
Introspecție
Cine ești tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul și trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abțipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid și respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip și fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuși închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulcești apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declarațiile răspicate ale universului,
ca peștii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung pașii. Există înaltul în care țâșnesc privirile viorii.
Cine ești tu, ființă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vioară
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poezie
- poezii despre pești
Citate similare
Fără reperele mincinoase ale minții, fără să mai atingi nici un gând cine mai zici că ești tu? Și ce e mai exact acest "tu" dacă nu te înhăitezi cu escrocul de gând? Dacă rămâi în absența oricărei imagini despre tine, cine mai ești tu? Nu există nici o virtute într-un colecționar de timbre, de imagini exacte cum nu există nici o mântuire pentru colecția ta de gânduri/timbre numită fals "eu"!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre gânduri, citate despre colecționare, citate despre mântuire, citate despre minciună, citate despre imagine, citate despre filatelie sau citate despre existență
De ce "caută ego-ul perfecțiunea în atenție"? Pentru că suferă de paranoia controlului, d-aia. Prin atenție doar întărești "eu"-l imaginar, sau Sinele fals. Abandonează atenția ca și orice idee de a ajunge aici și te vei regăsi Aici ca însăși iluminarea iluminării. Nu mă întreba cine face asta! Pentru că o să te întreb cum faci asta la intrarea în somn? Obsesia controlului nu e niciodată libertate, ci paranoia. Cum îți vei controla pupilele noaptea în somnul profund când nici măcar inima sau respirația nu o controlezi tu? Tu, Sinele ești fără formă, de aceea ești etern. Doar reține că acolo unde există "tu" și "eu" nu există Dumnezeu!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre somn
- citate despre religie
- citate despre perfecțiune
- citate despre noapte
- citate despre libertate
- citate despre inimă
- citate despre imaginație
- citate despre Dumnezeu

Dincolo de trepte!
Apa în deșert este prezentă doar pentru cel care știe să o extragă și care o dăruișste si celui neștiutor. Așa ajunge să fie și după ce nu mai există! Scările înțelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus și mai aproape de "ultima treptă", cu toate ca ea nu există, va înțelege... sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse și nespuse multe fără cuvinte...
Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre înțelepciune, citate despre ignoranță, citate despre deșert, citate despre devenire sau citate despre cuvinte

Triste lacrimi de iarnă
Visul moare în somnul iubirii
(nu există un ieri sau un azi),
se înfiripă și se stinge
pentru a pleca în necunoscut.
Cel care a plecat
va veni
și inima lui va fi
inima mea.
Să exiști pentru că ești
între a te naște și a muri
nici nu pier
nici nu sper
dincolo de toate
voi fi doar o apă
să-l spăl pe cel vrednic
ivit dintre oameni.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre existență, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre naștere, poezii despre iubire, poezii despre inimă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Confesiune
Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torțe de sădit la ușa pieptului,
modelând în ispitire pereții gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mișcă între buze aerul universului.
În și dincolo de auz, își lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre puls, poezii despre natură, poezii despre gânduri sau poezii despre degete

Tăcere ( extrase)
Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îți pot ridica
Greutățile de pe inimă.
Am făcut un jurământ al tăcerii
Și limba mea este legată,
Și, totuși, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbește
În seara asta.
Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poți fi tăcere.
Inima Mea își duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.
Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.
În tăcere există elocvență.
Încetează să împletești vorbe
Și vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.
Există o cale între voce și prezență
Pe unde curg informațiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.
În această prezență cuvintele obișnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.
Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre voce, poezii despre ocean, poezii despre devenire, poezii despre cuvinte sau poezii despre urechi
Ești, sunt!
Ești,
fără să-ți invoc ființa.
Îmi locuiești sufletul
cu plinătatea inimii tale,
curățindu-i ungherele prăfuite.
Sunt,
fără să-mi știi visele.
Îmi respir fericirea
sărutându-ți pașii rătăciți
prin inima mea.
Ești,
fără să număr clipele.
Îmi dăruiești infinitul
temerilor tale cele mai ascunse,
să le pastrez sub pernă.
Sunt,
fără să-ți rănesc zborul.
Iți ocrotesc chipul
privindu-ți obrajii istoviți
de săruturile mele.
Ești,
fără nicio întrebare.
Îmi mângâi răspunsurile
întipărite nevolnic
pe pereții casei tale.
poezie de Emilia Barari
Adăugat de Emilia Mariam

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sărut, poezii despre superlative, poezii despre protecție, poezii despre ocrotire sau poezii despre numere

Puncte tari, puncte slabe
Deschid ochii și cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă
cine se naște în toamna târzie
zvâcnește ca o săgeată la punctul țintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu las loc la interpretări
și oricum vor fi
n-aș pedepsi pe nimeni
sunt un pacifist convins
care se zbate în sine
aștept cu răbdare
pe cei care nu se dau bătuți
și intră în jocul rezultatelor
fără să se plângă niciodată
punctele lor tari nu se văd
dar există
acum aprind lumânări
în căni de lut cu vin
și le ofer lângă un colac proaspăt
celor care se bucură
sufletul meu caută alte suflete
să comunice cu ele
nu există multe posibilități
să intri în inima celorlalți
dar există oferte de înțelegere
din ochi, din vorbe
și din cuvinte
eu nu-mi arog merite deosebite
mă mențin în plutonul fruntaș
cu toate săbiile ascuțite
pe care nu le pot folosi
nu știu să merg pe cărări bătătorite
la care nu se întrevede capătul
încerc de fiecare dată
să mă exprim corect
am gânduri atât de incitante
încât e păcat să fie pierdute
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre posibilitate, poezii despre plâns, poezii despre pace, poezii despre lumânări sau poezii despre jocuri
Spiritualitatea înseamnă atât de multe drumuri care nu duc nicăieri, pentru că nu e doar nicăieri de ajuns sau nici o călătorie de făcut, ci pentru că nu există nici măcar călător. E doar gândul în propria lui rătăcire, nu ești tu. Ce minte e dispusă să vadă asta? Doar Inima, doar ea e veșnic fără trudă! Ești veșnic Aici și totuși atât de etern nenăscut!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre spiritualitate
Când simți că nimic din ceea ce vezi în lume nu este adevărat, vei începe să cauți în interiorul tău. Aceasta căutare te va rupe din lume și te va conduce la adevărul ce a stat mereu ascuns în inima ta. Ai venit aici cu tot ce ai nevoie pentru existență, ba mai mult de atât vei descoperi că poți cu adevărat să te bucuri de această existență. Și care e scopul de fapt? Să mergi dincolo de cuvinte ca mama, tata, copil, om, suflet, spirit, Isus, Dumnezeu, Conștiință. Mergi dincolo de toate astea și locul pe care îl vei descoperi îți va arăta cu adevărat cine ești. Din acest loc te vei putea bucura cu adevărat de ceea ce înseamnă de fapt O Mamă, Un Tată, Un Copil, Un Om, Un Suflet, Un Spirit, Un Isus, Un Dumnezeu, O Conștiință. Toate astea adunate dau UNUL. Cine ești tu cuprinde tot ceea ce există și nu există. Toată istoria și toate posibilitățile se nasc din inima ta. Este fabulos când privești în urmă și vezi că ai pornit de la un aparent om de rând. Vei înțelege nu doar că a meritat încercarea, ci pur și simplu nu aveai cum să ratezi acest scop, pentru că scopul ai fost mereu Tu.
citat din Marius Chirilă
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tată, citate despre mamă, citate despre bucurie, citate despre adevăr, citate despre suflet, citate despre posibilitate sau citate despre naștere
În ochii ființei care te acceptă exact așa cum ești, se poate vedea un ocean infinit de iubire. Unde nu există pretenție, nu există nici nevoie. Unde nu există nevoie, nu există nici condiție. Unde nu există condiție, există libertate. Și doar în libertate poți iubi cu adevărat tot ceea ce te înconjoară.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Cătălin Manea despre iubire, citate despre ochi, citate despre ocean, citate despre infinit, citate de Cătălin Manea despre existență sau citate de Cătălin Manea despre adevăr

Între ziduri
m-am simțit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte așternute pe ochii minții, tot timpul
unele au fost și încă mai sunt, ascuțite.
țipă
înțeapă inima și sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopții
oamenii au transformat lumea
în fără
vreau liniștea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără țipete și urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre noapte

Dincolo de trepte!
Omul de mii de ani a vânturat bobul și la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivația că nu înțelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzație a propriei conștiințe, când aceasta există, pentru cel ce vrea să știe. A fi sau a deveni pleavă sau o suține, ne vom șterge trecutul și existența, a fi fost om.
Apa în deșert este prezentă doar pentru cel care știe să o extragă și pe care o dăruiește și celui neștiutor. Așa ajunge să fie și după ce nu mai există! Scările înțelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus și mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înțelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse și nespuse multe fără cuvinte...
Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre realitate sau citate despre motivație

Cine sunt eu
cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre solidaritate, poezii despre seară, poezii despre ploaie, poezii despre melancolie, poezii despre lumină sau poezii despre frunze

Sténio: Cine ești tu? Și de ce iubirea ta seamănă atâta durere în jur? De bună seamă că există în tine o taină îngrozitoare și necunoscută oamenilor. Cu siguranță că nu ești o ființă plămădită din același lut și însuflețită de aceeași viață ca noi! Tu ești un înger sau un demon, dar în nici un caz o făptură omenească. De ce ne ascunzi cine ești și de unde vii? De ce sălășluiești printre noi, care nu te putem nici accepta, nici înțelege? Dacă vii de la Dumnezeu, vorbește-ne și o să ne închinăm ție! Dacă vii din Infern... Cum să vii tu din Infern? Tu, atât de frumoasă și atât de nevinovată! Oare duhurile rele pot avea această privire divină, și această voce armonioasă, și aceste cuvinte care dau aripi sufletului și îl înalță până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu?
replica de început din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre îngeri, citate despre voce, citate despre viață, citate despre nevinovăție, citate despre iad sau citate despre frumusețe
Acela pe care nici o naștere nu-l poate atinge, oare îl poate ucide vreo moarte? Există în noi ceva misterios și etern, acela care îl descoperă va înmormânta pe vecie moartea, chiar în inima vieții veșnice! Află cine ești tu și viața veșnică va veni la tine întru eternitate! Un vis se naște și piere în inima nopții, oare chiar a murit? Iar în acel vis, nu te-ai îndoit de faptul că erai un cerb vânat de un vânător, ai fost împușcat și tocmai te-ai trezit din vis.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânătoare

Antigravitatie
Cărămizile nu mai sunt deloc cool,
În locul lor respir beton.
Pământul cântă
Dar toți ascultă
Altceva.
Zilele de iunie sunt inamici
Cu grindină, furtuni
Dar și furnici
Ce păcat,
Doar tu nu ești aici!
Cine ești tu?
Aleasă întrebare...
Nu am o poză,
Nu am nici măcar o iluzie,
Dar te privesc în fiecare seară
Cu-o umbră de regret amară,
Cu degetul fără inel,
Fără speranțe, totul e la fel?
Hai, râzi acum cu mine!
Pe lună totul va fi
Antigravitație...
Dacă degetele mele simt pașii tăi,
Păstrează-ți bricheta!
Eu nu vreau scântei...
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre râs, poezii despre muzică, poezii despre furnici, poezii despre fotografie sau poezii despre Pământ
Fără nume, fără cuvinte, fără amic...
Tu nu ai luptat de frică să nu câștigi
ai preferat să te faci nevăzut
într-o lume în care poți să învingi
tu ai rămas cel mai tăcut...
Tu nu ai plâns de frică să pari slab
Căldura ta emană fulgi de iarnă,
În frigul pe care tu l-ai creat
Acum te văd, aluneci pe a mea palmă
Tu ai râs în hohote ținând o ea de mână
Tu, cel ce vrei să pari fericit fără nimic...
Sau poate ai... Acum poate ai totul
dar eu nu am nici măcar amic...
Tu nu ești cel ce ești,
Tu ești un fulg de om
azi topit în inima mea
Pentru că eu nu am știut să fiu așa ca tine
Pentru ca
Eu, nu am stiut sa am rabdare
poezie de Anna Panovici din Clipe
Adăugat de Anyella

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre prietenie, poezii despre iarnă, poezii despre frică sau poezii despre fericire

Prietenia care m-a ucis
Legea inimii e scrisă în ființă;
Am învățat prin veacuri să aștept...
Rămas este un dor, o ultimă dorință,
Să mă înalț în timp și să învăț să sper.
Acum ascult pe tine cum mi te povestești,
Nu este loc să fie și vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticnești...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.
Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alții or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.
Viață între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai șters, sau mai dens,
Ești regină viață! Regină în nimicuri!
Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine ești... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbești de nebunie,
Căci o cunoști atât de bine!...
Să n-ai un scop, sau... infinite
Așa ca tine, cum tu ești...
Tu viață, tu planuri sortite
Când ne urăști, când ne iubești.
Știu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o și-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viața să îmi ia!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre dorințe sau poezii despre vinovăție

Viața trece ca o clipă
Cine ești tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.
Cine ești tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.
Cine ești tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toți te calcă în picioare.
Poate ești o frumoasă floare.
Cine ești tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate ești un cântec frumos cântat la nai.
Cine ești tu inimă care bați în piept?
Plină de bucurie și regret.
Tu ești acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viața trece ca o clipă și trebuie s-o prețuim.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre păsări sau poezii despre picioare