Când soseşte primăvara

sunt plecat în alt anotimp
mă urmăreşte o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu ştie să-mi spună
când soseşte primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri şi florile aşteaptă
dimineţile cu soarele-n ochi

am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute

de mâine începe drumul
tu mă vei aştepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în faţă drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada cu meri

Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei
mi-a plecat puterea din frâie,
mi-a fost înceţoşată vederea,
vă spun toate acestea vouă,
când surâsul femeii este clar
şi-l puteţi recunoaşte.

Înşelătoare sunt clipele care fug
şi se întorc de unde au plecat
nemaigăsindu-mă acelaşi om,
doar fructul retras în seminţele sale.
Ştiu, o să admir florile de mai
şi ce tinere şi frumoase sunt femeile
din caseta veche cu amintiri!

Îmi pare că iubirea izbeşte-n inimă
castelele-s ruinate-n nisip
şi tu rece-mi spui să privesc,
un vânt îngheţat dinspre miazănoapte
laşi nemăsurate gândurile.

cred, pe colinele smălţuite cu lut
voi mai cinsti-n primăveri,
livada cu meri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea încheiată la nasturi aşteaptă

Stiu tăcerea cum sporeşte sub piele
şi ochii privesc golul cum se umple,
cum se conturează subţire culoarea în cânt
într-o vibrare pe corzile viorii.
Iubirea încheiată la nasturi aşteaptă,
în fiinţa mea se petrec lucruri neprevăzute
şi sângele face febră în muşchii pieptului.
Cuvintele le strâng şi le închid în seif
ca pe nişte teancuri de bacnote
din care se plătesc gândurile
bogat fructificate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile pe care le-am iubit

Femeile pe care le-am iubit
au plecat
în alte ţinuturi.

N-au uitat nimic
au cărat şi aerul în poşeta de vise
în urma lor tăcerea
ca o biserică fără enoriaşi
şi fisura-n mine
pentru schimbul de aer.

Mirate că le-am avut,
mândre de norocul lor
de încărcătura de obiecte
ostentativ să le invidiez
să le pietruiesc drumul străin.
Eu le flutur un zîmbet
ca la nişte meduze
gata să se lipească de tine
să suferi, să compensezi suferinţa lor
să fie întotdeauna deasupra,
să-ţi vânture formele pline,
sa te coacă pe jar
cu pielea lor smăcuită.

Femeile pe care le-am iubit
rămân cu golul în zâmbet
de a nu mai iubi
şi irosesc trecutele trăiri
în braţele false
de ocazie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut în râpa întâmplării

Mă urăsc ca un vinovat nepedepsit ce-şi aşteaptă sentinţa,
dacă mă iau dup fapte n-am comis nimic cu bunăştiinţă
am rămas mut printre oameni
să mă judec singur,
oraşul în care trăiesc este un iad
cu porţile închise.

Nicio linişte nicio bucurie nu mă pândeşte
doar tu vii să mă adăposteşti de păcate
sub umbrarul dragostei
ca să-mi revin din letargie.

Încerci mereu să-mi spui vorbe de suflet
să mă scoţi din râpa întâmplării
în care am căzut la timp nepotrivit,
eforturuile mele sunt prea mici,
dar o să ies la suprafaţă curat
aşa cum am fost şi sunt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ecoul vrea să fie auzit

Odată sosită mi-am făcut lumină-n gânduri,
ziua se-nalţă-n amiază cu soare-n priviri,
ochii se topesc de bucurie
la o sărbătoare sacră a primăverii.

Se aud cum cresc ierburile şi înfrunzesc pădurile.

Tu aştepţi susurul apelor serii,
mierea vâscoasă din fagurele nopţii
când înfloresc salcâmii şi risipesc arome.

Te-ai întors de unde nici n-ai plecat.

Dorinţele-mi clocotesc în trup, sânge fierbinte,
ce-ţi vor spune cuvintele pe care nu le-am rostit?

Pe tăceri se aşează vorbe abia şoptite,
gesturile capătă semnificaţii nebănuite,
pe urme mi-a căzut schilod trecutul,
funia îl trage pe scara prezentului în viitor.

Când ecoul vrea să fie auzit
nimeni nu ştie de ce se aude numai când strigi,
dar vorbele frumoase nu se strigă, se şoptesc.

Apar mereu ocaziile plăcute
când se nasc sentimentele pure.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiţi.

Mă forţez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureşul lumii,
fără îngăduinţă scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colţurile mesei
nu ştiu ce doreşte de la mine,
nopţile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu faţa la peretele din faţă
cu ochii înfipţi în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veţi citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstruşnice
şi lupt acum pentru supravieţuire
ca un peşte pe uscat îndreptându-se spre apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara mă vindec de plictis
capăt pe lângă durerile primenirii, bucuria,
renaşte înlăuntrul trupului seva care se revarsă
prin toţi porii până-n simţire,
în ochi şi urechi,
în aşteptări şi vise dorite
cum ierburile, frunzele şi florile
pământului
în fruct.

Primăvara nu mă lasă singur
coboară duhul divin,
învie speranţa
şi întreaga natură
participă cu lumină
din lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Nu sunt îngăduitor cu cei care ne fură,
nu mă las târât în compromisuri,
sunt cel care vă declară iubirea
şi nu ştie să mintă.

Voi conaţionalii mei cinstiţi
sunteţi vigoarea acestui neam milenar,
steaua călăuzitoare-n viitor,
vertebrele susţinerii coloanei infinitului nostru.

Nimeni nu ne ştie interesele ca noi,
lumina o primim de la soare,
soarele nostru e ca un măr de aur
din care încolţeşte sufletul acestui popor
şi lasă mai departe urme-n istorie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară de mai

Când s-a aşezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.

nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în faţă
e o ceremonie dintr-un templu,

nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înţeleg.

Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să priveşti în gol.

Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
şi-ţi place peisajul
îl sorbi din ochi.

Acasă te aşteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,

tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ştergând tristeţi din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol şi noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Soseşte primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcoleşte-adânc la ceas de moarte,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să strângă în buzunare norocul

Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferinţa îndurată
şi să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzeşte inima
şi o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.

Nopţile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoaşterii
de unde ceaţa nu s-a ridicat încă?

Numai tu înger al iubirii pure
poţi netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare şi calde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!