Poem cu patos
invoc iubirea ta Isus Cristos
lumina ta îmi este călăuză
trec prin viață cu nesfârșit patos
pentru pacate mai oferă-mi o scuză.
la răscruce de vânturi e cerul
mă înalț spre el cu evlavie mare
muzica divină inundă eterul
ascult în noapte a stelei chemare.
la răspântie de drumuri este visul
urcă Golgota cu crucea cea grea
ajută-mă Doamne să înving abisul
care se tot cască înaintea mea.
fericirea mea constă în scrisul
vitalelor poeme pe scumpă rețea.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sonet pentru Cristos
primesc și eu salvarea de la Isus Cristos
în lumina-i sfântă iar mă transfigurez
am îndepărtat abisul hulpav, voluptos
țelul mântuirii a crescut prin crez.
Cristos este iubirea sublimă și eternă
extinsă ca un univers pavat cu stele
e așteptata pace și liniște internă
lumini care mă-nvață cum sa ajung la ele.
Cristos e împăcarea cu cerul și pământul
evlavie crescută în ronduri și răzoare
învățătura Lui îndulcește Cuvântul.
munte de înțelegere înălțat în soare
trainică blândețe ce potolește vântul
cine i se alătură niciodată nu moare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmându-l pe Sisif
bătrânețea e grea ca o tristă povară
urc muntele cu ea precum legendarul Sisif
dar se rostogolește ca piatra de moară
moartea râde de mine trecută-n catastif.
flăcări nemiloase ard amintiri în mine
blestemata țigare secunda face scrum
dar beau nectarul zilei cules din stamine
visul de împlinire spre cer îl îndrum.
ascult la miezul nopții a stelei chemare
cu strălucirea ei optimizez destinul
Cristos îmi este reazem crez de afirmare
în lumina-i sfântă estompez suspinul.
sufletul meu poartă iubirea în samare
din cerul veșniciei absoarbe seninul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de mătase
e noapte diafană cu ea mă învelesc
și-aștept din steaua mea să vină visul
în lumina dragostei să mă adăpostesc
de coșmarul care adâncește abisul.
e noapte de mătase cu ea mă răcoresc
gânduri călătoare cuceresc Paradisul
oriunde-s fericită și viața o iubesc
la masa visării mă recheamă scrisul.
sun ploaia de stele astăzi mă mâhnesc
mor lumini astrale, suferă universul
dar știu că îngeri steaua mea o păzesc
din strălucirea ei se naște versul.
dragostea mă inspiră poeme să sădesc
sub cerul albastru le grăbesc progresul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune către Iisus Hristos
invoc lumina Ta Iisus Hristos
lumina Ta este sănătate,
lumina Ta este înțelepciune,
lumina Ta este noroc și fericire,
lumina Ta este credință sfântă,
lumina Ta este speranță sfântă,
lumina Ta este iubire sfântă.
lumina Ta îmi este călăuză,
am tot ce trebuie pentru ca să fac tot ce vreau
și fac tot ce vreau pentru ceea ce trebuie,
tot ceea ce creez și realizez se face
prin voință și prin îndrumarea Ta
în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh
acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru veci Mire iubit
Cât de scumpă ți-e Ființa
Scumpul meu Mântuitor
Pe veci Domn al domnilor
Ce ne dărui biruința
Cât de scump o Doamne ești
Tu al vieții Sfânt Cuvânt
Ce dai viață pe pământ
Și în ceruri ne primești
Prin Lumina Ta vedem lumina
Și ne-mbraci în curăție
Slăvit Numele îți fie
De acum și-ntodeauna
Slavă Ție scump Isus
Slavă cinste și onoare
Căci dai omului salvare
Și-l ridici în ceruri sus
Cât de scumpă ți-e-ndurarea
Mâna Ta de Dumnezeu
Sprijinul nostru mereu
Celor ce-am ales cărarea
Cărarea care azi duce
Prin credință spre Hristos
Să vezi cerul glorios
Chiar prin jertfa de pe cruce
Cât de scumpă ni-e menirea
Oferită de Isus
S-avem sufletul supus
Și prin Isus mântuirea
Mântuirea de păcate
Și de tot ce este rău
Isus Domn și Dumnezeu
Să ne fie pân" la moarte
Ne-nchinăm azi Lui Hristos
Și i-aducem azi onoare
Căci ni-e viață și cărare
Mielul Sfânt și glorios
Cinste slavă și mărire
Pentru veci Mire iubit
Căci Doamne ne-ai mântuit
Și ne ești azi ocrotire
17-01-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți aduc Isus onoare
Îți aduc Isus onoare
Și te laud și îți cânt
Căci ne-ai dat a Ta salvare
Oamenilor pe pământ
Cânt iubirea ta Divină
Și eu Numele-ți cinstesc
C-o viață fără vină
Tu mi-ai dat și te iubesc
A ta milă eu o cânt
Și iubirea Ta cea vie
Cât voi fi pe acest pământ
Căci privesc spre veșnicie
Îți cânt Doamne a Ta Ființă
Pururea eu te slăvesc
Și Isuse prin credință
Ființa mea îți dăruiesc
Cânt Isus a Ta lumină
Al Tău har ce mi l-ai dat
Căci mă vreau fără de vină
Să fiu Doamne mai curat
Mai aproape azi de Tine
Și Isus de-al Tău Cuvânt
Să văd ziua care vine
Când ne duci în cerul sfânt
În Lumina Feței Tale
Ființele să ne zidești
Să ne fii izvor și cale
Pe brațe să ne primești
Să fim Doamne o lumină
Din Lumina Ta Isus
Cu-o viață fără vină
Și un duh Ție supus
Umple-ne de-al Tău Cuvânt
Să trăim neprihănirea
Viața-ntreagă pe pământ
Să ne dărui mântuirea
Ca să fim ai Tăi Isus
În veci și în veșnicie
Să-ți cântăm în ceruri sus
Slăvit Numele îți fie
21,21-01-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
O viață ai!
O viață ai, o scurtă și unică viață
și orice-apus de soare îi poate fi hotar
o ultimă răscruce, o ultimă povață
și-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îți poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur și veșnic suflet numa'
și-n orice clipă Domnul ți-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povața ta de-acuma
și ultima-ți chemare, și ultima-ți chemare
e poate-aceasta chiar.
Un Dumnezeu e numai și-o unică salvare
și unica-ți speranță e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
și pasul fără care, și pasul fără care
ai plînge-n veci amar.
Cristos e-a ta Viață, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub diademe de lumini
prin perdele de lumini cerul îl zăresc
luna care veghează cu dragoste mare
mirobolante stele pe creștet strălucesc
ating sufletul meu cu o dulce chemare.
nu cred în pustiu nu cred în bezne
mirifice naturi mereu mă înconjoară
căldura razelor alunecă spre glezne
cu prana cerească - dorita comoară.
sunt ucenicul treaz până noaptea târziu
mi-e dragă servitutea pentru Isus Cristos
mă umple romantismul de poet candriu
îmbătată de lumină de elixirul gustos.
dragă îmi e viața cum drag îmi e să scriu
răspândind pentru semeni un spirit sfătos.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În punctul sacru
scânteia răsărită din credința sfântă
aprinde focul sacru în care ard abisul
iubirea nesfârșită în lume cuvântă
căci printr-o minune mi-am împlinit visul.
sunt sora florilor prietenă cu fluturi
supusă naturii și legilor ei sfinte
în sufletul meu, Doamne, să te bucuri
cu nădejdea-n tine am crescut în minte.
sunt rudă cu stejarii din codrul de munte
vântul adie-n mine ramuri verzi de poeme
soarele cordial mă mângâie pe frunte
razele topesc sub scoarță suspine blesteme.
trăiesc cu evlavie spre-aducere aminte
pururi să strâng în suflet luminile supreme.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri în noaptea regală
înțelepții dezleagă misterul din rune
unesc cerul cu pământul în divinații
reaprind focul iubirii care spune
că viața e superbă cu mii de motivații.
invoc visul albastru din noaptea regală
invoc dragostea lunii nobilă, duioasă
când slova se-nveșmântă în haine de gală
când fiecare clipă-i fecundă, prețioasă.
uneori la veghea lunii particip și eu
spun o rugăciune, o mantră protectoare
în mijlocul lumii pacifistă-s mereu
cu Dumnezeu aproape ca de soare.
invoc iubirea, lumina Lui mântuitoare
pecetluind cu versul credința arzătoare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urcuș pe Golgota
mi-am pierdut inocența în carul cu fân
când urcam Golgota într-al lumii convoi
ce mult aș fi vrut copil să rămân
să nu îmbătrânesc pe drumuri de noroi.
ce mult aș fi vrut să miros a roză
ca pielea de copil neprihănită
să nu simt niciodată starea de nevroză
cu privirea de stâncă lipită.
urc precum Sisif o piatră pe munte
dar mereu se prăvale cu mine
sudori de gânduri alunecă pe frunte
nutrind cu toată forța o schimbare în bine.
urc pe Golgota crucea grea în spinare
în vârf e Dumnezeu să îmi dea alinare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În caruselul cu iluzii
iau la întâmplare din sacul cu iluzii
una care să mă ducă aproape de cer
zac în noapte cu lumini în perfuzii
pe pajiștea gândului parcă-s fagocer.
visul vine și dispare ca o fată morgană
deznădejdea mea e ca o piatră dură
râpa melancoliei se cască lungană
urcușul pe Golgota e greu peste măsură.
crucea mea e sculptată cu versuri
litere în lacrimi au scris numele meu
tot romantismul meu cu multe înțelesuri
a fost pecetluit de Dumnezeu.
mă învârt în caruselul cu iluzii
amețită de forfota atâtor concluzii.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflu optimist
aprind o lumânare cu ardoare mă rog
păcatele mele Cristos să le ierte
în cartea vieții a scris un epilog
cerând învierea lumilor inerte
credința îmi conferă un suflu optimist
sunt pe calea dreaptă ce duce la cer
în stânca Golgotei am sculptat un Crist
să sensibilizeze timpul meu auster
iubirea de Cristos e virtute supremă
înalț o venerație spre spiritul sublim
aș vrea ca versul meu să fie diademă
pentru lumea sfinților cu care mă anim
pe credința luminată pun mare accent
concentrată zilnic pe avânt transcendent
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rezonanțe
păstrez în suflet iubirea de Cristos
acolo unde am înfiripat credința
mă ajută să trec prin timp tumultuos
cu brațele deschise să cuprind biruința.
calc ușor prin viață ca printre stele
să nu rănesc pe nimeni niciodată
pe alei de cuvânt trec visele mele
rezonând cu lumea versului fermecată.
rezonez cu fluturi tandri și suavi
cu păsările cerului albe neînfricate
rezonez cu codrii temerari și bravi
care tin pieptul vremii înfuriate.
rezonez cu oameni sărmani și bolnavi
mă rog la Cristos să le dea sănătate.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum pot la crucea ta s-ajung?
În lacrimile-n care e Cerul primăverii,
Și-ncepe, de pe Cruce, Lumina Învierii,
Albinele își spală aripile deschise,
Pentru purificarea-n petalele nescrise...
Și-n florile deschise iubirilor ascunse
Eu îmi petrec azi zborul, cu lacrimile-ajunse
La rădăcini de stele,-nflorite-ntr-o iubire,
Pentru Iisus, speranță și frate-n nemurire...
Dar, Doamne, ce departe îmi este răstignirea,
Și, Doamne, ce departe de Tine mi-e iubirea,
Cât încă mi-este timpul, aici, legat de lutul
În care, prin blestemul dintâi, eu sunt pierdutul...
Tu, însă-n răstignire ai vrut să-mi dai salvarea,
Deci, știu că ești în stare să-mi dai și-acum iertarea,
Dar cum pot eu, o, Doamne, la Crucea Ta ajunge
Și ca albina-n floare păcatul meu a-l frânge?
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, ajută-mi neputința...
Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința
Să nu mi se-ntunece în veci conștiința
Să știu cum să scad și cum să adun
Măsura reală a Cuvântului bun
Te rog, mă scoate din negrul Infern
Și mă leapădă de cel mai feroce blestem
Ajută-mă, Doamne, să încetez să mai fiu
Un suflet pierdut în adâncul pustiu
Dă-mi, Doamne, umila și dreapta răbdare
S-ajung cu smerenie pe-aleasa cărare
Fii blând și milos, cum prea bine te știu
Picătură din Rai în veci ca să fiu
Ajută-mă, Doamne, cu evlavie să-mi plec,
Genunchii mei grei, în semn de respect,
Să-ți înțeleg cu dor măiastra lucrare,
Ca viața să-mi fie doar sărbătoare.
Și iartă-mi, te rog, păcatele multe
Duhul tău sfânt, cu drag să le-asculte
Atunci când îmi fac cunoscut tot regretul
Și-mi vărs cu lacrimi amare secretul
Ajută-mă, Doamne, pe cerul stingher,
Să trec curat și să nu fiu mizer
Ajută-mi, Doamne, întreaga ființă,
Și iute mă vindecă de neputință.
poezie din Aurora Cristea
Adăugat de corector

Comentează! | Votează! | Copiază!
Isus iubit
Isus iubit, a noastră tinerețe
sub Crucea Ta ca jertfă Ți-am adus;
din strălucirea Sfintei Tale fețe
Tu-mbrac-o-n slava zărilor de sus.
E singurul dar ce-Ți putem aduce
în schimbu-atîtor veci de frumuseți
ce ne-ai gătit prin Jertfa de pe Cruce
în cerul nesfîrșitei tinereți.
Condu-ne Tu pe drumuri de lumină
spre culmi cerești de har să năzuim
și-aprinde-n noi dorința Ta divină
din slăvi în slăvi spre Tine să pășim.
În ochi ne dă lumina fericirii,
în piept puteri de jertfă să ne-adui,
în duh și-n glas chemările iubirii
și-apoi în lumea urii să ne pui;
Te vom mărturisi la-ntreaga lume
cu-avînt și cu curaj nebiruit,
muri-vom pentru dulcele Tău Nume
tot fericiți precum am și trăit
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Golgota
Golgota
coloane de ochi
se desprind din priviri
și aleargă
aleargă pe drum
anevoios urcând
urcând
tot mai sus
mai sus
și mai sus
în frunte
e crucea
ostașii
și Cel osândit
cu grijă
crucea să-și poarte
cu încă
alți doi
osândiți
crucea
să-și poarte
căci crucea
e ușa
dinspre moarte
salvarea
nu a osânditului
ci-a
omenirii întrgi
Golgota
pe culmi de surâs amar
alunec
ca floarea în vânt
un pas pe Calvar
și-un ochi
spre cerul cel sfânt
spre Cel ce iubește
omul
omul
ființa umană
soarele
privește cu durere
de sus
peisajul nefiresc
căci iată
Creatorul
Creatorul soarelui
și al
pământului
e
zdrobit
bătut și plesnit
cu crucea-n spate
însângerat
urcă în durere
slăbit
de putere
abia mai pășește
purtându-și crucea
prin
labirintul durerii
lovit
de strigăte vulgare
plesnit
și osândit
El urcă pe cărare
nedespărțit de cruce
dar fața Lui străluce
inundat
de-o lumină nefireasă
pe culmi
de surâs amar
alunec
ca floarea în vânt
un pas pe Calvar
și altul
spre cerul cel sfânt
coloane de priviri
din dreapta
din stânga
din față
din spate
înflorește tabloul
Calvarului
ochi pierduți
în lacrimi
ades se-ncrucișează
cu ochii osândiți
Isus
ducându-și crucea
slăbit
și urgisit
se-mpiedică și cade
dar Simon din Cirena
îi duce crucea
Golgota
Isus
e așezat pe cruce
și pac
ciocanul se aude
iar sângele-i țășnește
din mână
căci cuiul îi pătrunde
adânc în carne
durerea
durerea îl prăvale
și Ființa îi străpunge
dincolo
de dincolo
iartă-I Tată
iartă-I Tată
căci ei nu știu ce fac
dar iarăși o bătaie
și-un fulger de durere
îi inundă Ființa
căci și cealaltă mână
cusută e pe cruce
în picuri mari de sânge
și șocuri de durere
groaznice și amare
Isus
e răstignit
pe Golgota
pe cruce
neprihănit
și fără nicio pată
însuși Pilat a spus
eu nu găsesec nicio vină în El
și nici preoții
nu i-au găsit niciuna
doar acuzații
fără niciun fundament
condamnat
și osândit
de justiția umană
și cât de real și concret e lucrul acesta
pentru că
a vindecat bolnavii
și orbilor le-a dat vedere
pe ologi
i-a făcut să umble
celor cu mâini uscate
le-a dat mâini
să le folosească
după dorință
iar săracilor
le-a propovăduit Evanghelia
în care a confirmat
că El
e Fiul Lui Dumnezeu
e Cuvântul
e Fiul Omului
e Ușa oilor și
Păstorul cel Bun
e Calea Adevărul
și Viața
Pâinea Vieții
Lumina lumii
omenirea
dacă ar învăța Evanghelia Sa
și-ar pune-o în aplicare
n-ar mai fi ucideri
n-ar mai fi războaie
n-ar mai fi hoți
n-ar mai fi minciună
și nicio nelegiuire
ci Adevărul
ar înflori planeta
cu-o altă viață
Isus
a murit răstignit
pentru că
a iubit
omul
ființa mea
ființa ta
și-ntreagă omenirea
credința-n El
dă viață
pentru veșnicie
căci viața
doar în Numele Lui se primește
poezie de Ioan Daniel Bălan (6 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia
Femeia e-o legendă ce pune soare-n noapte,
Din fulgere croiește lumina din răscruce
Și-, n ceasurile negre, pudrează simplitate,
Să înflorească-n suflet iubirea ei cea dulce.
In ochii ei de mamă, femeia zămislește
Iubirea pentru pruncu-i, cu glasul cel duios,
Ea poate ca să poarte pe brațe, cât trăiește,
Îmbrățișarea-i caldă, prin nori și timp ploios.
În mâna ei de zână și timpul istovește,
Femeia-i rugăciune și cântec de-nceput,
Iar când afară tună și vremea se-năsprește,
Ea este pragul casei și zbor spre absolut.
Pe rozele din buze îi înfloresc cuvinte
Și-, n șoaptele din noapte, aduce vântul lin,
Din suflet, ea revarsă noian de simțăminte,
Ca să ne crească aripi spre cerul cel senin.
E mamă și regină, soție și iubită
Și-, n aura-i de muză, poeme noi urzește,
Iar fruntea ei cu lauri îi e împodobită
De clipele apuse în timpul ce-o zorește.
În inima ei mare păstrează frumusețea,
Când anii îi brăzdează lumina din obraz
Și-, n toamnele iubirii, brodează tinerețea,
Sădindu-ne în suflet lumina din topaz.
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste pentru Cristos
E nedefinit, e necuprins, e atotputernic, drept și bun,
Acuma roadele s-adun!
E mare și e preamărit, e sfânt și pur, atotsfințit...
Și zbor cu El spre răsărit!
E vrednic și e răbdător, este Cristos ce ne-a salvat...
Prin El am sufletul curat!
E Regele dintotdeauna, e călăuza noastră care,
Ne dă cununi de sărbătoare!
El este Dumnezeu cel vechi... cel nou și care o să vină...
Și are milă de noi toți, căci dragostea-i este divină!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!