Umbre

Strânge Dumnezeu şi lumini şi umbre,
Ca-ntr-un rond de noapte altfel aşezat,
Vineţii trec inşii orelor pierdute,
Din genunchi curg vulturi şi-armăsari;
Gândurile-s pietre pe pământul rece,
O poveste aripa şi-a frânt pe caldarâm,
De n-ar trece clipa, Doamne, de n-ar trece!
Să mă nască visul, visul meu cel bun!

Chiar de mierea cărnii în pământ se schimbă,
Chiar de curge-n vina-mi, un etern cusur,
Lângă licărirea din privirea-mi strâmbă,
Lasă-mi, Doamne, încă, timpul să-mi îndrum
Caii dimineţii, rătăciţi prin ceaţă,
Către veşnicia soarelui de mâine,
Lasă-mi, Doamne, frigul ce-mi îngheaţă
Dorul de-a schimba putregai pe pâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte...

Adu-mi, Doamne, zori de zi,
lasă-mă să pot trăi
aşa cum mi-oi hărăzi
cu aleasa inimii!
Lasă-mi, Doamne, dimineaţa
când vreau să-ţi ascult povaţa,
zâmbitoare-mi fie faţa
lângă Ileana isteaţa,
iubăreaţa şi glumeaţa!
Nu-mi lua, Doamne, amiaza
până nu dispare piaza
care face pe viteaza
şi vrea să-ntunece raza
în care-mi pun toată baza
să trăiesc cu huhureaza!
Nu-mi da, Doamne, asfinţit
că mai am mult de iubit,
cu nimic nu ţi-am greşit
şi nu merit pedepsit,
poate, doar, c-am nimerit
în locul nepotrivit,
unde nu eram primit
nici ca amant ori iubit,
încât să fiu duşmănit
de prieten sau năimit!
Vreme trece, vreme vine,
eu mă rog, Doamne, de Tine,
să mai trăiesc până mâine,
chiar de duc viaţă de câine
şi-oi mânca coajă de pâine,
să mă laşi să-mi fie bine
cu drăguţa lângă mine
că dragostea-mi întreţine
doar cu miere de albine
şi cu flori de mărăcine!
Pentru toate, cât iubesc,
Doamne, Ţie-Ţi mulţumesc
că mă laşi să mai trăiesc!

rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie după "Doamne, dacă-mi eşti prieten" de Spiridon Popescu

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă să creştem în sondaje,
C-am în lucru-o vilă nouă
Cu garaj şi trei etaje.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă să nu îmi ia averea,
C-am furat cu postomolul
Şi-a picat şi graţierea!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum ne-au învăţat toţi popii,
Fă să scape toţi ai noştri;
N-o lungesc, sunt interlopii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Te implor, să-mi crape ţeasta,
Lasă-mi, cât mă simt în stare,
Şi amanta şi nevasta!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă-mă senator pe viaţă!
Pot să dorm multe mandate,
Mint de apele îngheaţă.

Fă să treacă moţiunea,
Chiar de-ajungem toţi isterici!
Doamne, dacă faci şi asta,
O să-ţi salt nişte... biserici

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

viitorul se apropie în cântec de harpă
vine cu bucurii din universul infinit
o lumina blîndă se strecoara sub pleoapă
în braţe stelare mereu m-am împlinit.

Doamne păstrează cerul în sufletul meu
cu verile calde cu marea de smarald
mai lasă-mi o vreme bunule Dumnezeu
din condei să curgă poveşti de herald.

mai lasă-mi iubirea să crească-n colind
ca pâinea de lumină pe vatra stelară
mai lasă-mi o iarnă magii să cuprind
printre prieteni dragi cu inima uşoară.

mai lasă-mă Doamne să mă-nplinesc în vers
să-mi scriu toată cunoaşterea din Univers.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, viata!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
în viaţă să petrec.
Merg strâmb şi tot privesc şaşiu
la alţii cum mă-ntrec.

Aş vrea s-ating şi să tot mut,
să spun, să strig şi să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
şi faţa mi-e brăzdată de vărsat.

Acelaşi eu, şi ieri şi azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poţi să mă mai rabzi?

Of, Doamne, ştiu că nu e drept
să simt aşa durere-n piept.
Că viaţa nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Şi eu tot îngân şi mă-mbăt,
mă-npletec şi cad în omăt.
Oftez şi cânt şi iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Şi-n pumni el se înmoaie şi lasă,
rănile din toamnă de la coasă.

Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic aşa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
ce-i viaţa, şi când văd
că alţii tot mă râd,
m-apucă jalea şi repet:
s-a terminat Mitică!

Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei şi vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
şaşiu.

Of, Doamne, pâna mâine
aş mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla şi-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi Tu, Doamne!

De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai şopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.

N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheţa şi viitorul,
Vor fi doar pulberi şi noroi.

Cine-o mai şti atunci de noi,
Când toţi copacii fi-vor goi,
N-o creşte iarbă în zăvoi
Şi-o fi ce-i azi, doar, amintire?

Iar de speranţă şi iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viaţă pe pământ?

Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Şi-o apărea o altă lume!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă
şi din lumină omului mireasă

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai aduc în casă o ninsoare

Să mai aduc în casă o ninsoare
Mai lasă-mi Doamne timp şi doar un brad
Să-i spăl omături aspre pe picioare,
Să-i cer iertare şi să-i fiu toiag.

Mai lasă-mi timp de timpul care pleacă
Şi vine doar cât ar trăi un vis
Să-i fiu opaiţ în nopţi de promoroacă
Şi-obrazul să mi-l duc într-un cais.

Mai lasă-mi Doamne-atât, încă o iarnă
Cu viscol lung şi perne puse-n geam
Cu mere ameţite de povara
Zăpezilor trosnind în vechiul ram.

Şi dacă mă auzi de printre friguri,
Bătrânii-mi, Doamne, să mai stea în prag
Să înflorească lemnele din linguri
Şi frunze vechi să intre-n vechiul fag.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimba Doamne

Schimba Doamne, suferinta
intr-un dans de-albastre stele,
si prin lacrimile mele,
intareste-mi azi credinta.

Schimba Doamne, nedreptatea
cand dusmanii ma lovesc,
da-mi dorinta sa-i iubesc,
sa se vada bunatatea.

Schimba Doamne, si caderea
cand se pare ca-s infrant,
Umple-ma cu Duhul Sfant,
si arata-Ti Tu puterea.

Schimba Doamne, intristarea
intr-un sunet de vioara,
si din inima-mi fa iara,
sa rasune-n slavi cantarea.

Schimba rana-n carne vie,
si-aspra, crunta lovitura,
Schimba Doamne orice ura,
intr-un vers de poezie.

poezie de Marius Alexandru (4 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de toamnă

lasă-mi toamnă strugurii dulci
şi arome de castane coapte
lasă-mi florile în văi şi lunci
nori ruginii se strecoară în şoapte.

lasă-mi toamnă frunzele verzi
în codri ce adăpostesc atâtea basme
te-ai legat de mine ca să nu te pierzi
prin lumea înţesată cu marasme.

lasă-mi toamnă iubirea mireană
visul cu care pot zbura la stele
lasă-mi cântecul viu de soprană
să se cuibărească în gândurile mele.

lasă-mi lumina să mă mai iubească
soarele iubirii în mine să crească.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mi

Mai lasă-mi inimă o vară,
Să pot zbura, să pot iubi,
Ciudat probabil o să-ţi pară
Că până ieri ceream o zi.

Mai lasă-mi inimă o ploaie,
S-o văd cum trece fumegând
Şi cum copacii îi îndoaie,
Ca într-un vals, ca într-un gând.

Mai lasă-mi dorule un munte,
Mai lasă-mi, dacă vrei şi-o apă
Cu stea de-argint bătută-n frunte,
În poezia mea să-ncapă.

Mai lasă-mi dorule cuvinte
Să pot cânta nemărginirea,
Când m-o întreba "mă mai ţii minte?",
Mai lasă-mi inimă iubirea.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viaţă plecăm.
Pământul de-l răcoreşti,
Rugămintea ne-mplineşti.

Până-n pământ ne plecăm
Şi din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă ardentă

ridică Doamne de pe mine boala năucitoare
şi moartea ce mă strânge cu braţele de fier
lasă-mă cu speranţa cuprinsă de ardoare
cu credinţa sfântă pe-al vieţii palier.

sunt fragilă Doamne ca petala de floare
nu mă lăsa stingheră cu vântul furibund
m-apleacă la pământ şi sufletul mă doare
că pierd din energie şi-n neant mă afund.

ridică Doamne de pe mine neagra tristeţe
în lumina Cristică să mă mai delectez
amintiri mă poartă în prima tinereţe
lasă-mi fericirea să nu mai delirez.

ţine-mă Doamne în braţe cu sfânta justeţe
de moartea îndârjită să mă eliberez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără comentarii...

Chiar dacă toamna rece
Pare monotonă, tristă,
Nu înseamnă că de-acuma
Să-mi ţin nasul în batistă.

Sau să-mi iau din cui paltonul,
Pentru a nu-ngheţa de frig,
Nu vreau ca să-i ţin isonul,
Dispoziţia să-mi stric.

Lasă-mi bată ea în strună,
Iată, vara caldă trece,
Eu îmi zic mai mult în glumă,
Chiar se face timpul rece.

Dar păstrez considerentul,
Şi concluziile tale,
Mă îmbrac tot în cămaşă,
În picioare-mi iau sandale.

Nu ţin cont nici dimineaţa,
Când văd bruma pe pervaz,
Nici când aerul cam rece,
Mă-nroşeşte în obraz.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de păpădii

Cerne Doamne anii mei,
Peste un copac de tei,
Chiar dacă-mi sunt trecători,
Fă-mi-i grădină cu flori.

Inima de-a-mbătrânit
Aminteşte-i c-a iubit,
Dă-i scânteie pentru foc
Să aibe din nou noroc.

Sufletu-mi trist şi rebel,
Fă-mi-l Doamne porumbel,
Lasă-mi polen în cuvânt,
Să-ncolţeasc iar pe pământ,

După ce nu voi mai fi
Decât zbor de păpădii.

poezie de Mihaela Meravei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinţei mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalţă către stele
Te-aştept să-i ieşi în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu şi degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ţi, Doamne, dragostea spre mine
Şi ţine-mă în braţe, Sfântul meu
M-aş ridica şi-aş îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om şi Tu eşti Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!