toamna galbenă
îmi vopseşte inima
golul rămâne

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu-
Vezi tu codrul cel veşnic viu
Vara noastră se va sfârşi
Când galben de tot va fi.
Codrul verde şi-adânc era
Şi-avea umbra de catifea
Şi-n tot codrul, sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Şi-n ea mă lovi căzând.
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit...
Ai... frunza galbenă
Ai... glasul tău
Ai... frunză galbenă
Ca visul rău...

poezie de Dan Verona
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamna clonată
cu blugii rupţi în genunchi
iarba uscată

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm

dorm invers,
opusă spaţiului cu margini,
pereţii răpuşi de alb se dau la o parte.

dorm pe umărul tău
şi în golul tău pe dinăuntru.

în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în ţesătura de vise ce plutesc.

intru în golul umbrei tale lent şi nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colţul de taină rămas în albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

eşti basmul netrăit adunat din haos,
nelinişte cabrată pe mersul cu narcotic,
eşti plânsul meu nedescifrat
şi zbuciumata zare ce mă doare.

eşti muza din cuvinte locuind în aer,
ofranda mea din ceruri arzând nelimitat,
un infinit în viaţa mea banală,
lumina aduci ca primul fulg de nea.

mi-e teamă de sărutul cireşilor de mai,
de vara estompată într-un zâmbet,
de toamna ruginită afară şi-năuntru,
de risipirea mea în mod egal
pe golul ce tot creşte fără margini.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâne esenţa

Tăcerea visurilor rămâne în memorie.
Mă descompun în celule îmbrăcate în toamnă,
anxietăţi sunt gravate în tălpi,
scanând o depărtare tot mai mare
de orele ce ne separă.

Rămâne esenţa,
revenită mereu ca o îmbrăţişare,
la început ca o mângâiere decolorată,
dar care recuperează speranţa pierdută.

Abandonul cuvintelor distorsionează prejudecăţi
şi timpul îşi aruncă ţipetele
privindu-ne în ochi.
Printre degetele despletite
curg zorii poticniţi în ploaie.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful umbrelor

mâinile mele îndrăgostite iubesc pân' la pieire,
până ce galbenul lunii vopseşte aerul negru.
totul devine o noapte de frig crescând,
ca o pâine albă.

s-ar putea să fie praful umbrelor
în locul muchiilor surde şi grave luate-n cercetare
pentru liniştea somnului.

sentimentele aleargă într-un scris rotund,
într-o fertilitate de neoprit,
până ce cuvintele devin lungi şi sticloase
şi-mi arată că lumea e altceva
şi tu rămâi pe- o aripă frântă,
iar eu în pantofii de lac ai destinului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauza

Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân şi întreabă.

Liniştea îşi aşază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
şi care nu se spală nici cu lacrimi.

În spaţiul micşorat,
un timp redesenat măsoară
în neştire miezul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde îngheţate
răvăşind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
şi cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanşă de gânduri,
minutele se şterg în forme rotunde, perfecte.
Şi ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

un pic de rătăcire prin verde
a scăpărat un cuvânt abandonat la o cafea
lumea dispăruse din prezentul clipei

absenţa mea neprefăcută
a lăsat iluzia să demonstreze
cum două paralele se pot întâlni
pe orbita unei iubiri perfecte

în golul răsturnat
imaginile scriau invers poeme
semănându-le pe geamul ochiului

un ecou a evadat în trecere spre amurg
trezind secunda următoare
de pe itinerariu aflat în derivă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul transei

rostul transei a murit la fiecare întâlnire
golul clocotind şi-a vărsat lava
pe hârtia de scris
cuvintele au devenit cărămizi zidind ziua
pentru supunerea faţă de lucruri
am plecat stângace dintre pereţii falşi
şi gesturi letargice
unde firimiturile de soare au încheiat ziua
în palma deschisă mişună eonii
ca nişte plumbi
purtători de scoarţă de copac

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea şi tu

zarea şi tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobeşte rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neştire

ca o hârtie şifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist

rămân copacii goi căutându-mă
pe distanţa ce trece mai departe de mine

golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golul cel veşnic din inima plinului învaţă golul să zboare.

citat celebru din Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!