Rătăcire

Rătăcit, dintr-un oraş în altul
Am pierdut noţiunea timp
Mă uit la stele dimprejurul lunii
Răsăritul a venit

Am un gât supt de săruturi
Nevrotic, într-un haos neobişnuit.
Jos pe aleea goala,
Scandează un beţiv

O fereastra spartă şuieră
În vânt
Balamalele i se desprind
Scopul meu târziu în viaţă
Este s-o repar şi să mă sting

Pietre înşirate, ornament stradal,
Picură o picătură în ploaie, rugină pe metal
Jalnic mă-ntristează cum am pe frunte-un rid
Palid în cofrag, mă prinde noaptea-n frig

poezie de Ştefan Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici eu, de mă strig

O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanţi peste timp încă ning
Din pănuşi de porumb mă privesc şi se sting
Ochii verzi de păpuşi, merii buni din livezi.

Trec poştaşi abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân aţipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuş de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.

Şi pe umbra ce sunt, un oraş osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui şi acum trandafiri
Şi pe umeri, înfrânt, un oftat de cuţit.

Vin în liniştea mea patru scânduri de pom
Despre viaţă citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăţ dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.

Unde-ai fost, unde eşti, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toţi
Un poştaş fără veşti mă tot caută în porţi
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ştiu

Nici devreme
nici târziu
ba mă eşti
fără să ştiu!
Azi dimineaţă cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
şi mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie şi pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Şi îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să ştiu!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

Un pas... şi încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerul cu soare
din când în când
dintr-un călcâi ninge
şi din altul
picură a ploaie

gogyohka de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Prin supt, nou născuţii se imunizează" (Dintr-un tratat de puericultură)

Extrapolând aceste date
Aleşii, într-un stat corupt,
Întâi obţin imunitate
Şi-apoi abia se pun pe supt.

epigramă de George Petrone din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderi

pierd sensuri într-un vechi amurg
de dragul unui joi pierdut
pe frunte săruturi de plumb
le am întipărite

cascadele de ploi aduc
a sunete de tobe
şi umbre într-un dans tribal
aduc a mii de forme

e ceaţă...
mai opacă decât laptele
ce viaţă...
mai amară decât altele

pierdut în întuneric,
seamănă cu mine
busola lui? greşelile...
nicidecum iubire...

spune-mi tu ce cauţi
în atâta răutate
corupt de falsitate
într-o lume fără pace

linişte la suprafaţă,
haos în interior.
mintea super zbuciumată
de ce plângi de dorul lor?

e ceaţă...
mai opacă decât laptele
ce viaţă...
mai amară decât altele

poezie de Eduard Palade (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica lui badea Ion

Badea Ion, ca altul nu-i,
Bea pălincă şi socoate:
La pahar îi zice cui
Că doar cui pe cui se scoate.

epigramă de Petru Miloş din Poezie.ro
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu...

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
şi ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
şi muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roşu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineţilor ce le prind fortunaţii,
căror le curge încă soarta în raţii,
de picătură după picătură,
în şuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada Indiană

Te visam şi m-am trezit din vis
După primul somn, când lejer
În sălcii respira zefirul,
Iar stelele luceau pe cer.
Te visam şi m-am trezit din vis,
Şi-apoi, fermecat, am pornit-o
–Nu ştiu ce spirit m-a împins–
Către fereastra ta, Iubito!
Mătăsuri subţiri se desluşeau
În aer, povestind de paradis,
Iar mireasma pinilor curgea
Asemeni gândurile dulci în vis;
Dacă suferinţa privighetorii
În propria inima moare,
Astfel şi eu, să mă sting la sânul tău
Aştept cu nerăbdare.
O, ridică-mă din iarbă!
Mor. Leşin. Sunt pierdut aproape.
Lasă-ţi iubirea-n săruturi
Să-mi plouă pe buze, pe pleoape.
Obrazul mi-e rece şi palid –
Tumultul inimii, cumplit:
O, lasă-mi inima la sânul tău,
Unde va exploda-n sfârşit.

poezie de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECÂND TÂRZIU ÎN NOAPTE PE ALEEA TINEREŢII PAŞII ÎMI RĂSUNĂ
Trecând târziu în noapte pe aleea tinereţii, paşii îmi răsună.
Sus pe cer, acum ca şi atunci demult luceşte aceiaşi blândă lună
Ce pare că mă urmăreşte ca o umbră şi mă recunoaşte
Că eu eram acela, care îi făceam din stele iubitei o cunună.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Tii! Ce frig, ce foame mi-i!
Ca un darnic vistier,
Noaptea a spuzit pe cer
Zloţi în roiuri brumării.
Printre negrele zăbrele,
Din nemărginire, stele
Mă măsoară ca apaşii
Şi-şi scufundă-n haos paşii...
Luna rumenă ca chifla,
Îmi tot dă mereu cu tifla
Şi-mi aruncă – ah, nebuna!
Câte un crâmpei de stea
Nu mai mare ca aluna,
Pentru toată foamea mea.
Oare astfel crede ea
Că mi-o poate alina?
Cum pluteşte coaptă-n aburi,
Tot înghit în sec salivă
Izvorând ca apa-n jgheaburi
Din făptura-mi costelivă.
De te-aş prinde, mare ciumă,
Te-aş muşca de nasul cârn
Şi în cui am să te-atârn,
Să te lecuieşti de glumă.
Daţi-mi pietre, măi, şi humă,
Să le rod şi să le ling,
Poate-oi reuşi să-mi sting
Foamea care mă sugrumă!
Parcă merg desculţ prin brume...
Cine urlă, măi vecine,
Ca o fiară-n cuşcă, cine
Scoate răcnete şi spume?
Ptiu! Mormântul tău de lume!

poezie de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea are multe înţelesuri, multe taine nedescoperite încă, iubirea e singura armă care bate noţiunea timpului, care creşte odată cu fiecare obstacol, care nu se supără, care se regăseşte în fiecare dintre noi într-un fel sau altul, acum sau mai târziu, ceea ce diferă e noţiunea timpului în care noi trăim, unii dintre noi percep diferit iubirea, dar asta nu înseamnă că nu iubesc.

Florea Nicolae în Praf stelar (17 iulie 2008)
Adăugat de Florea Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lumea într-un haos ...

E lumea într-un haos, nimic nu-i de-nţeles.
Mă-ntreb cu-ngrijorare, vreo ordine a fost?!
Cât timp plăti-vom oare nemăsuratul cost,
Al legilor injuste, scoase din interes?!

E lumea într-un haos. Sămânţa lui s-a pus
În brazdele trecute şi-n zbuciumul de ieri,
Ieşind din cruzii germeni ai noi primăveri,
Lăstarii gata veştezi ai lumii la apus.

E lumea într-un haos... Ne zbatem fără rost?!
La moartea omenirii ne vom uita absenţi,
Lăsând nepedepsite vechi clici de prepotenţi,
Riscând în mod nevrednic al firii adăpost?!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!