Linişte şi taină...

Vreo cinci vreascuri, ard pe vatră, o ulcică fierbe-n spuză,
Lângă scară, latr-un câine, la o vrabie ursuză
Un papuc e ros în bot, celălalt, nu are talpă,
O bătrână, o icoană, uşurel prin curte calcă
A dus apă şi grăunţe, la o mână de găini,
Un cucoş, cucurigeşte, cu ambiţie-n vecini
Dinspre munte, bate vântul şi curând începe ploaie,
Fuga, fuga, zice biată, m-oi ascunde în odaie
Şi să plouă, să reverse, Domnul, ale lui potoape
Eu mi-am terminat pe azi şi mă pregătesc de noapte.
Să nu uit de oala aia, că de nu, mâine postesc
Doamne, lasă-mă aşa şi din suflet mulţumesc!
Că de-mi pot purta de grijă, mai fac umbră pe pământ
Căci în palmele zidirii şi eu pulberea îi sunt
Şi târziu, când somnul strânge împrejurul ei visarea,
Vin din lumi necunoscute, îngeri, binecuvântarea
Iar pe vatră au rămas, doar cenuşa şi cărbunii,
Peste care se coboară, pe-o fereastră, raza lunii
Şi par umbre însufleţite, toate câte-s prin căsuţă,
Liniştea e-aici stăpână, zână tainică, desculţă
Să nu tulbure odihna, celei ce visează raiul,
Că şi-a câştigat un loc, în etern să-şi poarte straiul!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme de iarnă

Pe drumuri izbite
De ger şi ninsoare,
Troiene-nrobite,
Se-nşiră bizare.

Mai fumegă coşuri
Prin satul bătrân,
Sub nea tremurând,
Adoarme-un salcâm.

Pe uliţe albe
Tăcerea-i stăpână
Şi doar prin poveşti
Apare vreo zână.

Tresare şi râul
În straie de gheaţă,
Dispare ecoul,
Se mistuie-n ceaţă.

Coboară amurgul
Geros şi cernut
Şi-aprinde un astru
Pe boltă pierdut.

În case se-adună
Poveşti lângă vatră
Şi murmur de şoapte
Din noaptea-ngheţată.

Din tainele iernii,
Troiene şi ger,
Iau viaţă fantasme
O noapte şi pier.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul nopţilor

La fereastră, vin buluc, visele din lumi sihastre,
Biciuind cu nostalgie, toate gândurile noastre
Şi-n arpegii lăcrimoase, fulgerul loveşte fulger,
Lângă tâmplele iubirii, picuri de-aşteptare-mi sânger.

Timpul, parcă-ncremeneşte suspendat de nori şi vânt,
Printre stropii pribegiei şi eu vis şi ploaie sunt
Ce-o să-ţi bată în ferestre, lăcrimare repezită
Din adâncuri, fiara clipei, din blestem va fi trezită.

Şi voi picura etern, peste lume, nopţi şi gând,
Tu, aşteaptă-mă-n odaie, de iubire fremătând
Pe-aşternuturi de mătase, dorul meu să odihnească
Niciun murmur, nicio şoaptă, de trecut să amintească.

La fereastră, vin vrăjite, iele, zâne, ursitori,
Şi petrec în dans nebun, până când se pierd-n zori
Mie-mi pare că-s aievea şi mă las în lumea lor
Pic cu pic, se-adună-n suflet, alte picături de dor.

Şi se fac lacuri adânci, mai în fiecare noapte,
O dorinţă, neîmplinită, cu pricepere să înoate
Şi cu braţele deschise, mai culeg eternitatea,
Visele, doar visele, îşi aduc supuse partea.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţă prin primăvară

Am mers desculţă prin primăvară
ca prin cuvinte
Ochii pierduţi au clipit
sub lacul supraomenesc al cerului
când floarea de cireşi
mi-a aşezat grămezi de umbre pe gene
jucându-se de-a îngerii
prin risipirile mele...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin ţărâna de stele...
Tăişul lunii întemniţat în noapte
mi-a luminat umerii
prinşi sub povara iubirii tale...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin lumi paralele
să nu trezesc umbra fructului
lumină zidită
în plâns de vioară....
Am mers desculţă prin primăvară..

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OCHII SOARELUI FIERBINŢI

Şi-a pus soarele-n amiaz
Ochelari, şi nu-l mai bate
Luna-n ochi, când şade treaz
Şi în cerul lui se zbate.

Şi-a pus chiar şi-un clop de pai,
Căci pământul fierbe-n spuză,
Iar în loc de ţol, sau strai
Şi-a pus licurici pe buză.

Peste pieptul plin de dor,
Peste burta atârnândă
Şi-a trecut un colţ de nor
Cu o lacrimă plăpândă.

În picioare-i... descălţat
Şi-acum lipăie prin ploaie
Şi-a pornit la agăţat
Cu bulendrele şiroaie.

Că şi-a pus ochii fierbinţi
Pe o stea ce-abia răsare
Şi ar cere-o la părinţi
Să i-o dea, de-i fată mare.

Căci s-a săturat de-un timp
Luna să o fugărească
Şi să fie-n contratimp,
Ea să-l tot îmbrobodească.

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel miez de noapte

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deşarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenuşa arsă de-amintiri, de plumb şi foc,
Nu-i nimeni prin oraş să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,

Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc nişte răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Şi-o umbră beată mai coboară nişte scări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte gravidă de lumină

Îmi bate seara la fereastră,
Cu aripile-i de catifea.
Oftări mi-ating în zbor doar inima...
Un joc de umbre şi de lumină...
Din netrăite vremuri vin negurile să mă prindă,
În mine câteodată grea liniştea se-adună
Din 'naltul cer o stea coboară pe o rază-a lunii
Ce scânteiază în ochii-mi adormiţi de vise.
Un haos mi-este noaptea,
Pustie şi neagră,
Sălbatică fiară ce geme cumplit,
În noapte -mi tresare speriat şi bietul ecut asfinţit...
Doar Luna, lin şi tăcut, ca-ntr-un alint,
Trece prin noapte cu şal de argint,
Urându-mi "Noapte bună!".
Noapte bună-i răspund nopţii
Cu gust de pelin,
Cu ochii trişti şi orbi...
Şi cred că sunt singurul nebun,
Ce o mai cântă-n vers!
În bezna orbitoare, crudă şi-nlăcrimată.
Se potoleşte furtuna, se culcă şi pădurea şi păsările tac...
S-au stins şi zgomotele-n sat...
Doar câinii mai suspină...
Şi câte un opaiţ mai face din când în când cu ochiul
O palidă lumină.
Şi somnul meu îmi e ca o străină în braţe,
Iar trupul, un drum trasat către singurătate,
Lângă o noapte gravida de lumină
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Răsturnat pământ în vatră
când cireşul nu mai latră
când găini din damigene
taie sticlele la vene
cu urechile în şauă
fuge calul cu ocauă
să ne-aducă de pe dealuri
de la mare ţărm şi valuri
de la munte vârf şi creastă
de la mamă o fereastră
şi din suflet o urare
până anul nu dispare!
Iar din vârf de crizantemă
să vă daţi în nări cu soare
Nu mai pot să scriu că vine
O urare...
doar de bine!
Vă îmbrăţişez pe toţi...
pe toate!
Şi-n iubire... mers pe roate!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sărman

Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan
Că din fondul de avarii
N-a rămas un gologan

Ce să mai zic de salarii
Care stau sub paravan?
Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan;

Proful cât e de sărman
În zadar invocă larii
Că lipsesc şi titularii
De vreo şase luni, un an
Bate vântul cancelarii...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Şi cred că înţeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Strânge Dumnezeu şi lumini şi umbre,
Ca-ntr-un rond de noapte altfel aşezat,
Vineţii trec inşii orelor pierdute,
Din genunchi curg vulturi şi-armăsari;
Gândurile-s pietre pe pământul rece,
O poveste aripa şi-a frânt pe caldarâm,
De n-ar trece clipa, Doamne, de n-ar trece!
Să mă nască visul, visul meu cel bun!

Chiar de mierea cărnii în pământ se schimbă,
Chiar de curge-n vina-mi, un etern cusur,
Lângă licărirea din privirea-mi strâmbă,
Lasă-mi, Doamne, încă, timpul să-mi îndrum
Caii dimineţii, rătăciţi prin ceaţă,
Către veşnicia soarelui de mâine,
Lasă-mi, Doamne, frigul ce-mi îngheaţă
Dorul de-a schimba putregai pe pâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna străină

Aş vrea să plec, din iarna cea străină,
Dar sunt întemniţat în lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată te înhaţă.

Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscol am în suflet şi nerostit cuvânt.

Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid, cu gândul la visare,
Mă rog cu umilinţă să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura la cuibul meu din zare.

Purtat de înger, sunt în ajun acasă,
Miroase-a cozonaci şi-a cetină din munte
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.

Iar taica se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător aşteaptă copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă
Şi-i place apoi să plece, la colindat pe alţii.

Pe uliţe-i Crăciun şi bucuria-i mare,
La oricare creştin e-o candelă aprinsă,
Un sfânt fior străbate divina sărbătoare
Şi ne-nfrăţim cu cerul, căci uşa e deschisă.

Dar visul se sfârşeşte şi mă trezesc buimac
În camera pustie, cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu îndrăzneală pe Domnul meu îl strig.

O, Doamne, Milostive, sunt doar un biet pribeag
Departe de-a sa vatră, de-ai săi înstrăinat,
Te rog Iisuse Doamne, du-mă pe-al meu meleag,
Să fiu de sfânt Crăciun pe uliţa din sat.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lumină-n miez de noapte

E lumină-n miez de noapte,
Ce să fie oare? ce s-a întâmplat?
Păstoraşilor le bate inima de spaimă,
S-au înfricoşat.
Şi lumina vine, vine
Se coboară spre imaş.
Frinca-n piepturi le sporeşte
Bunilor păstoraşi.

În lumină văd un înger
De o frumuseţe de ne-nchipuit;
Are-un glas nespus de dulce
Cum ei niciodată n-au mai auzit:
Nu aveţi de ce vă teme,
Păstoraşilor iubiţi ;
Vestea mea o să vă facă
Fericiţi, fericiţi.

Căci eu sunt trimis de Domnul
Mare bucurie vouă vă vestesc,
Să tresalte mic şi mare
C-a venit în lume Fiu dumnezeiesc
Cel pe care voi de veacuri
Mult de tot l-aţi aşteptat,
E la Betleem în iesle
Înfăşat, înfăşat.

Lângă prunc se află mama,
Sfânta Născătoare a lui Dumnezeu;
Şi Iosif, în rugăciune
Umilit adoră pe Stăpânul său,
Şi-ntr-un grajd e fericire
Când acolo-i Domnul sfânt,
Căci cu el coboară raiul
Pe pământ, pe pământ.

Şi cu îngerul deodată
Mii şi mii de îngeri glasul şi-l unesc
Şi-ntonează o cântare,
Umple tot văzduhul corul îngeresc.
Întru cei de sus mărire
Fie Domnului preasfânt,
Şi-ntre oameni pace fie
Pe pământ, pe pământ.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.

Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună -
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.

Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!