Simbolul stelei il regăsim adesea-n,
În inflorescenţe pastelate fel de fel,
Să fie un alt şi nedecriptat mister?

poezie de Georgeta Ganea (11 martie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul îi un grăunte de nisip
Ce curge măsurat într-o clepsidră
Şi zboară spre cei stăpâni pe zare ce
Cu al lor chip invizibil construiesc zăgazuri
Pentru alte infinite şi neprevăzute începuturi.

Timpul se preumblă pe scări imaginare,
Croite-n astral cu trudă infinită de Graţia divină
Şi veghea-ndeaproape a cetei îngereşti
În cursul lui ireversibil, enigmatic.
Spre alte destinaţii aventuroase,
În lungi călătorii spre astre luminoase.

Timpul îi nemilos şi trece –ntr-o clipire,
Ca frunza stacojie ce-n ploaia toamnei reci,
Dansează unduios în acordul adierii
Şi într-un ultim suspin, al disperării
Se stinge şi –n eterna lume ea se pierde.

Timpul îi parfumul florilor de câmp,
Se stinge odat cu vremea ce-a trecut
Şi se pierde-n văzduh şi-i nevăzut.
Şti-vom noi vreodată oare
Acea poartă fermecată spre care el pleacă
Ce drumul l-a deschis către adevăratul vis?

Timpul îi ţărmul mării agitate,
În care valuri multe se sparg oftând
Că –i trecător, dureros şi neiertător
Când o ultimă secundă ceasul bate
În astă viaţă care-i o fărâmă de realitate.

Timpul îi o fata morgana şi spre ea păşim
În neantul lumii hrănind iluzii deşarte.
Zadarnic însă, el se pierde-n perdeaua de ceaţă
Cu fiece zi, noapte şi clipă ce-o trăim
Şi ducem cu noi durerea lui nemiloasă
Pentru ce-a fost şi nu va mai fi.

Timpul îi fumul focului aprins,
Din sufletele noastre îndurerate,
De pendula ce-n inimă sacadat ne bate,
În drumul ei spre fascinanta eternitate,
Unde poate adevărul suprem să-l descoperim.

Timpul vindecă-n tăcere răni ascunse şi durere,
Generos în urmă ştie să păstreze vii
Melancolice şi vajnice amintiri,
Ca-n a noastră existenţă cât pe pământ trăim,
Trecutul să ni-l redefinim, prezentul să-l clădim,
Pentru o cauză înţeleaptă învingători să fim
Şi eterni ca el în univers, să devenim.

poezie de Georgeta Ganea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luna martie observaţi cum constelaţiile de iarnă apun din ce in ce mai devreme, în timp ce dinspre est răsar altele noi. Alte stele, alte zone de cucerit. La mijlocul ţi sfârşitul primăverii observaţi cum Ursa Mare (Carul Mare) se vede din ce în ce mai bine, adică din ce în ce mai sus pe cer. Tot cu ajutorul acestuia puteţi identifica alte constelaţii. Porniti de la oiştea Carului Mare, adică cele trei stele care formează un arc. Mergeţi după curbura arcului şi daţi de steaua Arcturus, mult mai strălucitoare decât ele. Arcturus face parte din constelaţia Bootes sau Văcarul pe româneşte.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai avansaţi lecţiile aveau alte tematici; despre stoluri şi necesitatea lor. Interesantă mi s-a părut lecţia de geografie unde se vorbea de ţinuturi noi, necunoscute de toate vrăbiile. Desigur că erau invitaţi profesori din alte stoluri cu mai multă experienţă şi se pleca deseori în zboruri de recunoaştere şi punere în practică a lecţiilor predate. Întotdeauna stolul format din tinerii elevi era format şi din cei vârstnici pentru înţelegerea lecţiei predate în acea zi. Dar a doua zi lecţiile se reluau, pentru că viaţa vrăbiilor, ca şi pentru alte specii este o şcoală continuă care nu trebuia neglijată.

Mihai Leonte în Profesoara Vrăbiuţă
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima chemare

noaptea ţeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe ţărm şi iarăşi plec
eram o pasăre în noapte
şi cântul era şoaptă
dansam prin constelaţii în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceaţă
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deşiram poveşti
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un ţărm
se scurge cerul în adâncuri
şi pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârşit aprind cenuşa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet

alergând printre ani
mă loveam de spaţiul îngust, uzat,
al luminii
fereastra vieţii capta umbre
în neliniştea timpului
pocneau alte gânduri
aiurea, la întâmplare
zăvoarele lumii au închis inimi
în noapte desenasem cearcăne
sub ochii obosiţi ai sufletului
în amurg, pe ţărmul vieţii
un biet suflet
înfăşurat în ceaţă
veghează

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinuturi străine

Sus în cireşul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ţinut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Şi-am privit spre ţinuturi îndepărtate şi străine.

Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei –
Şi multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.

Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Şi cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraş în grabă.

De-aş găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aş putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre şalupe şi vapoare,

Unde, oriîncotro apuci, drumul cu dichis
Te duce direct spre insulele din Paradis;
Acolo copii iau prânzul când au chef
Şi toate jucăriile sunt vii, făcute din sidef.

poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Aleargă nebune Prin noapte, prin ploi Prea multe nevoi Şi clipele bune.
Rămâne un nor În noaptea tăcută, Când vine o ciută În crâng la izvor.
Pe drum infinit Se-nneacă în mare Fărâme din soare Lucind l-asfinţit.
Tăcut-au şi vrăbii În noaptea cu stele, Din basme cu iele, Piraţi şi corăbii.
Se scurge şi timpu', Născând generaţii Şi mor alte naţii, Ca şi anotimpu'.
Privesc iară cum Se-ntunecă zarea, La fel ca şi marea În vuiet de tun.
Se- nvolbură ceruri Mereu în răstimpuri, Din antice timpuri Cu cruntele geruri.
Oceanul de gânduri Îmi zboară spre veri Şi recile ierni, Spre alte pământuri.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un ecou

Noapte albastră te gândesc
Vise apar la poarta sufletului
Suflete în noapte se- ntâlnesc
Să povestească viaţa trupului

Capăt de vis tărâm al iubirii
Trăire curată cu inimi legată
Luna reală dă naştere fericirii
Bolta cerului de linişte brăzdată

Te-am aşteptat tu vis real
Şi sufletu -mi era pustiu
Te-arăţi pe cerul meu astral
Vis împlinit noapte să-ţi fiu

În mare Luna îsi odihneşte
Răzleţe raze calde de lumini
În ceruri liniştea domneşte
Visurile nopţii fac minuni

Vorbe şoptite glasul tău
Licurici aprinzi în noapte
Şi glasul meu într -un ecou
El îţi răspunde la ale tale soapte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noapte şi zi

Pe un colţ de noapte-albastră,
Ferecată-n lumea-i lină,
Şade-n cer, deasupra noastră,
Nemişcată, Luna plină.

Poartă straie de lumină
Iar privirea ei măiastră,
Strălucind diamantină,
Îmi pătrunde prin fereastră.

Din felia mea de lume,
Înspre alte zări celeste,
Printre stropi de-argint şi brume,
Mă strecor ca-ntr-o poveste.

Un ecou prelung aleargă...
Glas de corn în miezul nopţii,
Colindând pădurea largă,
Ca un cerb în voia sorţii.

Printre nori, c-o tremurare,
Suie-n taină visu-mi dulce...
Sub a zorilor răcoare,
Pe când Luna-ncet dispare,
Bolta-şi poartă-n Carul Mare,
Blând, Luceferii să-i culce.

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (septembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anglia contemporană mi se pare un loc absolut fascinant - dar dacă aş şti ceva mai mult despre alte locuri, sau alte vremuri, poate nu ar mai fi.

citat din Jonathan Coe
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lângă Carul Mic
sus pe cer Carul Mare –
noapte de noapte

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vedem Ursa Mare la stânga Polarei, peste şase ceasuri o vom vedea sub Steaua polară, tocmai la orizont, iar dacă noaptea ar fi destul de lungă, peste alte şase ceasuri am vedea Ursa sau Carul Mare la dreapta ei. În 24 de ore Carul Mare se reîntoarce la locul de unde a plecat; de aceea, dacă observăm într'o seară Carul cel Mare la stânga Polarei, a doua zi, la aceeaşi oră, îl vom vedea tot acolo.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim pe un bulgăre din piatră şi metal care înconjoară o stea banală, care este una dintre cele 400 de miliarde de alte stele care fac parte din Calea Lactee, care este una dintre miliardele de alte galaxii, care alcătuiesc un univers care ar putea fi unul dintre un număr foarte mare, probabil, un număr infinit, de alte universuri.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un campionat. Ieşim dintr-un cerc al existenţei şi păşim în altul, ceva mai mare, cu alte provocări pe care, precum în primul, trebuie să le ducem la bun sfârşit pentru a ne continua experienţa noastră de viaţă.

citat din David Luceac (iunie 2015)
Adăugat de Tom
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise plecate cu muntele la mare

Am pus inima nopţii în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că eşti la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiţi de aburii iubirii,
Uităm să păşim în alt anotimp.

Rămânem conectaţi
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre "încotro Doamne"

Dumnezeu mi-a dat destulă răbdare ca să îndur viaţa asta
sau poate că răbdarea s-a născut şi a crescut în mine
liană căţărătoare căutând lumina

de când m-am născut am învăţat şi urmat câteva precepte
dar tot viaţa mi-a dovedit că lumea se schimbă
şi ar cam fi timpul ca şi preceptele mele să se schimbe

să nu minţi. să nu furi. să îţi iubeşti aproapele. erau odată
dar minciuna a devenit politică de stat iar hoţia e ca diploma de onoare
cât despre iubire, nici ea nu mai ştie cărui gen literar aparţine

am obosit Doamne. ştiu că viaţa e incredibilă ca un test grilă
dar Doamne, dacă tot joci şah cu mine
surprinde-mă cu mutarea finală şi dă-mi mat.

o nouă partidă, alte mutări... alte timpuri...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!