Intoxicaţi cu vise

Mă găseşti, agăţată de o fărâmă de ceva,
Ceva ce, încă mai ţine,
Legătura e puternică, de priveşti de la distanţă,
De te apropii, sunt frânturi de destine.

Intoxicată de vise, la intersecţia unor străzi paralele,
Îmi fac felinare din stele,
Alimentez cu lumină clar-obscurul, ce zgârie noaptea,
Îmi port paşii, urmele-mi dispar odată cu ceaţa.

E fum, e un orizont prăfuit,
Nici limita de la pământ la cer
nu mai e ceva definit.
Totuşi, se loveşte de timp,
într-un punct din infinit,
Unde converg toate,
Atât simplu, cât şi cu ambiguitate.

Intoxicaţia a pătruns şi-n privire,
Nu mai descifrează siluete, ci umbre-n devenire.
E o pată pe retină, care absorbe din culoare
Şi-o transformă-n film de scurt metraj,
Proiecţii pe vinil, imagini în reluare.

Ne suntem unul altuia, otravă,
Nivelul de toxicitate se măsoară
în pura detaşare de crunta realitate,
Ne abandonăm pe noi, undeva deoparte,
Fugim după "alarme false".

E toxic şi sângele ce trece prin vene,
L-aş schimba prin transfuzie, să revin la gene,
Dar este epidemie în masă,
N-aş mai găsi sânge, fără de pată.
Mai bine, lasă...

Din vise a rămas scrumul,
Îl inspir în suflet, respir fumul.
E toxic, atinge tot ce a mai rămas pur,
Încât, nici gândurile nu mai prind contur.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filmul benzii din iarmaroc

Zăresc trecând o rază prin vechile vitralii,
Precum un gând fugar în vise fără pată,
Aud pe scenă voci, fac trafic de lumină,
Jucând în piesa vieţii de-a pururea jucată.

M-a salutat ecoul printre virgine ramuri,
Respir pe verticală multiplele-i iluzii,
Mi-e sângele bolnav de-atâta poezie,
Şi timpul se alintă împărţind concluzii.

Ascult cum o vioară jeleşte fără note,
Nevinovate treceri pe corzile-i de foc,
Iar viaţa mea e toată un film de lung metraj,
Pus astăzi la vânzare în vechiul iarmaroc.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SCRISOARE LA ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR
Dragi Copii,
Nimic nu mai este ca altădată: nici vacanţa, nici şcoala, nici voi, nici părinţii voştri, nici dascălii voştri!
Toate se schimbă cu o viteză uluitoare: trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât o mixtură atemporală!
Nu ştii de unde să te iei şi unde să te pui!
Totuşi, ceva a rămas neschimbat: surâsul inocenţei voastră: larg, atât de larg şi atât de încăpător că lumea, pur şi simplu dispare în colţul gurii!

Costel Zăgan (4 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filmul cărţii din iarmaroc

Zăresc trecând o rază prin vechile vitralii,
Precum un gând fugar în vise fără pată,
Aud pe scenă voci, fac trafic de lumină,
Jucând în piesa vieţii de-a pururea jucată.

M-a salutat ecoul grăbit să spun-o rugă,
Respir pe verticală multiplele-i iluzii,
Mi-e sângele bolnav de dor şi poezie
Iar timpul ce se-alintă, împărţind concluzii.

În zare o vioară jeleşte printre ramuri...
Nevinovate treceri pe corzile-i de foc
Şi viaţa mea e toată un film de lung metraj,
Pus astăzi la vânzare în vechiul iarmaroc.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiri de vise

Casele, ar trebui să-şi amintească de cei ce le-au stat,
mai mult decât orice loc, c-au depănat vise,
născute-n somn, într-un pat,
fără voie, nicigând zise, promise.

Sunt toate împărţite celule,
din care, definitiv, nu s-a ieşit decât pe culoarele morţii
şi ţin suflet poate, ceva molecule,
la adăpostul lumii, al nopţii.

Ne-am lăsat urmele, paşii, în atâtea locuinţe, tacit
ascunşi, au răsunat de vorbe
de strigăt, speranţe, sub tapet, văruit...
simt mirosul de amor, fierte ciorbe.

Se zăresc prin ferestre, neşterse de timp, o altădată,
sunt întoarcerea în gând, negândită atunci,
doar o parte, fărâmă lăsată uitată
în casa cea nouă... cu mintea la casa deodată, de vise de prunci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţetă pentru viaţă

Vorbele mă lasă rece,
Le-arunc într-un pahar
şi le las sa se înece.
Faptele le mixez într-o salată,
Măcar, mă alimentez cu ceva concret,
Nu cu hârtie frumos ambalată. Adevărul îl despic în patru,
Modelez minciuna, ca şi aluatu',
Adaug cuvintele de umplutură,
Strecor îndoială, cu sau fără măsură. Dezamăgirile le sortez parte, în parte,
Încrederea-mi este secţionată-n franjuri,
Bucuriile le pun deoparte, să nu ardă,
Elimin surplusul de pe straturi,
Servesc totul la tavă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog...

N- am să mă mai rog de lume
nici de stele, nici de noapte,
Gândurile să- mi aprobe
TU prin vis să- mi fii aproape.
Te pictez cu mintea mea
mă priveşti, mângâi tăcerea
lacrimile- n loc de apă
ele imi cunosc durerea.

Se preling in noaptea albă
pe o pată de culoare,
Se unesc, ce armonie,
croiesc drumuri lungi cu sare.
Intorc fila- n pasul nopţii
creionez al Tău portret,
Zorii zilei când se- adapa
iscalesc cu un sonet.

Nici de vânt n- am să mă rog
de vârtejuri sau de nori,
Ca să- mi pitroceasca soarta
o fac sfinţii deseori.
In ulcica vieţii mele
ca şi mine din pământ
Ingerii suflă in cană
rău cu bine- amestecând.

Si când vreau ca să mă rog
să vad binele din rău,
Nu vreau martori, nici ispite
Sunt doar eu cu Dumnezeu!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiguu

Un întreg univers,
Un colţ de lume,
O fărâmă de ceva anume,
O inefabilă natiune.
O pierdere absurdă în detalii,
O regăsire printre cioburi de vitralii,
O constatare ambiguuă,
O muncă depusă asiduuă.
Un amalgam de cuvinte fără sens,
O înşiruire logică cu subînţeles,
O analiză pe subiect,
O sinteză obiectivă, în lipsă de concret.
Un deranj inutil,
Un mod de a fi abil,
Susceptibil de ceva,
Deocamdată instabil.
O cugetare fără noimă,
O idiomă,
O parafrazare din citate,
O ambiguitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa...

Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa
metaforă a lui Heraclt Obscurul.

Noi suntem apa, nu diamantul.,
Cel pierdut, nu cel care stă neclintit.

Noi suntem râul şi noi suntem grecul
care-şi priveşte chipul în apă. Imaginea sa
se transformă prin undele oglinzii fremătătoare
într-un cristal care se transformă-într-un foc.

Noi suntem vanitosul râu predestinat
drumului către mare.

Umbrele l-au înconjurat.
Toate care există ne spun la revedere, toate dispar.

Memoria nu-şi imprimă propria monedă.

Totuşi, există ceva care rămâne,
totuşi, există ceva care jeleşte.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul îngheţat

E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă priveşte blând şi mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.

E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
şi umple orice gol, pe unde trece.

Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala şi uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
şi-mi ţin un dor ascuns în nepăsare?

De-ar fi aşa, cum ştiu că el rezistă
şi că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
şi toamna va-nceta să fie tristă

E frig acum şi-aştept, oricât ar ţine,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
şi-atunci va fi iar cald, şi va fi bine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obişnuieşte-te să priveşti lumea că pe ceva în Devenire, ceva în dezvoltare; şi să priveşti orice dificultate potenţială că pe ceva ce încă nu s-a produs.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere

Nici nu ştii ce îţi lipseşte,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl doreşti, nu ştii a-l spune

Lupte, lupte şi iar lupte,
Gânduri vrute şi nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol

Şi devii încet cenuşă,
Disperarea ţi-e mănuşă,
Ţi-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire

În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te priveşti... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic

Ştii că eşti, ştii ce ai fost,
Dar te cauţi fără rost,
Te gândeşti, ce te omoară?
Poate lumea materială?

Tu eşti suflet, o lumină,
Eşti iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise

Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aştepţi
Să ajungi printre cei drepţi?

Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ţi alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise şi iar vise terestre,
pornite din viaţă terestră,
aşezate-n suflete şi-n gând,
deşarte vise şi iar vise
care se contopesc cu realitatea
şi se transformă-n viaţă terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colţ,
când o ţigancă îţi ghiceşte-n ghioc,
o altă visează la o ceaşcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate şi trăite-n deşertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu şapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări
când a venit Făt-frumos călare pe un alb cal
şi cele vise din cele şapte capete
au murit odată cu balaurul,
vise întruchipate-n imagini colorate,
vise, vise de vânzare
pe strada cu lalele negre,
moarte din cauza viselor albastre!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

C'est fini

E un timp al terorii şi al uitării,
n-am nevoie de cuvinte mari
ca să descriu
ce a murit.
Morţii tac acum,
s-au rupt vrăjile,
e o lumină dementă-n toate
şi se lasă o linişte veche, o ceaţă
în care pierd sânge.
Sânge negru, sânge rău,
timpul trece si reciclează.
Atât de tânără şi totuşi undeva,
o senzaţie de deja-vu
care zgârie.
Pe străzi revoltă,
peste graniţe război,
dar aici, în cartierul industrial,
doar urlet de marfar
şi mici răfuieli
între cerşetori.
Sfâşie-mă un pic,
provoacă-mă. E un mecanism al urii
care vrea să se declanşeze.
Dar tot ce găsesc e tandreţe,
câteva haine
aruncate pe lângă pat,
câteva farfurii lăsate-n chiuvetă.
Pe tine nu te pot urî. Micile tale defecte
sunt o continuă mirare,
cântecele tale
ruseşti, întotdeauna terapie.
Sânge negru, sânge tehnicolor,
pe străzi revoltă,
te ţin de mână
şi adorm.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea

"Trebuie să fac ceva...
Eprubeta asta-a mea
Are o formă ciudată,
Iar la gât are o pată...

E şi mare, cam cât mine,
Cum să fac să fie bine?
Căci de pun ceva în ea,
S-a cam zis cu munca mea!

Munca mea de cercetare...
Au, nu vă trebuie, oare?
Un vaccin, un antidot,
Fiindcă sunt savant şi... pot!

Iar voi abia aşteptaţi
Din nou să vă vaccinaţi,
Fără măcar să vă pese
De efectele adverse..."

Aşa vorbea şoricelul,
Stând pe gânduri, mititelul,
Cu ochelarii pe nas,
Văzând lumea la necaz!

"Cartea ce o ţin în braţe,
Deşi-i legată cu aţe,
Nu m-ajută mai deloc,
Cred c-am s-o arunc pe foc,

Caci am reţeta completă!
O să pun în eprubetă,
Doar trei stropi, numai atât
Şi-o s-o umplu pân' la gât!

Unul va fi de speranţă,
Să reducem din distanţă,
Altul mic, de bunătate,
Căci a cam rămas în spate,

Iar al treilea, de iubire,
Căci ne-am cam ieşit din fire,
Certându-ne din orice,
Voi, pisici, eu, şoarece!

Şi-o să vă fac un vaccin,
Cel mai dureros, dar fin...
Cel mai straşnic antidot!
Veţi fi lecuiţi pe loc...

Aştept să mă lăudaţi
Şi să mă aplaudaţi,
Fiindcă mi-am aflat menirea
Şi izbăvesc omenirea..."

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apre Stele

Luna dă acea lumină dar ferestrele închise
Călătorind prin Galaxy îngândurat de mii de vise
Se apropie sfârşitul gândului şi existenţei
Te apropii tot mai mult de pragul ne existenţei.

Şi chiar să fiu acea lumină sus pe cer strălucitor
Mă vor vedea aceia doară cu ferestrele deschise
După ferestrele închise vă va apuca un dor
Care-l veţi simţii doar noaptea rar în acele triste vise

Sute mii de ani vor trece şi de sus vă voi privi
Cum din viaţă faceţi moarte şi din vii faceţi stafii
ne vom lua mînă de mînă într-un cerc de stele noi
Şi vom fi mulţi pe acel cer eu şi tu şi voi şi noi

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculţ
pe o stradă cu dus şi-ntors
şi nu ştiu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
şi trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
şi mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
şi-i atât de linişte
că nu-mi aud nici paşii
nici gândurile
şi nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

şi mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
şi frigul ţipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea musteşte a renunţare

apoi vin uşile...
uşile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniştea asta obositoare
ce mă face să ţip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simţământ
şi nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
şi atunci îmi revin
şi încep să te caut
printre trecătorii grăbiţi...
ca un pieton desculţ
circulând pe o stradă imaginară

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!