Timpul

Timpul îi un grăunte de nisip
Ce curge măsurat într-o clepsidră
Şi zboară spre cei stăpâni pe zare ce
Cu al lor chip invizibil construiesc zăgazuri
Pentru alte infinite şi neprevăzute începuturi.

Timpul se preumblă pe scări imaginare,
Croite-n astral cu trudă infinită de Graţia divină
Şi veghea-ndeaproape a cetei îngereşti
În cursul lui ireversibil, enigmatic.
Spre alte destinaţii aventuroase,
În lungi călătorii spre astre luminoase.

Timpul îi nemilos şi trece –ntr-o clipire,
Ca frunza stacojie ce-n ploaia toamnei reci,
Dansează unduios în acordul adierii
Şi într-un ultim suspin, al disperării
Se stinge şi –n eterna lume ea se pierde.

Timpul îi parfumul florilor de câmp,
Se stinge odat cu vremea ce-a trecut
Şi se pierde-n văzduh şi-i nevăzut.
Şti-vom noi vreodată oare
Acea poartă fermecată spre care el pleacă
Ce drumul l-a deschis către adevăratul vis?

Timpul îi ţărmul mării agitate,
În care valuri multe se sparg oftând
Că –i trecător, dureros şi neiertător
Când o ultimă secundă ceasul bate
În astă viaţă care-i o fărâmă de realitate.

Timpul îi o fata morgana şi spre ea păşim
În neantul lumii hrănind iluzii deşarte.
Zadarnic însă, el se pierde-n perdeaua de ceaţă
Cu fiece zi, noapte şi clipă ce-o trăim
Şi ducem cu noi durerea lui nemiloasă
Pentru ce-a fost şi nu va mai fi.

Timpul îi fumul focului aprins,
Din sufletele noastre îndurerate,
De pendula ce-n inimă sacadat ne bate,
În drumul ei spre fascinanta eternitate,
Unde poate adevărul suprem să-l descoperim.

Timpul vindecă-n tăcere răni ascunse şi durere,
Generos în urmă ştie să păstreze vii
Melancolice şi vajnice amintiri,
Ca-n a noastră existenţă cât pe pământ trăim,
Trecutul să ni-l redefinim, prezentul să-l clădim,
Pentru o cauză înţeleaptă învingători să fim
Şi eterni ca el în univers, să devenim.

poezie de Georgeta Ganea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi vine să crezi cum zboară timpul? Fie că faci ceva zilnic pentru tine sau nu faci absolut nimic, timpul zboară, iar balanţa vieţii noastre se înclină spre bine sau spre rău. Nu există nicio recompensă pentru pasivitate şi potenţial irosit. Viaţa pe care noi o trăim este preţul sau premiul pe care le obţinem în urma gândurilor, emoţiilor şi faptelor noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veşnica chemare
Spre mâine, spre sfârşit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător şi asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-acelaşi drum, de generaţii, timpul,
De-acelaşi ţel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naştem, graba ne cuprinde
Şi alergăm... Când drumul s-o sfârşi,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veşnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoşează?!
Ne-apropiem cu jale şi cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

Bucuraţi-vă că suntem toţi muritori
Când ştii că totul moare nimic nu-ţi mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferinţa e nemuritoare şi ea.

Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toţi ajungem odată la linia de final
Păsuiţi viaţa ca furnica nu ca un cal.

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Caut o poartă plină spre lumile din mine,
O separaţie clară între urât şi bine,
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă,
El, gentilom ucis de propria-i elegantă,

Duc timpul în trecut, îl trec eu pragul clipei,
Căci nu mai pot a duce blestemele risipei,
Când amintirea însăşi nu are adăpost,
Când lucrurile strâmbe înving fără de rost,

Duc timp în agonie, pe braţele-mi firave,
Sperând că-l pot salva de minţile bolnave
Care-i privesc sclipirea fiind cea de pe urmă,
Cât el într-o clepsidră, stors de durere, scurmă,

Refuz să mă opresc, refuz să-l dau pieirii,
În fond doar el cunoaşte drumeagul nemuririi,
În fond doar el cunoaşte ce cale se afundă
Şi unde e vârtejul, iubirii ce inundă,

Duc timpul în trecut, să-l vindec pentru-a fi
Iar el pentru aceasta adaugă o zi
După o alta stinsă, într-un jurnal secret,
În limba cunoscuta de orişice poet

Ce scrie despre-atingeri ce nu sunt trecătoare,
În lumea noastră moartă de-atâta tulburare...
Caut salvarea clipei, ca într-o transhumanţă
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun doctor din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun învăţător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun judecător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai generos faţă de om a fost, este şi va fi Timpul. Omul beneficiază de Timp pe gratis. Timpul niciodată nu iartă şi nimeni încă nu l-a amăgit. Doar Timpul într-o fracţiune de secundă îţi poate lua totul, chiar şi viaţa.

citat din Tudor Gorgos (7 iunie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem
Care să ne ajungă
Care să ne prindă
Să ne fie de prisos
În final fără de sfârşit.

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Şi, totuşi, viu odată, prin anii care zboară,
TRECUTUL, plin de forţe, mai viu e-n amintiri,
Reverberând litanii de zbor sau prăbuşiri,
Răsar din scene ceţuri crescând, să le-admiri iară...

Taci, suflete cu zbucium! Şi fugi de suveniri:

Nu toate-s scări spre ceruri; nu toate te-nălţară!
Lumina lor în tremur dorea mari străluciri,
Plăceri, miresme fragezi, eterne dulci iubiri,
Predominând parfumul splendorii cu tiară.

Dar TIMPUL mă-mpinsese spre AZI - o stea amară!

PREZENTU-i veşnic tânăr, poftind TRECUTU-afară...
De-i bun sau rău, cu toţi-l slujim cu poticniri.
Ştim însă că TRECUTUL, de stai să îl răsfiri,
E rădăcina noastră, şi-a lui chemare-i clară.

Cu două feţe-i TIMPUL: IERI-AZI - monedă rară!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va alina durerea

Tristeţea acestor zile
Este închisă şi limitată-n timp,
Ea se mişcă spre viitor
Într-un urcuş încărcat de suferinţe.
Dar toate aceste sentimente, care acum
Sunt atât de vii şi de prezente,
Nu-şi pot menţine proaspătă intensitatea
Pe măsură ce timpul începe vindecarea.
Oricum, o rană atât de adâncă
Nu va putea fi vreodată acoperită -n întregime;
Însă fiecare suferinţă devine,
De la o zi la alta, din ce în ce mai mică.
Nimeni şi nimic nu poate şterge definitiv
Urmele durerii înscrise în mintea ta;
Dar acolo sunt şi alte amintiri, mai luminoase,
Pe care timpul te va lăsa să le descoperi.
Deşi inima nu va permite, pur şi simplu,
Amărăciunii să dispară,
Ecourile se vor diminua –
Chiar dacă memoria rămâne.

poezie de Bruce B. Wilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii

Spre deosebire de timp
– deşi etern curgător,
prezenţă activă –
iubirea
– extaz şi durere,
dulce ispită –
e un dar vremelnic.
Indefinibil,
infinit şi ireversibil,
egoist,
nepăsător şi irecuperabil,
pentru unii, prea rapid,
pentru alţii, prea încet,
timpul ascunde prezentul
în intensitatea trăirilor.
Ceea ce contează:
emoţia iubirii
şi miracolul clipei.
Nu lăsa neliniştea aşteptării
să-năbuşe vocea interioară!
Urmează-ţi inima şi intuiţia!
Într-o lume sufocată
de durere şi vulgaritate,
doar ele ştiu
adevărul abisal de măreţ şi curat
al vieţii.
Ziua în care iubeşti
e ziua ta norocoasă.
Experimentată,
îţi argumentează relativitatea:
prins în dulcea-i mângâiere,
până şi timpul
îşi ignoră strigătul mut.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul suntem noi...

Timpul s-a pierdut pe ţărmul mării,
Şi-am fost îndrăgostiţii de altădată,
Când se vor limpezii în gânduri zorii,
Găsi-vom doar, o dragoste înnoptată.

Privind spre pâinea caldă şi pufoasă,
Vedem o frământare-a timpului din noi,
Ce construia o dragoste frumoasă,
Gândea în împărţirea, timpului la doi.

Să ne trezim curgând din ochi şuvoi,
Vibrând o clipă ascunsă în pietrele uitării,
Să ne-amintim, că timpul suntem noi...
Şi să ieşim din valurile mării.

poezie de Maria Richi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată că nici timpul în care trăieşti nu mai există cu adevărat, căci se pierde cu fiecare secundă, lăsând în urmă doar dâra argintie ce-alunecă la tâmplele încălzite de lacrimi. Timpul acela şi timpul acesta e putred, uitat în alte dimensiuni.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiece clipă

Fiece clipă este un drum spre plus infinit.
Lanţuri grele ferecă timpul...
Timpul nu s-a sfârşit.
Dar lunecă vag
Sub al vieţii catarg.
Orele s-au topit, nu mai ştim cum arată.
Sunt tăceri în noi şi pe hartă...
Se aude doar tic-tac-ul absurd
Prins ca între două felii de pâine,
Între cer şi pământ,
Între azi şi-ntre mâine.
Minutarul este o linie frântă,
Iar ceasul o radiografie 3D
Ce ne-a încorsetat visele.
Mi-am pus ochiul drept în cătuşe.
Şi când gândul bate la uşă,
Mă îmbrac în cămaşa de noapte
Şi plec mai departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!