Urmă de umbră
tresari câteodată
când ți se pare c-aș fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?
tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al pașilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?
spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iluzia unui destin
când dimineața tresare
pare că este prea târziu
pentru iluzia unui destin
timpul a început deja să bată
nervos cu degetele în masă
visele par tot mai sinucigașe
și gropile tot mai comune
nopțile sunt în stare de veghe
zilele oamenilor se petrec
între dimineți precare
și seri tot mai sinistre
amintiri îndepărtate îmi sunt
tot mai aproape
viitorul
mă întreb cât poate fi
de departe
un zbor este incredibil de scurt
într-un haos perfect plauzibil
cerul mi se pare uneori o prăpastie
foarte albastră
alteori
o chemare întunecată
viața este doar o o teorie abstractă
iluzia unei mari iubiri
o îndrăzneală care frizează absurdul
între speranță
îndoială
și certitudinea
unui destin
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbră întredeschisă
lasă-mi respirarea
unui zbor
la plecare
ia pelerina de adio
ploaia ești chiar tu
lasă o umbră
întredeschisă spre
sfârșitul timpului
nu mai privi peste umăr
urmele tale sunt doar
niște cicatrici acoperite
de nisip
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutător de cuvinte
nu am avut timp să mă fac
căutător de cuvinte
a trecut prea mult timp,
scrisul mi s-a sucit
reumatic spre toamnă
când încep să-mi rod unghiile
de emoție
șoaptele mi-au rămas de filigran
în scoarța copacilor
simțurile mi s-au tocit
de la treacătul norilor
peste sprâncene
ca și măselele cu care tot rumeg
nopțile
în care am umblat cu spinarea
cocârjată
să mă caut în mine
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebări în umbră
dacă aș fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deșert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aș fi lumina tandră a Lunii
și tu te-ai teme de fața mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.
dacă aș fi curcubeul însuși peste
abisul dintre muntele tău
și al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aș vrea să fiu ploaia nebună care îți smulge copacii
sădiți în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.
ce-ai fi tu,
dacă eu aș fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în șoaptă.
aș fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ți în somn
penele aripilor.
ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aș fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aș fi doar muzica unui pian
uitat la țărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.
spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aș fi o apă repede, curgătoare?
aș vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
așteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.
răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de gânduri
Ploaie de gânduri
cu lacrimi de vară
a țesut peste suflet
pânza unei iubirii
care sărută infinitul.
Gândurile-mi sunt
zbor spre fericire.
Stol de pescăruși
își lasă libere
visurile frânte de
furtuna existenței...
Mă scufund alene
în valurile unui dor
pictat în speranță.
Mă înec în lacrima
necunoscută de tine
în adâncimea unui vis
care nu cunoaște
povara singurătății.
Vreau să ating
cu degetele fericirii
curcubeul din tine
să rămân fără cuvinte
doar prin semnele dragostei
să vorbesc sufletului tău.
poezie de Lavinia Elena Niculicea din Ploaie de gânduri
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitare
ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu știam că poate însemna o ploaie
lungă și neverosimilă
cât viața unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,
nu știam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuți
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în fața unui sertar de amintiri
și de scrum,
în fața unei uși
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri și azi,
între iluzie și realitate,
între cai verzi pe pereți,
lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munți,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile orașelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu erai vinovată
tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și pădurile fără oameni,
tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.
tu nu ești vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simțurile
într-un colț întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
și ne scoate unghiile din carne,
care ne trezește între două coșmaruri.
când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
și o umbră se lăsase peste
toată inocența dintre
limanuri.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere
Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Și nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Și-am dispărut ca două existențe efemere,
Care porniseră cândva pe-același drum.
Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Și m-am trezit în altă lume, tristă și diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturi întârziați
stăteai așezată cuminte
între miazăzi și miazănoapte
deasupra unui rug
eu te așteptam dedesubt
bâjbâind pe marginile unui crepuscul
înainte de a părăsi intensitatea
dintre noi
zarea se mai surpa odată
în două abisuri
înstrăinând o pereche de fluturi
întârziați
unul de toamnă și unul de amintire
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai stai un ecou
mai stai un adio
un sunet de corn
mai stai o veghere de apus
mai stai cu mine o furtună de oameni
sau de nisip
te așteptam în inima unei insule
necunoscută încă de tine
nedescoperită încă de nebuni
nelocuită de pași
neumblată de scarabei
mai stai o taină de orizont
mai stai o eclipsă de cometă
mai stai un crepuscul
un naufragiu
un miraj
te priveam
prin ocheanul unei corăbii
prin prisma unei piramide
te strigam într-o limbă barbară
nescrisă demult
mai stai o umbră de obelisc
mai stai un muson
o legănare de catarg
un soare cu dinți
un amurg de om
te strigam într-o limbă uitată
care străbătea cândva continente
și vechiul ocean
mai stai o urmă de cearcăn
țipam primitiv dintr-o piatră
dintr-o cenușă
din inima unui șarpe
într-o limbă necunoscută pe care
nu o mai înțelegeam nici eu
mai stai un destin
te strigam ca un descreierat
înjunghiat de dor
într-o limbă moartă demult
în iluzia unui țărm
mai stai un blestem
mai stai un adio
un ecou
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Schimb mână cu cinci degete pe un deget cu cinci mâini...
Așa începe talciocul nostru.
Tresari!
Tresari din orice.
Tresari până și la sunetul fin produs de o cifră spartă din nimic
în tot atâtea nimicuri.
Să facem o salată de vechituri.
Să ne descriem potcoavele atârnate de garduri.
Am să îți povestesc
mersul trenurilor între două stări paralele
între a fi și a râde în lacrimi și
a plânge în hohote până ființa își devorează unica dorință și anume de-a fi
în timp ce mieii sug laptele cu noduri din coada uscată a toporului
crezând că vor trăi până frunzele se vor scutura de copaci.
Câtă liniște era în pâinea dospită!
Câtă gălăgie în foame. În ispită...
în iscoditorii colaci.
Un aluat tăiat în două și răsucit până la incestul făinii
până la frăgezirea apei
și tresari
te oprești la o răscruce de drumuri
arunci cu fântâni să le culeagă pietrele
te cauți în loc
în cu totul alt loc
rămâi nemișcat ca o troiță
și îți faci cruce când trec pe lângă tine oamenii
să te scuipe
în drumul lor spre talcioc.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii tăi, culcuș de lună
În adieri înmiresmate, mă rătăcești, însă zâmbesc
Pierdut, mi-e teamă câteodată, deși lunatic, te iubesc
Și sorb din tine cu dorința unui adolescent rebel
Care se pierde, fără voie, în tot ce vrea și simte el
Iar tu? Aidoma unei aripi, mă-nalți printr-un sărut, mai sus
Să fiu privirea care vede iubiri celeste la apus,
Cumva din sânii tăi răsare o dulce lună, ceru-i clar,
Pe ei aștern o mângâiere, ce îți ofer acum în dar
De ce tresari? Dulce petală... catifelezi tot ce atingi,
Cu pielea ta, tu vindeci totul, chiar și tristețea mi-o învingi
În ochii tăi eu văd ce lacrimi ai vindecat de ai iubit,
Pe buze mi-a rămas dulceață, când cu-ale mele le-ai unit
Tu nu te vezi minunăție, ai îndoieli, chiar de îți spun
Că fără tine lumea asta nu ar cunoaște tot ce-i bun
Parcă visez... dar e trezire, acum te văd, mă minunez
Privește veșnic către mine, căci fără tine iar oftez
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Îmi spui adio,
Este ușor să te joci cu cuvintele,
Când plouă.
E ușor a spune adio,
Cuvântul de ploaie,
Cuvântul de plumb,
Cuvântul nenorocit
Care risipește culorile,
Care transformă curcubeul în ceață,
Într-o negură a sufletelor pierdute,
Care transformă iubirea în ură.
Este ușor a spune adio,
" Adio", este legitimația de călătorie
Spre infern,
Este biletul de tren către nicăieri,
Pe care mi-l pui noaptea în poștă,
Biletul ieftin de autobuz către niciunde,
Este biletul doar dus,
Pe care,
Mi l-ai cumpărat cu banii tăi...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Licori de vioară
te văd de pe fundul unui pahar
care mereu trebuie umplut cu licori
de vioară,
te zăresc de fiecare dată
într-o spirala a timpului
prin luneta măritoare
a unei sticle
efervescente,
nu pot ajunge la tine
chiar dacă aș sparge
marginea paharului
cu măselele
într-o mie de cuvinte,
tot ar mai rămâne câțiva stropi
de nimicnicie
să mă împotrivesc vremurilor
și pianelor care tot curg,
peste cioburile
trupului
meu.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere
Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Și nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Și-am dispărut ca două existențe efemere
Care porniseră cândva, pe-același drum.
Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Și m-am trezit în altă lume, tristă și diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Și câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorințele se izbeau de țărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleșită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine și apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.
Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșert și uitare
unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnișul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?
adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlnește cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri
urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
niște trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu lașitate
într-o gaură de șarpe
într-un ciob de oglindă
într-un ciob de cenușă
într-o gară părăsită
într-o sticlă spartă
pe fundul unui pahar
pe fundul unui ocean
ne privim pe noi înșine ca pe niște străini
ca pe niște cretini
ca pe niște dușmani
cu dinții înfipți adânc în propria carne
în propria soartă
spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta a haosului
în ceața asta ruptă în fâșii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăsește amintirea ta
între dor, deșert și uitare?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Capăt de vrajă
pentru ce atâta iubire
te întrebam într-o tăcere de ocean
încercând să-ți aprind
privirea
cu un sfârșit de cometă
cu un amurg
pentru ce atâta dorință
te întrebam într-o noapte de zodii
încercând să-ți ridic
genunchii
deasupra unui gând
pentru ce atâta adio
întrebam eu la un capăt de vrajă
încercând să șterg
o lacrimă efemeră
din ochii unui pustiu
pentru ce atâta destin
te întrebam la plecare
încercând să mă sting
pe o planetă
arzând
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Raj: Ooo, vorbe mari venind din partea unui bărbat care s-a urcat odată în copac de frica unui cocoș.
replică din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Demoni
am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,
am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!