Poem
ești basmul netrăit adunat din haos,
neliniște cabrată pe mersul cu narcotic,
ești plânsul meu nedescifrat
și zbuciumata zare ce mă doare.
ești muza din cuvinte locuind în aer,
ofranda mea din ceruri arzând nelimitat,
un infinit în viața mea banală,
lumina aduci ca primul fulg de nea.
mi-e teamă de sărutul cireșilor de mai,
de vara estompată într-un zâmbet,
de toamna ruginită afară și-năuntru,
de risipirea mea în mod egal
pe golul ce tot crește fără margini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.