Rezonanțe
păstrez în suflet iubirea de Cristos
acolo unde am înfiripat credința
mă ajută să trec prin timp tumultuos
cu brațele deschise să cuprind biruința.
calc ușor prin viață ca printre stele
să nu rănesc pe nimeni niciodată
pe alei de cuvânt trec visele mele
rezonând cu lumea versului fermecată.
rezonez cu fluturi tandri și suavi
cu păsările cerului albe neînfricate
rezonez cu codrii temerari și bravi
care tin pieptul vremii înfuriate.
rezonez cu oameni sărmani și bolnavi
mă rog la Cristos să le dea sănătate.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre sănătate
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Rezonanțe de suflet
rezonez cu codri temerari și bravi
rezonez cu fluturii tandri și suavi
cu păsările cerului albe neînfricate
învăț zborul liber în zări fermecate.
rezonez cu oamenii bolnavi și sărmani
care așteaptă minuni peste ani
cu soarta lor pribeagă și mizeră
prea multe amaruri curg din emisferă.
rezonez cu sufletul cu Iisus Cristos
el e mântuitorul sfânt și glorios
este iertarea, vindecarea în trup
îndulcește viața ca mierea în stup.
rezonez cu arta mă umple de vraje
eternitatea îmi transmite mesaje.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre apicultură, poezii despre trup și suflet, poezii despre învățătură, poezii despre zbor sau poezii despre sfinți
Sonet pentru Cristos
primesc și eu salvarea de la Isus Cristos
în lumina-i sfântă iar mă transfigurez
am îndepărtat abisul hulpav, voluptos
țelul mântuirii a crescut prin crez.
Cristos este iubirea sublimă și eternă
extinsă ca un univers pavat cu stele
e așteptata pace și liniște internă
lumini care mă-nvață cum sa ajung la ele.
Cristos e împăcarea cu cerul și pământul
evlavie crescută în ronduri și răzoare
învățătura Lui îndulcește Cuvântul.
munte de înțelegere înălțat în soare
trainică blândețe ce potolește vântul
cine i se alătură niciodată nu moare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre creștere, poezii despre vânt, poezii despre sfințenie sau poezii despre senzualitate
Rădăcini de gânduri
ocrotesc rădăcinile vieții din sublim peisaj
am descoperit în sevă elixirul delicios
printre pietre s-au extins cu mult curaj
energia veșniciei primită de la Cristos.
mă extind și eu prin poeme de suflet
lansez cuvinte spre cerul însorit
am gasit cărările mele prin sunet
ca o floare de lumină tot mereu am răsărit.
avântul meu tumultuos și arzător
se ridică la cer o stea să cucerească
să-i simt aproape spiritul ocrotitor
care curmă tristețea, furia câinească.
gândurile mele cresc ca un pom roditor
privighetori de seamă vreau să mă locuiască.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protecție, poezii despre ocrotire, poezii despre gânduri, poezii despre tristețe, poezii despre sunet, poezii despre privighetori sau poezii despre poezie
Incantație
într-o lume plină de pure vibrații
eu rezonez cu poeți visători
cu elan emfatic exprim incantații
mă simt mereu atrasă de stele de sori.
mă contopesc cu romantismul magic
lupt împotriva întristărilor sumbre
complexul de valori este nostalgic
sclipiri în suflet să destrame umbre.
cuceresc timpul cu metode obiective
temperamentul meu e rampă de avânt
iubesc continuu- stări semnificative
le zămislesc în versuri și în cânt.
doruri și speranțe sunt comunicative
lumini îngerești le așez în cuvânt.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre valoare
Baladă târzie
nu vreau să plâng când din greu sufăr
iubirea de viață e eternă dovadă
deseori mă simt stingheră ca un nufar
așteptând fluturi să-mi cânte o lambadă.
nu știu să urăsc nu știu să rănesc
iubirea de oameni e dulce pasiune
am și noroi în suflet dar nu mă căiesc
am învățat din ploi ca dintr-o sesiune.
mă împrăștii ca vântul prin lume
cu versurile inspirate de stele
pe filon de aur sculptez al meu nume
să nu cunosc ruina emoțiilor mele.
am învățat din drame am învățat din dor
sunt prin întuneric luminat coridor.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre sculptură sau poezii despre plâns
Suflu optimist
aprind o lumânare cu ardoare mă rog
păcatele mele Cristos să le ierte
în cartea vieții a scris un epilog
cerând învierea lumilor inerte
credința îmi conferă un suflu optimist
sunt pe calea dreaptă ce duce la cer
în stânca Golgotei am sculptat un Crist
să sensibilizeze timpul meu auster
iubirea de Cristos e virtute supremă
înalț o venerație spre spiritul sublim
aș vrea ca versul meu să fie diademă
pentru lumea sfinților cu care mă anim
pe credința luminată pun mare accent
concentrată zilnic pe avânt transcendent
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre optimism sau poezii despre lumânări
Transparențe
dorințele mele vizează absolutul
nu risc cu tristețea să cad în depresii
iubesc apropierea de pământ de lutul
care se lasă modelat prin progresii.
ating adâncimile vieții cu visul
revelații deschise m-apropie de cer
am gustul frumuseții ce sfidează abisul
idealurile mele lumii le ofer.
flăcări de iubire ard demonia vieții
mă apropii de sfinți cu sentimente pure
culorile luminii pictează pereții
trec printre obstacole prin lucrurile dure.
dorințele de puritate trec prin ziduri
prin versuri versatile rânduri, rânduri.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire sau poezii despre prăpăstii
La margine de lume
goale sunt sufletele crescute în umbră
cu izul noroios, pătat prea îmbâcsit
rețeaua de lumina tremură tare sumbră
la marginea zilei amarul e ticsit.
sunt sărmani la care viața e povară
târâș prin neajunsuri și tristețe
sunt oameni care dorm pe cartoane afară
care-au uitat ce-nseamnă visele mărețe.
o lume subterană lărgește infernul
unde nu e cântec, fericire sangvină
spasmul timpului afectează sternul
inimii care-a pierdut iubirea divină.
mă rog la Cristos preabunul, eternul
la margine de lume glorios să revină.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sânge, poezii despre somn sau poezii despre religie
Entuziasm verde
precum o tuberoză suplă și mlădie
e amintirea mea de asta vară
când dansam în ritm de rapsodie
și așteptăm în tihnă luceferi să răsară.
un cer de stele sunt visele mele
cu aripi de fluturi pe a nopții eșarfă
cu serenada lunii trecută prin perdele
cu dansul muzelor pe corzi de harfă.
tristețea s-a sfârșit, viorile cântă
lumini se nasc în pântece de frază
pronia cerească iubirea cea sfântă
de la sfinții care stau pururi de pază.
trec prin bătrânețe plină de emfază
cu melancolia înflorită pe-o rază.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre verde, poezii despre tuberoze sau poezii despre sfârșit

În suflet de români
Iarna bate-n geam cu ramul
Vești de zurgălăi.
Ne ascundem pe la vatră,
Fete și flăcăi.
Ploaie de jăratic, iar, arde în adânc,
La icoana lui Cristos
Mă închin și plâng.
Ard lumânărele-n noi
Suflet de creștin,
Cu Iisus, pe drumuri lungi,
Îngeri trec și vin.
Flori de gheață la ferești,
Viața - un colind,
Spun bătrânii, spun povești,
Doruri mă cuprind.
Cântec blând și leru-i ler,
S-a născut Iisus,
Mare bucurie-n cer,
În noi amar și plâns.
Azi e pe pământ prinos de albă ninsoare,
Lumea toată a-mbrăcat
Strai de sărbătoare.
Oameni buni, trăiți frumos,
Fiți mereu mai buni,
Iarăși s-a născut Cristos
În suflet de români!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre sărbători sau poezii despre ploaie
Cântec pentru lumină
când vine dimineața și zori îmi bat în pleoape
mă trezesc din visul ce m-a plimbat prin lume
am ajuns la stele de-acum le simt aproape
ca pe niște surori, le-am alintat pe nume.
mă-ndrăostesc de viață în fiecare zi
raze nu mă lasă pribeagă și stingheră
salut lumea cu versuri din orele târzii
nu am trăit zadarnic în minunata eră.
am dezvoltat iubirea îmi curge prin cord
ca un izvor de munte cu murmurul duios
n-am lăsat-o să moară tot timpul îi acord
slăvesc lumea cuvântului tărâm melodios.
iubesc cu frenezie până la polul nord
în suflet aurore se-nchină la Cristos.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare
La porțile cerului
porțile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veșnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp
am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi și cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu
cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină și pe cerul nopții
în viața după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoții
porțile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals sau poezii despre noapte
Închinare
cu toată puterea mă leg de Cristos
viața din mine vreau să fie pură
veșmântu-i de lumină sfânt și prețios
se-ntinde peste suflet ca o armură.
vise și speranțe vreau să le-mplinească
boala din trupul meu să o alunge
cu valorile iubirii să mă locuiască
bătrânețea cu probleme mă ajunge.
cu înțelepciunea timpului din urmă
să mă bucur de viață de cuvântul plenar
El este păstorul eu oaia din turmă
care îl urmează trecând prin altar.
păcatul metafizic în credință se curmă
închinarea la Cristos să mă umple de har.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune
De n-ar fi înviat Cristos
De n-ar fi înviat Cristos,
Zădarnic-ar fi fost credința
Și omul, pururi păcătos,
Îngemănat cu suferința,
Prin lume și-ar fi dus căința,
Necunoscând ce-i biruința
De n-ar fi înviat Cristos.
De n-ar fi înviat Isus,
Zadarnic ar fi fost Cuvântul
Ce pretutindenea s-a spus
Și s-a-mpânzit cu el pământul,
N-am fi știut ce-i Legământul
Și veșnic ne-ar fi fost mormântul,
De n-ar fi înviat Isus.
Dar Domnul a-nviat din morți
Și-a arătat că învierea
Ce-a sfărâmat închise porți,
E semnul vieții și puterea
Ce-aduce lumii mângâierea
Și darul jertfei: înfierea...
Cristos a înviat din morți!
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre moarte, poezii despre jertfă, poezii despre cuvinte, poezii despre cadouri sau poezii despre Pământ
Pelegrin prin raiul poeziei
descătușez cu versul potențialul meu
poezia mă poartă prin lumea întreagă
îmi transferă fericire și când îmi e greu
să pot striga tare - viața îmi e dragă.
las urme pe zăpadă pe diverse alei
avântul mă poartă spre Univers semantic
pe strada speranței plină cu polei
mă reazem de Cuvânt când cad să mă ridic,
mai sus de nori ca șoimii temerari.
stele din Ursa Mare îmi dau un mesaj
să strâng strălucire în globii oculari
să iubesc să n-am teamă să am curaj.
imortalizez în versuri timpii mei solari
pelegrin prin lumea plină de miraj.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre rai, poezii despre ochi sau poezii despre nori
Miracol de Crăciun
stele de poveste își ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint
îngeri la ferestre colindă iubirea
minunile iernii se extind în cuvânt.
în case primenite răsună fericirea
pretutindeni în lume Crăciunul e sfânt
stele de poveste își ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.
magii transferă în suflet proorocirea
că Iisus Hristos se naște pe pământ
mântuitorul care salvează omenirea
nimeni să nu se simtă căzut și înfrânt.
stele de poveste își ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere
Filă de toamnă filă de carte
în spatele problemelor reușesc să zâmbesc
trecând prin bruma toamnei cu mare credință
am un tainic vis cred c-am să reușesc
să-l împlinesc, să-l duc la biruință.
calc pe tristețe cum calc pe frunze moarte
pe aleile acoperite cu staturi arămii
doruri ardente spre stele să mă poarte
să ating iluminarea cu gândurile mii.
îmi ascund amarul în fila de carte
unde am așternut toate visele mele
nu am să arăt lumii sentimente deșarte
nici încordările nici scrâșnete rebele.
temperament romantic versului mă dedic
precum Luceafărul din neguri mă ridic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre încordare, poezii despre zâmbet sau poezii despre romantism
Poem cu patos
invoc iubirea ta Isus Cristos
lumina ta îmi este călăuză
trec prin viață cu nesfârșit patos
pentru pacate mai oferă-mi o scuză.
la răscruce de vânturi e cerul
mă înalț spre el cu evlavie mare
muzica divină inundă eterul
ascult în noapte a stelei chemare.
la răspântie de drumuri este visul
urcă Golgota cu crucea cea grea
ajută-mă Doamne să înving abisul
care se tot cască înaintea mea.
fericirea mea constă în scrisul
vitalelor poeme pe scumpă rețea.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie

Terapie democratică provincială
Aș vrea și eu să protestez,
Protestele sunt, azi, firești,
Dar cum la stat, mereu, lucrez,
N-am timp s-ajung la București.
Norocul meu că, în livadă,
Mai am un nuc ce, chiar bătrân,
Prin rădăcini uscate-zadă,
Mi-aduce-aminte că-s român.
Să rezonez și eu cu țara,
Spre trunchiul lui, nebun m-arunc,
Strig "JOS GUVERNUL!" până seara,
Iar noaptea, dorm precum... un prunc!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre proteste, poezii despre țări, poezii despre seară, poezii despre noroc, poezii despre nebunie sau poezii despre guvern

Glossă pentru univers
Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri și prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de ghețari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Și slugarnici oameni mari.
Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi să aparțin...
Suflet munte de aramă,
Viață suflet de creștin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.
Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, așteaptă.
Unde-s oamenii cei buni,
Cu inimă mai curată?!
Unde-i soare în privire
Și-nfloresc pe câmpuri stele,
În ocean de fericire
Să-mi scald gândurile mele.
Să-mi trec pieptul prin furtună,
S-ascund lacrimile mele
Unde stelele-și adună,
Trena lor de giuvaere.
Să alerg printre comete,
Biet quasar cugetător,
Poeme, iubiri ardente,
Vis, trecut și viitor.
Prin dureri și prin genuni,
Prin vulcanică uitare,
Prin tăceri și prin furtuni,
Vedem zilnic cum se moare.
Toate-n lume s-au schimbat,
Plâng mormintele deodată,
Plâng, pe cerul înnorat
Prunci și frați, mamă și tată.
Reverii, pierdute umbre,
Pietre scumpe și morminte,
Premonițiile sumbre
Și aducerile-aminte,
Prin clepsdire se strecoară
Ca un râu de giuvaere,
Într-o lume ireală
Plină de stihii mizere.
În palate de ghețari,
Vis de stele căzătoare...
Univers, printre quasari
Înger sunt, pictând în zare,
Aripă de curcubeu
Și ocean de bucurii,
Pentru a trăi mereu
Evantai de poezii.
Dorm vulcani de pietre scumpe,
Lumea noastră-i în schimbare,
Lacrima, sufletu-l umple,
Inima de doruri doare.
Scânteiază-n noapte stele,
Repetat se pierd quasari,
Suntem fulgere prin ere
Și-ai cuvântului zidari.
Și slugarnici oameni mari
Se întorc spre rugăciune,
Suntem calfe și zidari,
Trupuri făurim... și nume...
Azi, în carne-nmuguresc
Glosse, semne și cuvinte...
Viață, viață, te iubesc!
Dumnezeule Prea Sfinte...
Și slugarnici oameni mari
Dorm vulcani de pietre scumpe.
În palate de ghețari
Reverii, pirdute umbre...
Prin dureri și prin genuni
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Dorm vulcani de pietre scume,
Cânt universal mă cheamă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre inimă