Fascinație
Te sorb din buricul orelor pântecoase de soare.
Îmi cufund fruntea în poala ta scânteietoare,
să simt cum îmi mângâi părul
ca unui copil ce ascultă nesătul de povești glasul acelui acasă
în care i se sfințește trupul creșterii.
Mă cutremur și mă înalț la cutia de rezonanță a cerului
din care îți tragi seva
până îi cuprind între palme umerii,
să aprind candela veșniciei de brațul apropierii.
Ce frumoasă ești!
Ca o chitară, acompaniezi căldura culorilor.
Te sărut alipită de leagănul frunzelor
ca de pieptul celui mai sfânt gând,
viu manuscris pentru creația inimii.
Mă cutremur. Mă bucură și mă sperie coacerea nuanțelor
la focul atâtor mărturisiri de lumină.
Mă prefac în tine din mine,
alunec fără veșminte de gală înspre locul de odihnă al crengilor,
culcuș de pus tinerețea la păstrare, toamnă!
poezie de Iulia Dragomir (18 octombrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.