Chip de înger

Plouă tare. Au fost şi fulgere.
Au ieşit oamenii să vadă ce se petrece.
Şi o linişte adâncă a cuprins strada
Când în mijlocul drumului au văzut fata.
*
-"Oare câţi ani are?, copilă-mi pare"-
In ochi nimic rău n-are
Dar nu ai de unde să vezi
Că tu doar in aparenţele crezi.
*
Oamenii se uită, râd si vorbesc:
-"Oare are părinţi? Oare muncesc?
Că după cum îmi pare
Nici măcar săpun nu are.
Auzi tu fată: cine esti?
Ti se pare OK să ne trezeşti?"
*
Răi sunt unii, Dumnezeu e martor
Că fata asta se spăla cu ura lor
Dar nu-i păcat să tot vorbiţi?
Dacă e amărâtă nu-i zâmbiţi?
*
-"Fata asta are şcoală?
Ştie unde să se spală?
Se bucură de apă caldă
Dar doar in zilele de vară?"
*
Ce e soarta de-i asa dura?
Lung e drumul plin de ura!
Din păcate asa e viaţa
Oamenii vad doar faţa
Dar nu au văzut îndeajuns de bine
Ca faţa fetei prin lacrimi işi revine.
*
Ca-ci inima-i destul de mare
Să iubească zile cu ploaie
Si sufletu-i destul de bun
Să nu creada-n om nebun,
Si să îşi vadă de drum.
*
Că Dumnezeu o iubeşte
Iar dupa ploaie soarele-i zâmbeşte
Si îi usucă aripile ude
Ea să zboare, sa nu aude
Mai multe vorbe grele, rele.
*
Aşa fusese chip de înger pe pământ
Si după ea fusese numai vânt.
Omul nu pricepe
Că furtuna abia acum incepe.
Fata simte că le pare rău
Că şi-au pierdut îngerul din nou.

poezie de Novak Erika
Adăugat de Novak Erika
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Ana

Cine-ar fi crezut ca vântul
Va avea un scop al lui,
Si că -mi va purta cuvântul
Oriunde si chiar oricui.

L-am rugat să nu se ducă
Mai departe de-al tău sat,
Si de-atunci umblă nălucă,
Dar te tine nu a dat.

L-am ghidat cum am putut,
Chipul tău i-am arătat,
Pur si simplu n-a văzut
Chipul tău în acel sat.

A venit plângând la mine,
Suierand că n-a găsit
Stau si mă gândesc mai bine,
Oare ce l-o fi oprit?

Am vorbit apoi spre soare,
Mi-a zâmbit si-a luminat,
M-am gândit că n-ai scăpare
Dar nici el nu te-a aflat.

Zi de zi el străluceşte,
Si lumina si-o trimite,
Prin ferestre tot priveşte,
Nici o casă nu omite.

A mai prins zile cu nori,
Chiar si-asa nu pot pricepe,
Calea ta-ncotro se-nedreaptă,
Drumul tău unde începe?

L-am lăsat să cerceteze
Satul, timp destul să vadă,
Dar i-am spus să înceteze
Neavând nici o dovadă...

Am vorbit apoi cu luna,
Poate o afla ceva,
Ajutată fiind de stele,
Pun speranţele în ea.

Si-a-nceput strajerul nopţii
Cu armata ei cerească,
Luminând satul cu toţii
Încercând să te găsească.

Nopţi întregi cu lună plină,
Chiar si stele cazatoare,
Căutând a mea regină,
Invizibilă se pare...

Au trimis în jur comete,
Si pe marte l-au rugat,
Au găsit atâtea fete
Dar de tine nu au dat...

Am vrut să vorbesc cu piatra,
Însă ea în taina ei,
Mi-a soptit să-mi caut fata
Doar cu ochişorii mei.

Căci de jur asa iubire,
Oare n-as putea călca
Personal in sat la tine
Si să -ntreb pe cineva?

I-am zâmbit si doar atât,
Nu cred că ar înţelege
Cum iubeste si nici cât,
Inima acestui rege...

Stau acum si ma gândesc,
Oare cum nu te-au găsit?
Vântul, soarele si luna...
Înţeleg că am greşit.

Vântul a umblat degeaba,
Asa lin în ritmul său,
Sigur te-a-ntalnit si sigur
S-a pierdut in părul tău.

Soarele atât de mare,
Dar asa de mititel...
Cum avea sa te zareasca,
Cand lucesti mai mult ca el...

Luna si atâtea stele
Nici ele n-au realizat
Că esti una dintre ele,
Chiar regina din regat.

Căutau fără -ncetare
Dar greşit de la-nceput
Te stiau o muritoare,
Simplă viaţă -n chip de lut.

Cea mai mare -n infinit,
Tu esti steaua mea, doar una,
Nu aveam cum te găsi,
Mi-a recunoscut si luna.

În sfârsit am înţeles,
Că eu pot să te găsesc,
Ascultând de ce-am in suflet
Ca eşti fata ce-o iubesc.

Mi-e asa ruşine -acum
Că am apelat la astre,
Să ghideze al meu drum
Spre poarta iubirii noastre.

Dacă vreau să reuşesc
Trebuie să -nfrunt o lume,
Pentru fata ce iubesc,
Ana.. sa îţi spun pe nume.

Nu-i secret ca te -ndragesc,
Spui ca pare prea ciudat...
Eu stiu sigur, nu greşesc,
Nu-i nimic de explicat.

Poate că mi-ai fost aproape,
C-un cuvânt sau altceva,
Noaptea mi te-ascunzi sub pleoape,
Visul meu... dragostea mea...

Ajutor eu nu mai caut,
Singur am sa te gasesc,
Spun si astăzi cu tărie
Ca esti fata ce-o iubesc.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionarul şi fata

Un pensionar odată
Pe o stradă se plimba.
Era strada rău famată.
Asta însă căuta.

Deodată vede-o fată
Îmbrăcată subţirel.
Era fata de-altă dată
Pe la care trecea el.

În faţă i se arată
Cu zâmbetu-i cunoscut:
- Să o facem înc-o dată
Ca în timpul ce-a trecut.

El pe dată se opri.
Se roti să vadă tot.
Când în ochii ei privi
Oftând zise:
- Nu mai pot...

- Nu-i nimic, să n-ai teamă.
Noi ştim să te ajutăm.
Să vezi cât de degrabă
Amândoi ne descurcăm.
..................................
- Aşa sunt bărbaţii toţi?
După cum te-ai descurcat,
De ce spui că nu mai poţi,
Că nu este adevărat.

- Tu mi-ai zis că nu-i nimic.
Mai oprit ca să vorbesc,
Însă eu am vrut să zic,
Că nu pot... să mai plătesc.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata

fata mergea pe nisip
fata mergea pe ape
fata mergea pe cer

ea păşea pe unde
nu era drum făcut
nici de oameni,
nici de peşti,
nici de păsări.

uneori mai întâlnea
câte un înger
care se mira că ea
e pe acolo fără să aibă aripi.

dar ea păşea stârnind timpul
să se mişte în forma vietăţilor
concentrice gândului ei.

şi aerul se pornea să călătorească
împreună cu ea mai ales
de dragul rochiei de culoare roşie
cu care era îmbrăcată pe dinăuntru
şi pe dinafară.

ia te uită cum vântul
duce petice din veşmântu-i
pe toate planetele unde
acum trandafirii sunt roşii.

ssst! să nu spui nimic!
tu... doar culege-le mireasma
şi-apoi păşeşte în orice direcţie.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coop (stând în faţa altarului alături de Heck): Îmi place de fata cu florile.
Heck (se uită în jur să vadă dacă Rachel soseşte): Da, ştiu că îţi place.
Coop: Şi ei îi place de mine, nu-i aşa? Mie aşa mi se pare.
Heck: Coop, este ziua nunţii mele. Putem vorbi despre mine?
Coop: Sigur că da. (Se întoarce odată cu Heck să vadă dacă Rachel soseşte. Aşteaptă câteva secunde, apoi şopteşte.) Nu ţi se pare şi ţie că-i place de mine?

replici din filmul artistic Căsnicie în trei, scenariu de Ol Parker
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga copilei

Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce ‘nalţă o rugă
Afară, în ploaie şi frig. Mă subjugă,
Şi-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.

E mică, slăbuţă, iar vocea-i firavă
Îmi pare o şoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie şi nori, înspre slavă.

Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi creşte,
Pe faţă am dâre de lacrimi şi ploaie,
Credinţele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolţeşte,

Căci fata, desculţă, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubeşte.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru şi plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ţi-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Şi-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Nelinişti m-apasă şi griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărţile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu îşi visează pereche,
iar gândul te poartă spre ţărmuri dorite.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar esti tu?

Esti asa de dulce
Esti asa de frumoasa
Acum esti genul de fata care vrea devreme sa se culce
De prostii nu-i mai pasa...
Dar... e prea mare zambetul
Se intreaba sufletu'
Fata asta chiar esti tu?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost?... esti?

Sa plang ceva ce n-am avut,
Mireasa-mi pare in trecut,
Cu-n chip de mult uitat,
Pacat a fost? Si m-a lasat?

In ochii imi vad trecutul,
Unde ma duce gandul,
Un vested chip privesc,
Sunt eu? Nu ma zaresc?

Asa de tanar par... am fost...
Cu-n chip batran... e rost...
Si viata-mi pare mult,
Ai fost? Sau doar ma ascult?

Tu... ai fost?, tu esti?
Imi pare ca-mi traiesti,
Singura... cu-n gand,
Lacrimi sa-mi vezi curgand

poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvăşit era...
Maria: Exact! Am văzut. Şi tu eşti la fel ca el! Acum sunteţi amândoi prea tulburaţi pentru a vă şi înţelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înţeleg perfect! La naiba! Cum reuşesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puţin nu de data asta. Doar încercai să mă linişteşti, atâta tot. Acum tu eşti cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aş putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuşi, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Şi numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu eşti oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune aşa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aş vrea să ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii Om

Nu injosi pe nimeni in viata
Si nici de sus la altii nu privi,
Nu ignora o lacrima pe-o fata,
Poate-ntr-o zi pe fata ta va fi!

Nu-l umili pe cel mai slab ca tine
Nu-i vina lui c-asa a fost creat,
Te vezi erou si lumea-ti apartine,
Dar uiti ca scari nu-s doar pentru urcat!

Nu neglija, asculta si raspunde,
O vorba care tie-ti pare fleac,
Poate salva pe cel care-o aude
Si poate-n deznadejde a-i fi leac!

Suntem egali, fii om cu fiecare,
Lasa frumos pe unde-ai sa pasesti
E-o lege-a vietii fara expirare,
La fel cum dai, asa o sa primesti!

poezie de Licuţa Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi, a dărui

A fost odată o poveste
Între o fată şi-un băiat,
El se îndrăgosti fireşte
De-o fată oarbă de la sat.

Vedea în ea o zână bună
Şi o iubea ca un nebun,
Venea la ea pe soare, lună,
Ştiau vecinii din cătun.

Fata mieroasă în cuvinte,
El veşnicul îndrăgostit,
Cu sufletul deschis, cuminte,
Veni la fată în peţit.

Ea îi răspunse cu durere,
Cu drag, cu tine aş pleca,
Nu pot, sufletul îmi cere,
Să mă mărit când oi vedea.

Trecură ani, sperând iubire
El tot în dragoste credea,
Şi într-o zi primi o ştire
Că fata în spital era.

Spuneau vecinii, ea căzuse
Pe scara casei coborând,
Noroc că cineva văzuse
Salvarea apăru curând.

El de atunci în fiece zi
Pe la spital, la ea venea,
Sperând că bunul Dumnezeu
Va fi cu faţa şi spre ea.

După un an spitalizare
Fata din comă se trezi,
Zise simplu, ce visare
Şi spre căsuţa ei porni.

Acolo plin de fericire
Băiatu-n prag o aştepta,
Aici la casa ta iubire
Ai zis când vezi te-oi mărita.

Băiatul plin de fericire
Cu părul lui de negru corb,
Fata-l privi şi cu uimire
Îl întrebă, ce tu eşti orb!

Atunci căzu ca o cortină
În faţa lui era doar ea,
Cu-n gest firesc o luă de mână
Şi-o întrebă dacă-l vedea.

Acum te văd şi eşti aici
Dar ce să fac cu tine orb,
Îmi e ruşine de amici
Eu măritată cu un scorb.

Îmi pare rău, acum văd lumea,
Sunt ca o pasăre în zbor,
Crede-mă că ar fi culmea
Să stau cu orbul în pridvor.

Uimit de cele auzite,
Cu glasul tremurat, uşor,
Cândva tu îmi spuneai iubite,
Nu mă vedeai, dar ţi-era dor..

Străina mea, mergi înainte,
Să ştii că nu sunt supărat,
Însă mai am o rugăminte:
Iubeşte ochii ce ţi-am dat.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

De ce te-ntorci la mine?
Nu tu m-ai parasit?
Acum ca mi-e mai bine,
Ma vrei iar de iubit?

Acum am alta viata,
N-am voie sa iubesc?
De ce imi pui in fata
ca te dezamagesc?

Ce te-asteptai sa fie
Dupa o despartire?
Tu sa petreci cu altul,
Eu sa cersesc iubire?

De ce ma vrei acum?
Doar eu sunt neschimbat,
Pustiul hoinar din drum
Acum pare barbat?

Un om asa de rau,
Cu ochi dupa femei,
Piatra din drumul tau,
Acum de ce ma vrei?

Sa fie cum se spune,
ca omul mai greseste?
Dar e si-o continuare:
Greseala se plateste!

Nu am o asteptare,
Ce faci, faci pentru tine,
De mult zaci in uitare,
Tu de ce-ntrebi de mine?

Desi mult m-a durut
Nu am nici un regret,
TRECUTUL e trecut,
Eu nu am ce sa iert...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mor puţin

Eu Te întreb, Tu mă acuzi
Eu Te aştept, Tu nu mă vezi
Eu Îţi vorbesc, Tu nu auzi
Eu Te iubesc, Tu nu mă crezi.
Mai mor puţin, Tu nu mă ştii
Mai cad un pic genunchii mei
Pe braţe, Doamne să mă ţii
Te-am tot rugat şi Tu nu vrei.

Ţi-aş mai vorbi, Ţi-aş mai cânta
M-aş odihni dar nu am cum
Aş vrea să vin în faţa Ta
Dar nu mai ştiu pe care drum.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde ai plecat
Vreau să ştiu ce sunt eu
Înger sau păcat.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde Te-ai ascuns
Ţi-am adus plânsul meu
Dar n-a fost de-ajuns.

Unde eşti, Sfântul meu
Te-am strigat şi strig
Nu auzi, Dumnezeu
Şi mi-e tare frig...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai să o vezi plutind deasupra apei,
Cu ochii închişi, braţele încremenite...
Ai să tresari pătruns de jale şi ai să vrei
Să fii tu îngerul fetei adormite..

S-o înalţi duios şi lent până la ceruri
Gândind că, poate, în trecut, ai fi putut
Să o iubeşti şi s-o păstrezi în mii de feluri
Pe fata care acum, de la drum, s-a abătut.

De vrei, acum, să fii al fetei înger
E prea târziu, tu n-ai ales în ea să crezi..
A fetei vieţi a fost lovită de un fulger
Atunci când ai ales să o abandonezi.

Sunt doar regrete-n jurul tău. E trist,
Dar, de vrei, timpul nu-l mai poţi întoarce
Spre clipele în care un pasionat artist
Iubea o fată care, acum, cerul de nori stoarce

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mihai, nu aveam nici o urgenţă, însă doar cu tine puteam discuta, pentru că... Azi e ziua mamei mele şi...
Mihai: Doamna Enka?! Ziua dânsei? Nu ştiam. Păi, la mulţi ani! Pentru dânsa, evident, nu ţie.
Lucian: Da, mersi...
Mihai: Şi câţi ani împlineşte?
Lucian: 45.
Mihai: 45? Doar atât?!
Lucian: Da, doar atât.
Mihai: E destul de tânără. Şi de asta eşti trist? Din cauza mamei tale?
Lucian: Nu ţi se pare suficient?! După cum i-am spus şi Liei, tot aşa mă comportam şi-n anii trecuţi, de ziua ei, doar că nu mă vedeaţi voi.
Mihai: Ah, te ascundeai de noi... Normal, tipic ţie... Bine, gata! Nu te mai necăjesc; văd că oricum, eşti destul de necăjit. Totuşi... Când ai vorbit cu Lia despre asta?
Lucian: Păi, a venit să vadă de ce nu m-am dus la întâlnirile alea, la care trebuia să particip, ieri şi alatăieri, nici astăzi, cu Sid Kelso, în oraş şi m-a găsit tot aici, aşa cum mă vezi şi tu acum, aşa că a trebuit să-i explic...
Mihai: Înţeleg.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!