Briciul lui Occam

Împingeam orice indecizie până la paroxism
Gotic... şi femeie mi-e numele real,
În timp ce voi mă veţi numi veşnic, Haborym!
Prima oara ţi-am vorbit în franceză, cu un accent de curtezană
Aveam limba ascuţită şi mă plimbam pe jugulara
Dorinţelor tale întunecate, era un viciu fumat,
Puţin barbar, deşi nici tu nu-mi erai cel mai educat sentiment.
Mă priveai sceptic în toată stângăcia fără logică, dar gândită...
Zâmbeam, după mult timp, nici apă... nici vin.
Uneori noaptea, în oglindiri de apă sărată, îţi auzeam ecoul sufletului,
Călimara ta nu îmi ştia numele, dar striga răguşită
Therese, Therese... philosophe!
Puţin prea erotic pentru trăirile mele.
Sufeream de sindromul lui Stendhal, în fiecare secundă care
Îmi penetra gândul cu simpla iluzie a unei posibile prezenţe de... tu.
Te-am căutat prin romane şi lucrări nescrise, încercam să descopăr
Nu ştiam ce, dar ştiam că îmi trebuie
Acel ceva care se ascundea într-o lepră, care voia să îmi distileze uitarea...
Acum, într-un final pretins, cred că am început să uit să mai uit...
Mă transform în Praxilla din Sicion
Nu mai scriu
Pentru a-ţi scrie
Pentru a-mi fi.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

şi fiecare iubea pe altcineva,

şi între noi era o graniţă pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, şi nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

ştiam că eşti tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii şi civilizaţii,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni şi zei pentru tot ce nu înţelegeau,

aveai aceeaşi tăcere şi în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult şi am plâns,

nu ştiam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

şi vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Şi frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
şi explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

Nu mai e timp... pentru nimic,
Din ce ar fi putut să fie!
Cafeau-aşteaptă în ibric,
Dar eu simt că nu mai sunt vie.

Din clipa-n care ai uitat
Să mă mai cauţi, am murit.
Toată IUBIREA ce ţi-am dat
Ar fi ajuns de-un Infinit...

Te-am speriat? Iubeai prea mult?!
De ce mi te-ai ascuns de mine,
Când numai eu ştiam s-ascult
A Inimii tale simţire?!

Acum, degeaba te-ai întors,
Că nu te mai doresc, vezi bine!
Tot ce aveam noi mai frumos,
Ai risipit, fugind... de tine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am cumpărat blestemul
De la un târg de cai,
Ei îi spuneau talent...
Eu nu aveam pe ce să îmi cheltui
Singurătatea şi sufletul.
După un timp
A început să îmi intre sub piele,
Căuta fărâme din pierderile mele...
Ei îmi spuneau poetă,
Eu nu mai aveam nimic de pierdut,
Aşa că am lăsat acest viciu
Să mă posede... nimic absurd.
Aş fi ales un armăsar pur sânge,
Dar nu ştiam să călăresc
Precum o adevărată curvă...
Ei îmi spuneau că nu pot mai mult,
Eu... începeam să nu mai ştiu nimic
Şi am ajuns să regret
Sau să nu regret...
Nu poţi să mori doar dintr-o aventură poetică!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam foarte bine că putea fi o iluzie, o proiecţie. Dar pasiunea care te mistuie, atunci când te îndrăgosteşti de o iluzie, este la fel de frumoasă, ca şi în cazul unei iubiri adevărate. Nici de data aceasta nu ştiam ce va fi. Hotărâsem să mă bucur de toate aceste emoţii, fără să îmi pun prea multe întrebări. Îmi era dor de ele. Îmi era dor de o poveste de iubire. Uneori ştim, alteori nu ştim să deosebim fiorii dragostei adevărate de pasiunea iluzorie. Uneori durează, alteori, nu. Şi nu întotdeauna, cea care durează puţin nu este dragoste adevărată.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De ce te-ai întâlnit cu el?
Lia: În primul rând, nu m-am întâlnit cu el, cel puţin nu intenţionat... N-a fost ceva dinainte planificat. A fost întâmplător. M-am dus la un restaurant să servesc cina, am observat-o pe Sonya şi m-am aşezat la masa ei. Nu ştiam că ea-l aştepta pe fratele ei. Sid a întârziat puţin, am mâncat împreună cu ei doi, apoi am plecat, toţi trei. Doar că Sonya s-a dus acasă, iar eu am rămas cu fratele ei; prin urmare, într-adevăr ne-am plimbat prin oraş, apoi el m-a condus până în apropierea camerei mele. Asta a fost tot. Ce vezi tu atât de rău în asta? Şi de fapt, chiar nu eram datoare să-ţi dau aceste explicaţii.
Lucian: Sigur, nu erai... Deci, nici măcar atâta lucru nu merit după tot ceea ce am făcut pentru tine?
Lia: De ce te legi de acest amănunt? Nu ţi-am cerut eu să mă salvezi! Şi sper că n-ai intervenit în favoarea mea doar pentru a-mi impune după aceea anumite reguli, pentru că n-am de gând să le respect! Nu-mi poţi interzice să mă plimb şi cu altcineva, cu oricine vreau eu. Şi repet, nici nu-ţi datorez explicaţii referitoare la modul în care îmi petrec timpul liber. Pricepi? Niciodată n-am să joc cum îmi cânţi tu! Nu-mi poţi impune nimic! Absolut nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pe care nu o vom găsi niciodată

Nu mai aveam răbdare,
voiam să le părăsim cât mai repede casa,
să dormim cu iubiţi al căror nume
l-am uitat demult, să ne-asumăm riscuri
cu minţile şi cu trupurile noastre,
să trăim în ţări
care nu ne-au dorit vreodată
şi care nici nu ne-au mulţumit după aceea,
alergând cu furie prin ani
înspre ceva pe care,
într-un final, l-am atins
şi care nu-i – nici mai mult, nici mai puţin –
decât certitudinea de a nu le mai auzi
scârţâitul paşilor,
măsurând duşumelele
unei case pe care n-o vom găsi niciodată.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o clipă veşnică

Am povestit lângă tine când îţi era frig
Am venit în braţele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a şoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubeşte încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puţin ne opreşte din zbor,
Precum marea îşi ascultă valul
Viaţa revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineaţa să-ţi fie luminată,
Cum eu te-am strâns în braţe
Şi îţi va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulţumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veşnică şi am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreţia sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineţilor tale a mai crescut o floare, sărutul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm!

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă după moartea mea se va lua hotărârea să se dea numele meu unei străzi sau să se pună o placă comemorativă într-un loc public, atunci dorinţa mea este următoarea: atât timp cât fostele Oktogon-ter şi Korond din Budapesta poartă numele acelor bărbaţi ca astăzi (Hitler şi Mussolini), iar în Ungaria va exista o piaţă sau o stradă cu numele unuia din aceşti oameni, nu doresc ca nici o piaţă, nici o stradă şi nici un alt loc public din Ungaria să poarte numele meu şi nici ca vreo placă memorială să fie pusă într-un loc public.

citat din Bela Bartok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna alcatuiam ziua noastra de maine. De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu.
Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.
Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Si inca il mai poarta: ele sunt faurite din eternitatea ta. Chiar daca imi lipsesti nu voi mai fii niciodata singur, pentru ca undeva, existi tu.

Marc Levy în Te voi revedea, Srisoarea de la sfarsitul romanului
Adăugat de Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!