În neguri, toamna asta

În neguri, toamna asta, stă să piară.
Se-nclină firul ierbii către glie
Şi mâini de lut, îl trag spre veşnicie,
Sub brazde reci în care plugul ară.

Capitulat-au frunze veştejite,
Lăsând toţi pomii palide fantome,
Ce văduviţi de-a fructelor arome,
Ramas-au sterpi şi cu puteri sleite.

Mâna şi-au dat, în teasc, ciorchini de struguri,
Născând licori din pârguitul bob,
Înfiripat din prea firavii muguri

Ai primăverii ce zâmbea-n scrânciob,
Şi contemplând a cerurilor cruguri,
S-au adăpat isteţ, dar şi neghiob.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd un intens spectacol

Din frunzele pălite, covoare policrome
Îmi împleteşte toamna, pe glie să le-aştearnă.
În ţarini şi-n grădină, noi brazde plugu-ntoarnă
Şi-al toamnei rod mă scaldă-n efluvii de arome.

Văd un intens spectacol, prin mica mea lucarnă;
Copaci stingheri şi stranii par palide fantome
Şi-n curtea năucită de-a toamnelor simptome,
Copii trag cu urechea la zarva din povarnă.

Natura-n veci fecundă, neasemuită-artistă,
Ieri nesperat de vie, azi calcă amputată,
Pe ştearsa urmă-a verii ce-abia de mai rezistă.

Lovind golaşe ramuri, o ploaie sacadată,
Mai cântă-o partitură, cu har de pianistă,
Trecutei veri ce-şi pune hlamida întomnată.

sonet de Mihaela Banu (18 octombrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna gri ...

Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Ţes noi covoare policrome.

Umbrele-au înghiţit tăcerea,
În pântec icnetul s-a frânt
Şi amorţite sub pământ,
Din seva lui îşi trag puterea.

Stafii de ceaţă-n noaptea oarbă
Au răscolit până-n adânc,
În tropot, rătăcind prin iarbă

Cu braţe-nfipte în oblânc,
Până le râse iarna-n barbă,
Alungând toamna ca pe-un ţânc.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o nimica ...

O rază plăpândă se scurge prin ram
Şi schimbă decorul când nu mai credeam,
În pomii livezii, pe-ntinse ogoare,
Din muguri de nea, în muguri de floare.
Cu jind se înfoaie lăstarul spre cer
Scăpat de al iernii cumplit temnicer.
Întoarce spre soare firavul obraz
Şi plin de nădejdea ajunsă extaz,
Închină o rugă spre astrul divin
Din sufletul tânăr, din trupul virgin,-
De strajă să stea pe întinsul azur
Cât florii-i vor creşte petale-mprejur!
Frunzişul îi ţese veşmânt verde crud,
Pe trupul prea fraged, pe umărul nud,
Iar crengile-l leagănă-n braţe-n descânt
Cu vântul alături un cânt murmurând.
Din fragedul mugur, de nea-mpovărat,
Copilul de ieri mâine fi-va bărbat
Şi dintr-o nimica, bobi mici cât un nod,
Vor umple în toamnă toţi pomii de rod...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Sunt acum struguri şi mere

Dar nu mai sunt rândunele

Multe flori sunt veştejite

Frunzele-s îngălbenite

Iară pomii rămân goi

S-a dus vara de la noi

Păsărelele-au plecat

Frunzele s-au scuturat

Vantul sufla şi ne zice:

- Uite vine iarne rece

Cu zăpadă şi cu ploi

Să ne bucuram şi noi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna...

Vine Toamna, vine Toamna, vine cu gutui şi struguri,
Toamna asta este Doamna ce-mi atârnă-n vârstă muguri.
O-aşteptam din Primăvară când toţi pomii înfloreau
şi, nerăbdători, în Vară, nucii ciucuri îşi puneau,
corcoduşii, prunii, merii se împodobeau de zor,
zarzării, caişii, perii ţineau trena roadei lor.
S-au copt vişinii, cireşii, fructe dorite de-un an,
coacăzele şi măceşii numai de pus la borcan.
Toamna ştie că-i dorită pentru recolta bogată
şi că viaţa pătimită pentru muncă-şi vrea răsplată.
Înc-un an Toamna îmi pune în jerba vârstei, bogată,
şi păzesc ca pe-o minune ursita ce mi-a fost dată.

P. S.: Stârpind inaniţia din astă lume nebună
Păstrează tradiţia după datina străbună!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină
A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.

Nici vălurile nopţii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneşte imagina senină;
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea...

Dar când augusta toamnă din nou îl înfăşoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat,

Atunci, intrând în simpla, obşteasca armonie
Cu tot ce-l limitează şi-l leagă împăcat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că-n toamna asta pleci

Când frunze-n dungă-ncep să cadă
Pe-abia-ntrematele poteci,
Mă simt ca prins în ambuscadă;
Mi-ai spus că-n toamna asta pleci.

Dând iama-n frunze ruginite,
Un vânt ce şuieră-a pustiu,
Cuvintele-mi răstălmăcite,
Le-mprăştie ca un diliu...

Când norii-şi scutură marama,
De stropii grei ai toamnei reci,
Şi-n plânsul lor se simte teama
Că-n toamna asta ai să pleci.

Sărmane păsări călătoare
Brăzdează cerul nesfârşit,
Ca escadrile-nşelătoare,
Sperând că nu m-ai părăsit.

Tot frigul mi-a pătruns în oase,
Iar norii-aleargă ca zevzeci.
Suav miros de chiparoase,
Îmi spune că n-ai să mai pleci.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e ca firul ierbii,-
Sub copite-l calcă cerbii.
După ei, vin zvelte ciute.
Peste răni să îl sărute.

catren de Mihaela Banu (3 august 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă toamna prin livezi

Cu voalul împletit din brumă
Aleargă toamna prin livezi,
Strivind, în treacăt, frunze verzi,
Sub un călcâi ce le sugrumă.

S-a abătut mult prea devreme,
Trăgând de trenele-i gălbui;
Mi-ntinde coşuri cu gutui,
Pe-al ei covor de crizanteme.

Îmi mai aduce-ntr-o desagă
Şi-n poală, struguri rubinii
Culeşi în drum, trecând prin vii,
Ce i-au împrumutat din vlagă.

Gătită-n strai de sărbatoare,
Privea cu ochi străini şi goi
Grădini, ponoare şi-un zăvoi,
Ştiindu-şi starea schimbătoare.

Chemă şi vântul fără milă,
Vreo câţiva nori cu chip de plumb
Şi ploaia fără niciun bumb
La strâmta-i bluză de dalilă.

Suspină cerul, plâng şi merii,
Curg lacrimi pe obraji de glii,
Până ce glas de ciocârlii,
Vesti-vor boarea primăverii.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-oi regăsi sub pomii din livezi,
Muguri de flori, în plete să-mi aşezi.
Pe pieptul meu, arzând, ai să visezi,
În cântul ne-ntrecuţilor aezi...

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub braţe de salcâmi

Smintite zdrenţe alintate vâslesc prin aer semănând
Covor de albe candelabre, întreaga zare parfumând,
Petale mici, îmbietoare trezesc toţi îngerii din rai
Sfidând risipa, ameţind-o în armonia lunii mai.

Duioase umbre descălţate dansează magic pe pământ
Suind la ceruri desfătarea în zbateri proaspete de vânt
Stârnind miresmele în ramuri, îmbălsămându-le plăcut,
Trăind al clipelor dezmăţul de-a respira în absolut.

Ciorchini se rup şi cad aievea într-un balsam ameţitor,
Inundă-ntregul univers în finul, dulce, scump odor,
Sub braţe-ntinse de salcâmi se zbat fantastice arome,
Sunt cavalerii primăverii, nu-s năluciri şi nici fantome.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare zadarnică

Şi azi te aştept
cu aceeaşi nerăbdare pe care numai Toamna o ştie,
şi ca să-mi dovedească credinţa
a aruncat în univers ciorchini de stele
în amurgul ce taie viaţa în două:
la dreapta sunt lacrimile pe care cerul
le-a strâns într-un jghiab de dor
înflorind speranţe albite la răscruce de drum
la stânga am adunat secundă cu secundă,
şi frunze galbene, si triste,
şi muguri ce n-au mai dat în floare,
şi ploi reci, şi ierni calde, şi aşteptări, şi renunţări
dăltuite în noaptea neagră a destrămării..
Te mai aştept
la aceeaşi răscruce cu miros de fân
şi cu secundele împletite în ani,
ce goi mai sunt în drum spre tine!
Te voi aştepta împreună cu Toamna
pe noianul de crizanteme ale vremii...
nu te grăbi, nu mai este mult până la kilometru zero.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

De timp sunt flămând

Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înalţând între mine şi timp trainic zid.
De-o putere Divina să-l oprească-ar putea,
Să îl ţină pe loc, pentr-un secol să stea,
Aş avea timp destul cât să fac ce-am în gând:
Să cutez, să m-avânt, că de timp sunt flămând...
Toamna asta îmi dă încă-o lecţie-n plus;
Primăvara şi vara în neguri s-au dus.
Cât clipit-am din gene şi ochii-am deschis,
Au rămas toate-n urmă, frântură de vis.
De-aş putea să le strig doar pe nume 'napoi
Să se-ntorcă măcar pentru-o clipă la noi,
Dorul meu o să fie cu mult mai uşor
Până fac cale-ntoarsă cocorii în zbor.
Am sperat pentru-o clipă că nu-i prea tarziu,
Primăvară şi vară senină să fiu.
Paşii verii s-au şters de sub frunze ce cad
Toamna-şi sapă pe urmele slabe, nou vad.
Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înălţând între mine şi timp trainic zid.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară românească

În ţară, unde, pe ogoare,
E firul ierbii mai rebel,
Toţi pomii, astăzi, sunt în floare,
Dar şi corupţia-i la fel!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-mi răsuceşte un cuţit în rană

Mai adastă-n vie un stingher ciorchine.
Frunze veştejite sunt tot mai puţine;
Vântul le răpeşte ca pe vechi sabine.

Împletind covoare în culori de toamnă,
Pentru veşnicie timpul le condamnă,
Luându-le vlaga, ce nimic nu-nseamnă.

Fie zi, sau noaptea, pe sub clar de lună,
Frunze-ngândurate n-au gură să spună.
Păsul ce le roade, cui să îl expună?!

Lacrimile toamnei în palme de-aş strânge,
Sufletul, în chinuri, în bucăţi s-ar frânge,
Văzând frunze moarte, mânjite de sânge.

Toamna-mi răsuceşte un cuţit în rană,
Mi-a lăsat coroana pomilor orfană,
Nefăcându-şi grijă, milă ori pomană.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald şi drag pe pântec,
o, verde pur, ţâşnit de pretutindeni,
din ziduri şi din brazde şi din cântec...

La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginţi ţi-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Adam şi Eva duc trai pe vătrai,
În vremea-n care stau cuminţi în Rai,
Până când ea netoată, el neghiob,
Tot legănându-se într-un scrânciob,
Crezând că Domnul trage aghioase
Şi n-o să vadă ce se întâmplase,
Ea-ntinse mâna şi luă o poamă
Ce era interzisă, bag de seamă,
Şi-i dete lui Adam o-mbucătură,
Că-l năucise, meliţând din gură.
Nici bine gustul el nu îl aflase,
Că Domnul lângă ei se-nfiinţase
Şi vru să afle de la ei povestea;
De unde vin pornirile acestea.
Eva spuse că şarpele-o-nşelase,
Cu dulci făgăduinţi o încântase.
Luase poama şi momind perechea,
De pe atunci îi apucase strechea.
Cine era de vină nu se spuse;
Ea se cam fofila, el nu ştiuse.
Pe şarpe amândoi au tăbărât,
Că-n treaba asta coada şi-a vârât.
Şi înflorind de zor acea minciună,
Îşi cântau unul altuia în strună,
Până lui Dumnezeu i s-a urât,
Lăsându-l pe Adam cu măru-n gât.
- Voi mi-aţi călcat porunca mult prea iute,
Spunând acum şi vrute şi nevrute.
Nu fapta, cât minciuna gogonată,
Nu pot s-o fac uitată, sau iertată.
Multe pretexte, vorbe în doi peri,
Uitând că nu m-am născut nici eu ieri.
Nu v-a fost bine-n Rai, stând amândoi,
Scutiţi de griji, necazuri şi nevoi.
S-au lamentat: - Nu ăsta-i adevărul,
Ci şarpele ne-a ispitit cu mărul!
Cum Domnul n-a vroit în Rai gâlceavă,
I-a azvârlit pe amândoi în pleavă.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!