În conturul nimbului ei

M-am prins de toiagul însingurării,
nu mă mai sprijin pe candoarea femeii,

în conturul nimbului ei,
nu se mai ascunde necunoscutul.

Nervul nu mă mai ascultă
sunt trase zăvoarele la cetăţile
pe care le cuceream altădată.

În cuvinte oprit
mă voi înspica în alte dorinţe
când iubirea se va contopi cu tăcerea
şi legea nu va mai decoji orgolii,

cu articulaţii anchilozate la încheieturi
şi sângele vâscos şi leneş,
nu mai pot sări peste umbre.

Cineva mă apasă pe umeri
cu palmele de lut rece,

nevoia-mi caută însorită
tunelul galben luminat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada

Închis de barierele zăpezii,
bătrânul săpător,
prin tunelul alb,
dă noaptea peste gard
cu lopata.

Dimineaţa,
palmele-i ard...
Cineva a adus-o la loc.

Pierzând notiunea Timpului,
el sapă iar şi iar,
cu sufletu-ngheţat.

Privirea-i orbită
de atâta alb.
Un miez de speranţă
i-apare-n tocul uşii;
se bucură...

Frontierele ferestrei
sunt din nou eliberate.
Până când?

Grea, tăcerea se-aşterne.
Nu se distinge niciun drum,
niciun om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu în agendă dorinţe noi

am prins în cuvinte lumini şi umbre trecute
am uitat pe toţi cei care m-au lovit pe la spate
scriu în agendă dorinţe noi
şi nu vreau să mă păcălesc singur

tu mă laşi să-mi gândesc viitorul
intri şi pleci veselă la soare
nu pot să-ţi descriu starea mea nouă de incertitudine
chiar dacă văd că mă aştepţi să vorbesc
inima ta nu mă lasă fără răspuns
şi mi se pare mai mult decât deschisă
nu pot s-o închid
depun tot efortul să nu fii rănită
şi să rămâi de pază bucuriei

de ce-mi pare lumea aşa obscură
şi nu se reinventează
cu alte concepte şi precepte mai atrăgătoare?
nu-mi place amestecul ciudat de valori
lipsa de statornicie
şi apropiere de ce este mai sfânt
rătăcirea pe drumurile înguste care se înfundă
te lasă în pustiul necunoscut
unde singurătatea îţi bate la uşă
şi rămâi cu dragostea pierdută în van
fără alte posibilităţi
doar durerea pe care n-o suporţi
se transformă-n suferinţă
şi angoasă.

acum întrebările care se nasc
îşi caută răspunsuri
în profunzimi adânci

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu dorinţe noi în agendă

am prins în cuvinte lumini şi umbre trecute
am uitat pe toţi cei care m-au lovit pe la spate
scriu dorinţe noi în agendă
şi nu vreau să mă păcălesc singur

tu mă laşi să-mi gândesc viitorul
intri şi pleci veselă la soare
nu pot să-ţi descriu noua mea starea de incertitudine
chiar dacă văd că mă aştepţi să vorbesc
inima ta nu mă lasă fără răspuns
şi mi se pare mai mult decât deschisă
nu pot s-o închid
depun tot efortul să nu fii rănită
şi să rămâi de pază bucuriei

de ce-mi pare lumea aşa obscură
şi nu se reinventează
cu alte concepte şi precepte mai atrăgătoare?
nu-mi place amestecul ciudat de valori
lipsa de statornicie
şi apropiere de ce este mai sfânt
rătăcirea pe drumurile înguste care se înfundă
te lasă în pustiul necunoscut
unde singurătatea îţi bate la uşă
şi rămâi cu dragostea pierdută în van
fără alte posibilităţi
doar durerea pe care n-o suporţi
se transformă-n suferinţă
şi angoasă.

acum întrebările care se nasc
îşi caută răspunsuri
în profunzimi adânci

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă las convins

S-a prins nesigură cu picioarele de drumuri,
a rătăcit prea multe,
când s-a oprit nu mai eram acasă,
am părăsit tot ce-am păstrat şi zidit.

Ameţit de dorinţe ca un cititor în stele, am sperat altceva,
nu mă las convins
că alerg după o himeră
până nu-mi plătesc datoria
flăcării din suflet care înteţeşte arderea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu rănită porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu rănită porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea urcă pe trepte

Iubirea urcă pe trepte până la tine,
aşteapt-o cu o cupă de miere
şi deschide uşa inimii să se topească-n ea
până ce suferinţa devine bucurie lăuntrică.

Cuvintele-şi caută metafore şlefuite
în care respiră comori cu pulpele albe
şi visează tuneluri cu lumina la capăt
dincolo de tot ce stă ascuns.

Sângele capă tă mişcarea vijelioasă,
sporeşte flămând în cercuri lăptoase
şi trupul femeii îşi uită păcatul
înainte de a se mântui prin smerenie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de foc

Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mişcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoţesc apele şi străbat munţii,
dincoace şi dincolo cetăţile aşteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toţi cei ce iubesc curcubeul
ce-şi varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins şi se poate prinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ne desparte

adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
şi tu aştepţi în tăcere

umăr la umăr ne mişcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăieşti pentru mine

atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acţiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunţi
pari ruptă dintr-o altă realitate

întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îţi torn în cuvinte înţelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susţinute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede şi rar
eu foarte încet şi bine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub armuri de istorii furate

Pe o luntre cu gânduri ţesute pe in
trec pe mări spre cetăţile antice
acoperite cu nisipuri de sare.
Comori ascunse sub sigilii de timp
zac fără zăvoare ascunse-n adânc
şi nimeni de ele nu ştie.

Sub armuri de istorii furate
cu ecouri venite din singurătăţi prăfuite,
caută cu sălbăticie vânatul viclean.
Rupe din depărtări zvonuri de nesiguranţă
şi aduce pe limbă candoarea încrederii,
cum totul se construieşte cu rost
şi pe umerii viitorului înfloresc totdeauna
femei cu bărbaţii de mână.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am supus atingerilor captive

M-ai ascuns în tine cu sufletul în mâini
şi m-ai lăsat să-ţi consum iubirea
fără libertatea de a o gândi altfel,
mă ştiu cu inima înflorită de mărinimie
respir cu sângele întregul dimineţilor firii
în dorul de tine mă macin fermecat.

M-am supus atingerilor captive
lăsându-mă pradă şarpelui viclean
cu ochii plini de aroma lacrimilor dulci
la umbra cireşilor cu spirit divin.

Mă rup totuşi, în cuvintele mierii
alunecând vâscos printre pietre
împreună până-n constelaţii albastre,
să sorbim lumina din cuvântul prim.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-n floare de lotus

O să se tragă zăvoarele de lemn,
porţile o să suspine din încheieturi,
se va lumina dincolo de ziduri,
de vor năvăli fluturii pictaţi.
Aburi din pământ se ridică la ceruri
şi ele au scările trase.

Asemenea unor sertare cu obiecte diverse
memoria mea se deschide încăpătoare,
rămâne fără margini.
Se decojeşte noaptea până la piele
atât cât să se poată iubi cu stelele
aşteptând luceferii să coboare pe pământ,
zburători cu aripi reci prin visele femeilor.

Tu torni în mine mierea într-o amforă
şi o aşezi între pietre preţioase.
Se vor subţia după ploi marginile
şi-n freamăt vor aluneca printre noi,
să germineze mai departe din sâmbure
viaţa ce se deschide-n floare de lotus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată capricioasă

S-a schimbat, a devenit capricioasă,
nu-i mai încap ifosele în mişcări
încearcă totul sau nimic,
clipele i se năpustesc peste gânduri,
şi se încruntă când ne ia peste picior.

Proprietară a ochilor verzi
se simte obligată să-i plimbe necontenit
pe feţele noastre trase de căldură
cu remarci pline de sarcasm.

Are un decolteu îndrăzneţ pentru aspiranţi,
dar nu dă posibilităţi de apropiere
doar bretelele rochiei
mai cad din când în când
în semn de nepăsare
şi sunt ridicate nervos
cu priviri şirete.

Lumina curge
pe formele-i voluptoase.

Noi ne uităm unul la altul cu subânţeles,
dar ne observă fiecare mişcare
se ridica în vârful picioarelor
face o piruetă,
îşi ia rămas bun şi pleacă leneş şi provocator.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat peste putinţă

Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulţi vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor

ce urcă şi coboară prin cristal,
în faţa oglinzii nu se schimbă
şi pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos şi oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putinţă
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îţi pune pe frunte
şi dragoste în pieptul gol,
de respiri mai uşor prin cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem dintr-o bucată

când am scris poemul dintr-o bucată
m-am repezit cu gândul prin hârtii volante
să le fac să tresară să fie oarecum vii
şi nu să le dea toţi la o parte până îngălbenesc
mi se cuibărise în suflet o pasăre a întrebărilor
pe care o hrăneam cu visele mele naive
lăsate să dospească undeva prin unghere străine
care mă frământau să le apropii

am prins curajul acela al soldatului plecat la luptă
cu tot ce însmna armă de atac
şi nu m-am lăsat convins până l-am scris întreg, vibrant
cu acele cuvinte păstrate în caietele de notiţe
alese şi ele după plăcerea timpului prin care înotam
cu privirea hămesită de lucruri mirabile şi ciudate

când l-am terminat am răsuflat uşurat şi leneş
mă aflam la locul care mi se cuvenea în credinţa mea
şi căutam să prelucrez ideile într-n conţinut mai atractiv
îl măsuram în fiecare clipă dându-i glas ca unui copil
născut să devină om cu posibilităţi de recunoaştere a celorlaţi
dacă nu o glorie uitată într-o carte
într-un raft prăfuit de neumblare
poate că tăcerea sau sunetele care aşteptă dincolo de cuvinte
vor instiga un cititor mai cu blazon
să caute şi să găsească scris o parte din sufletul lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!