Frunza
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu-
Vezi tu codrul cel veșnic viu
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi.
Codrul verde și-adânc era
Și-avea umbra de catifea
Și-n tot codrul, sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Și-n ea mă lovi căzând.
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit...
Ai... frunza galbenă
Ai... glasul tău
Ai... frunză galbenă
Ca visul rău...
poezie de Dan Verona
Adăugat de Vladimir Potlog

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.