Iulia Dragomir

Tulburare

Maestrul vieții strunește măiestru pașii din umbră.
Vorbește și mișcă fluviile în jind perpetuu de revărsare în simbioza rosturilor.
Cuvintele mă împing dintr-o margine în alta a lumii.
Pe o parte, aud răcnetul vremii ferecate de ecou,
în neconcordanță cu verdele orelor,
pe de alta, mă copleșește dulceața închipuirii, nesprijinită de istoria ceasului.
Se apropie și tremură prundul.
Tace și se instalează ritualul migrării în adâncuri.
A rămas sufletul încleștat între cuvinte,
ca între ape dulci, ape tulburi, nefiltrate de sensuri,
în așteptări descarnate de gânduri.
Tăcere! În contrast, sunetele se lovesc de misterul mânuirii orelor.
Am ascultat și m-am impregnat de glasul repetițiilor.
Am auzit vuiete nuntite de vibrația înțelegerii.
Îmi spală valurile gleznele fermecate de ape.
Întinsă pe spate, ascult sunetul apropierii, depărtării.
Ești mai frumoasă decât închipuirea, susură valul acela,
tocmai când nedesăvârșirea mă înfășoară de ochiul lunii.
Iubesc unda aceea care îmi clatină țărmul, șoptește apoi cufundarea în libertatea posibilităților.
La fel, din săritură sălbatică, din avânt, se îmbrățișează clipocirile aceluiaiși gând?
Întinsă pe spate, privesc cerul. De acolo vin semnele vremii.
Ascult, privesc... Încremenire! Cum primenește apa țărmul!
Mă îngrop în privire. Din zbuciumul mării se aude o dublă glăsuire.
Ce tulburătoare întâlnire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Iulia Dragomir

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spațiului.
M-am așezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streașina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălțării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleași coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanței.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi ești ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poți lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieții!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de (6 august 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Iulia Dragomir

Simfonia vremii

În rapsodia înserării, se limpezesc zările,
se simte parfumul florilor de gând,
speranță pentru columna treptelor.
Lalelele surâd înseninate.
Șșt! E limpede că soarele a sărutat și zorii și simfonia apropierii.
Ca o lumânare ard, ai mușcat din mine ca dintr-o pară, viață!
Ca un copac, înverzesc sub ploile calde.
Ghioceii, mărțișor, își deschid misterioasele cupe.
Ca o pasăre, plutesc pe țărmul mării,
limpezind între aripi visul zefirului.
Șsst! Luna știe cum să picteze în acuarelă și dor pielea pământului.
Statuile se însuflețesc aprinse de chibritul iubirii.(28.02.2023)

poezie de (28 februarie 2023)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Mărturii

Îmi răsună în piept cu dangăte prelungi, hăuind,
prăvălindu-se cutremurat, succesiv.
Curtează împrejmuirile cu invitații la pritocitul orelor.
M-am impregnat de semne.
La fel de intens, se rostogolește, bulgăre, dinspre trecut înspre prezent,
culcând la genunchiul vremii resortul dezlegării de preaplin.
Sare din priporul răbdării în jungla ademenirilor pământii.
Poate c-același îngânat de vuiete s-ar auzi
din răzlețitul de săgeți aurii.
Unde te duci?
Ce luntre fermecată-ți ține ochii vii?
Același clocot tulbură unduitor privirea,
rostogolindu-se prin mărturii.
Aud în piept confesiunile pe care, prin goliciunea tălpilor, le scrii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Sufletul timpului

S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, și prin perdeaua de paratrăsnete,
strălucește luminătorul vieții.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibrația sărbătorind în exclamații viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschiși,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră așteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivnița virtuților,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetițiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanțele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrănește vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste țărmul titrat de biserica stelelor.
Își trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoțire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-și deopotrivă odihna și nesomnul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranțe

Ascult, privesc și iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să știe de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu știu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc și iar ascult
lumea cu ea necruțătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum crește-o floare

și văd pământul numai ars
de pașii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu știu unde-i zarea.

Și totuși merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
știu că pot să prind iernări
și toamnele râzând plecându-mi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Rondelul mării

Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De țărmul ce-ți îmbrățișează valul,
Steluțe să așterni în calea noastră,
Aș vrea să te revăd călcându-ți malul.

Luna cu strălucirea ei măiastră
Se-nalță și ridică nopții voalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De țărmul ce-ți îmbrățișează valul.

Tandră, aduci iubirii ritualul,
Ușor deschizi a inimii fereastră,
Tu faci să râdă florile în glastră,
Azurul tău deschide-n larg regalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Iulia Dragomir

Fascinație

Te sorb din buricul orelor pântecoase de soare.
Îmi cufund fruntea în poala ta scânteietoare,
să simt cum îmi mângâi părul
ca unui copil ce ascultă nesătul de povești glasul acelui acasă
în care i se sfințește trupul creșterii.
Mă cutremur și mă înalț la cutia de rezonanță a cerului
din care îți tragi seva
până îi cuprind între palme umerii,
să aprind candela veșniciei de brațul apropierii.
Ce frumoasă ești!
Ca o chitară, acompaniezi căldura culorilor.
Te sărut alipită de leagănul frunzelor
ca de pieptul celui mai sfânt gând,
viu manuscris pentru creația inimii.
Mă cutremur. Mă bucură și mă sperie coacerea nuanțelor
la focul atâtor mărturisiri de lumină.
Mă prefac în tine din mine,
alunec fără veșminte de gală înspre locul de odihnă al crengilor,
culcuș de pus tinerețea la păstrare, toamnă!

poezie de (18 octombrie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privesc în splendoarea nopții

Privesc cerul și e liniște-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ș-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez și ți le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-și leagănă crengile din păcate,
Florile-și închid petalele înmiresmate
Și vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung și-n lat.

Și noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o liniște-n sufletul nou de primăvară,
Ș-apoi vine albastru pur și ne-nfășoară,
Ș-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Darul mării

Tu știi că plânsul mării e valul care curge
pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor
la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obișnuit cu dor.

Mai știi că așteptarea e grea ca și nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Privești în depărtare, dar știi că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susține
răbdarea ce alungă și norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îți răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ți destinde privirile-ncordate,
iar valul îți aduce iubirea ca un dar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Amurg

se frânge amurgul pe ape
tăcerea coboară pe drum
în lumina stinsă a orelor scurse
crestam între pleoape chemări

vecin cu nebunia
pășeam mai departe în noapte
pe întinsele ape
tragic catarg rătăcit în larg

când voi veni
stropii de sevă vor desparte pământul
sub lichenii de gânduri
aruncați pe pereți

aici am învățat glasul umbrelor
în țipătul sufletului și nemărginirea privirii
trebuia să plec, trebuia să vin
să ajung din nou acasă

să ascult, să înțeleg
lacrima pură a gândului
biciuit de cuvinte murdare
aici, între voi, în noroi

respiram prin tăceri
odată cu timpul rămas
rătăcind amintiri, pas cu pas
sub gene striga ultimul gând, nicăieri

când voi pleca
voi purta pe buzele arse, surâsul final
al unui nebun ce încă visa
răstignit pe o cruce, un tărâm ireal

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Iulia Dragomir

Introspecție

Cine ești tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul și trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abțipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid și respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip și fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuși închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulcești apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declarațiile răspicate ale universului,
ca peștii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung pașii. Există înaltul în care țâșnesc privirile viorii.
Cine ești tu, ființă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem prebalcanic

La apus de București
frumoasă mai ești
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
și cu dughie,
iar la șapte seara cu marele foc al asfințitului.

Frumoasă mai ești
și mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz și trifoi
până la Ciorogârla,
în orz și porumb
până la Tântava.

Și mai departe până întâlnesc Argeșul și-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ți le știu
drumurilor tale le sunt mușteriu
așa cum se duc departe, spre apus
și sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă și gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munții Balcani
și-atât o iubesc, și-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală și marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de București
frumoasă mai ești
întinsă câmpie.

poezie celebră de din Orion (1978)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Gabriel Petru Băețan

Head shot

Dintr-o clipă în alta
Dintr-o vorbă în alta
Dintr-o nehotărâre în alta
Vom deveni simple doruri
Umbre ale umbrelor noastre
Statistică...

Ne-om prăvăli într-o depărtare atât de îndepărtată
Că luminii i-ar lua o veșnicie numai să îi atingă suprafața...

Vom foșni sub zăpada vremii
cu aceeași sfială cu care astăzi ne temem de viață?

Dintr-o clipă în alta
Dintr-un singur foc...

poezie de
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Iulia Dragomir

Firescul

Doar așa am simțit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinței în verde,
prin îmbrățișarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foșnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesațiul respirațiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variația gradelor
M-am înfășurat în scoarța brăzdată de vremuri,
să ricoșeze în pustiu iuțimea aprinderii.
Cu cât creștea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături sulițe albe,
clătintând din temelii lumina și întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renașteri rodul vieții.
Lăuntrul primește în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ascultarea nepasarii si a linistii

ascult linistea sufletului meu,
ascult bataile vantului ce se plimba nepasator prin camere,
ascult pasii grei de pe hol,
ce lovesc podeaua veche

ascult rugamintile oamenilor pierduti
ascult intunericul cum isi cauta lumina,
ascult vocile de departe,
ascult durerile ce ma apasa si
ma omoara incetul cu incetul,
ascult sunetul lacrimilor
ce se preling nepasatoare pe obraz

ascult tot si nu mai sunt in stare sa vad sau sa simt ceva,
ascult ultima rugaminte de dor...

acum nu mai ascult nimic,
urechile mi-au surzit, sunt inerte la orice zgomot produs.

poezie de
Adăugat de Victoria PepaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie

Popas intens

Îmi număr pașii minții mele,
Ciudați, se-opresc, privesc în jur,
În dimineața, ce i-a dezlegat de stele,
Se-apropie de numărul prea pur.
Și cât aș vrea să mi-i îmaginez,
În al inimii incognito răgaz,
Ei, însă, tăgăduiesc
De-a sta pe loc,
Și răsăritului de nouă zi,
Credința împărțită-n patru
O lasă, în absența vremii,
Pe iconostas.
Îmi cad cuvintele nestinse
Din torțele ce ard în vers,
Aprind o pocăință,
Văzându-mă înainte,
Și, din vecia orelor,
Mai cer o clipă,
O clipă de popas intens...

poezie de din Cuvinte nestinse
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În lumea ta

Ești doamnă printre atâția domni
Și toți te vor în preajmă,
Iar eu din umbră te aștept,
Să îți vorbesc mi-e teamă.

Să te ascult, să te privesc
Mă uită lumea-n spate
De cât am vrut să mă dosesc
Prin locuri vechi, uitate.

poezie de
Adăugat de Ovidiu Eugen GramaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Între gânduri

lumina zace într-un colț
mi-e sufletul ros de gânduri târzii
la răscruce de zboruri
cer timpului odihnă să scriu
în adâncul clepsidrei noi începuturi
așteptând zorii de apă
plutesc pe aripi înghețate de foc
decojesc tulpinile lumii
să fiu frunză la umbra nucului bătrân de acasă
sunt stâncă a zilei nesfârșite
să șterg pleoapele umede ale nopții
sunt marea rătăcită în ceață căutând veșnicia chemării
mă ridic umil și stingher
strivind sub pași umbra uitată
clepsidra e goală
măsoară umbre trecute
sfărâmat între gânduri
ascult ecoul clipei ce trece
mă arde atingerea Ta
cu pașii mă plimb prin izvoare de humă
să învăț să scriu pe boltă silabe de taină
înnodând în zori pământul cu un surâs
urcând pe trepte spre pânze ce ard într-o zare
sunt vuietul lumii în amurg
sunt lacrima mulțimii în ceață
sunt glasul ce țipă sfredelind necuprinsul
sunt valul ce îmbrățișează femeia
sunt fluture îmbrăcat în lumină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Magul

Noaptea este martorul iubirii noastre,
Ea nu poate fi prinsă între coperți,
Nici între cuvinte cu iz de cerneală,
Ea este torță aprinsă din inimile noastre,
Un ADN universal, unic, risipit pe cerul cuvintelor.
Am să tot privesc viitorul ca pe felinar veșnic aprins.
Doar magul prins între vitralii ne zâmbește cu lacrima lui roz,
Cu verbe rostogolindu-se pe chipul iluminat,
Iar iarba din altare ne cuvântă,
Copii o să ne-ncânte cu dulceața gurii lor,
Iubirii îi vor aprinde felinare,
Istoria nu poate fi decât o martoră fidelă a vieții.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Adâncuri

tăcerea s-a culcat între șoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
pășesc peste ape
cu măști de oțel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace și timpul rămas
mă așez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
mă voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
și voi vâsli
spre țărmul umbrei mele
voi pleca în neființă
în dansul ploilor în noapte
și din adâncuri
mă reîntorc în ape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook