Pastel

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.

Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună -
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.

Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Şi-n noptateca răcoare
Peste sat se nalţă fumul,
Codrii-alene cântă-n drumul
Vântului de-amurg.

În curând o să s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zări senine
Stelele, sclipind mărunte,
Cum încet de peste munte,
Ies de printre brazi.

Ca şi ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum.

Coasa va dormi şi sapa
Va tăcea cântarea-n grâu.
Şi-o s-auzi ca-n vis cum apa
Pe sub iaz se mai frământă,
Şi privighetori cum cântă
Dincolo de rîu.

Noaptea-ntreag-o să-şi murmure
Apele povestea lor—
Şi ieşind de prin pădure,
Căprioarele pe creste
Vor cătá prin văi de este
Pace la izvor.

Şi va fi! De sus, va face
Dătătorul de vieţi
Parte tuturor de pace.
Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea,
Suflete,-aşteptând ivirea
Albei dimineţi.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pe degete de aer

flori
de aer ne-nveşmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaş cântă
ca flăcăul
pe cărare

în Ardeal începe
viaţa
să răsară din pământ
să îţi
scalde dulce faţa
şi cu flori
şi prin cuvânt

vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii

întreg cerul e aproape
e senin
şi-n gingăşie
vrând fiinţa să ne-ngroape
în a lui alură vie

peste culmi
şi peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenuşiu
şi-n puţinele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău păşune

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai moare o umbră

Un brad stă să cadă în codrul de-argint
Sub zgomot bizar al drujbei hapsâne,
Mai moare o umbră şi-i plânset în vânt
Iar lupii flămânzi, coboară la stâne!

Scârţâie-a jale cumpăna fântânii,
Nu-i prima şi nu-i nici ultima oară,
Prin sat, călări sunt pe cai toţi nebunii,
Cu vârful din bradul ce îl taiară!

De veghe-i va face fumul răşinii
Şi stele aprinse pe drumul cu Magi
Şi-n case, departe, unde creştinii
Copii-şi închină, icoanelor dragi!

Un brad a murit, dar nu arde-n vatră,
Ochi rătăciţi, privesc prin garduri de şipci,
În gerul cumplit mai crapă o piatră,
Colinde răsună din gâturi de scripci.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Tâmpa

Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi şi vii şi grâne coapte.

Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munţi, mai jos coline
Şi, ca pe-o pânză zugrăvit,
Oraşu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer şi pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munţi, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus—
Şi până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.
Vântul murmură prin floare,
Adormind-o cu descântul.
Pasărea surâde-n aripi,
Cunoscând că-i numai vântul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.

Pasăre cu aripi lungi,
Unde eşti şi ce mai faci?

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cadenţe (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul verii

O fâşie nesfârşită
Dintr-o pânză pare calea,
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită,
Toată valea.

Liniştea-i deplin stăpână
Peste câmpii arşi de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.

Numai zumzetul de-albine,
Fără-ncepere şi-adaos,
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.

Şi cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se iveşte...
Iată însă, colo-n zare,
Mişcător un punct răsare
Şi tot creşte.

Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă,
Domnul ştie!

Poţi acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană,
Strâns la piept în scutec ţine
Un copil; şi-n sârg ea vine,
Vine-n goană.

De călduri dogoritoare,
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roşul soare,
Şi cărbune sub picioare
E nisipul.

Când ajunge la fântână,
Jos pe-o pajişte săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Şi se pleacă.

Scârţâind, din nou ea creşte.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, şi se grăbeşte
La copil şi-i răcoreşte
Obrăjorul.

Bea apoi şi ea pe fugă.
Merge iarăşi după asta
La copil şi-i dă să sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.

Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.

Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascunză;
Nici o pasăre prin zare,
Nu se mişcă-n lumea mare
Nici o frunză.

Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată
Somnuros în sus el cată
Către soare.

Mai e mult! Şi ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă,
El se uită pe câmpie,
Fluieră şi nu mai ştie
Ce să facă.

Dar deodată se opreşte:
Peste ochi îşi pune-o mână
Şi zâmbind copilăreşte
Curios şi lung priveşte
Spre fântână!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte şi taină...

Vreo cinci vreascuri, ard pe vatră, o ulcică fierbe-n spuză,
Lângă scară, latr-un câine, la o vrabie ursuză
Un papuc e ros în bot, celălalt, nu are talpă,
O bătrână, o icoană, uşurel prin curte calcă
A dus apă şi grăunţe, la o mână de găini,
Un cucoş, cucurigeşte, cu ambiţie-n vecini
Dinspre munte, bate vântul şi curând începe ploaie,
Fuga, fuga, zice biată, m-oi ascunde în odaie
Şi să plouă, să reverse, Domnul, ale lui potoape
Eu mi-am terminat pe azi şi mă pregătesc de noapte.
Să nu uit de oala aia, că de nu, mâine postesc
Doamne, lasă-mă aşa şi din suflet mulţumesc!
Că de-mi pot purta de grijă, mai fac umbră pe pământ
Căci în palmele zidirii şi eu pulberea îi sunt
Şi târziu, când somnul strânge împrejurul ei visarea,
Vin din lumi necunoscute, îngeri, binecuvântarea
Iar pe vatră au rămas, doar cenuşa şi cărbunii,
Peste care se coboară, pe-o fereastră, raza lunii
Şi par umbre însufleţite, toate câte-s prin căsuţă,
Liniştea e-aici stăpână, zână tainică, desculţă
Să nu tulbure odihna, celei ce visează raiul,
Că şi-a câştigat un loc, în etern să-şi poarte straiul!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

noaptea mă aşteaptă dincolo de ziduri
nicăieri nu'i lumină
mă ascund sub falduri de gânduri
ştiu, va trebui să vin într-o zi
să deschid fereastra cerului celui care va veni
ascuns într-o scoică
privesc cum timpul îmbracă file
pulberea zilei îmi zgârie faţa şi ţip
focul s-a stins iarăşi în vatră
călător prin fâşii de materie
timpul a luat nuanţa amurgului
explodând în spaţiul restrâns
mânji sălbatici aleargă cu coama în vânt
un drum atipic sub lună
eu am uitat să mai trec peste câmp
deşi locuiesc alături de vânt
aici treceau sprinţari către casă
prin poarta răsturnată în câmp
lumina se oprise în floare
eram ospetele meu tăcut
vântul sufla pe drumuri uitate
stârnind colbul de pe drum
pe dealuri atârnau sunete stinse de clopot
treceau caii sălbatici pe câmp necosit
printre cruci roase de timp
noaptea mă întorceam ca să dorm
între cer şi pământ
sunt harpă cu strunele vii
tremurând în sunetul ce vine
trec cai liberi pe drum
şi pana se scurge, se scurge pe un rând...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri negre

Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.

Acum e toamnă-n viaţa mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Şi cerul mă va plânge.

Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.

Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.

Acum mă aflu la zenit,
Dar în curând am să cobor,
Şi-n drumul meu spre asfinţit,
Încet, încet, mă sting şi mor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe albumul d-şoarei...

Între fereşti, spre florărie,
În glastră creşte-un trandafir;
Apusul, vatră aurie,
Îl cerne-n foi lumini de fir —

Şi ochii tinerei stăpâne
Îl ispitesc să deie-n floare;
Un singur dor îi mai râmâne:
La piept să-l poarte păn-nu moare.

Copila cată-nspre grădină —
Şi-n colţul gurei, pătimaş
Surâde-n raza de lumină
Ceva nespus de drăgălaş.

Dar pe cărare-n florărie
Iubitul ei trecea pesemne,
Că ochii prea vicleni îmbie
Şi prea cu mâna-i face semne.

Şi urmărind, uimită, şirul
Îmbrăţişărilor de-afară
Cu braţu-atinge trandafirul
Şi-i rupe frageda vlăstară...

Ei se iubesc; — acuma toate
Le par frumoase, 'nviorate —
..............................
Ei râd, — pe când sărmana floare
Îşi pleacă frunzile — şi moare...

poezie de Artur Stavri (1894)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean

E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul,
Şi-i pâclă prin livezi.

Răsună, trist, de glasuri
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.

C-un zmeu copiii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi... şi-i frig de toamnă...
Şi-i pâclă prin livezi.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua muntelui sacru

(dedicată C. W. Ş.)

A fost în ţara nopţilor albastre,
O stea a răscolit cărări de mit...
Printre atâta ură şi dezastre,
O floare s-a aprins în andezit!

Un prinţ trecea cătând spre culmi muntoase,
Păduri creşteau sub streşine de nori.
Alaiul vânătorii tumultuoase
Opritu-s-a-n poiana cu ninsori.

- Aci va fi regatu'-n veşnicie,
Aci veţi poposi pe culmi de-argint...
Îmi amintiţi de vraja din pruncie,
E-un cântec regăsit prin labirint.

Şi voia-i s-a făcut pe dată lege,
Când focul din străbuni s-a reaprins.
- Acum planta-vom pomi şi vom culege
De aur mere-n cerul necuprins.

În fiecare seară veţi purcede
Spre culmea cea de munte, lângă foc.
Un ochi imens, ce pururea vă vede,
Va ţărmuri elanuri de amoc.

N-am să vă spun de-i rău sau dacă-i bine,
Voi singuri veţi găsi cărarea grea.
În orice vânătoare care vine
O zână la izvor va vrea să bea.

Aşa e scris în anii cei din stele:
Poiana-i înflorită-n zări de mit:
În orice seară focul ei se vede,
Cu floarea strălucită-n andezit.

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul roşu

Par născute din focul ce arde-n cămin
şi-au luat de la el roşul cănii de vin
şi sclipiri de prin umbre-alergând pe un zid
ca un vânt rătăcit de-al destinului ghid.

Se înalţă-amintiri ca şi pruncii născuţi
prematur şi firavi, vineţii şi tăcuţi,
aşteptând o căldură prin gânduri s-aştern
pe un tot ce înseamnă o clipă-n etern.

Din atâtea cu noi, îmi aleg şi răsfir
pe-un al vieţii tumult, cât un lung patrafir,
o-ntâmplare ce-a fost şi, cu verdele ei,
mi-aminteşte de-atingeri şi ochi în scântei.

Ce căldură trecea prin pădurea de-atunci!
Nu era pic de vânt – doar prin sânge porunci,
şi mergeam prin pustiul cu nimeni în jur,
călători ca prin Rai. N-am putut să îndur:

Sub un verde aprins, de molid curios,
cu un vârf ce-şi mutase privea în jos,
noi, în umbră, dansam şi pădurea, curând,
a foşnit a fiori şi a sânge pulsând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica ruinată

Biserica stă tristă pe golul mal al mării –
O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat
Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat.
Şi bârne şi cadavre şi semne-ale pierzării
Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol
Când apă se retrase lăsând iar câmpul gol.
Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare,
Fac cruce, şi cu vâsla bat apă mai grăbit.
Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit,
Prin spartele ferestre cântând cu disperare.
Amurgul vine roşu, vin gălbenele zori,
Şi noaptea peste lună trec turmele de nori,
Ea stă, tăcutul martur, pe veştedă colină
Umplând singurătatea de spaimă şi fiori...

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp sideral

Ce-albastru este acuma cerul
şi ce lumină se ascunde-n zare;
astazi, ascult doar gerul
şi frunzele ce cad peste cărare.
Se-ngână rămăşiţele de toamnă
cu jocul iernii, zgribulit
şi eu privesc către o damă,
ce pasu-i este tot grăbit.
Mă resemnez în aşteptare
la timpuri cu minuni sub vâsc
şi luminiţe pâlpâind în depărtare
pe sub o lună ca un disc.
Visez cu ochii larg deschişi
prin orizontul lumilor închise,
căci aliaţii sunt închişi
în umbra uşilor deschise.
Eu nu mai sper că s-or întoarce,
că sunt plecat de lângă ei,
în viaţa care veşnic toarce
un rotocol plin de idei.
Cărarea vieţii se răsfrânge
peste al frunţii, veşnic, nimb,
iar ochiul limpede îmi plânge
şi alinarea e în timp.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!