Cod de portocală
Iubito!... vine frigu,-nchide ușa
Și încălzește ceaiul de ghimbir
Iarna aruncă... florilor... mănușa
Însă păstrează șalul de cașmir.
Ninsori nebune, crivăț, vijelie,
Focu-și topește ultimul strigoi,
Scriind, apoi, pe-o coală azurie,
Cum se topesc zăpezile... în noi.
Iubito!... avem cod de portocală
Nu are rost... din casă să ieșim,
Mai bine să cădem... la învoială,
Nopțile astea... hai să ne iubim!
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.