Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se ciopleşte durerea,
mâna cu dălţi ascuţite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte şi viaţă.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârşi luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-şi facă semnul
şi inima de măr fermecat

din care fiecare să muşte iubire.

Şi pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toţi aşteaptă cu inima strânsă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

Acum,
se lasă la poartă virusul care ucide,
teama închide oamenii în casă.

Prin toate mijloacele se anunţă durere şi moarte,

nimeni nu ştie dacă haosul se va sfârşi
sau cei care rămân vor trăi în el.

Degetele ce scriu cu mâna tremurată
ca frunzele plopului,
nu ştiu ce mai pot atinge.

Singura şansă e aşteptarea,
oricum lumea de mâine va fi altfel
pe marginea prăpastiei
ascunsă în ceaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
dimineţile să-mi poarte soarele pe umeri
şi ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii îşi vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toţi
în subţirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârşi la cumpăna singurătăţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zidesc fiecare într-un turn

urcă deasupra de fiecare clipă trăită
la întâlnirea sufletului cu raţiunea
se plimbă prin viaţă cu toate obsesiile pe umeri

se coace în gânduri cu toate visele la izbândă
şi nimicul din mine se pierde treptat
tot ce mă învinge nu mă câştigă în luptă

o iubire izvor ca într-o fântână curată
îşi aşază inima pe ghizd
şi oamenii beau cu recunoştiinţa însetaţilor de viaţă

se zidesc fiecare într-un turn
să nu se mai dărâme
pentru ca ofranda lor să înalţe în veac nemurirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şi cuvinte

cântecul îşi frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe şi adaugă semnificaţii
împart pe măsuri ritmul
şi-l repetă

uşile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reţinut şi spus

se-nfăşoară-n lumina dătătoare de viaţă
din care îngerii curg prin aer
şi Dumnezeu
rămâne-n interiorul fiinţei
oglindă a sufletului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut înflorind vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întâmplare
cu tot ce prinde pe picior greşit.

Am văzut înflorind vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbeau în somn.

Închinau mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar cu iertare drum o să facă
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii o să se nască
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se va înclina către viaţă
şi nimeni nu va mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o fereastră nevăzută femeia

Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura paşilor
cu urme-n inima cuvântului
şi a asfinţit odată cu luna-n turnurile nopţii.

Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui şi ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură
pe malul celălalt al vorbirii,
pe văile de calcar unde se fură caii nopţii
şi se închid în cetăţi
în care n-au mai intrat nici femeie, nici pasăre
lovite de păcatul morţii subite.

Nu ştiu, mi-e teamă de preziceri
după părăsirea viselor care închid apusul
pe o câmpie de umbre în taina somnului
fără lumină, fără cântec şi hrană
păşesc pe pământuri sterpe
unde nu există drumuri iar mersul
este o himeră care duce mai degrabă spre moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul într-o amforă

Să pui streaşină singurătăţii,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să aşezi pe masă cărţile şi să le joci
în cuvinte până la ultima filă.

Să te minţi singur că nu eşti tu
ci un altul ce aşteaptă flămând lângă colţ,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-şi elibereze teama.

Se zbate s-ajungă la masa providenţei
unde mai mult se vorbeşte decât se mănâncă.

Sufletul se goleşte într-o amforă de uleiul gros
şi aşteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuţit se taie dintr-o dată umbra
de-ţi pare rău că n-ai ajuns la liman.

Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure şi se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine şi de târziul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemn de jugastru

voi împărţi cu tine lumina ca pe o pâine
scoasă dimineaţa din cuptorul soarelui
cu palmele întoarse spre faţa lunii

în lemn de jugastru voi tăia semne
frunzele mă vor acoperi cu adieri
risipiri de arome şi armonii suave

şi-n sufletul pietrii se va simţi fiorul
sunetelor lovite cu arcuri întinse
ca o rugă de boltile cerului
de unde curge curcubeul în ape

îmi înverzeşte-n memorie cuvântul
şi sedimentează uitarea lângă maluri
ca o noapte pretinsă de moarte
cu origini atât de necunoscute

de lacrimi în cenuşă se vor pierde
atunci când omul este învins
ulciorul cu vin răcoros aşteptă
în ungherul unde sufletul mi-l bei
şi nu faci nicio cruce

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu inima...

De un timp anume ştiu ce e suferinţa
din înşelăciune, iubire, durere sau credinţa,
toate le pun în vers, dar aş vrea să tac
îngerii nopţii îmi spun să mă împac,
cu gândul meu şi locul unde-mi aştern,
cu îngerul credincios, duios pe care eu îl chem,
ce m-ajută să scriu cu inima fiecare vers,
bună să vă fie azi inima, ca să dau un sens...

poezie de Eugenia Calancea (20 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să-ţi spun

N-am să-ţi spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră îngheţată
când luna-n oglinda nopţii
îmi aşeza pietrele pe suflet şi râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.

N-am să-ţi spun, iubire,
cum ţi-am verificat polii magnetici
lipiţi pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porţile templelor.

N-am să-ţi spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
şi-mi opreşti inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
şi-mi fură singurătatea.

Numai tu, viaţă smintită,
cu ghimpi şi flori,
faci în fântâni ziduri,
construieşti cetăţi
pe care vrei să-ţi rămână însemnele,
şi ele se vor dărâma.

N-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori şterse,
ci uitat pe pământ, într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoară rotindu-se invers.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se întâmplă în interior

Nu văd bucăţi sfârtecate din trup,
dar simt bucăţile sfârtecate din suflet
într-un orizont de nelinişte
care circulă grăbite prin sânge şi nervi
ce nu pot fi controlate,
erup şi curg ca o lavă fierbinte
de care nu ştii încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.

Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferenţă
încât se dezvoltă forţe puternice
care schimbă drumul şi aspiraţiile
spre alte ţinte nebănuite.

Învingi teama şi timiditatea comode
şi te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiţie
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilităţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întuneric
cu tot ce prinde pe picior greşit.

A înflorit vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbesc în somn.

Închină mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar prin iertare drum îşi fac
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii se naşte
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se înclină către viaţă
şi nimeni nu mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-şi aminteşte de spiritele mari
toţi se scaldă în balta mediocrităţii.

S-a încetăţenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

şi apoi se aşteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
şi-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
şi n-au făcut mai nimic.

O să muşc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toţi cei care se lasă prostiţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!