
Mărturii
Îmi răsună în piept cu dangăte prelungi, hăuind,
prăvălindu-se cutremurat, succesiv.
Curtează împrejmuirile cu invitații la pritocitul orelor.
M-am impregnat de semne.
La fel de intens, se rostogolește, bulgăre, dinspre trecut înspre prezent,
culcând la genunchiul vremii resortul dezlegării de preaplin.
Sare din priporul răbdării în jungla ademenirilor pământii.
Poate c-același îngânat de vuiete s-ar auzi
din răzlețitul de săgeți aurii.
Unde te duci?
Ce luntre fermecată-ți ține ochii vii?
Același clocot tulbură unduitor privirea,
rostogolindu-se prin mărturii.
Aud în piept confesiunile pe care, prin goliciunea tălpilor, le scrii
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre prezent, poezii despre ore sau poezii despre ochi
Citate similare

Tulburare
Maestrul vieții strunește măiestru pașii din umbră.
Vorbește și mișcă fluviile în jind perpetuu de revărsare în simbioza rosturilor.
Cuvintele mă împing dintr-o margine în alta a lumii.
Pe o parte, aud răcnetul vremii ferecate de ecou,
în neconcordanță cu verdele orelor,
pe de alta, mă copleșește dulceața închipuirii, nesprijinită de istoria ceasului.
Se apropie și tremură prundul.
Tace și se instalează ritualul migrării în adâncuri.
A rămas sufletul încleștat între cuvinte,
ca între ape dulci, ape tulburi, nefiltrate de sensuri,
în așteptări descarnate de gânduri.
Tăcere! În contrast, sunetele se lovesc de misterul mânuirii orelor.
Am ascultat și m-am impregnat de glasul repetițiilor.
Am auzit vuiete nuntite de vibrația înțelegerii.
Îmi spală valurile gleznele fermecate de ape.
Întinsă pe spate, ascult sunetul apropierii, depărtării.
Ești mai frumoasă decât închipuirea, susură valul acela,
tocmai când nedesăvârșirea mă înfășoară de ochiul lunii.
Iubesc unda aceea care îmi clatină țărmul, șoptește apoi cufundarea în libertatea posibilităților.
La fel, din săritură sălbatică, din avânt, se îmbrățișează clipocirile aceluiaiși gând?
Întinsă pe spate, privesc cerul. De acolo vin semnele vremii.
Ascult, privesc... Încremenire! Cum primenește apa țărmul!
Mă îngrop în privire. Din zbuciumul mării se aude o dublă glăsuire.
Ce tulburătoare întâlnire!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Inexistenta Românie
Om trecut și om prezent
ai în piept inima arsă
că românu-i accident
România doar o farsă
Ai în piept inima arsă
iar te-a viscolit pârjolul
țara că n-ar fi acasă
pretutindeni viitorul
Iar te-a viscolit pârjolul
românul nu-i accident
nordul n-are aicea polul
om trecut și om prezent
Ai o șansă-n ochii triști
poate totuși nu exiști
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre România, poezii despre țări, poezii despre viscol, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre trecut sau poezii despre inimă
Santa Fe
... inima caută-n piept
singură nu știe ce
scrii pe facebook să te- aștept
de prin SUA, Santa Fe
când ai plecat nu mai știu
când vei veni tot nu știu
poate degeaba îți scriu
poate nu crezi că sunt viu
frunzele cad la pământ
cerul e șes plumburiu
scrii să te cred pe cuvânt
scrii că mă crezi că-ncă-s viu
inima caută-n piept
singură nu știe ce
scrii pe Facebook să te-aștept
viu undeva-n Santa Fe...
poezie de Iurie Osoianu (13 octombrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre inimă, poezii despre frunze, citate de Iurie Osoianu despre frunze, poezii despre căderea frunzelor sau citate de Iurie Osoianu despre cuvinte

Binecuvântări
Rămâi cu ce iubești la geamandura jindului de împărțiri neninse de uitări!
Ca șervețelul împăturit delicat, zilele s-au repliat în tesseract.
S-au încovrigat câinii privirii de frig
ca în culcușul amorțirii moi ce-nvăluie în apatii făptura. Brrr! Se scutură de ninsori bătătura.
Mărturisirea vremii se dădu de-a dura dinspre trecut înspre prezent. Ce curent!
Curg clipele înnoitor afront în prag de primăveri. Ce-mpotriviri?!
Între aceleași rotiri,
pleznesc în bulbi petalele pe ram ca sufletul unei femei îmbujorate de îmbrățișări.
Se împletesc în binecuvântări înmănușările din priviri.
Cunună-ți gândul cu rebele-mpunsături cu pânza câmpului ce te primește deplin.
De înfloriri, orice-ai face, să nu te furi!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare sau poezii despre iubire
Spre Inalt
Iubire pe verticalã
dinspre jos înspre Sus,
dinspre omenesc înspre Absolut:
-Altar înã lțat prin Cuvânt.
Iubire pe verticalã,
dinspre Sus înspre jos,
dinspre Nemã rginit înspre cei mulți:
-Luminã revã rsatã în noi
spre Înalt.
poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime
Pe unde mai călătorești...
Pe unde mai călătorești,
Prin ce vitralii duci fior,
Prin ce colinde umblii-n carte,
Primind privirea viselor?
Prin ce grădină îți duci crezul,
Îngândurată-n plâns ecou,
Și-mi duci identitatea-n ochi,
Parfumul palid de tablou?
Ard negrele făclii în racle
Și chihlimbare-n văi celeste,
Căci sufletul e călătorul
Înspre albastra sa poveste.
Peste cărări închipuite
Mor unduirile de seară,
Când crinii iernii păstoresc
La geamul tău, timizi, afară.
Tânjesc în facle foc de ceruri
Și viața spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În roi de aur ars din stele.
Flori albe ies să te sărute,
Purtând mireasma-ți de-anotimp,
Și-ți cânt colind, gustând obrajii,
Refrenul iernii peste câmp.
Pe unde mai călătorești,
Cu ochii scânteiați de îngeri?
Prin gene lungi se prăbușesc
Cântarea florilor, când sângeri!
poezie de Aurel Petre (29 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre flori, poezii despre apicultură, poezii despre Crăciun, poezii despre îngeri, poezii despre visare sau poezii despre sărut

Miroase a tine
Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune și parfum de femeie.
Are o ușă lemnoasă și-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Și... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiție în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum își mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-și ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri și pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre vals, poezii despre urechi, poezii despre religie, poezii despre natură sau poezii despre munți

ASTEPTARE
Căutând prin vechile emoții
Nu mai regăsesc primul sărut,
Mă întrebi care sunt sorții
Prin care noi ne-am cunoscut.
Acum nici nu pot să plâng
Lacrimi n-am, am ochii triști,
De durere pumnii strâng
Și mă-ntreb de mai exiști.
Astfel zilele se scurg încet
Cu mersul lor înspre final,
Iubito eu te mai aștept
Până la sfârșitul meu fatal.
Dacă auzi că nu mai exist
Nu veni să vezi un trup inert,
Chiar dacă-ți va fi chipul trist
Am murit cu tine-n piept.
Fălticeni 8 noiembrie 1963
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre existență sau poezii despre plâns

Ghiocei
Din orice colț de stea, prin fulgii de nea,
susură dulci izvoare, șușotesc, în piept se rotesc.
Din vârf de tei, țipă șăgalnic și mierle, porumbei.
Am dat deoparte bucăți de idei, știuci, miei,
inelul acela colțat, m-am căutat,
am iscodit mădularele anilor să văd: cu ele ce-au luat?
Ce-am uitat? Câte ocazii de cânt, strălucind, m-au curtat?
Cu ce m-am furat? În ce m-am risipit, în ce m-am adunat?
Am pus tăriile la pritocit,
să văd de care parte mă împiedic,
cu ce mă așez în tihna inimii frumos.
S-au așezat oasele în tăcere la tors.
Au tras de firul ochilor duios.
Mai la vedere, mai pe dos,
s-au așezat privirile untos pe colțul acela de rai.
Și tot ziceau: Hai! Hai! Hei! Hei!
Luna la stos? Cai verzi pe pereți?
Neastâmpărul cailor în lan?
Căldura pernelor pe divan? Cu tine ce iei?
În ce capcane se prind ochii tăi?
Înalță gâtul, dintre ierburi, ghiocei.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știuci, poezii despre porumbei sau poezii despre oi

Călătorie
Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătorește pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă și coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la șase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respirația gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereții de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendențe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viață.
Șșș! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoașterea spațiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenței. ( Iulia Dragomir )
poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mitologie, poezii despre fotografie sau poezii despre cunoaștere
Lângă tine, lângă sufletul tău
când ies frunzele din lumea lor de lemn
nimeni nu știe
se întâmplă firesc într-o dimineață când ai impresia
că atunci în acea secundă s-a petrecut toată viața ta
duci câțiva pași câțiva stropi de pe clanța de care tocmai
ți-ai desprins palma
singurele lucruri care vin către tine sunt niște sticle împinse de vânt
și chiar de-ar veni 1000 ar fi același lucru
tot te împinge somnul pe stradă
cu ochii pe jumătate închiși privești la vâslaș
îi auzi cântecul încheieturilor
pe fața lui nerasă i se citește copilăria ce urmează
zâmbește
îți vorbește despre iubire
ce ciudat să-ți vorbească cineva despre iubire în aglomerația de la metrou
un vâslaș
te trece o transpirație ciudată
poate și pentru că cei din jur vorbesc de pomenire de maslu
de faptul că nu a răspuns la telefon deși a sunat de 30 de ori cum cere părintele
pe ușa biroului oamenii fac tic tac fără să aibă habar
tu rămâi cu chestia aia din piept ce se crede la maraton
dar nu spui nimic colegilor
știi că ți-ar răspunde nostalgic că au avut pe cineva drag
care a murit de așa ceva
îți vor da un număr de telefon neapărat să-l suni
neapărat să mori
îl rogi (îl suni?) pe cel născut peste noapte în barcă să te ducă acasă
uite închid ochii îi promiți și îi lovești ochii de aer cu rigla
ce dacă îți scapă cana cu cafea și se rostogolește sub dulap
îți imaginezi apa unui izvor cum vine de dedesubt cum inundă
covorul biroului cum
îți intră pe sub unghii și rezolvă situația
lemnul bărcii e ud dar nu moale (cum e covorul
de aici multe semne de întrebare)
deschizi ochii și îi vezi chipul de fată închizi ochii
deschizi ochii și îi vezi chipul de adolescent închizi ochii
deschizi ochii și îi vezi chipul de cerșetor închizi repede ochii
deschizi ochii și îi auzi chipul de ploaie (întreînchizi ochii - ha!)
împingi cuvinte cu pixul afară din tine
dar nu le spui mai multe cuvinte decât trebuie
nici măcar prin mediumul
pe care l-au adus și l-au pus pe oliță
lângă
poezie de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre bărci, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt sau poezii despre telefon

Un bulgăre de ceară...
Ai vești despre iubirea mea dintâi?
Am întrebat sfioasă într-o seară...
Mi-am pus la tâmplă palma căpătâi
Și-n inimă... un bulgăre de ceară...
Și m-a durut atât când am aflat
Că a plecat tăcut să înfrunte soarta,
Că după ani și ani nu m-a iertat
C-am ferecat și inima... și poarta...
O nouă viață tristă și-a clădit
Și-n paralel am mers pe-o altă cale
Dar azi cu rouă ochii i-am clătit
Și mi-a cântat vioara cânt de jale
E prea târziu și toamna a venit
Iar viața mea înspre apus coboară
Și-am să trăiesc... cât este de trăit
Purtând în piept... un bulgăre de ceară...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre toamnă, poezii despre seară sau poezii despre rouă

Mișcarea
cu păr pe piept și piept pe burtă
sunt curios
tu nu mai ești copilă
în anii care au trecut de când ești moartă
eu caut prin femei o silă
mă antrenez la sală
fac mișcarea
ce ți-ai dorit-o tu dintotdeauna
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mișcare, poezii despre femei sau poezii despre copilărie

Sub bolta unde ruginesc
Prin geamul nopții trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care crește,
Cum crește zborul la erete.
Mă înfășor în gheara vieții
Și strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morți cu oameni vii.
Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.
Se duc așa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credință-a ta lumină
Când moartea bate din picior!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre moarte, poezii despre picioare, poezii despre noapte sau poezii despre lumină

Trăind din amintiri
Cu miros de orhidee
Și cu ochii tăi căprui,
M-ai înnebunit femeie
Nu se poate! O să-mi spui.
Nu știu cine a-nceput
Să privească-n viitor?
În ochii tăi eu m-am pierdut
Și asta nu întâmplător.
Cu o singură privire
Care nicicând nu pot s-o uit,
Mi-a trecut tot prin gândire
Și prezent dar și trecut.
Acum când ești departe
Stau trăind din amintiri,
Citind scrisorile pictate
Având miros de trandafiri.
Aștept clipa revederii
Sunt încorsetat de gânduri,
La venirea primăverii
M-am înconjurat de gânduri.
poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2002)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre scrisori, poezii despre pictură, poezii despre orhidee, poezii despre ochi căprui sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Cuvântul vremii
Eroii nu se bat în piept
Cu gesturi mari, cu gesturi mici.
Nu-ntotdeauna cel ce-i drept
E izbăvit dintre pitici.
Ca să ajungă până-aici,
Cuvântul vremii înțelept,
Cu gesturi mari, cu gesturi mici,
Nu s-au bătut eroii-n piept.
A fost un drum și drumul drept
Nu-ți lasă dreptul să abdici.
Cel bun, de-i fulgerat în piept,
E sărbătoare la pitici.
Cu gesturi mari, cu gesturi mici
Eroii nu se bat în piept.
sonet de Nicolae Dragoș
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre sărbători, poezii despre mântuire, poezii despre eroism sau poezii despre abdicare

Mugur de aripă
strângând la piept genunchiul său julit,
copilul meu ședea la rădăcină,
stătea așa, în iarbă, liniștit,
fără să știe ce-are să mai vină
m-am așezat alături, m-am lipit
de umărul ascuns sub păr în pripă,
văzusem însă că e ascuțit
și ține închis un mugur de aripă
iar părul, ce frumos îi mirosea!
mătase de porumb de soare-ncinsă,
în care umbra frunzei se-mpletea
într-o cunună de lumină stinsă...
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre păr, poezii despre muguri, poezii despre frumusețe sau poezii despre aripi
Lumina de april
Ți-aduci aminte lacrima de zeu,
încremenită-n zarea cenușie
născând trei arce mari de curcubeu
din însoțirea cu lumina vie
ce ne lega privirile profunde
în care reciproc ne scufundam
descoperind sfioși în limpezi unde
luciri de perlă-n care doar speram?
Și cum sub pasul meu felin
alunecând prin roua dimineții
scotea pământul aburi de suspin
înfiorat de apăsarea vieții?
În zorii zilei blânde de april
privirea ta cu verde iz de iarbă
găsea în ochii mei pământ fertil
în care rădăcinile să-și piardă...
Noi împleteam nimicuri în cuvinte
în timp ce sufletele noastre-mbrățișate
se sărutau luându-ne-o-nainte
chemându-ne pe culmi nemaiumblate.
.........................
Cu lacrima încremenită-n zare azi te-aștept
să trecem iar iubirea-n pas de menuet
prin prisma sufletelor, de la piept la piept,
din infraroșu către ultraviolet.
poezie de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre reciprocitate
Abis I
Sunt piatra care se rostogolește.
Am fost la bâlciul prorocirilor și
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Știu durerea din ochii
întorși ca să-și mănânce lacrimile.
Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vântul a mai zăbovit pe la porți.
Te întorci în tine.
Te închizi în morți.
Ești piatra care se rostogolește.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ion Caraion despre vânt, poezii despre păstrăvi, poezii despre prăpăstii sau poezii despre durere
Ochii tăi
În ochii tăi văd doar neîmplinire,
Ce îmi dezleagă destinul meu amar,
Iar glasul tău, foșnind din amintire,
Răsună-n suflet din ce în ce mai rar.
Mai văd acum și-un vis apus în tine,
Pe care-ncet, încet tu îl vei uita,
Iar eu, același vis desprins din mine,
Am să-l aștern covor în fața ta.
În ochii tăi, un lac de întuneric,
Încă mai văd extazul sfânt pulsând,
Dulci fiori prin piept curgând câte un pic,
Îngeri și demoni pe culmi de chin dansând.
Purtat pe drum de umbra acestui vis,
Ca un străin pe cale colilie,
Bătând la poartă, respins de paradis,
Se stinge-n piept a inimii făclie!
Marin Voicu
poezie de Marin Voicu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre rai sau poezii despre amintiri