Parte sunt din Univers

Pierdută-n tăcere într-un unghi din Univers,
o rază de stea îmi luminează sufletul imers
fără de voie în adâncul neştiinţei, pervers.

Sunt doar un simplu vers dintr-o poezie
în continuă expansiune, grevată de fantezie,
unde întreg Universul vibrează de frenezie.

E totul mişcare deşi pare un static moment,
viitor căutăm, plecaţi fiind din trecutul ardent,
în galop călărim secunde din al nostru prezent.

Sunt cuvântul ales din versul de-acces
către poezia ce viaţa a scris cu succes,
umilă aştept sentinţa ultimului proces.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt versul

eu sunt versul, poezia
care trece pe alei
uneori sunt frenezia
cu miros de flori de tei

sunt fir de melancolie
care plânge pe cărări
alteori o fantezie
cerşind nopţile de ieri

sunt un gând, poate grăunte
din eternul univers
metaforă în cuvinte...
eu sunt doar atât: un vers

poezie de Liliana Ghiţă Boian din Arome dintr-o lume uitată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

Bogat în fantezie, plin de armonie,
maxim de senzaţii şi supremaţie,
limbaj universul, dansul e libertate,
cea mai profundă intensitate.
E sufletul oglindit de corpul în mişcare
la unison cu muzica, domnească floare,
venită transcedental, de viaţă adăpătoare.
E compania durerii concentrată-n lacrimă
şi-al surâsului ce înlătură orice patimă.
Dansul e poezia în care fiecare cuvânt
e mişcarea universului ce coboară plăpând
în expresia verticală a dorinţei orizontale
a celui ce dansează privind spre soare-răsare
sau ploia venită din cerul misterios,
făcând invizibilul, vizibil armonios.
Dansul, cel mai sublim, mişcător şi frumos
e viaţa însăşi, nu o broderie privită pe dos.
Sunt balerinii ce forma şi-o pierd
devenind mişcare, proces, energie,
care încet, încet se topesc,
lumii, a lor entitate dăruiesc.
Sunt oratorii care folosesc limbajul mut
frumuseţea vieţii oferind în absolut.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pun în ramă, poezie

E static astăzi tot pământul,
Doar gândul zboară fără aripi,
Luăm din icoane doar cuvântul,
Ca scut în ale noastre patimi.

Ca scut în ale noastre patimi
Ne este astăzi poezia,
Şirag de doruri şi de lacrimi,
În gol se-apleacă terezia.

În gol se-apleacă terezia,
Cu greu ne ţinem echilibrul,
Salvarea ne e poezia,
E sarea vieţii şi piperul.

E sarea vieţii şi piperul
Spreanta albă din iubire,
Să o păstrăm cu binişorul,
Te pun în ramă poezie.

Te pun în ramă poezie,
Genunchuil îmi aplec sfioasă,
Speranţa-n mine-i încă vie,
Stau lângă crucea mea, acasă.

Stau lângă crucea mea, acasă,
Las poezia să-mi vorbească,
Azima eu o pun pe masă,
Visând la ziua fără mască.

Visând la ziua fără mască,
Văd zorii noi la o fereastră,
O lacrimă îmi cade-n pască
Şi-apare o pasăre măiastră.

Şi-apare o pasăre măiastră
Pe creul albastru, fără nori,
Nutriţi suntem toţi cu colastră,
Versul e-n noi, iubirea din flori.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea a slovei a căzut

Pe lângă "plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi,
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea a slovei a căzut

Pe lângă"plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi timp

Cad grele pleoapele către pământ
şi gândurile se-nalţă spre cer...
Aleargă dezlănţuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nţeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naşte, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieţi şi iubiri ne fură zbicer.
Nimeni şi nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deşi ades invocat
mereu a existat şi-aşa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieţi şi existenţe de brocat.
Timpul e-n noi şi noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confidenţe pentru public

Continuu să-mi pun sufletul în vers.
Nu pot să scriu nimic fără să simt.
Chiar dacă risc să pierd un Univers,
pe mine şi pe voi n-am să ne mint!

E-o slăbiciune, dar e asumată,
şi numai Domnul ştie şi va şti
că numai Lui Îi sunt îndatorată
când curg în toc cerneluri sângerii!

N-aş fi crezut vreodat' că poezia
e jurământ făcut fără să ştim!
E joacă serioasă, e-alchimia
în care ameţim, ne-ndrăgostim...

Azi sunt cenuşă, ieri eram stejar,
mâine renasc şi nu mă recunosc,
poimâine-s iască, piatră şi amnar,
în vers fecund, adânc, pudrat cu mosc.

Mă leagănă visări, mă fierb dureri,
sunt om, nu vreau să scap de "a simţi",
n-am să ascult nici sfaturi, nici păreri,
iar adevărul nu-l voi ciopârţi.

Îmi dau voie să uit de prozodie,
de-accente sau de număr de silabe...
"Contabililor" fripţi de poezie
le dau de lucru! "Versurile-s slabe!":)

Nu vor găsi metafore, grămadă,
ci doar cuvântul simplu şi firesc.
Nu mă înscriu la USR, la coadă!
Ăst "cuib" a devenit hilar, grotesc!.

Cu poezie, muzică şi viaţă
voi trece anii care mi-au rămas.
Foarte nesuferită sau glumeaţă,
prieteni, mulţumesc pentru popas!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgul şi poeta

Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?

Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume

Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.

- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.

Şi dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde Universul aşterne Eternitatea

Când iubirea e poezie,
se strămută clipele
unde locuiesc toate visele
catifelate şi curate
de orice impurităţi acumulate...
Când iubirea e poezie,
se parfumează sensurile,
se anemiază trecerile
de la un surâs la o căutare
de caldă senzualitate aninătoare...
Când poezia e strălucirea privirii
din ochii iubirii,
nu se zăboveşte a aştepta sărutări
ci cu ardoare se-nlesnesc
dominantele întâlniri peste mări
ale inimilor în extaz,
acolo unde, pe-un albastru talaz,
Universul aşterne Eternitatea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de fantezie îmi dăruiesc

O clipă de fantezie îmi dăruiesc,
de realitate să fug îmi doresc.
Moment magic ce-mi taie respiraţia,
emoţii asincronice înlătură dizgraţia.
Un vis de cristal, mult prea fragil,
curge-n bucăti de timp milenar ca şi gândul agil.
Nopţi dulci se împrăştie-n văzduh,
sunt nopţile inimii mele ce zboară
una câte una, dansând ca un duh
plin de bucurie pe-un arcuş nou de vioară.
Momentul de a întoarce pagina a sosit,
un alt vis îl aştept împlinit!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers de fantezii

mă ascund între cuvinte ca într-un palat
slove perfecte în magii să mă poarte
samburi de speranţe cu gust migdalat
i-am sădit între rânduri în carte.

prietenii poeţi îmi vorbesc de iubire
ne leagă cerul cu stele vrăjit
ne leagă timpul decorat cu safire
în sufletul meu extazul a mijit.

mă topesc ca fulgul pe o rază
universul meu de fantezii e poezia
muzica din suflet pe strune vibrează
pe mănunchi de raze creşte frenezia.

iubirea luminează ca stelele în noapte
sublime sentimente se transformă-n fapte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostorul

Condamnatul ideal, fără nume, fără gânduri, doar născut să se supună
Într-un univers ce-mi pune pe cântarul nemuririi sufletul de muritor,
Care s-a născut să moară prin solicitarea mută a părinţilor ce vor
Să-şi trăiască viitorul transferând în mine gene care nu au viitor.

Eu, semnatarul prin absenţă, pun sub semnul întrebării datoria de a mă naşte
Într-o lume, simulacru, unde nimeni nu alege, ci doar este un ales
Ce se îndreaptă spre dezastru deghizat într-un concept care simulează moartea
Corpului predestinat să se întoarcă în pământul ce-a încercat să dea azi vieţii o valoare şi un sens.

Mi se acordă din oficiu funcţia de om pestriţ printr-un manifest-oracol ce semnează drept destin
Şi consolidează dogma unui fanatism tembel de a crede într-o lume care arată în alt fel.
Am asimilat excesul oferit de Absolut ca un vulg ce îşi acceptă rolul lui de om lovit
De o soartă nemiloasă care scrie cu un condei, drept pe pielea ce îi ţine oasele de om mişel.

Impostor venit pe lume să mă plimb ca individ într-un colectiv ce lasă la intrare un bilet
Unde se semnează moartea cu un scris lizibil, ferm, imitând, cu nonşalanţă, un contabil mititel.
Se ridică o cortină, îmi aleg un scăunel şi privesc ecranul care mă prezintă drept actor,
Un banal, un pierde-vară, un copil ce s-a născut într-o eră în care omul se ascunde-n propriul trup.

Într-o piesă specială cu peisaje dintr-o lume ce nu are adevăr, sunt actorul fără nume, fără ţară, fără pic de viitor,
Fiindcă drama ce se joacă pe ecranul plutitor pare c-o să fie astăzi... că eu sunt un impostor.
Nici nu începe filmul bine că mă trage de picior un alai de coate-goale ce păşesc superior,
Pe covorul în care moartea mi-a ales ziua să mor şi mă îndeamnă, fără jenă, ca să ies în coridor.

Resemnat, îmi port fiinţa spre ieşirea-n coridor unde mă aşteaptă moartea cu biletul de actor
Şi-mi arată calea scurtă către raiul plutitor unde mă aşteaptă, iară, ciclul ăsta îngrozitor
De-a mă naşte fără voie, fără haine, fără ochi, într-o lume în care viaţa nu mai are nici un scop,
Căci şi l-a pierdut, sărmana, chiar în ziua în care moartea... i-a trimis pe primul om.

poezie de Vasile Şerban din revista Ritmuri braşovene (mai 2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi mai fi

Încrezut, naiv, deştept,
Narcisist fără defect.
Aiurit, vulgar, ţicnit...
Simplu spus: un ipocrit.

Eu sunt tot ce mi-am dorit,
Sunt nimic din ce-am simţit,
Sunt ascuns, nu sunt privit,
Eu sunt totul, sunt nimic.

Prefăcut, exagerat,
Nesimţit şi deplasat.
Un ciudat, un diferit,
Nu sunt simplu de citit.

Aia-i mască, ăsta-i scop,
Ăla-i test fără noroc,
Ăsta-i gând cu sentiment,
Ăla-i fapt făcut atent.

În prezent un râu vestit
Plin cu fire de nisip.
Plin cu lacrimi şi eşec,
Gol de tot ce eu aştept.

Sunt un om cu vise vii,
Încercând eu voi trăi,
Înc-un test, Încă o mască,
Iar eşec c-un râu să nască.

Eu sunt totul, sunt nimic,
Doar aştept să pot să-ţi zic,
Să-ţi rostesc în zori de zi
"Sunt Andrei... şi voi mai fi".

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă în palma-ţi caldă

De emoţii vibrez, le simt, le-înţeleg,
o inimă am şi-un suflet ardent.
Sunt părticica din imensul întreg,
nu-s accesoriu sau corespondent.

Sunt esenţa lichidului volatil,
mirul din centrul universului,
sunt eul statornic dar şi versatil
călătorind în ritmul versului.

Sunt mamă, fiică şi sunt soţie,
dor infinit de-o lacrimă păzit,
gata mereu pentru acrobaţie
în cursa destinului hărăzit.

Sunt început şi sunt perpetuare
a vieţii încolţită sub soare,
iubire sunt, mereu în germinare,
sunt respiraţia în cursoare.

Iubirea şi timpul meu îţi dăruiesc,
tot ce-mi oferi ştiu bine să primensc,
pe aripa vântului călătoresc
şi lumea zi de zi eu construiesc.

În câmpul cu maci uneori rătăcesc,
în ochii cerului mă oglidesc,
de-atâta frumuseţe mă calicesc
şi-n orice clipă simt cum te iubesc.

Pasteaza-mă în a Ta palmă caldă
Eu sunt trecut, prezent şi viitor,
în verde viu şi curcubeu mă scaldă,
zâmbetu-mi să-ţi fie mântuitor.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă

Am făcut o artă din tot ce am făcut.
Am aprins lumină unde n-am ştiut.
M-a iubit plăcerea, şi atunci mi-a plăcut
Să fac poezie din tot ce am avut

Am dansat în noapt cu un univers
M-a dansat erotic, într-un mod pervers
Am pictat un strigăt, noaptea mi la şters
Mi-a spus să fac din strigăt cel mai frumos vers.

Am pus în poezie gând şi inima ruptă
Versurile plâng la poezia sfântă.
Marea se agită la vocea mea flamandă
De strigăt de durere şi de inimă frântă.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama fiilor noştri

Fiecare picătură a sângelui nostru,
Primul nutriment din viaţă,
Prima bătaie a inimii,
Dulcea imagine
Ce o invocăm în orice moment,
Refugiul cel mai sigur
Al existenţei noastre,
Strada parcursului nostru,
E Ea, Mama fiilor noştri.
Totul din noi e al său
Să o iubim şi să o căutăm
În toate momentele bune şi rele
Cu fruntea plecată ode să-i cântăm!
Al nostru e gândul Ei, Iubirea infinită,
Rugăciunea Sa cotidiană
Şi ultima respiraţie de noi primită.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul şi infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de desluşit.
Versul e însuşi sufletul nostru
Tipărit, cu preţul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Eşti din ce în ce mai pustiu
Şi mai gol,
Căci sufletul ţi se transpune
Dureros şi tăcut pe hârtie.
Şi astfel rămâi fără el
Atunci când îţi scrii
Ultimul vers.

poezie de Francesca Buta (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!