Cu ce să îmi amestec cafeaua

în dimineţile post apocaliptice
când trezirile mi se sublimă
într-o tortură academică
de parcă dezlipirea zilnică de tine
cea din visele altor realităţi
pare ar fi un canon sisific
un fel de perpetuă rătăcire de sine?
tremurul minţii mi se înghesuie
în degetele din ce în ce mai vinete
din ce în ce mai lungi
şi braţele mi s-au lungit nefiresc
în căutarea ta
crengi au devenit târâte după cel
căruia arereori pot să-i mai spun "eu"
cu ce să-mi amestec singurătatea asta
vâscoasă ce-mi colorează sângele negru
cuburi de gheaţă mi-l face ori de câte ori
un gând rebel pleacă să te sărute
a bună dimineaţa?
uite
pe mine mă amestec
ca pe un pumn de cucută
şi mă beau în lumina unei noi adormiri
am încurcat încă o dată
sensul naşterii mele
voi începe un somn mai lung
să-mi aflu menirea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa eşti tristă

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îţi pun două ceşti.
Ninge de câteva eternităţi.
Bach curge printre cărămizi.
Am dat zăpada de pe inima ta.
Atât cât am putut.
Sunt treaz iubito.
Prea treaz să nu îmi pese.
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte.
După ce ai adormit.
Cu visurile pe pieptul meu.
Nu ţi-am spus.
Nici nu o voi face.
Cafeaua are gust de mâine.
Şi ieri a avut gust de azi.
Amară.
Ochii tăi au rămas atât de dulci.
Îi amestec în ceaşca mea.
Tu nu zici nimic.
Eu nu mai am braţe.
Câteva secunde mucegăite cad.
Chiar pe moşul de muşama.
Ceasul nostru are o gaură.
La fel şi inima mea.
Acolo încap o mulţime de oameni.
Când se va umple va exploda.
Eşti şi tu acolo.
Ai un apartament matrimonial.
Nu am reuşit să îl mobilez complet.
Iartă-mă.
Am multe iertări pe care încă nu le cunosc.
Nu le voi lua cu mine atunci.
Niciodată.
Vor rămâne în punga de cafea.
Dimineaţa vor face parte din trezire.
Trezirea ta.
Uite.
Am încetat să ning.
Dacă aş putea să te sărut m-ai mai iubi?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să-mi fii răsărit

Iubeşte-mă încet, pierde-mi secunde,
În locul lor creează-mi veşnicie
Atinge-mă şi-n braţe mă ascunde
Ca să mă regăsesc pierdută ţie

Să-mi pui pe pleoape amintiri frumoase
Cu ochii-nchişi să le revăd în vise
Ascunde-mă-n cuvinte amoroase
Şi fă din mine larg de zări deschise

Vreau să adorm sărut lipit de tine
În tremurul de buze umezite
Să-mi fii o vindecare de suspine
Atunci când sunt emoţii infinite

Iubeşte-mă tăcut, dar nu-mi fii şoaptă,
Să te aud şi trupul să-mi tresară
Şi fă-mă dimineaţa ce aşteaptă
Să-i fii lumina zilei prima oară

poezie de Adi Conţu (10 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pleoapelor

Să ne îmbătăm cu propoziţii eliptice de subiect
şi să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înţelegem tot ce spun printre rânduri
ca nişte cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii şi fapte care ne depăşesc,
nu ne lasă somnul liniştit
şi dimineţile pline de candoarea răsăritului,
fiecare îşi doreşte o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicaţii
şi aş putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulţumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, iubite

Sunt lângă tine clipă de clipă
Eşti sufletul de care aveam nevoie
Complementar şi dulce
Sărut al buzelor ce încă ard
Pleoapele ce clipesc înspre zori
Bună dimineaţa iubite
Te aştept la margini de dor
Vino şi rămâi lângă mine
Degetele tale îmi desenează trupul
Şi mi-l cheamă dăruindu-i
Liniştea şi lumina răsăritului
Printre boabe de rouă
Bună dimineaţa iubite
Curg pulberi de stea
Şi speranţe ce cern peste noi
Iar îngerii cu aripi deschise
Veghează din icoane împlinirile
Bună dimineaţa, iubite
Te iubesc.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea o-nţelegi

Singurătatea o-nţelegi
Asta e tot ce-am vrut...

Să fie linişte-ntr-o seară.

Atât. Nimic mai mult.

Un gând ca să-mi apară

şi să mă duc departe,

Pe-un nor ce stă deasupra vieţii,

în care cineva împarte

ideile singurătăţii.

Si văd cum suflă vântu-n crengi,

în iarba de pe câmp şi-n mine...

Singurătatea o-nţelegi,

atunci când te gândeşti la tine

Îţi vine să rămâi... nimic să nu mai spui.

poezie de Dragoş Florian Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
şi – doar trecător – din tine. Pământul şi cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obişnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt şi te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înţelegătoare dintre femei;
totuşi mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
să-mi scot inima pe gură –
să te distrug prin iubire – e interzis aşa ceva?

Soarele răsare pentru toţi ceilalţi oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandreţea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalţă un cor de voci.
Marea ţipă-n sângele meu, dar cine-şi aminteşte de mine?
Ce este viaţa?

poezie de Zhai Yongming, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând spre tine...

Doar uneori mă voi gândi de tine
singurătăţii n-am să-i cânt amarul.
gust strop cu strop plăcerea din paharul
prea plin de-acum, iubire
mi-este bine!
în cinstea ta să-mi cânte lăutarul.
ciocnesc şi beau şi beau încă o dată,
de-această stare beato~minunată
îţi mulţumesc!
(şi-n gând rostesc: Măgarul!)

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
şi inelele strălucesc pe degetele noastre
tu te crezi îndreptăţită
să-mi ceri socoteală pentru
fiice vers pe care-l scriu cu
buzele pe abdomenul tău
de ce mi-am luat o logodnică în locul unei muze?
de mâine n-o să-ţi mai vorbesc de mine
nici despre copiii pe care-i naşti
dându-le frumuseţe prin însăşi dificultatea naşterii

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Viaţă

O zi bună începe cu un gând bun,
O zi frumoasă începe cu un zâmbet,
O zi mare începe cu un gest frumos,
O zi nouă începe cu tine, omule...

Zi de zi numai tu poţi deschide ochii spre lumina din tine.

poezie de Simina Silvia Şcladan
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn printre gene

Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid uşa,
Nu eşti tu, e alt poet.

Vrea şi el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu eşti pe valuri,
El îşi cară umbrele.

Dar în somnul printre gene
Şoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în braţe,
De mine iar eşti flămând.

Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.

Dar nu-mi pasă, tu eşti dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Şi ne-ncununăm cu stelele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Închisoarea minţii mele,
Nu i-a dat vieţii vreun sens!
Fiind vrăjită de iele,
Gândeşte fără niciun sens.

În mintea mea întortocheată,
Aş vrea să găsesc.
Vieţii mele să-i vorbesc.
Şi să-i spun o dată:

Vreau in lume să fiu liber,
Galaxia să-mi fie lider.
În universul ăsta lat,
Să găsesc ce-am căutat!

Caut un loc să stau...
Să fiu hoinar,
Să nu am habar,
De lucruri ce întristau.

Îmi caut gândurile
Să-mi găsesc visele,
Să am la ce spera,
La lumea ce era.

Luna să-mi ploua stele,
În minţile mele,
Ca să fiu fericit,
De nimeni otrăvit.

Să rămân mereu...
Cu soarele meu,
Să fiu hoinar,
Să nu am habar,
Să rămâneţi voi!
Cu lumea voastră!
Cea dezastruoasă!
In lipsa mea...
Bucuraţi-vă de ea!

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit cel sărac cu duhul

există o parte din mine
închipuire a ceea ce sunt
vis şi păzitor de vise
amestec de îndoială şi credinţă
spin negru înfipt
în împietrite retine de sfincşi
ipoteze ale secretelor
într-o zi
am să-mi adun ultimele resturi
şi inima sufocată de mlaştini
se va destăinui îngerului
exilat în penumbra
năzuinţei de mistere
atunci va trebui mai întâi
să mă prăbuşesc în miez
să ating iluminarea
unei libertăţi totale
să-mi văd descompunerea
în transformările de mâine
într-o fericire neşlefuită
dincolo de trufia sortitului
plăsmuitor de nedreaptă măsură
a măsurii lui

poezie de Agafia Drăgan din Cu toamna căzută pe gene (2015)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina (Oralităţi)

! merg şi scriu-şi scriu!-
şi că te caut nu promit,
iar compun mintal
te când hârtia s-a scumpit,
scriu pe creier
cu negreala de pe suflet
negru negru negru negru-
şi negreala asta negreşit
apele-or s-o spele-
când îmi va ploua direct pe creier-
asta după ce-mi voi fi vândut calota
fiindcă osu-i bun pentru hârtie-
asta după ce mă vor fi otrăvit:
zilnic iau şi beau otravă,
zilnic beau otrava lor,
mă omoară, ştiu, dar cu zăbavă,
doamnelor şi domnilor!

poezie de Cezar Ivănescu din Doina (1983)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

tu vii să-mi amesteci
culorile minţii
pe pânza mea albă...
peste linişte

catren de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc târziu

Am înţeles, de-o vreme, că greşesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.

Ar trebui să-ncerc să-i înţeleg
să aflu cât au suferit în viaţă,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheaţă.

Aş vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot şi cât
şi, poate, să-şi găsească alinare.

Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo şansă de noroc
şi uită că-i târziu şi sunt la scapăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o după amiază

femeia din faţa mea priveşte
gulerul cămăşii mele
albastre
precum culoarea orelor
în care îmi pierd timpul aşteptând
să se întâmple ceva
nu ştiu ce, cu siguranţă ceva ieşit din obişnuinţa unei după amiezii tihnite
în care-mi beau cafeaua pe terasa hotelului fiind privit de o femeie frumoasă
mă întreabă
cât este ceasul?
nu-i înţeleg graba,
pe frunte îi tremură un gând,
întârzii să-i răspund,
îi privesc buzele subţiri cu care soarbe din paharul cu picior,
îşi petrece degetele lungi în jurul ţigării,
o văd deja trădând în braţele altui bărbat
într-un autoturism spaţios,
acesta îşi petrece braţele în jurul taliei sale
luând trofeul oferit la pieptul său
ca pe o proaspătă jucărie de plus ce-i acceptă parfumul şi sărutul
chiar dacă ea are o singură dorinţa să nu-şi strivească coafura
de ceafa îndesată într-un costum cu ştaif din care răsare un portofel gras,
ea îşi asumă rolul de victimă cu scop înalt
mai semeţ decât o noapte de primăvară petrecută pe lună,
eu stau în scaunul meu visând la următoarea damă ce-mi va da o cafea
să-i ofer compania

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dimineaţa o rugă îmi curge din palme
spre cer noaptea toţi murim
eu mai abitir puţin uimit
eclozez din vise din nou fără tine
îmi tatuez în pupile privirea ta
ce culoare au ochii tăi?
uitarea e din catifea neagră
sângele meu circulă pe contrasensul fericirii
singurătatea mă descompune în amintiri puzzle
recompune-mă

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idolatrie (3)

nu-mi mai fac semnul crucii dimineţile
a devenit un gest reflex să-mi trec prin păr mâna
mă scutur de ale tale/ fac tot posibilul
să exclud calea de întoarcere

azi toamna şi-a pierdut intimitatea
mult prea stridentă lumina gutuilor galbene
crizanteme îşi rătăcesc visul
în văzul neiertător al cosmosului

şi nu mă pot privi în icoane/ mă sperii şi fug
dihanie ieşindă în afara timpului... fără de urme...
fără de lume... fără habitat

când diabolic dantela rochiei îmi sabotează feminitatea
îmi întorc spatele/ amputez amintirile... încă o zi să mai apuc

mersul se sparge în oglinzi diforme
bunăoară noaptea aceasta ineficient învelind o rană
mă amestec în colţii pădurii cu trunchiuri mute
şi ochii îşi beau luminile: nu se satură!

oprită la picioarele scării
nu sunt deloc o altă Phoenix:

nicio vedenie/ nicio umbră/ niciun fluture.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!