La pragul singurătăţii

în preajmă ruine
timpul se clatină în părţi
într-un balans lipsit de remuşcări

pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătăţii
rupe dintre noi vieţi
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
şi se instalează deşertăciunea
mai penibilă decât destinul

plâng apoi
de nu mai am lacrimi
şi vorbele sunt de prisos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII

Doamnă, o să te ating cu mintea.
o sa te ating şi o să te ating şi o să te ating
până când deodată o
să-mi zâmbeşti, obscen de timid
(doamnă, o să te ating cu mintea.)
O să te ating, atât,
uşor şi tu o să devii cu totul,
cu infinită uşurinţă

poemul ce nu-l scriu.

poezie de E.E. Cummings din Poeme erotice (2011), traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu patos tânăr

spune-mi te rog
cum opreşti timpul
sau îl fardezi
să-mi pară altul

cum schimbi subtil imaginea
să nu mă rănescă
şi să mă convingă

în ochi au înflorit nuanţe
culori care se absorb de pielea
pe care o ating

din tine totul surâde
pe pereţii sufletului meu
acoperiţi cu petale
mirositoare

cu patos tânăr să-mi dai un sărut
pe buzele arse
de seceta vârstei

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa şi moartea

Să privim viul din interior şi să-l înţelegem
pentru a ne îngloba şi pe noi
de acolo de unde porneşte şi continuă scara evoluţiei.

Să gândim cum se instalează binele şi răul
în trupul şi în modul de a acţiona liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieţii adevărate.

Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant şi implacabil,
rupe măsura
şi oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.

Finitul şi infinitul se susţin
cum viaţa şi moartea
pleacă la drum împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-are bariere

să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare

ai reuşit să ajungi pe ţărmul aşteptării
unde întâlneşti imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă

în suflet ţi s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
şi nu pot s-o ating decât cu privirea

de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
şi caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze

apoi să-mi cânţi cu glas subţire
cum ştii mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau s-ajung în capitală

Trenul pleacă înspre sud
vreau s-ajung în capitală,
scârţâit de roţi se aud
să adorm nicio scofală.

Ne plimbăm pe bulevarde
vizităm totul de-a valma,
lângă mine sânu-ţi arde
şi-l ating uşor cu palma.

Nu ştiu unde o să dorm
poate mă inviţi la tine,
timpul curge uniform,
sângele-n, valuri latine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sferele se ating

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că-i destul

când te privesc nedumerit
tu nu-mi spui nimic
te uiţi în jos
şi taci

tăcerea are un efect dureros

nu mai întreb nimic
orice răspuns ar fi de prisos
pentru îndreptare

mă mulţumesc cu suferinţa
în care te zbaţi
cred că-i destul

niciun surâs nicio grimasă
doar o părere de rău
împietrită

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrăţită cu ploaia de glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri vechi, trăiri noi

noaptea e stăpânită de amintiri vechi
au adormit cu pătura trasă pe cap
şi cei care dorm alături
visează-n cuvinte sforăitoare

dimineaţa răsuflă uşurată pe prag
şi mă cheamă afară
cu ochii lipiţi de somnul greu
sunt rupt de orice înţelegere
şi mă culc la loc

nu mă pot desfăşura foarte devreme
sunt într-o transă a oboselii acumulate
sunt într-o alcătuire a ploilor scurte
după care căldura se ridică în aer
şi cu ochii încercănaţi
priveghez lumina strălucitoare
dar nu se clatină nimic

mi se uscă cuvintele de dor
pipăi cu degetele inimii iubirea
şi sângele tot mai subţire-n sunete
compune cântecul drag
pe buzele moi

în amiaza dragostei zălog
voi rămâne cu logosul umbros
să aprind tot ce ating
şi tu să arzi fără flacără vizibilă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte nu vorbe

Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanţa vie,
dimensiunea prestanţei omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susţinere proprie.

Lumea se înalţă în fiecare zi
pe cerul înţelegerii sale
in aşteptatul târziu
al umbrei.

Lumina trece din vorbe-n cuvinte
şi se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitate înţeleasă a libertăţii

Dintre noi toţi aflaţi în dezbatere,
sunt câţiva care ascultă
şi restul care nu se aşteaptă la nimic,
cu tine mă menţin pe pragul dintre ei
înţelegător al confluienţei de interese.

Luminile bunului simţ se sting,
se aprinde discursul şi poate reuşeşte
să pună necunoscutul în cercetare,
dar e neverosimil,
tu judeci problemele şi ţi se par desprinse
de sub tălpile creatorului
fapt pentru care
te ridici deasupra lor şi explici
partea ta de rezolvare
pe care n-o mai amâni şi o ridici
la rangul de satisfacere a necesităţii
ce oferă deplina libertate de care e nevoie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când ating pământul în rugăciune
Nu am alt ţel decât să te ating pe Tine.
Orice cuvinte despre
Grădini, flori, privighetori, dans
Sunt doar pretexte.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fel de sfârşit

Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cerne aerul

Tu-mi povesteşti
cum se cerne aerul,
îl ţii în frâu cu dinţii strânşi,
apoi mă uimeşti
cum îl inspiri în plămânii de ceaţă
şi-l pui să le facă aerisirea.

Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
şi n-am coasă.

Nu mă laşi să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
şi timpul se consumă.

Împarţi sarcini la fiecare
în funcţie de anvergura aripilor
şi cu ele stabilite
mă tem să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochiul blurat de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii înstrăinaţi de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochii înstrăinaţi de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în hazard

Nu ştiu ce porţi pe umerii
aşa de albi şi fragili
sculptaţi în zăpadă.

Aştept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănţuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.

Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranţă
ce urcă prin sânge şi capătă putere.

Şi aşa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!