Pentru o clipă veșnică
Am povestit lângă tine când îți era frig
Am venit în brațele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a șoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubește încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puțin ne oprește din zbor,
Precum marea își ascultă valul
Viața revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineața să-ți fie luminată,
Cum eu te-am strâns în brațe
Și îți va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulțumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veșnică și am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreția sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineților tale a mai crescut o floare, sărutul meu.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lorin Cimponeriu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.