Lucian: De ce te-ai întâlnit cu el?
Lia: În primul rând, nu m-am întâlnit cu el, cel puţin nu intenţionat... N-a fost ceva dinainte planificat. A fost întâmplător. M-am dus la un restaurant să servesc cina, am observat-o pe Sonya şi m-am aşezat la masa ei. Nu ştiam că ea-l aştepta pe fratele ei. Sid a întârziat puţin, am mâncat împreună cu ei doi, apoi am plecat, toţi trei. Doar că Sonya s-a dus acasă, iar eu am rămas cu fratele ei; prin urmare, într-adevăr ne-am plimbat prin oraş, apoi el m-a condus până în apropierea camerei mele. Asta a fost tot. Ce vezi tu atât de rău în asta? Şi de fapt, chiar nu eram datoare să-ţi dau aceste explicaţii.
Lucian: Sigur, nu erai... Deci, nici măcar atâta lucru nu merit după tot ceea ce am făcut pentru tine?
Lia: De ce te legi de acest amănunt? Nu ţi-am cerut eu să mă salvezi! Şi sper că n-ai intervenit în favoarea mea doar pentru a-mi impune după aceea anumite reguli, pentru că n-am de gând să le respect! Nu-mi poţi interzice să mă plimb şi cu altcineva, cu oricine vreau eu. Şi repet, nici nu-ţi datorez explicaţii referitoare la modul în care îmi petrec timpul liber. Pricepi? Niciodată n-am să joc cum îmi cânţi tu! Nu-mi poţi impune nimic! Absolut nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Original mod de a o linişti ai mai găsit şi tu, de altfel, specific ţie, evident...
Lucian: Cum altfel ai fi vrut să procedez?
Lia: Nu ştiu, poate prin cuvinte potrivite.
Lucian: Posibil... Numai că eu nu-mi găseam cuvintele potrivite în acel moment. Eu nu sunt tu. Nu sunt psiholog, să am mereu cuvintele potrivite, dinainte pregătite!
Lia: Sigur, tu nu puteai găsi o altă cale de rezolvare a situaţiei.
Lucian: Ce încerci să spui?! Nu mă acuza, pentru că greşeşti! Am fost foarte corect cu blondina, însă nu mi-a trecut prin cap o altă modalitate de a o scoate din starea aceea! Tu n-ai fost acolo, ca să înţelegi... De altfel, repet, nu-ţi datorez explicaţii şi doar ce am spus că nu vreau să intrăm în detalii! Ţi-am spus adevărul doar ca să vezi că sunt totuşi sincer şi n-am nimic de ascuns, deşi nu e în avantajul meu. Nu eram însă obligat! Pricepi?
Lia: Şi chiar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, sigur că nu. Dacă nu mă crezi, poţi verifica! O poţi întreba şi pe ea sau chiar pe Nick, n-am nimic împotrivă! Doar că nu-mi vine să cred că-mi pui astfel de întrebări!
Lia: Bine, nu te supăra! Ştiu doar că-ţi place să săruţi fetele frumoase, deci, de ce să fi scăpat ocazia de a o săruta şi pe ea, doar e frumoasă, chiar foarte frumoasă...
Lucian: Lia, te rog!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Înţeleg... Spune-mi, ai mai luat parte la alte misiuni spaţiale?
Lucian: Nu, n-am mai participat la nici o altă misiune; asta este prima. Curios, nu?! N-am fost nici măcar într-o misiune de scurtă durată, pe vreo planetă din apropierea Terrei, fie chiar doar în recunoaştere. Ba mai mult, nici măcar pe Lună, satelitul natural al Terrei, la o bază lunară... Asta-i prima mea misiune spaţială. Până la aceasta, n-am fost nici măcar într-o scurtă călătorie spaţială de ocazie, sau de plăcere. Am fost doar un matematician al Institutului Astronomic, deşi, de fapt, nici asta n-am fost, pentru că eram ocupat cu construcţia navei "Pacifis" şi n-aveam timp de nimic altceva.
Sonya: Deci, ţi-a fost dat ca la prima misiune spaţială la care participi să fi tocmai tu piesa de bază, comandantul. Asta presupune că erai bine văzut prin Institut, cum pari a fi peste tot.
Lucian: Te rog... Aş vrea să nu discutăm despre asta.
Sonya: Ah, scuză-mă; te-am atins într-un punct slab. Dar orice ai zice, tot eşti comandantul acestei misiuni, fie că-ţi place, fie că nu, deşi în ultima vreme nu-ţi mai onorezi datoria, de conducător.
Lucian: Ţi-am spus şi-ţi repet: Nu vreau să vorbesc nici despre asta!
Sonya: Hmm, faci pe laşul, deşi nu eşti... Nu abordezi subiectele care nu-ţi convin, le ocoleşti cu bună ştiinţă, vorbeşti numai despre ceea ce-ţi place.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Ştiu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i aşa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, aşa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puţin şapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aş face, oricât aş încerca... De fapt, am şi încercat, de mai multe ori chiar, în fel şi chip, însă n-am reuşit; sentimentul mă depăşeşte...
Sonya: Înţeleg, sau cel puţin încerc. Deci, n-am nici o şansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Iată, m-am întors. Sper că nu m-ai aşteptat foarte mult. Te-ai plictisit cumva?
Sonya: Nu m-am plictisit deloc.
Lucian: Ce zici? Cum arăt acum?
Sonya: Tot albastru. Însă acum semeni cu cel pe care-l ştiam eu.
Lucian: Sper că nu te vei mai speria de mine, nici tu, nici altcineva.
Sonya: Nici gând. Nici înainte nu m-aş fi speriat de tine. Cel puţin, nu eu.
Lucian: Mă bucur. Sper că nu vei avea probleme dacă vei fi văzută în compania mea.
Sonya: Nu, evident. Ce tot spui prostii? E o cinste să fiu văzută de alţii în compania ta, iar pentru mine – o adevărată plăcere. Dar... Unde sunt cele şase bulinuţe de pe reverul hainei tale?
Lucian: Nu contează... Hai, să mergem! După tine, domnişoară... Ah, să nu uităm pacheţelul.
Sonya: Nu era nevoie să te deranjezi.
Lucian: Ba da. E foarte important. Vei fi prima persoană de pe Proxima, care va avea ocazia să guste ceva pregătit de mine personal.
Sonya: Oho, ce onoare...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Să reluăm, deci... Eşti de acord cu mine că are acest drept, de a se plimba oricând, cu oricine, nu doar cu tine şi că nu este obligată să-ţi raporteze ţie ce face în timpul ei liber, sau să-ţi dea explicaţii referitoare la aceste lucruri?
Lucian: Da, domnule. Aşa este. Aveţi dreptate.
To Kuny: Bun. Până aici ne-am înţeles. Mai departe... Ar fi cazul să pricepi că nu trebuie să te deranjeze faptul că ea se plimbă şi cu altcineva, nu doar cu tine.
Lucian: Desigur. Înţeleg perfect asta. Dar mă deranjează, enorm!
To Kuny: N-ar trebui, sau chiar dacă te deranjează, nu dovedi acest lucru, păstrează pentru tine ceea ce simţi, prefăte că totul e-n ordine, pentru că altfel dai de bănuit.
Lucian: Dar nu pot pretinde că totul ar fi în ordine! Nu mă pot preface!
To Kuny: Păi, ar trebui să poţi, pentru că altfel, acest comportament al tău, aduce a gelozie. Începi să pari gelos, băiete şi nu cred că e bine. Nu e bine deloc!
Lucian: Uff... Dar... Nu doar par gelos! La naiba! Chiar sunt gelos! Foarte gelos! Gelozia mă roade cumplit, mă chinuie, nu-mi dă pace... Fierb... Clocotesc... Simt că explodez şi alta nu!
To Kuny: Şi cum îi poţi explica ei acest lucru? Ce-i poţi spune? Cum îţi poţi justifica acest comportament? Cum va interpreta ea reacţia ta? Ce va crede?
Lucian: Nu ştiu.
To Kuny: Păi, vezi, nu te-ai gândit la consecinţe.
Lucian: Nu, nu m-am gândit. Deloc! La nimic! La naiba! Nu mai pot gândi logic... Îmi pierd raţionamentul, totul; complet...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda... Nu pot să spun decât că voi încerca, dar nu-ţi promit nimic. Tot ceea ce-ţi pot spune sigur e că mi-ai trezit curiozitatea în privinţa existenţei jurnalului Liei şi poate că din această cauză mă voi întoarce printre colegii mei; poate-ţi voi urma sfatul, pentu că vreau să aflu cât mai multe despre acest presupus jurnal...
Sonya: Nu presupus, sigur are unul, jurnalul există; l-am văzut. Nu te-aş minţi în privinţa asta. N-aş avea nici un interes, nu crezi?
Lucian: Nu ştiu ce să mai cred şi ce nu. Aş vrea să fiu sigur, să mă conving, să am certitudinea că ar fi aşa.
Sonya: Dar poţi face acest lucru, ţi-am spus cum.
Lucian: Am reţinut; şi-ţi mulţumesc pentru sfat.
Sonya: Nu trebuie să-mi mulţumeşti, Lucian. A fost plăcerea mea.
Lucian: Ciudată plăcere...
Sonya: De asta-ţi sunt prietenă, să te ajut. Prietenii se ajută între ei, chiar şi pe Terra, nu-i aşa?
Lucian: Sigur că se ajută.
Sonya: Asta încerc şi eu acum, să te ajut, deşi e atât de greu acest lucru...
Lucian: Mersi pentru intenţie. E frumos din partea ta, deşi modalitatea de a mă ajuta e cam dură.
Sonya: Dură sau nu, ar trebui să-ţi convină.
Lucian: N-am spus că nu mi-ar conveni...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, dacă insistaţi... Nu ştiu dacă ar trebui să vă spun... În fine, n-am nimic de pierdut. Deci, e vorba despre...
To Kuny: Presupun că despre colega ta, frumoasa domnişoară Lia.
Lucian: Cum de v-aţi dat seama?
To Kuny: Ah, dragule, crezi că era atât de dificil?! Voi, tinerii ăştia... Mereu aveţi acest gen de probleme. Deci, ce-i cu domnişoara?!
Lucian: Păi, după ce-am părăsit apartamentul fiului dumneavoastră, m-am plimbat prin oraş, de aceea am întârziat şi aţi fost nevoit să mă aşteptaţi. Iar într-un parc, m-am întâlnit cu ea. Dar nu era singură. Era împreună cu... Sid!
To Kuny: Sid?! Asta te deranjează atât de mult?
Lucian: Da... Eu... Nu ştiu... N-ar trebui să mă deranjeze, dar... Când i-am văzut împreună, în acel parc...
To Kuny: Off... Dragostea asta! Vă suceşte minţile la toţi! Văd că şi tu eşti gelos, din cauza domnişoarei. Şi te mai mirai de fiul meu...
Lucian: Nu, tocmai, că nu mă miram deloc, pentru că... Îl înţeleg perfect!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Bine, scuză-mă... Şi cum s-a rezolvat problema în final?
Lucian: Nu contează cum, ci doar că s-a rezolvat totuşi, cu bine.
Lia: Şi totuşi, cum ai reuşit să-l convingi pe Nick?!
Lucian: Ţi-am spus, nu mă mai chinui atât, nu vreau să detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut aseară... N-a fost deloc plăcut!
Lia: Care parte n-a fost deloc plăcută pentru tine?
Lucian: Poftim?!
Lia: N-are importanţă. Deci, aseară, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mulţumit!
Lucian: Da, evident!
Lia: Şi totuşi, ce căutai în oraş?
Lucian: Cum, adică?! Păi, Nick plecase furios din navă, apoi, blondina... Ea mi-a spus să stau liniştit, că va rezolva ea totul, dar n-am putut să-i dau ascultare. Nu puteam fi liniştit! Nu puteam suporta gândul că le creasem acest gen de probleme! M-am dus să vorbesc cu Nick, să-i explic situaţia, însă nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împăcaţi, îmbrăţişaţi. Maria a reuşit să-l convingă că nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Eşti sigur că se împăcaseră?
Lucian: Da, absolut! Dacă văzându-i împreună, îmbrăţişaţi, încă puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însuşi m-a asigurat că totul este în ordine. Blonda a reuşit să-l convingă, iar eu eram mulţumit, pentru că nu mi-ar fi convenit deloc ca eu să fiu motivul pentru care ei doi să se certe. Sunt un cuplu reuşit; le stă foarte bine împreună!
Lia: Aşa e. Să nu uiţi acest lucru!
Lucian: Ce vrei să spui, Lia?
Lia: Nimic. Mă întrebam doar cum poţi să intri mereu în astfel de încurcături neplăcute?
Lucian: Şi eu m-am întrebat acest lucru... N-am găsit încă un răspuns.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să ştii că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine şi colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta şi mă temeam că vom ajunge şi la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbeşti şi despre ceea ce nu-ţi convine; nu poţi evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o ştiu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu şase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Şi mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele şase bulinuţe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu eşti comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu şi-au ales un alt comandant între timp. Şi chiar de şi-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce şi-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăţi. Şi încă ai o mare responsabilitate faţă de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poţi debarasa de funcţia ce ţi-a fost încredinţată.

replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Şi totuşi, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubeşte. Şi tu pe ea. Nu-i aşa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înţelege! Nu vreau să punem în discuţie sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc faţă de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă eşti îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguţ şi amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea şi să ştii că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan şi nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, ştiu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Ştiu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, Lia, oricât aş încerca să te înţeleg, cred că nu voi reuşi niciodată!
Lia: Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înţeleg ar fi că totuşi, eşti un mare Don Juan, în continuare, fie că-ţi place, fie că nu. Nu poţi nega acest lucru şi ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aş contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aş lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aş aprecia însă dacă ţi-ai ţine gura faţă de colegii noştri şi nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aş spune?
Lucian: Pentru că... Nu ştiu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ţi face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiţi, dar, oricum, mulţumesc. Deci, eu ţi-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ţi-am făcut pe plac, deşi nu eram obligat! Încearcă să procedezi şi tu la fel. Relaţia de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraş, iar la despărţire, am căzut de acord să ne vedem şi ziua următoare, adică ieri. Şi asta a fost tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Vezi, localnicii tot pe tine te consideră ca fiind comandantul vizitatorilor de pe Terra.
Lucian: E normal ca localnicii să mă considere astfel, dar nu mă interesează acest amănunt!
Sonya: Păi şi colegii tăi tot aşa te consideră.
Lucian: Colegii mei?! Nici asta nu mă interesează!
Sonya: Dar...
Lucian: Sonya, ceea ce s-a petrecut între mine şi colegii mei ne priveşte doar pe noi şi vom rezolva cumva această problemă între noi, sper, în curând, fără amestecul tău sau al localnicilor. Pricepi?
Sonya: De acord. Rezolvaţi-vă singuri problemele. Dar când? Când ai de gând să-ţi reglezi conturile cu colegii tăi?
Lucian: În curând, probabil.
Sonya: Vai, Luci, ce încăpăţânat eşti... Zău, ar trebui să...
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, să renunţăm de bună-voie la acest subiect.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraş, deşi cred că aş fi procedat mult mai bine dacă aş fi rămas în continuare liniştit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la uşa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare şi l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieşit, ea l-a luat de mână, ba l-a şi sărutat, deşi, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât eşti tu atât de trist?
Lucian: Păi, ţi se pare puţin?
Maria: Sigur! Cine ştie ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoştinţă. Şi eu aş fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de faţă în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Şi?!
Maria: Şi nimic! Nick trebuie să înţeleagă că aşa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soţul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu ştiu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenţii mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Şi eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braţ, până am ajuns aici, în părculeţ.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braţ? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei paşi.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braţ... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Şi nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porţi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar cei aflaţi pe spaţioport? Oare nici pe ei nu i-a afectat cu nimic zgomotul produs de artificiile noastre?
Sonya: Nu, nu-ţi face griji inutile! Cu siguranţă că au văzut şi ei totul şi probabil că le-a plăcut, însă nici ei nu puteau fi afectaţi de zgomotul artificiilor voastre.
Lucian: Cum aşa? Spaţioportul nu se află sub cupolă şi nu-i nici chiar atât de departe de nava noastră.
Sonya: Aşa e, însă atât clădirile, cât şi navele spaţiale aflate pe spaţioport sunt protejate fonic, deci, nici cei aflaţi acolo n-au auzit nimic.
Lucian: Aşa, deci... Dar dacă am presupune că unii dintre localnici ar fi rămas pe suprafaţa planetei, în afara clădirilor sau navelor de pe spaţioport, îmbrăcaţi în acele costume de protecţie?
Sonya: Nici ei n-ar fi auzit absolut nimic.
Lucian: Nimic?! Cum aşa? Să nu-mi spui că şi ei ar fi protejaţi fonic...
Sonya: Ba da, întocmai! Costumele pe care suntem nevoiţi să le purtăm când ne aflăm pe suprafaţa planetei, în aer liber, nu ne protejează doar împotriva dantoniului, ci şi a zgomotelor neplăcute.
Lucian: Grozav! M-am lămurit, n-am ce zice...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Adevărat?! Chiar te-ai bătut?! Când? Cu cine? Şi de ce?
Lucian: Campionule, repet, tocmai ţi-am spus că nu-mi place să vorbesc despre asta!
Mihai: Haide, te rog, spune-mi! De ce te-ai bătut?! Cu cine?! Te-au enervat? Ţi-au vorbit urât? Probabil că te-au înjurat...
Lucian: Nu, eu nu răspundeam la asemenea provocări, cel puţin nu astfel, doar sunt un tip civilizat, nu mă pretez la asemenea manifestări. Am standardele mele; le aveam şi atunci, deci, nu mă coboram la un asemenea nivel, să răspund cu pumnii sau în alt fel, la înjurături.
Mihai: Şi atunci? Cum s-a întâmplat totuşi?
Lucian: M-am bătut cu nişte tipi răi, pe stradă.
Mihai: Ah, o încăierare de stradă... Ceva de genul încăierărilor între bande?!
Lucian: Nu, nici vorbă de aşa ceva! Nu mă amestecam unde nu-mi fierbea oala... Ce să caut eu între bandele stradale şi încăierările lor?! De fapt, am intervenit în favoarea unei alte persoane, în apărarea ei.
Mihai: Asta înseamnă că te-ai bătut cu nişte tipi răi pentru altcineva?
Lucian: Da, exact.
Mihai: Păi, asta-i o faptă bună, Luci!
Lucian: Poate... Halal faptă bună... Nici măcar nu ştiu pe cine am ajutat şi de fapt, nici nu-mi dau seama dacă am ajutat-o totuşi, cu adevărat. N-am aflat nici până acum...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe şi frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de şarpe, apoi de şobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar şarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar aşa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puţin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbeşti? Nu-ţi dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată şi tu ai fi vrut să ating şobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubeşti, deloc; cred că de abia aştepţi să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, ţin totuşi la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, faţă de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanţă.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ţinut pe bietul Nero fără apă şi hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ţi-am mai spus că n-a fost deloc intenţionat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero şi după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!