Mi-e dor de Belvedere

Când iarna amintirilor va trece
în umbre de arţari întortocheate
noi doi împrăştiaţi pe firul gheţii
ne vom vedea de-a pururi într-o carte,
nescrisă, cum triumfă-n calea vieţii
pluteşti mereu la umbra ierbii noastre
când ne-aspersam în unduiri febrile
pierdute-n depărtări apropiate,
şi-uitam cum delicatele begonii
dispar în neguri şi imensitate.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi exista de-a pururi

Ca amintire dulce sărutu-ţi va rămâne,
De cad zăpezi în noaptea amorului nebun
Şi vântul prinde-n braţe tăcerile păgâne,
Tot răvaşind nimicuri... la margini de cătun.

Îţi las şi-o-mbrăţişare la cumpănă de stele,
Când fulgii în fereastră... se vor izbi... uşor,
Să pună flori de gheaţă în umbra de perdele
Şi fire de mătase... luceferi de cobor.

Când dimineaţa vine... mă vei uita, se poate,
Dar în adânc, fierbinte, mă vei simţi mereu
Şi-n sânul ce tresaltă şi încă, se mai zbate,
Voi exista de-a pururi, iubito, numai eu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

când trenul vieţii
face popas într-o gară părăsită
destinele urmându-şi calea
prin ceaţa densă
a amintirilor pierdute

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este o carte nescrisă. Să fim atenţi de când începem să o scriem! Ştersăturile se vor vedea toată viaţa!

Viorel Muha (iulie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsirea

Floarea sufletului îşi scutură petalele
în grădina anotimpurilor
slovă nescrisă a cuvintelor
aşternute în ziua amintirilor
şoaptele tale le-am aşezat
pe aripi de vânt
în zborul neşfârşit de cocori...
au rămas în mintea mea
întrebări fără răspuns
care străbat Universul prin galaxii
cerul îmi pare o mare albastră
plină de mister
numai glasul tău se aude din depărtări
sub povara întunericului.
Te regăsesc în oglinda timpului meu
în imensitatea privirilor
când luna vibrează în umbra nopţii
iar stelele sunt scântei aprinse
te regăsesc în sufletul meu
unde te păstrez
neatins de vânt...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul umblă pururi

Drumul umblă pururi, fără-încetare,
Începând de la uşa de unde-a pornit.
Deja Drumul a trecut dincolo de zare,
Trebuie să-l urmez, cât pot, până la sfârşit,

Mă ţin mereu de el cu picioare febrile,
Până când se uneşte cu un drum mai mare,
Unde mii de căi dau de rostul tot atâtor zile.
Să vă spun unde se termină, n-aş fi-n stare.

poezie clasică de J.R.R. Tolkien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În neguri, toamna asta

În neguri, toamna asta, stă să piară.
Se-nclină firul ierbii către glie
Şi mâini de lut, îl trag spre veşnicie,
Sub brazde reci în care plugul ară.

Capitulat-au frunze veştejite,
Lăsând toţi pomii palide fantome,
Ce văduviţi de-a fructelor arome,
Ramas-au sterpi şi cu puteri sleite.

Mâna şi-au dat, în teasc, ciorchini de struguri,
Născând licori din pârguitul bob,
Înfiripat din prea firavii muguri

Ai primăverii ce zâmbea-n scrânciob,
Şi contemplând a cerurilor cruguri,
S-au adăpat isteţ, dar şi neghiob.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare nesfârşită

De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu
de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc
şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor şi te visez mereu
iară privirea ta mă urmăreşte întruna
şi glasul şi mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îţi ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
şi sentimentele le-amestec şi mă dor?
ce-mi pasă, sunt al nimănui
şi nimenea este a mea,
ce-mi pasă?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare nesfârşită

De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu
de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc
şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor şi te visez mereu
iară privirea ta mă urmăreşte întruna
şi glasul şi mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îţi ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
şi sentimentele le-amestec şi mă dor...
ce-mi pasă, sunt al nimănui
şi nimeni este a mea.
Ce-mi pasă?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După mitul Zburătorului

Cum îndreaptă fata văzul către-o piatră preţioasă
A lui vlagă izbucneşte: pe-a ei mână mătăsoasă
Făurit-a-se inelul ce-are rostul lui să poarte
Şi-ntr-un gând imaginară toate cele ce se poate.
Căci voinic din cale-afară şi prigonitor în şoapte,
El propune ca pe dânsa într-o mină să o-ngroape:
"Te-oi scălda în diamante!; mai puţin... ş-apoi, copilă,
Ţi-oi pleca Alexandritul, visului de te închină;
Şi jertfindu-ţi mie trupul te-oi vedea fără păcate,
Ca un cer fără de stele, străbătut de nestemate."

Sufocată de amorul ce-l stârni pe mândrul june
Dă de veste-n tot alaiul a lor tainică uniune
Şi cu crez zburdă senină într-un văl spre admiraţie
Când flăcăul o descrie strălucind la destinaţie;
Iar când pofta-i fără margini, de-o văpaie fără pas,
Se foieşte şi suspină pe cearşaful de mătas':
"Stai şi scaldă-mă-ntru totul, sub un cer fără de stele,
Doar cu noi lucind aievea; tu, smaraldul vieţii mele."
O cuprinde-n adevăruri; iar cum e, sărac în toate,
Suge sângele fierbinte de pe buzele-i crăpate.

Pân' să plece spre-a destinde alte suflete, în prag
Se întoarce către fata dezvelită de şirag:
"Tu de năzuiai palate sub coroană te năşteam,
Ori de chibzuiai monede într-o clipă-ţi aşterneam.
Pribegesc de-a lung pe bolte şi privesc surâse gânduri,
Iară mă prefac în ele, de-or fi regi sau de-or fi scânduri;
Chiar de v-aş slăvi de-a pururi, într-o mare de voinţă,
Ale voastre vagi dorinţe nu sunt demne de credinţă
Şi dispar, pierdute-n timpuri sau în locuri ce-au să piară,
Apoi nasc în alte visuri, sub alt trup de diafană."

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (3 aprilie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Stăpân peste văgăuni ai insomnii tremurătoare
simţi privirea stinsă
picând într-o tomnatică durere,
destructivă situaţie.
Aparenţele derutează crocant, sufocant
dar nu mă iau după mirosul fetid al vieţii de dincolo;
mâine nu vei mai dori nimic
resemnat în spaţii,
pierdut într-un Chronos rătăcit lângă insolvabila sămânţă,
toceşti penelul scursorilor ambiţios
nu mai ai păr sau oase, doar spuză
de-a lungul covârşitoarelor ambiţii
de a învinge într-o maniacală înfrângere.
N-auzi cum şuieră gândul cunoaşterii
mereu mai obosit;
mişti doar împins de inerţia reflexiilor
aparţinând nimănui culpabil.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
Şi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Şi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,
Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeţi.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare şi vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Şi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea
În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.

Acolo unde munţii privesc de sus câmpia
Şi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,
Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de întrebare

Ce este clipa într-o veşnicie
Şi ce-i o picătură-n ocean,
Ce este-o viaţă şi ce va să fie,
Ca parte-a Universului noian.

Ce este o bucuria într-o tristeţe,
Şi-un vis, acaparat de-un gând avar,
Ce este o imensă frumuseţe,
Salvată de-a urâtului calvar.

Cum e cu adevăru-n nedreptate,
Cum e să lupţi cu morile de vânt,
Sau cum iubirea fără pietate,
E-adesea întâlnită pe pământ.

Sau câte primăveri topit-au iarna,
Crestând în blana-i mii de ghiocei,
Sau cum să facem să-ntârzie toamna,
Cu-a ei îngălbeniri prinse-n cârcei.

Cum e cu dorul de imensitate
Şi ce-i imensitatea fără noi
Cum să păstrezi întreaga entitate
Pe vremurile grele de război.

Ce e şi cum: de unde, până unde,
Cât va dura al vieţii noastre cânt,
Noi nu vom şti, nu vom putea răspunde,
Enigmelor ţinute-n legământ.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor când îmi vei fi

Într-o zi
de dor când îmi vei fi
mă vor curta punţi de suspine
nuntindu-mă cu beznă

Într-o zi
de dor când îmi vei fi
voi bea din guri de crini peline
spatelui ierbii Lună

Într-o zi
de dor când îmi vei fi
voi scrie / un dumnezeiesc de îngeri /
cu amintirea ta pe masă.

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel ca perla de rouă
de pe firul ierbii
din grădină,
în umbra nopţii
mă voi evapora.

tanka de Kasa no Iratsume, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâine zilele-ţi adaogi...

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!