Să nu-mi ceri să uit

... pământul neîmpăcat
brațe de arșiți de ploi
porți în altare
îngenunchind
lumini care plâng
care dor
poate mâine în zori
mai înalt mai aprins
în lacrimile iernii
vreodată
mă vei auzi
să nu spui nimic
nimănui
doar să zâmbești ca unui copil

poezie de (16 februarie 2015)
Adăugat de Eli GîlcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Și fără nimic

Pământul
împotriva mea
îmi va auzi ultima suflare.

poezie de (16 iulie 2016)
Adăugat de Eli GîlcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Strivind altare

Palmele
închideau culorile de peste zi
împletind frânghii
pentru un mâine la întâmplare
măștile deschideau între nopți
drumul
din care puteam înțelege
că nu va fi nimic
să nu atârne într-o căutare
ca o funie a spânzuratului
din care durerea stearpă
va sfârși
strivind altare.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu brațe deschise, pe brațe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-așaza pe umerii goi...
Își plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-și moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zâmbete

Zâmbești cu mulțumire când toate îți merg bine,
Zâmbești cu încântare norocul când revine,
Zâmbești cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbești simțind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbești cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbești plin de visare spre drumul început,
Zâmbești cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbești cu indulgență când nu ești înțeles.

Zâmbești plin de speranță, luând viața în piept,
Zâmbești satisfăcut spre omul înțelept,
Zâmbești plin de iubire spre omul ce ți-e drag,
Cu dragoste zâmbești copilului din prag.

Zâmbești cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbești cu grea tristețe când nu ai bani de pâine,
Zâmbești cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbești cu răutate când și bogații pierd.

Zâmbești dulce și tandru când visul te dezmiardă,
Zâmbești cu înțeles când alții știu să piardă,
Zâmbești cu simpatie spre un copil deștept,
Zâmbești plin de acreală când omul nu e drept.

Zâmbești cu mare spaimă când răul l-ai făcut,
Zâmbești cu întristare găsind alt început,
Zâmbești plin de uimire surprizei neașteptate,
Zâmbești surprinzător când inima mai bate.

Zâmbești făcând cu ochiul, cu înțeles complice,
Când șeful bine înfipt nu vrea să mai abdice,
Zâmbești cu oboseală la un sfârșit de drum,
Zâmbești și după moarte, dar nu știi cui și cum.

poezie de
Adăugat de Alexandra TudoranSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Elizabeth (ștergându-și lacrimile): Cum îi spui adio unei persoane fără de care nu-ți poți închipui că ai putea vreodată să trăiești? Eu nu mi-am luat rămas-bun. (Pauză.) Eu nu am spus nimic. Pur și simplu am plecat.

replică din filmul artistic Iubire cu gust de afine
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Strânge-mă azi

strânge-mă în brațe azi
cu buzele țuguiate
mâine ar putea începe delirul păsărilor
dinaintea potopului
nu poți ști niciodată după-amiaza
cu soarele călău deasupra
capului

strânge-mă în brațe azi
ridicată în vârful picioarelor
de mâine ar putea începe anarhia
frunzelor mute
și umbletul tău va fi puțin mai înalt
când vei vrea în zbor
să mă ajungi cu sărutul

strânge-mă în brațe cu putere
azi,
ca pe un copac gata să fie corabie
ca pe un catarg până la nori
mâine s-ar putea să nu mai ai
atâta nețărmurire
cu care să-l cuprinzi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iar ploile

Mă plâng de ieri
ca un blestem zvârlind
păreri de rău
lumini
parcă înadins
un rest de mai...
zadarnic

poezie de (16 mai 2016)
Adăugat de Eli GîlcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ileana Nana Filip

Singurătatea-n doi

Dragostea nu există!
Există vis, există țeluri, cum spui tu.
Există pace în suflet, dar nu și între oameni
Există adiere de vânt ce-ngheață templu luminat...
Crezi că poți schimba ceva?
Nu. Răspuns răspicat al unui vas de ceară
Nu. Adiere a unui magnific cer...
Nu. Am lacrimile ce curg în nesomn
Am amintirea unui loc obscur...
Sunt singură...
Atât de singură că nu voi mai auzi nimic în jur
Sunt singură și pot fi singură,
În nedreptatea omenirii mă pot scufunda
Până voi ajunge lumina, pajiste
De ce atâtea sfaturi?
Fiecare face ce îi e destinat...
Trebuie să își accepte soarta.
Merită să schimb ceva?
Bine atunci lasă-mi aripile libere,
Să-și ia avânt și să se desprindă cu iuțeală!
Să scrie un mesaj de adio:
Fiecare zboară cât poate, fiecare are aripi.
Poate să le folosească,
Fiecare poate să plutească....
Restul e doar supoziție, ideal, frumusețe și decor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ți se pare c-aș fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al pașilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și ploile

Când încerc să te strig
alte ploi izvorând din pământ
dintre flori
mi-ar da tot
căutându-mă în zori
să le-ascult

poezie de (12 mai 2016)
Adăugat de Eli GîlcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dimineața pe care am așteptat-o

Îmi amintesc dimineața
de demult
când mi-ai spus că sunt frumoasă

De atunci încerc să nu uit
și plâng dinaintea răsăritului
așteptându-te să-mi spui
și acum
ca și atunci

poezie de (21 februarie 2018)
Adăugat de Eli GîlcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Noi și pământul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mâni pământul
și suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topesc zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămând să-ți mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopții o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușa,
noi și - pământul.

poezie celebră de
Adăugat de stassiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cuprinde-mă în brațe

alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este orașul
în care catedralele îmi zâmbesc

tăcerile s-au țesut în așteptări
inima se joacă dimineața cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le oprește nimeni
nu poate

cuprinde-mă în brațe
și nu mă lăsa să cad de pe acoperișuri
veacul acesta are țiglele ude
și pământul denivelat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru mama care pleacă, lacrimile unui copil pot acoperi o lume. Lacrimile mamei pentru copilul ei, pot îneca tot Universul.

(iunie 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Birtu Pîrăianu

Plâng

nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viața asta murdară și mută
de ce să plâng
când știu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu și șters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viață fără rost

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Obloane-'n fața morții

Lacrimile rup părți din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul își cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar și cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul își face veacul dincolo de porți, se închid biserici!
Se pun lacăte la porți, ferestrele își trag obloanele în fața morții!
Vlăstarele.. născute în miezul nopții nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp și fără Noi, dimineața pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toți ascunși de... Omul Negru!

Povești se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu știu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe față!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezește-mă în dimineață și dă-mi o palmă peste față!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină și scuipat,
poate nu ne mai ține
nicio rătăcire de cometă
greutățile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uși pe care nu se pleacă.

și poate
am greșit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veșnicie în viață,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a șasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristețea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă și pe noi cineva
să murim...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ce te doare?

Ce te doare și nu-mi spui
România nimănui?
Cum te fură hoți și hoți
și te vând bucăți, bucăți.

Cum îți taie din păduri,
goală de rămâi, înduri
și de ce ești mohorâtă
și ești tristă și pierdută?

Cum copiii tăi te lasă?
Și-și găsesc o altă casă...
Ce te doare și nu-mi spui?
Românie a oricui.

De ce lacrimi verși în ploi
limpezite în noroi,
prea puțini brazii pe culmi,
prea puțin români și ulmi.

Prea puține flori pe câmp
te mai colorează blând
și de ce din zi în zi,
mai puține poezi...

Te cântau în vers de dor,
fii tăi doar un popor,
erau toți doar unul și unul,
patriot era românul.

Ce te doare și nu-mi spui,
România nimănui,
de ce munții tăi se crapă,
sub ciocane care sapă?

Doar speranțe limitate
ți se scurg azi înspre moarte
și privesc copiii tăi
cu ochi reci și gânduri hăi.

Sorbi otravă și otravă,
mult noroi și multă pleavă,
nu credeai c-o să ajungi
părăsită și te frângi.

Fără un senin pe cer,
nu ai umbră și mister,
ce te doare și nu-mi spui,
de ce plângi și ți-e pustiu?

De ce apele ți-s tulburi,
de ce uiți să te mai guduri,
de ce frunzele ți-s reci,
căzând moarte pe poteci?

De ce ești așa de blândă
fără să blestemi de ciudă,
de ce vânturi te usucă,
și de boală ești pe ducă?

De ce îți dorești să mori?
Dacie în primi zori,
am uitat să te slăvim
și de noi nu ne-amintim.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

* * *

Atâtea vise
în ațe prinse

atâtea ploi
peste noi

minciuni rostite
sub măști zbârcite

ferestre care plâng
pe pieptul stâng

poem neterminat
în suflet zbuciumat

mame fără prunci
în hainele cu dungi

zăpezi cu dinți
în mâini de sfinți

iubiri grăbite
pe netrăite

mâini murdare
peste altare

nimic și tot
la un loc

o viață tristă
într-o batistă...

unde-i Dumnezeu
e locul meu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dan: Nu-mi vine să cred că Nate Archibald e gigolo.
Vanessa: Să nu mai spui nimănui!
Dan: Cui? Cui aș putea spune? În afară de toți cei pe care i-am cunoscut vreodată. (Pauză.) N-o să spun.

replici din filmul serial Gossip Girl: Intrigi la New York
Adăugat de Reliana Andra CrăciunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook