Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Acel miez de noapte

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deșarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenușa arsă de-amintiri, de plumb și foc,
Nu-i nimeni prin oraș să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,

Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc niște răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Și-o umbră beată mai coboară niște scări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Doar ochii

Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de șoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.

Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Și prin cenușa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea și furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii și-amăgiri deșarte.

Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Și graiul meu va amuți curând în lumea fără șoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Cântă cocoșii

Cântă cocoșii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Și ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoșii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Și să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate și nevoi.

Cântă cocoșii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezește nu numai oamenii,
Ci și natura din somnul ei ușor.

poezie de (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele și prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Și te las să-mi scotocești chiar prin gândurile toate, știi că-n toate doar tu ești, nimeni nu te poate scoate...
Și mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe și te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter și-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îți las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Și când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbră întredeschisă

lasă-mi respirarea
unui zbor
la plecare
ia pelerina de adio
ploaia ești chiar tu

lasă o umbră
întredeschisă spre
sfârșitul timpului

nu mai privi peste umăr
urmele tale sunt doar
niște cicatrici acoperite
de nisip

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar șoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai știu
și lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu și gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
și lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nțeleg,
parcă nu-s om întreg
și vina dau pe vântu-n șoapte,
nu știu s-aleg,
misterul să-ți dezleg
și lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma știu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenușă,
Pereții de cretă au nuanțe de gri,
Pe cărți sunt păianjeni care vin pe sub ușă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărți pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenușii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de ușă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraș din fum și cenușă,
Iar pașii îmi scrâșnesc prin cenușă arid.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaie între două trenuri

Între zi și noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt același, nu mai ești nici tu,
Ne strivește trenul între da și nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai ești aceeași, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aș mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărțim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu nu erai vinovată

tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și pădurile fără oameni,

tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.

tu nu ești vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simțurile
într-un colț întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
și ne scoate unghiile din carne,

care ne trezește între două coșmaruri.

când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
și o umbră se lăsase peste
toată inocența dintre
limanuri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Sânziana, mândră fată

M-a chemat în miez de noapte
Sânziana, mândră fată,
Să-mi aducă în dulci șoapte
O iubire-adevărată.

Se-aprind focuri blestemate
Prin pădurea neumblată,
M-a chemat în miez de noapte
Sânziana, mândră fată.

Coronița-i nestemată,
Din flori de câmp adunate,
M-am trezit din vis îndată,
Zâna bună și curată
M-a chemat în miez de noapte.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trupuri de zăpadă

Noi suntem niște oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăștiați de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streșini se strecoară pumnale lungi de gheață
Și oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceață,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic și cinic pe dorinți,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinți.

Și-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopții albe se vând din doi în doi,
A înghețat și trenul ce ne-aștepta în gară
Și omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Noapte albă

Latră câinii a gâlceavă, uite-așa de plictiseală,
Alergând după o umbră ce suspină-n pielea goală.
Încă mai visează luna, șchiopătând spre dimineață,
Eu înjur de insomnie și de mama ei de viață.

Tace liniștea-mprejuru-mi, ca o bocitoare-ascunsă,
Eu aud cum strigă marea, marea nu m-aude însă,
Cum îngân sonata lunii pe o margine de lume
Și nu-i nimeni să mă vadă și prin noapte să mă-ndrume.

Torc clepsidrele la sânul unui timp cu trena-n ploaie,
O secundă-și șterge fardul și de vară se jupoaie.
Și-a pus busuioc la poartă și așteaptă mustul dulce
Pe-un butuc de căpșunică-și pune capul să se culce.

Numai eu alerg cuvinte, să le-mbrac în strai de seară
Pentru balul poeziei, de pe-o strună de vioară.
Și mă simt regina nopții, cu miresme inedite,
Mi te prind în mreje, viață, și în versu-albastru mi te

Veșnicesc ca pe-o minune, să îmi fii la îndemână,
Când din toată respirarea doar o clipă-o să-mi rămână.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Un om pe niște scări

In lumea plina de urmări
Eu sunt un om pe niște scări,
In sus ce e, în jos nimic,
In jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalți care-au fost
Si-n sus și-n jos, și nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prasește ciori,
Vecina mea prasește farduri,
Eu sunt un om pe niște scări
Si-un câine bulucind prin garduri.

Daca de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât câzute foste garduri.

Vecine... Domnule... Straine...

Nu înțeleg ce-aveți cu mine,
Stiu... scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însusi poate spune
Că am ambiții foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă
De ce vă supărați cănd vin,
Agale talpa mea apasă
Pe dalele cu pas străin.

Vecinul meu prasește ciori
Vecina mea prasește farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Si mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe niște scări.

Si dacă vreți să fiu baladă
Si fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc nervos la moartea mea.

Si-acuma, vă implor, zâmbiți
In lumea plină de urmări
In care fard și ciori prașiti
Intunecați și spălăciți
Lăsați-mă să fiu pe scari.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Inscripții pe păsări

să nu crezi că nebunul care visează
nu are și el o noimă gesticulând
poate compune pe gablonțuri de fum
o simfonie adâncă, înourată
sau străpunge cu spada o zămislire
încețoșată

să nu crezi că visurile desperecheate
nu au și ele o noimă murmurând
poate ascund sub aripi gândul neînțeles
ca frumusețea de a muri în zbor
sau poate un eres

să nu crezi că eu și cu tine nu avem o noimă
rătăcind
prin crepusculii de jar ai unor tei
poate suntem niște inscripții pe somnul ușor
al păsărilor
sau o jertfă la capătul nedeslușit
al unor alei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmbracă-mă cu ziua de ieri

caută prin dulapuri iubito,
azi m-aș îmbrăca cu ziua de ieri,
zilei de azi nu-i mai găsesc toți
nasturii,
să mă închei până sus,
să pot zâmbi lumii cu toți dinții
din față,
când oasele de plumb
abia le mai târâi prin
societate,

oamenii se pândesc între ei
cu ochi galbeni de lup,

eu mă simt lejer în hainele ponosite
din anii trecuți,
cu apucăturile mele de schimnic,

caută-mi hainele acelea
iernatice, iubito,
să mă mai îmbrac odată
în veacul trecut,
să umblu
cu nasturii descheiați
până la gât.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionica Bandrabur

Mai moare o umbră

Un brad stă să cadă în codrul de-argint
Sub zgomot bizar al drujbei hapsâne,
Mai moare o umbră și-i plânset în vânt
Iar lupii flămânzi, coboară la stâne!

Scârțâie-a jale cumpăna fântânii,
Nu-i prima și nu-i nici ultima oară,
Prin sat, călări sunt pe cai toți nebunii,
Cu vârful din bradul ce îl taiară!

De veghe-i va face fumul rășinii
Și stele aprinse pe drumul cu Magi
Și-n case, departe, unde creștinii
Copii-și închină, icoanelor dragi!

Un brad a murit, dar nu arde-n vatră,
Ochi rătăciți, privesc prin garduri de șipci,
În gerul cumplit mai crapă o piatră,
Colinde răsună din gâturi de scripci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destinație bizară

aș pleca chiar azi
cu un tren oarecare
spre o destinație necunoscută
bagajul mi-ar fi doar
sufletul gol
și buzunarul plin de iluzii

aș pleca cu fantasma
unui accelerat de noapte
ca un fugar speriat de propria viață
spre orizontul unei regăsiri

mi-ar crea senzația unei finalități
destinul paralel
al liniilor de tren
care par să se întâlnească bizar
într-un punct
ca doi străini
undeva
într-un nesfârșit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvinte inghetate

M-am trezit in miez de noapte
Un inger cobora pe soapte
Soptindu-mi cu cuvinte reci,
Cat de departe esti.

Lacrimile curg siroaie
Cand iti aud numele prin ploaie,
Cand iti vad poza in noapte
Intr-o rama de diamante.

Te simt aproape, in continuare
Te aud in glasul de privighetoare,
Iti vad chipu de zana
In fiecare raza de lumina.

Versurile scrise in ploaie
Coboara lin pe foaie,
Versuri, de inima dictate
In strofe sunt inghetate.

poezie de (20 februarie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel DancaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară și atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veștejită care moare,
Și lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Și salcia care se-apleacă trist în calea ta
Și-aștept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munți și văi adânci
Și-am să mă rog ca să găsești cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte de noapte

Iată cum mă furișez eu la granița dintre stiluri!
(Știu: altădată flăcări vineții mi-ar fi mângâiat inconștiența)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenușa asta
care ne visează, prieteni?
Cui să-i mai bage ea pumnul în gură?
S-a golit visteria și nimeni nu mai are curajul
să-și dea viața la granița dintre stiluri...

"Ah, dacă regele ne-ar citi în al său Luvru!"
Ce spectacol, prieteni!
Ce șansă, pentru cenușa asta care ne visează

și tocmai pe noi,
noapte de noapte...

poezie de din Un război de o sută de ani (1981)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rouă de iris

soarele bătea în verde
la umbră creștea un izvor
la stânga curgeau gândurile tale
limpezi
ca o ciocârlie
te împleteai lasciv în spirale
la orizont
palmele tale se făceau pâlnie
de dor
îmi strecurai dimineața
proaspătă
în rouă de iris

lumea încă nu își arăta fața
prin desiș

trăiam în zodia copacilor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook