Idolatrie (3)
nu-mi mai fac semnul crucii diminețile
a devenit un gest reflex să-mi trec prin păr mâna
mă scutur de ale tale/ fac tot posibilul
să exclud calea de întoarcere
azi toamna și-a pierdut intimitatea
mult prea stridentă lumina gutuilor galbene
crizanteme își rătăcesc visul
în văzul neiertător al cosmosului
și nu mă pot privi în icoane/ mă sperii și fug
dihanie ieșindă în afara timpului... fără de urme...
fără de lume... fără habitat
când diabolic dantela rochiei îmi sabotează feminitatea
îmi întorc spatele/ amputez amintirile... încă o zi să mai apuc
mersul se sparge în oglinzi diforme
bunăoară noaptea aceasta ineficient învelind o rană
mă amestec în colții pădurii cu trunchiuri mute
și ochii își beau luminile: nu se satură!
oprită la picioarele scării
nu sunt deloc o altă Phoenix:
nicio vedenie/ nicio umbră/ niciun fluture.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cantonament
noapte nu mai este de mult
musai trebuie să ne trezim diminețile
ca și cum...
vulnerabili/ hipnotici... hipnotizați
ne apropiem: nicio graniță!
visul acaparează realitatea
toate contururile acestea estompându-se
la abdicarea lucidității
suntem marionete
în primă instanță niciun mecanism suspect:
noi înșine specii cu neputință de clasat
ștergem pe jos
cu genunchii noștri de sânge
pălmași adunându-și măruntaiele
din colții Sentimentului
solidari în agonie
cel mai adesea inamici
marii nebuni fără de orgolii
cerșindu-și unul celuilalt ajutorul
și am izbucni în hohote de indiferență
de n-am intui în secunda următoarea
seriozitatea barbară a jocului
avem aceeași Pasăre
care ne crește sufletele ca un părinte neiertător:
pentru noi și-a băgat aripile-n foc
respirăm înjumătățiți
în trupul rarefiat prin care
trufașă se vede
Iubirea
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinarul inimii
Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinții cum mușcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvașe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristețe și unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandrețea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu brațele tale înlănțuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psiho-genealogie
ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuți
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu strășnicie moștenită
din preistorie
când ai tăi
își aprindeau felinarele irisului
în jungla burdușită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
își suportau carnea / declanșau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecționau iluzii
iluzii și poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine
peste umerii dezgoliți s-au așezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanțul acesta invizibil
pe care dacă îl desfășori
te va întoarce la tine
gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineață
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte țărână
scuturi cer
cad păsări
se înalță oameni
te înseninezi
în felul tău iubești
și
asta
e bine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Pseudo)oglinzi
locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă strivește
dreptul elementar
de a intra în memorie
mână de femeie cu brățară și copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre și palmieri
în țipăt de păsări stranii apariții endemice
într-o lume heavy-rotation
fără prea multe scrupule
mormintele țin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniștea lor desființată
în desfrâul frenetic de afară
se înserează de aprilie
cireșii își poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate așteptând
viitoarea intrare în habitat a omului
! atâta tristețe devine ridicolă
timpul un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepți origini multiple
cum perindarea ta printr-o viață
un expresionist se lansează
în metafore
privitori naivi vor descifra
mai nimic
peste toate acestea
tu singură
amintindu-ți de tine
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimă și râs
nicio lacrimă
nu-ifurată de fățarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toți
vine vremea singurătății
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs
nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste ființe și neființe
niciun imbold
nu ne lasă așteptarea
mai lungă decât este
lacrima și râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Instantaneu
1 post meridiem
momentul în care mă pregătesc
de mica invazie
paradisiacă
verific tensiunea sistolică
anduranța cordului
la ravagiile fericirii
golesc 3 sferturi de lume
acolo să așez Cântecul
Sentimentul Nesfârșitului
Nefrica
Pasărea care
fără complexe
fără prejudecăți
fără de sine
va sparge
baierele
Cerului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii trăiesc fără niciun ideal, fără nicio țintă, trec prin lume ca niște fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.
citat celebru din Seneca
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Four Tragedies and Octavia" de Seneca este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la 
Autocunoașterea se numește Anna Frank
Nu mai aveți nicio rană pentru mine Vă rog
o rană mică-mică Nu se poate să treacă și
ziua asta fără nicio durere jignire sau lovitu
ră oricât de neînsemnate Se poate soartă să
te faci de râs în halul ăsta S-au vindecat toa
te amintirile Nu mai este disponibil niciun re
gret Doamne ce insuportabilă-i sănătatea
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (10 iulie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șaua și pe cai!
Să vezi cum se înfruntă politrucii
ce nu mai fac nicio ispravă-n țară,
îți sufli în sân, îți faci semnul crucii
și-ți vine gândul să o tunzi afară.
Pe dinlăuntru simți o apăsare
ca o durere veche care zace,
urcă apa-n picioarele de sare
și nu mai poți spera la nicio pace.
Ochii îți zăbovesc pe o cupolă,
întristat se uscă sufletul de scai,
oricum rămâi năuc, fără busolă
ca să te salvezi, șaua și pe cai!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declic
viața care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de țipăt
printre molecule de nisip de metal și din carne
pune ape morților mult-prea-însetați-săracii
și e bine!
dar, tu, pescărușule, când ai de gând să (mă) recunoști?
poate în dimineața aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată și odată...
eram mici... eram așa de copii
casa își avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropișniță
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincție de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu
ne-am avântat
și rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriașe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămislește troițe
fără să ne pese am alergat desculți și goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existența noastră aristocrată
suficient de sus la debarcader
umbreluțe și gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domnițelor roz
acest amestec de enigmă și corali
la asfințirea aurie a timpului peste noapte
un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viața aceasta
declanșându-se cu un vals
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-au rămas ochii pe geam
Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelități
cineva le strânge și le dă mai departe.
N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.
Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă și eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenței
și n-am simțit nicio umbră.
Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să știu cum am venit
și de ce?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără înțeles
Fără urme de iubire,
Așa trec prea multe zile,
Credeam că-mi vei da fericire,
Mi-ai dat doar lacrimi și pastile.
Fără urme de regret,
Ai plecat, ai dispărut,
Credeam că -mi esti mereu la piept,
Am adormit și-ai dispărut, în pas tăcut.
Fără urme, fără milă,
Ce naiba fac, m-agăț de ce?
La 35 de ani ești încă o copilă,
Iar eu un prost rănit iarăși în dragoste.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decaloguri comparative
Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-aș regăsi
Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...
Nu mă mai regăsesc conștiință
Să întreb, nu mai am nicio cunoștință,
Nu mai am nicio idee...
Nu știu cum tot o să se-ncheie.
Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.
Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.
Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!
Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandrețe...
N-am îndeajuns tupeu, frumusețe.
Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinerețe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândețe.
Sunt depășit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulțit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...
... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinții mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...
... Audiențele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...
Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.
Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...
Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Și n-am niciun drept la evlavie!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2
e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomerația în care neputincioasă
îți încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopții
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reții sensuri / tot felul de informații
pentru clipa în care în sfârșit te vei da la o parte
doar de tine văzută îți vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îți scapă printre degete...
e o lipsă
o pagină albă
în locul tău și
golul electrocutează
copacii trec. și strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri și frunze
descoperindu-mi trupul
! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!
de unde știe el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
și muuuulți trandafiri
și păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / țipătul straniu al rănii
ieșite din piept / supusă așezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ
nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineața aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care privește... privește...
când eu desculță alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicție
străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exiști
că-mi dai dreptul la singurătate...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știam că o să vină
și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele
într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului
am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile
în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului
și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie
și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e clar din perspectivă filozofică! Teorii, teorii și iar teorii,
una mai dubioasă decât alta! Toată filozofia lumii nu e decât o fragilă teorie suspendată, fără nicio bază de sprijin, fără nicio noimă, fără niciun scop, care trebuie revizuită din când în când, totul pentru a se ajunge, din nou, la o altă teorie și mai dubioasă decât cele dinaintea sa!
Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!