Despre "încotro Doamne"

Dumnezeu mi-a dat destulă răbdare ca să îndur viaţa asta
sau poate că răbdarea s-a născut şi a crescut în mine
liană căţărătoare căutând lumina

de când m-am născut am învăţat şi urmat câteva precepte
dar tot viaţa mi-a dovedit că lumea se schimbă
şi ar cam fi timpul ca şi preceptele mele să se schimbe

să nu minţi. să nu furi. să îţi iubeşti aproapele. erau odată
dar minciuna a devenit politică de stat iar hoţia e ca diploma de onoare
cât despre iubire, nici ea nu mai ştie cărui gen literar aparţine

am obosit Doamne. ştiu că viaţa e incredibilă ca un test grilă
dar Doamne, dacă tot joci şah cu mine
surprinde-mă cu mutarea finală şi dă-mi mat.

o nouă partidă, alte mutări... alte timpuri...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el şi ea
noi vom face,
voi aţi stricat
ei, ele... oare la ce se uită?

cum să-l recunoasc?
asta e greşeala celor mulţi.
tu vrei să recunoşti şi apoi să iubeşti
recunoştinţa vine şi ea după iubire
yin yang, el şi ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă

şi mai ales... cum să mă iubesc?

atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
şi m-am jertfit împărtăşindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget şi fiinţare

şi am iubit: lumină şi întuneric, foc şi apă
bogat şi sărac, prinţ şi cerşetor
curajos şi laş, sincer şi ipocrit
sfânt şi păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
şi am iubit chiar când nu mai puteam

iubirea arde, pustieşte. iubirea urăşte.
iubirea potopeste. ş iubirea pribegeşte
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
şi te înaltă ridicându-te din mormânt

Lazăre?
îţi urmez Doamne...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

simt că viaţa nu mai are răbdare. cuvintele joacă în faţa ochilor
muzica are alte sonorităţi, aerul are alt gust
şi nici ideile parcă nu mai sunt fluide. au colţuri şi ţepi
şi lasă în urma lor pete de uitare. sângerez. sunt tot o rană

vin alegerile! vin alegerile! dar eu aleg de când mă ştiu
fiecare zi este o nouă alegere, fiecare oră mă obligă
telefonul îmbufnat şi-a ars bateria. până şi lucrurile mor
dacă nu sunt băgate în seamă. aveam un bec. s-a scuturat

toamna asta e incredibilă. a sufocat verdele cu prea multă iubire
acum împrăştie aur pe toate aleile şi cerne lumina
aerul rugineşte, se desprinde uşor şi cade sfidând gravitaţia. e plutire.
aşa cum numai visele desprinse de pe geana dimineţii se lasă purtate

către niciunde...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

din surâsul dragostei m-am născut şi eu
şi mângâierile mi-au fost hrană să cresc
în braţele mamei zâmbea Dumnezeu
alături de mine cu suportul ceresc.

de mică am crescut univers de iubire
pământul mi-a fost leagăn şi învăţător
lumini îngereşti mi-au pătruns în privire
în arborele vieţii sunt ramul uimitor.

rândunici îşi fac cuib între frunzele mele
nici o furtună nu mi-a stat în cale
am urcat Golgota şi am ajuns la stele
au nins peste mine visuri magistrale.

mă confesez la Lună vorbim amândouă
din poezia sufletului se prelinge rouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda mortului

Am avut o viaţă
Cu litere mari.
M-am născut fără să ştiu,
Dar am învăţat multe:
Să merg, să număr, să iubesc...
Am făcut totul de nota 10.
Mi-a plăcut să se scrie despre mine
Doar cu litere mari.
Un singur lucru nu am învăţat:
Să mor.
Viaţa e ca un examen la care intri
Fără să ştii ceva,
Iar când ieşi, uiţi tot.
Nu mă duc să văd rezultatele,
Că sunt scrise mărunt!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena-i gata

păcat doar că eşti mort

viaţa asta e o scenă şi noi toţi suntem actori, sau cel puţin aşa se spune
dar viaţa e plină de clişee şi de cuvinte înălţătoare ce rod asemeni hamului
încât te întrebi, ultima lacrimă cărui vis neîmplinit o oferi

sunt grădini misterioase, ignorate pentru că nu au programul afişat
cuvintele emigrează în cuşti şi trag obloanele dar pentru că nici aşa nu scapă
intră în greva foamei. tac. oricum nu are cine să le mai audă în această cacofonie

viaţa îţi da câteva palme la început, te îmbăiază, şi te parfumează la final
fără să-i pese dacă ai apucat să-ţi înveţi rolul sau nu, ea trage cortina şi pleacă
are alte cuvinte de legănat. alte nume de potrivit. alte roluri de dat

hei tu! hai în scenă... numai ai grijă că sufleorul... ne-a părăsit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna de la capătul drumului

poate că... ştiu. mulţi sunt speriaţi... şi eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se ştie că orice fenomen are o finalitate.
şi viaţa e tot un fenomen. fenomenal aş putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înţeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că şi tu ai fost ca ei
şi uneori chiar şi tu uiţi
uiţi pentru că acum acum ai mai multă răbdare
şi altă înţelegere a lucrurilor
acum ştii că orice ai face, soare îşi vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
şi nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viaţa e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
şi atunci când se termină bateriile
înţelegi că ai ajuns
la capăt
şi îţi iei o binemeritată pauză

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ţi-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în graţii
Şi eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Şi i-am încredinţat, Doamne,
Clipe, zile, nopţi, dimineţi
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundiţele din panglică albă înnodate de mama
Şi chiar şotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea şcolii.
Eu de bună credinţă m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Şi da, m-am întors,
Dar a dispărut şotronul
Vântul mi-a şoptit că l-a şters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit şi surd
Către cine şi cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Şi că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt şotron
Pe obrazul aceluiaşi pământ.

Mă fac una şi aceeaşi cu cărămida
Pe care-o strâng, şi-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat şi m-am născut.

poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nechiob show

Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viaţa frumoasă
şi absurdul mai firesc

Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate

Fără-un pic de răutate
viaţa nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă

Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune veşnică

Înţelepciune veşnică, Înălţime inaccesibilă,
Domn al sufletului meu,
nu te supăra dacă inima mea, care-şi uită nimicnicia ei,
astăzi ar dori să-ţi înalţe un dulce imn de iubire:
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

M-am născut pentru Tine,
pentru tine e inima mea:
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

Ce doreşti, o Domnul meu, să facă
pentru Tine acest suflet al meu,
atât de incapabil să opereze, atât de mizerabil
păcătos şi rău?

Iată-mă aici la picioarele tale,
singura mea Dragoste:
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

Viaţa mea, inima mea, corpul şi sufletul,
tot ceea ce eu sunt, Doamne,
totul la picioarele tale, dulcele meu Mire,
totul depun şi dăruiesc,
Ca jertfă de iubire mă consacru Ţie.
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

poezie clasică de Sfânta Tereza de Avila
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă spăl de poporul meu...

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!

poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spăl

de poporul meu!

Dacă-mi vine alt miros

decât mirosul lui,

mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâini

şi mă las legat

de boarea de zăpadă

a poporului meu.

Mărul se poate spăla

numai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!

Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!

Pe maica mea

care m-a născut pe mine

am dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,

pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ai uitat de mine?

Unde-i, Doamne, porţia mea de bine,
Dup-o viaţă de amar şi chin?
L-ai gătat pe tot până la mine
Şi mă minţi cu una de venin?

Ai fost darnic însă cu necazul
Şi mi-ai dat cât am putut să duc
Iar când fu să trec şi eu pârlezul
Bucurie n-ajunsăi s-apuc...

Mi-ai găsit un rest de fericire
Pe-o juma' de gura să zâmbesc...
Am luat însă lacrimi în neştire
Zece vieţi de plâng nu le sfârşesc.

Îmi daduşi ca partener de drum
Omul fals, pervers şi mincinos
Să mă sting ca cel din urmă fum
Cu durerea jar mâncând în os...

Spune, Doamne, cu ce ţi-am greşit
Oare nu-s şi eu copilul tău
Viaţa mi se-apropie de sfârşit
Şi-avusăi parte numai de rău.

Lasă-mi, Doamne, anii ce-i mai am
Liniştiţi, şi dă-mi un strop de bine
Din iubire dă-mi măcar un gram
Să nu zic că ai uitat de mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi răgaz

Nu mi-a ajuns copilăria, Doamne!
Când a zburat, că eu n-am observat?
Când am trecut de la fete, la doamne,,
Căci jocul mi-a rămas neîncheiat.

Tinereţea a fost şi mai grăbită,
Până să muşc adânc din al său măr,
Brusc, mi-am găsit speranţa ostenită,
Aveam gânduri triste şi-argint în păr!

Iubirea... n-o s-ajungă niciodată,
Ştiu că mi-ai dat mai mult decât la mulţi,
Doar că eu am împărţit-o pe toată,
La Feţi-Frumoşi şi la copii desculţi...

Ce să fac, nu-mi ajunge ziua, Doamne,
Din noapte câte-un ceas, ca hoţul, fur;
De ce şi primăverile-mi par toamne
Şi planurile-mi nu mai au contur?

Nu-mi mai ajunge viaţa, pentru toate;
Vezi câte mă apasă pe grumaz,
N-aş vrea să las lucrul pe jumătate,
Te rog, Doamne, mai dă-mi puţin răgaz!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că Tu eşti Lumina

În pustiul vieţii, când am rătăcit,
M-ai ajutat, Doamne, şi mi-am revenit.
Mi-ai arătat calea, care-i de urmat,
Cu iubire, Doamne, m-ai înconjurat.

Cum să trăiesc viaţa, Tu m-ai învăţat.
De răul din lume, Tu m-ai apărat.
De-atunci, cu credinţă, te slujesc mereu,
Că Tu eşti Lumina, Tu eşti Tatăl meu.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!