Sunt versul

eu sunt versul, poezia
care trece pe alei
uneori sunt frenezia
cu miros de flori de tei

sunt fir de melancolie
care plânge pe cărări
alteori o fantezie
cerşind nopţile de ieri

sunt un gând, poate grăunte
din eternul univers
metaforă în cuvinte...
eu sunt doar atât: un vers

poezie de Liliana Ghiţă Boian din Arome dintr-o lume uitată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneoriuneoriuneoriuneori

... uneori versul meu e subit genial
alteori e extrem de stupid
uneori e un soare masiv de cristal
alteori - un dezastru lichid

uneori versul meu e un gol adevar
alteori- o minciuna sfruntata
aruncata la lumea strigatoare la cer
care tot e un soi de erata

dar mai des versul meu e un negru strident
pe fundaluri de alb orbitor
nici Malevici n-a fost mai solemn si mai lent
mazgalindu-si celebrul sau dor

uneori, uneori, uneori, uneori
Univers, Univers, Univers, Univers
pentru Tine-n cazanul de stele si flori
clocoteste in forma de vers...

poezie de Iurie Osoianu (2 decembrie 2016, Moscova)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte sunt din Univers

Pierdută-n tăcere într-un unghi din Univers,
o rază de stea îmi luminează sufletul imers
fără de voie în adâncul neştiinţei, pervers.

Sunt doar un simplu vers dintr-o poezie
în continuă expansiune, grevată de fantezie,
unde întreg Universul vibrează de frenezie.

E totul mişcare deşi pare un static moment,
viitor căutăm, plecaţi fiind din trecutul ardent,
în galop călărim secunde din al nostru prezent.

Sunt cuvântul ales din versul de-acces
către poezia ce viaţa a scris cu succes,
umilă aştept sentinţa ultimului proces.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

Sunt litere doar treizeci şi una,
Însă cuvinte sunt nenumărate
Ca boabele de rouă-n care luna
Aruncă scânteieri de-argint în noapte.
Şi ele-n propoziţii se adună
Şi fraze de tot felul se creează
Ce uneori ne par ca o furtună,
Iar alteori ca o plăcută oază.
Şi curg discursuri lungi, plictisitoare,
Sau altele ceva mai inspirate,
Care vor trece iute în uitare,
Căci a le ţine minte nu se poate.

Şuvoiul de cuvinte curge, curge,
În dragoste, un "Te iubesc!" ajunge.

poezie de Octavian Cocoş (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.

Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi piei,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n puls faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absenţă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcina sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.
Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie,
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Sunt ceea ce mă văd prin
Ochii nemuritori ai unei orb
Care simte prin urechile nimănui,
Sunt doar un rob.

Sunt pierdut printre picaturi de univers
Infinit divizate în clipe de iubire
Sunt doar eu sau mi pare
Că de fapt sunt cu tine?

poezie de Adriana Hanganu
Adăugat de Adriana Hanganu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge la mormântul meu

Nu plânge la mormântul meu
Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezeşti de dimineaţă
Sunt briza care te răsfaţă
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.

poezie de Mary Elizabeth Frye, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale în timp

Am scris pe o dală seninul de ieri,
pe alta un drum pentru mâine,
cioplesc vânt ce trece în calde-adieri,
dar am şi cu vreme de câine.

Sunt dale de timp, uneori mai pustiu,
uitate pe-alei de-ntuneric,
iar altele-ascund, sub un strat străveziu,
un râs prefăcut sau isteric.

Mai sunt şi bucăţi ce doriseră-a fi
esenţele dure din munte,
sau pulberi de stele, dar pot ele-a şti
de-s mari, ori sunt visuri mărunte?

Sunt dale mai vechi, sau mai noi, şi îmi sunt
doar zile cu care, pe rând, mă confrunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate la un loc şi fiecare ...

Sunt pulbere de stele căzătoare
Sunt scama unui nor pierdut pe cer
Sunt roua dimineţilor cu soare
Sunt un ecou gonind fără reper
Sunt vântul ce adie dimineaţa
Sunt ramul încărcat de flori şi rod
Sunt seva din care se-nfruptă viaţa
Sunt gândul vesel alergând slobod
Sunt apa de izvor ce se prăvale
Sunt matca râului cu susur lin
Sunt faldul aurorei boreale
Sunt zborul către steiul acvilin
Sunt toate la un loc şi fiecare
Sunt doar grăuntele dintr-un deşert
Sunt raza soarelui ce-n veci răsare
Sunt doar un cânt, dintr-un mai vechi concert...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat între dileme...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final de poezie...

Sunt hologramă dintr-o altă lume
Pe un ecran expus în piaţa mare,
Unde mă strigă pescăruşi pe nume
Cu ţipete născute la-ntâmplare...

Sunt susur de izvor, doinind a jale
Prin dimineţi proscrise în apusuri.
Arunc cu rime-n nopţile murdare
De-atâtea fantomatice răspunsuri...

Sunt gândul interzis, oprit la vamă
Întors din drum, pe umeri, cu blesteme
Sunt scenaristă-n propria mea dramă
Sunt versul mov ce sfâşie şi geme...

Sunt firul de nisip ce curge-n grabă
Într-o clepsidră spartă de tic-tac-uri
Sunt literă orfană de silabă
Fără-adăpost şi pentru răni n-am leacuri...

Sunt... oare sunt, sau e doar nălucire?
Nu mă mai simt şi nici nu mă mai ştiu
Şi n-am nici cui să dau măcar de ştire
Că sunt devremele din prea târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cel alb

Sunt în oraşul cel alb.
O ceaţă deasă îmi
Străpunge speranţele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientaţi,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind şi se sting haotic
În oraşul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Şi în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Şi monoton.
Sunt victime în oraşul cel alb,
Care încă nu inţeleg că sunt victime,
Dar sunt şi flori,
Sunt şi chioşcuri cu fast food,
Sunt şi grădini botanice
Cu arbori exotici
Şi mai sunt şi cinematografe cu filme horror.
Ca nişte umbre se desprind din ceaţă
Paşii pierduţi.
Sunt paşi care se caută,
Sunt şi paşi care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza şi în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceaţa albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în oraşul cel alb
Şi te caut în noapte...

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste şi amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.

Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiţi.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre nişte regi bine veniţi.

Sunt fericit când admir floarea,
Care înfloreşte la geamul meu
Şi când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.

Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Şi scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e şi întregul Univers.

poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă şi m-apasă
Pe aripi, veşnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.

Misterios e nepătrunsul
Neînţeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!

De suntem toţi primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem şi frunză, râmă...
Rememoraţi o omenire!

Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...

... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-şi numai iz de floare.

Îmi pierd şi timp ce am puţin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.

Sunt veşnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.

Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Şi altul fizic, doar alean.

Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc îşi agăţând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!

Şi-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit primăvara! Au apărut şi florile... de gheaţă!

Numai gerul le dă viaţă
Şi pe geamuri le răsfaţă,
Parc-ar fi nişte vitralii,
Sunt tot flori, dar nu sunt dalii.

Dar buchetul lor frumos
Nu are niciun miros,
Cum au celelalte flori...
Adiere şi culori.

Acestea sunt flori de gheaţă,
Ce se săvârşesc din viaţă,
Cu prima rază de soare...
Uneori şi c-o suflare!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!