
Mărțișor
Când primăvara se arată
Alunecând pe cerul de opal,
Iar ghiocelul capul saltă,
Într-un surâs fără egal.
Plecandu-mă
Vă rog frumos
Din inimă trimisă,
Primiți urarea de mai jos,
Pe-acesta filă scrisă:
"La piept un ghiocel,
Surâsul său pe față,
Iar primăvara-n suflet,
Să vă-nsoțescă în viață!"
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Ne folosim de oameni și-apoi îi aruncăm, fără să ne pese că și ei au, totuși, suflet...
aforism de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Urma
Trecători suntem prin viață și cu noi nimic nu luăm...
importantă-i amintirea ce în urmă o lăsăm.
Deci ai grijă cum pășești ca atunci când n-ai mai fi,
urma ta să-ți facă cinste printre cei ce vor veni!
Calcă drept și fără teamă, fruntea reazem-o de cer,
adevărul fie-ți vamă, nu te-ncrede în mister!
Lasă cerul să se cearnă în privirile-ți cuminți,
norii negri de minciună spală-i în lacrimi fierbinți.
Și de cumva îți e teamă și ți-e pasul tremurat
saltă ochii către cerul ce veșnic este curat.
Cu privirile dă roată către munții ce stau drept
și-ai să știi cum să faci pasul cu-ncredere și-nțelept.
Calcă-n viață curajos și stai drept precum un pom,
și păstrează-ți demnitatea și fii-ntotdeauna OM!
rondel de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul vestitor
Ghiocel, alb și plăpând
vii cu primăvara-n gând,
cu iubirea în petale
și cu soarele pe vale!
Iar din ochii primăverii
înverziți în faptul serii,
dintr-un bulb miraculos
răsari ghiocel, voios!
Curajos de când te știu,
alungi iarna în pustiu
dar păstrezi din haina sa,
albul în petala ta!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul mamei mele (poezie pentru copii)
Flori prin munți, flori pe câmpie
Astăzi este veselie
Primăvara a sosit
Ghiocelul a-nflorit
De mânuță îl apuc
Și în casă îl aduc
Să îl pun frumos în glastră
Cu lumină la fereastră
Și când mama mea sosește
Și la geam că îl zărește
Va veni să îl miroasă
Mă va săruta în casă
Și va ști... că o iubesc
Ghiocel, îi dăruiesc
Să-l țină, la inimioară
Când va fi, iarăși... pe-afară.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (3 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară
Azi râde soarele către pământ,
E sărbătoare mare în grădină;
Ne bucurăm că floarea din cuvânt
Ne umple sufletele de lumină!
Înmugurind mlădițele zâmbesc
Înviorând speranțele în noi
În verde crud iubirile vorbesc
Cu mierlele ce cânta în zăvoi
Copilăria-n suflet se trezește
Și bucuria inima cuprinde
Cuvântul prinde aripi și țâșnește
Când primăvara brațele-și-ntinde!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride
Mă copleșește bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieții
și simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.
Aud tristețile pulsând în urechi
și-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colț al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
așa cum sunt ploile
în luna lui martie...
Și atunci știu
că trăiești în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
și că în curând
te vei răsfăța pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Ne tropotește-n suflet dorul, liber,
Precum sălbatici caii peste câmpuri
Și fluierul străbun doinind în sânge -
Vlăstarele ni le tresaltă-n sâmburi...
Că rădăcini de aripă, în glie
Se-nfig adânc, în inimă de sat,
Ca să trezească-un pui de Românie
În fiecare fiu care-a plecat...
Ni s-au lipit potecile de talpă
Când ridicarăm zborul din noroi.
Să dea, din lutul lor, în vise muguri,
Să nu uităm cumva drumu-napoi.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul se rezumă la doi
în toate există pereche
o inimă plus o altă inimă egal love
un suflet plus un alt suflet egal life
persoana întâi plus persoana a doua egal mai mult decât you
și un zbor agitat pe lângă o plutire lină egal happy
totul se rezumă la doi
indiferent de cum am privi în ansamblu
faptul că eu sunt singur
sau că tu ești singură
sau că un cuc întotodeauna e egal cu un alt cuc
nu înseamnă că suntem unici
că suntem irepetabili
că suntem izolați
ci că undeva pe lângă minele singur există cealaltă parte
ce așteaptă să se reunifice cu partea lipsă
și să fie doi lipit în unu
indestructibili și unitari în dualitate.
totul se rezumă la doi
singurătatea mea plus singurătatea ei egal regăsire
capul meu în nori, plus picioarele ei pe pâmânt egal echilibru
visurile mele plus carpe diem- ul ei egal altă viață
și minusurile mele plus plusurile ei egal completare
totul se rezumă la doi
într-o neînțeleasă aritmetică cosmică.
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul
Mic, plăpând și zgribulit
Tremurând ca vai de el,
Scoate din zăpadă capul
Cam timid, un ghiocel.
Zâna florilor duioasă
Îl alintă cu căldură:
Cam devreme ai venit!
Trebuia să mai aștepți.
Primăvara n-a sosit...
Teama mi-e să nu îngheți.
poezie de Elena Bulancea (1 februarie 2023)
Adăugat de Elena Bulancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin
Hergheliile de dor
Și-au pierdut potcoavele-n
Stepa arsă-a viselor,
C-au secat izvoarele
De iubire și lumină
Sub dogoarea vorbelor
Și-n zorii de zi senină
Îngeri fără aripi mor...
Plâng cireșii pe coline
Că nu-ți mai bat inimă,
Sunt doar dor ce dor în tine
Arzând ochii-n lacrimă.
Umbra mea nu-ți mai e umbră
Și nici soare nu-ți mai sunt,
Clipa trece tot mai sumbră
Peste părul tău cărunt...
Agățat de-o amintire
Cu mirosul de verbină
Scuturi cerul de safire...
Sufletul când îți suspină...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Jocuri de imagini,
jocuri de oglinzi,
chipuri ce se pierd
în lumina prinsă
într-un ciob de viață...
Cântecul căderii
aziului spre ieri,
printre degetele triste
ale sufletului obosit de așteptare,
se stinge în unda ochiului.
Efemerul clipei - parcursul dintre a fi și ai fost...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumuri fără nume
Te-ndepărtezi pe zi ce trece
Precum un soare în apus,
Lăsând a nopții umbră rece
Cu vălul ei cel nepătruns,
Să te cuprindă-n adormire
Lăsând în urma ta pustiu.
Fără să-ți pese de-o iubire
Ce-arde încă atât de viu.
Te-ai supărat așa de-odat'
Și-ai întors fața de la lume.
Să rătăcești tu ai plecat,
Pe drumurile fără nume
Și nici nu știi că ai lăsat
Un dor să ardă-n piept tăciune.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara a venit!
(Pentru copii mari si mici)
De sub frunze veștejite,
Prin pădurile-amorțite,
Scoate capu-ncetinel
Mititelul ghiocel.
Curajos, nevoie mare,
Se înalță către soare
Și nu-i pasă de zăpadă
Pe scufie de-o să-i cadă.
Mai departe, colea-n vale,
O brândușă stă în cale
Fălindu-se tare și sus
Primăvara c-a adus!
Ghiocelul cel cuminte
O ascultă, ia aminte,
Dar zâmbind așa, sfios,
Lasă capul și mai jos
Și gândește: Nu e rea,
Poate spune... tot ce vrea.
Amândoi cum am vestit
Primăvara a venit!
poezie pentru copii de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să te uit?
Cum să te uit măicuța mea cea bună
Când viață de la tine am primit,
Sămânța asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ș-umbrele-ai plivit.
Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Și numai vorbe blânde de alint...
Cum să te uit măicuța mea cea sfântă
Când mâna-ți răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Și de ce-i rău tot timpul m-a ferit...
Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mușcă-mă
Mușcă-mă, cu zâmbete senine
Să mă molipsești cu dragoste de viață
Ca să râdă visele în mine
De cu seară până-n dimineață!
Mușcă-mă cu ochii tăi de foc
Ca să-mi înfierbinți sângele-n vine,
Prinde-mă c-o glumă de mijloc
Într-un dans nebun printre suspine.
Să palpite dimineața-n mine
Languroasă zorii să-i privesc,
Să te-nvălui cu mișcări feline
Prizonier în suflet să te-opresc.
Mușcă-mă cu disperarea sorții,
Fă din trupul meu o jertfă vie,
Ca în nepăsarea rece-a morții
Să-ți fiu scut de dor pentru vecie.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un măr dăruit e inimă de copil
Prieten al meu, fericit ai să fii,
Un măr de-ai primit, să-l închizi în surâs!
Și pe urmă, întreg, să-l dai celor dragi...
Apoi, să-l păstrezi în cuvânt... și-n destin!
Un măr e-un cuvânt, celui singur, căzut,
E darul din suflet măreț, nevăzut!
Stropul de viață unui om însetat...
E brațul întins unui semen iertat!
Un măr e surâsul închis într-un vis,
E cuget, destin, când iubești ce ți-e scris!
Dăruiește-l! Prin el vei fi fericit...
Inimă de copil e un măr dăruit!
poezie de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este calea mea!
Ce e minutul trecător,
Trăit fără să simți nimc?
Un simplu pas pe-un drum mizer,
Făcut de-un om cu suflet mic.
Prea nesătui suntem în viațâ
De-averi și bani. Ne folosesc?
Decât un suflet de paiață,
Mai bine-n dor mă chinuiesc!
Mai bine-mi umplu inima
Cu dor și-o clipă doar trăiesc.
La îngeri sus când voi pleca
Să am ce să le povestesc!
Faimă, averi, ce-mi trebuiesc?
Cu mine-n cer nu le voi lua.
Iau doar iubirea, deci iubesc,
Iubirea este calea mea!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină
Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Și ne unea un suflet și-o muzică divină
Dar când ne-am prăbușit nu ne-am recunoscut.
Și-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Și-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.
Am răsărit departe-n grădina neștiută
Când tu desfășurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi și gânduri interzise.
Dar ți-ai întors privirea și m-ai zărit plângând
La margine de viață fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeași melodie de suflete lumină.
Poate că-n astă viață timpul ne presează
Și că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viața ce urmează
Mă vei găsi îndată și dragostea va-nvinge!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!
Minte-mă că încă nu-i șah mat,
Minte-mă că încă am o tură,
Că partida nu s-a încheiat
Încă sunt regină în armură!
Minte-mă că mai am un nebun
Chiar de știi că-i jocul terminat,
Minte-mă că ești un rege bun,
Minte-mă că n-am capitulat!
Minte-mă în timp ce-mi străpungi scutul,
Minte-mă atunci când mă ataci,
Minte-mă în timp ce-mi furi sărutul,
Minte-mă frumos dar acum taci!
Minte-mă că eu am câștigat,
Chiar de știi că nu mai am armură,
Minte-mă că încă nu mi-am dat,
Inima din piept la schimb pe-o gură...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul
E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.
Un ghiocel răsare
Și tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.
- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.
Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Și tare te ador.
Și soarele se-nalță
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe față:
- Alină-te. Tu vei trăi.
Pământul se-ncălzește
Și păsările cânt,
Iar ghiocelul crește:
- O, soare, tu ești Sfânt!
poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică

Comentează! | Votează! | Copiază!