Pierderi

pierd sensuri într-un vechi amurg
de dragul unui joi pierdut
pe frunte săruturi de plumb
le am întipărite

cascadele de ploi aduc
a sunete de tobe
şi umbre într-un dans tribal
aduc a mii de forme

e ceaţă...
mai opacă decât laptele
ce viaţă...
mai amară decât altele

pierdut în întuneric,
seamănă cu mine
busola lui? greşelile...
nicidecum iubire...

spune-mi tu ce cauţi
în atâta răutate
corupt de falsitate
într-o lume fără pace

linişte la suprafaţă,
haos în interior.
mintea super zbuciumată
de ce plângi de dorul lor?

e ceaţă...
mai opacă decât laptele
ce viaţă...
mai amară decât altele

poezie de Eduard Palade (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amară

amară amară cât de amară
poate fi poate
fi dragostea dragostea rect
angulară (?!) poate mult
mai amară mai aspră mai criminală decât
a iubi într-o seară – în gură –
brună
o rădăcină de mătrăgună

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morţesc, stingher…

Şi-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.

Doar în mintea-mi amorţită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.

Fără un soroc de ceaţă,
Fără pene şi puf pur,
Doarme o întreagă viaţă
Pasărea, somnul ei sur.

Într-o pasăre de ceaţă
Dorm şi eu sonul meu, sur,
O păpuşă fără viaţă,
Sângerând ca şi un mur.

Într-o pasăre de ceaţă
Se rostogoleşte zarul
Cu a şaptea, (în sus), faţă,
Prevestind, parcă amarul…

Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinţilor din altă lume.

În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!

poezie de Ioan Jorz din revista "Interferenţe"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

te caut în gânduri răvăşite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri şi azi
un vers doar ţie
te aştept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ţi cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veşnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereţi cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aş lua de mână într-o doară, fără explicaţii. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul omului nu are mai multă nevoie de laptele vacii decât are de laptele unei căţele sau girafe.

citat din Michael Klaper
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai frumos şi mai bun în viaţă decât o familie unită... trăind într-un colţ de lume numai cu bucuriile ei mici, aşa cum sunt ele, fără să râvnească lucruri care n-ar face decât s-o zbuciume şi s-o fărâmiţeze...

citat celebru din piesa de teatru Titanic vals de Tudor Muşatescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre frunzele sufletului

visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut şi petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenuşa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puţin decât ieri, puţin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
ştiu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii paşi
vibrează tăcerea în anii pierduţi
de nimeni ştiuţi, de nimeni cunoscuţi
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, şi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoştinţa vieţii sufleteşti actuale, nu în forma ei, ci în spiritul ei, se poate dobândi plecând de la originile ei daco-romane; noi continuăm azi gânduri născute în mintea străbunilor noştri; unele idei lor le erau neclare, nouă ni s-au lămurit; altele însă şi-au pierdut demult interesul pentru noi, - în sfârşit, câteodată noi nu facem decât să repetăm, subconştient, forme şi vorbe moarte.

Vasile Pârvan în Scrieri (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e mai...!

Ce e mai frumos sub soare
Decât mintea sclipitoare
Şi natura-ncântătoare?
Ce e mai frumos de lună
Decât stelele-mpreună
Ce misterios minună...

Ce e mai frumos în viaţă
Decât dragostea măreaţă
Cu fineţe şi dulceaţă?
Ce e mai... decât frumosul,
Decât timpul preţiosul
Cu vigoarea şi folosul...

Ce e mai... veţi spune multe,
Poate rele sau inculte,
Ori deşertăciuni adulte;
Ce e mai... ne stă în fire
De la prima zămislire,
Fişce cu-a lui iubire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (13 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:34-40 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în ceaţă

E ceaţă peste mare
Şi ceaţă peste munţi.
Tot ce regreţi, se pare,
E că nu ştii să cânţi

La sufletu-mi decât,
Aşa frumos, încât
Nu-mi pasă nici de soare
Din ceaţă când apare.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (19 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.

poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Tot ce am în viaţă e tristeţe
În ochii mei durere şi necaz
Nu am cuvinte care să mă înveţe
Nu am decât regrete şi lacrimi pe obraz

Şi sufletul meu arde de atâta suferinţă
Pierdut în umbra morţii în fiecare zi
Tot ce iubesc ramane astăzi umilinţă
Si inima tăciune a morţilor cei vii

Nu văd decât o umbră a zilei ce a fost
Nu văd speranţă oarbă sau vis de fericire
Rămâne doar otrava iubirii fără rost
Şi zilele amare raspaltă în nemurire
Raspata unui cost

Şi întind a mele mâini spre Dumnezeu
Şi trup şi suflet Lui se-nchină
Iubirea s-a eternă va exista mereu
Şi-n suflet am doar pace şi lumină

poezie de Grigore Ovidiu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restricţiile legate de tabu sunt întrucâtva altele decât înterdicţiile religioase sau morale. Ele nu pot fi raportate la porunca unui zeu, ci de fapt se impun de la sine; se disting de interdicţiile morale, caz în care greşelile se orânduiesc într-un sistem care dclară renunţările universal valabile drept necesare şi fundamentează această necesitate.

Sigmund Freud în Totem şi Tabu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri de iubire

Din mine se revarsă valuri de iubire
Şi nu pot să le-mpart; sunt ei mult prea puţini,
Aceia ce rămaşi să merite-mplinire
Sunt oamenii mici, prea goi şi nu prea plini.

Lumină ascultată cum te reverşi din mine,
Aşa să fiu ca luna în ziua cea mai clară!
Nu aş lua de eu să plec, decât poate ruine
Căci pe pământ aici, e doar floare amară.

Potopul dinspre sine - renunţări şi zbateri;
Te afli într-o lume crezând că te iubeşte,
Dar de iubit iubeşte doar Unul când abateri
Pe drumul tău ivite te încolţesc robeşte.

Aşa de mult să las din cuget să se-adune!...
Ar deveni pastel întreaga-mi existenţă!
Aşa multe culori pot străluci-n cunune,
Şi împletite toate cu lacrimi din esenţă.

Pe valuri de iubire născut-am un serai,
Atingeri…of atingeri, de pace şi candoare…
Minunea nevăzută, deşi o stăpâneai…
Nu şi-a lăsat misterul decât într-o mirare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând din Rusia, am pierdut dorul de a mai scrie. Lipsindu-mă de patrie, m-am pierdut pe mine însumi. Aceluia care s-a lipsit de rădăcinile muzicale, de tradiţie şi de pământul său natal, nu mai are dorul de a crea, încât nu-i rămâne altă alinare decât liniştea amintirilor.

citat clasic din Serghei Rahmaninov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!