Ceas de toamnă

ceasul, tomnatic măsoară orele,
grăbită-i acum ziua s-apună,
se-ntrec în zbor rândunelele,
se strigă, se-adună...

nori cenuşii dau năvală,
pe cerul tot mai aproape,
incurabil, atinse de boală,
frunzele ning,
căci stiu că n-or să mai scape.

vor pluti aşa... spre oriunde,
desprinse de vântul tăios.
singuratice poteci, până unde
paşii mei veţi purta,
prin aerul acesta greţos?

poezie de George Ioniţă (august 2015)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti acum

unde eşti acum când am nevoie de tine
şi cerul s-a prăvălit peste mine ca un opac tavan
când florile-au murit
căci ochii mei scurşi de lumină
n-au mai zărit petalele-n culoare
când păsările aripi n-au ca să mai zboare
şi în abisuri cad
unde eşti acum când coşmarul mă bântuie
şi ceasul orele îngheaţă pe un ruginit cadran
în noaptea venită parcă din iad

de ce nimeni nu m-aude
când inima mi-e plină de un gol nemăsurat
unde eşti când am nevoie de tine
si te strig neîncetat... neîncetat...
chiar de-mi sunt rugile surde

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu ştie la noi
Vântul acesta de unde vine
Şi-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare
Şi bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aş lăsa
Ce zmeul mi-l ţine departe
Vântul l-ar lua şi l-ar purta
Timp de o zi şi o noapte.

Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreşit
Şi-atunci voi şti în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Şi aş putea să dau de ştire
Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem şti pe pământ.

poezie de A.A. Milne, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aromele florilor coapte

Are-n faţă lumina şi-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l ştie cum se măsoară cu paşii
spre punctul năvalnic al vieţii.

Creşte din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.

Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foşnită tremură prin frunze
de-ţi mângâie faţa înroşită şi aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.

Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfeţe locul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrăţişate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar şiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul – despărţit de lumină –
Alături de vântul ce-şi poartă pribeag
Paşii rătăciţi într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

se-adună rândunelele
la zbor
căci vara este
pe sfârşite
curând în urma lor
tristeţi vor fi
şi cuiburi părăsite

iar într-o zi
când soarele va răsări
albastrul cer
va fi netulburat
vor picura peste-amintiri
frunze-arămii
neîncetat... neîncetat...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăbuşind dureri

Eu nu mai pot pluti cu aripa rănită,
Şi îmi consum tacit poate un ultim zbor,
Înăbuşind dureri căci nu vreau să cobor,
Da mă atârnă grav, rănită şi slăbită...

Îmi stăpânesc regretul că n-am putut mai mult,
Că n-am împrumutat o aripă de cuc,
S-o cos cu fir tăios, pitită într-un nuc,
Şi pierd văzduhul, neantul, într-un destin incult.

S-a răscolit şi vântul râzând zeflemitor,
Când semeni trădători mi-au înnoptat lumini,
În zborul schilodit m-au încărcat cu vini,
Şi tare-mi este teamă că e un ultim zbor.

Zvâcnesc, mă zbat şi strig pe-un vers de scriitor,
Şi o răsfir, o mângâi şi o încurajez,
Da am căzut sleită, uscată ca un vrej,
Pe-un braţ de frunze moarte, da nu cer ajutor...

N-am mai putut pluti cu aripa rănită,
O alta n-o mai am, prin zbor a fost zdrobită...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă-n suflet

mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
şi vântul e vuiet
când frigul usucă

pe rozele decolorate
petalele-s ninse
şi zilele trec înşirate
anost întunecoase...
#
mi-e toamnă în suflet
când tu nu-mi eşti aproape
iar dorul meu te strigă
şi cerul picură ape
fără să-l stingă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să se nască

M-am născut pe drumul nesfârşitelor ape,
căutând izvorul sufletului meu,
cu furtuna m-am înfrăţit la greu
croindu-mi drum
spre ţelul hărăzit.
Paşii mă poartă pe poteci neumblate,
prin păduri seculare la poalele nopţii
urmărit de propria-mi umbră
sub razele albe de lună.
Şoapte sălbatice răsună-n auz
oprindu-mi răsuflarea
şi ascult...
sus, constelaţii s-aprind
în şiruri infinite şi reci
şi jos, vântul îngheţat îmi şopteşte
s-ascult tânguitul jalnic din beznă.
Mânaţi de vânturi pribege
nori negri se adună
grăbesc paşii spre casă,
spre satul din vale
străjuit de poeme.
În vatra stinsă şi rece
aprind o rază de speranţă;
aştept să se nască
cel ce s-a mai născut odată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşii tăi ziua ne semnează

stropi de priviri
ni
se servesc pe
fiecare aşezându-ne
în
culorile toamnei

şi
ni se înverzesc
şi gândurile
şi imaginile desprinse
din frunzele colorate cu
privirile tale
luate de undeva
dintr-o
livadă cu pomi
şi frunze învredinicite
în
atâtea culori
galbene arămii şi-n
roşu aprins

ziua
ne semnează cu
paşii tăi
înrouraţi sub
aripile vântului
25 oct. 2021 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan din culorile toamnei (29 octombrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit afară cum ninge

mă uit afară cum ninge
şi albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul ce-mi intră până la oase
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe
departe...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa şi-aşa

Într-o zi, plutea pe-o apă
-Cred că Sâmbătă-i zicea-
O gânganie mioapă
Ce vedea aşa şi-aşa.

Când vedea, în stânga, roşu,
Se lipea şi chiar credea
Că-i limanul şi cocoşu'
De acum îi va cânta

De pe-un ram de pom în care
Ea, gângania, să fie
Mai bogată, mai în stare,
Mai stăpână pe moşie.

Da' de unde! Toţi copacii,
Deveniţi austrieci,
Dispăreau spre... unde dracii
Îşi făcuseră poteci.

Înota, atunci, spre dreapta,
-Malul bleu-portocaliu-
Prefăcându-se, "deşteapta",
C-a scăpat de vai şi chiu.

Da de unde! Şi pe-acolo
Mişunau, duium, străini
Ce strigau: "De-acum încolo
Spre Atlantic să te-nchini!"

S-a gândit: "Speranţă, nu e,
Voi trăi şi voi vedea!
Căci, acum, de când cu U. E.,
Nu contează-"Aşa" şi-"Aşa"

Voi pluti pe apa asta
-Bine, totuşi, că exist!-
Şi, cât va dura năpasta,
Merg la vale, dar... rezist".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi şi mâine, mereu

prieteniile mi-au arătat cine sunt eu
un romantic incurabil şi de neoprit
am să iubesc lumea azi şi mâine, mereu
îi voi purta splendorile în infinit.

poezia îmi arată drumul spre eternitate
în momente de răscruce mi-a dat putere
cu aripile ei zbor azi spre libertate
şi nu am în sânge teamă de cădere.

muzica este alintul care mi-l doresc
în miezul simfoniei simt că plutesc pe valuri
oriunde prin lume cu ea călătoresc
şi-adesea se mulează punte între maluri.

sunt răsfăţata timpului şi vă iubesc
prieteni ce mă-nconjurati cu idealuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Linişte şi pace pretutindeni... În amurg
Se revarsă mireasma florilor de iasomie
Şi, deasupra apelor limpezi ale râului,
Bătăile de-aripi ale lebedelor, o simfonie,

Ca o ninsoare de petale, ele-alunecă
Deasupra obrazului mătăsos al apelor.
Acum, la crepuscul, fulgeră-n zbor lilieci,
Ei au stat toată ziua ascunşi în locuri secrete.

Fac o mie de cercuri şi de răsuciri fanteziste
Prin pânzele de aer transparente şi reci;
Sau fulgeră razant cu pământul,

Aproape retezând cu aripile lor cenuşii
Petalele galbene-ale şofranului amărui sau ale florilor albe,
Feciorelnice,-ale a nalbei, lămpi pe margini de poteci.

poezie de Juana Borrero, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorinţă, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vânt subţire, tăios şi răsfirat.

În sus, în jos, oriunde adâncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare şi spaţiul captivant...
Pe nopţile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coşmar ce-n ziuă s-a prelins.

Mi-e teamă să adorm, aşa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl aşteaptă;
Şi nu văd decât neant oriunde m-aş uita,

Iar sufletu-mi mereu vânat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimţire.
Ah, nu lăsaţi să iasă Cuvântul şi Fiinţa!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenuşă,
Pereţii de cretă au nuanţe de gri,
Pe cărţi sunt păianjeni care vin pe sub uşă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărţi pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenuşii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de uşă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraş din fum şi cenuşă,
Iar paşii îmi scrâşnesc prin cenuşă arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovindu-mă de noapte

ascult cum trece timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
a dispărut pământul
nici cer nu e
de care luna să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă
doar vântu-aruncă ploaia
şi stropii se preling pe geam
desprinse de pe ramuri
frunzele foşnesc în şoapte
iar eu atârn ca un pendul
lovindu-mă de noapte...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu, iubite...

Că iernile ne ning cu-arginţi pe tâmple,
Din valuri infaibile-ale vieţii,
Recolte strânse-n anii tinereţii
Din lucruri zămislite-n vise simple.

Ne ning, iar noi îi tot pictăm în verde
Şi le tot punem aripi de acvilă,
Dar zboru' li-i mereu înspre argilă,
Altfel de cer, în care ne vom pierde.

Ne ning cu ghiocei spre amintire,
Ne ning duminicile însorite,
Ne ninge timpul clipe cântărite,
Ne ning şi port spre marea convertire.
Ne ning... ne ning... ne ning, iubite!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi

Ştiu că va fi, va fi o zi
când printre stele voi pluti,
căci voi zbura atât de sus
încât al Soarelui apus
nu-l voi zări.

Iar când, din nou, va răsări,
voi veţi avea o nouă zi
în care mi-ar plăcea nespus
în ea, să fiu şi eu inclus
prin poezii.

Voi fi cu voi când veţi citi
şi, chiar de nu veţi auzi,
voi mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Paşii spre lună?
O dorinţă nebună
Este mai greu.

Paşii spre stele?
Să fiu printre Iele
Visez mai mereu.

Paşii pe terra?
De flori plină-i sera
Şi multe iubiri.

Odorul s-apară,
În fie-ş ce seară,
Nu amăgiri.

Când paşii se-adună,
Ajungi şi pe lună,
Zbori fericit.

Paşi-mi dau roade,
Când nu am iscoade,
Atunci sunt iubit.

Si-i fac fără frică,
Căci ei mă ridică,
În slăvi, negreşit.

Corneliu 25.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Revista Literara Iaşi 1855 (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!