Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea aceasta a Pământului în jurul Soarelui o dovedim tot în mod indirect şi anume o dovedim din mişcarea aparentă a Soarelui. Soarele se mişcă şi el odată cu bolta cerească, ştim că răsare şi apune, dar aceasta se datoreşte numai învârtirei Pământului în jurul axei sale. Dacă însă observăm Soarele în fiecare seară, vedem că el mai are o mişcare şi anume: de la apus spre răsărit, astfel că dacă observăm, într'o seară, o stea mai luminoasă spre apus, peste câteva săptămâni nu o vom mai vedea, deoarece Soarele s'a apropiat prea mult de ea şi tot aşa, în fiecare zi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou De Vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde, vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii,
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare,
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Şi –n scurta-ţi viaţă, de-o vară,
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Ce –n scurta-ţi viaţă, de-o vară
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa pădurii

dansez cu vântul printre vestite iele
stejarii îmi sunt martorii la fericire
sublime emoţii alunecă sub piele
mă îndepărtează de nenorocire.

petrec ore lungi în mijlocul pădurii
freamătul lăuntric imită pe stejar
cântecul iubirii mi l-au dat trubadurii
să nu stau niciodată ca pe jar.

am fost şi voi rămâne mireasa pădurii
mirele meu e un chipeş bărbat
la nunta noastră au jucat pandurii
şi nici o spaimă nu i-a perturbat.

roua din stele îmi spală condurii
drumul spre lumină nu este curbat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marina

Carele de argint şi de-aramă -
Prorele de oţel şi de-argint -
Frământă spuma, -
Ridică tulpinile mărăcinilor.
Curenţii câmpiei
Şi urmele uriaşe lăsate de reflux
Se desfăşoară în cerc spre răsărit,
Spre coloanele pădurii.
Spre stâlpii digului,
Izbiţi pieziş de bulboanele de lumină.

poezie celebră de Arthur Rimbaud
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă glosselor

Glossă glosselor spre care
Plânsă, îmi îndrept privirea,
Căutând lumini, culoare,
Cuprinzând nemărginirea...
Lacrimă îmi e cuvântul,
Plânsul clopot, gândul frază,
Alergând spre cer cu vântul,
Toamna lin şi blând valsează.

Glossă glosselor spre care
Îngenunchi - un vis de toamnă
Ce trezeşte din visare
Trup firav de amazoană.
Dantelate umbre, taină,
În crepusculul tăcerii,
Codrului ascunsă haină,
Dulce viers al mângâierii...

Plânsă îmi îndrept privirea,
Cununându-mă cu cerul,
Spre-a uni nemărginirea
Nemuririi cu misterul...
Plouă-n ceruri gri deodată
Cu petale de lumină -
Glossă glosselor, cu roze
Şi renaştere divină...

Căutând lumini, culoare,
Pacea nerostită-n versuri,
Zbor de păsări călătoare
Dar şi simple înţelesuri,
Din dantele parfumate
Transcendentul drum spre mâine
L-am croit tăcut, în noapte...
Luna, ca un colţ de pâine,

Cuprinzând nemărginirea,
Ca o mare-nlăcrimată,
Printr-un pact cu fericirea
Transformase lumea toată.
Îngerii pavau lumină
În pirdute epopee,
Glossă glosselor divină,
Unică-n calea lactee.

Lacrimă îmi e cuvântul,
Clopot sufletul... şi cânt,
Mănăstire pentru locul
Sfânt în care m-am născut.
Graiul - grâu e, copt în vatră,
Iar cenuşa-i trupul meu
Şi gutuia-mpafumată
Este, Doamne, dorul greu.

Plânsul clopot, gândul frază,
Dorul arşiţă ce doare,
Graiul dulce ce vibrează
Tainic zvon de sărbătoare.
Portu-ascunde măreţia
Românescului pământ,
Munţii, apele, câmpia
Şi iubirea de cuânt.

Alergând spre cer cu vântul
M-am oprit să văd în zare
Dans de păsări şi de frunze,
Dans de îngeri şi izvoare...
Nu e lume mai frumoasă,
Nici mireasă-ntre cuvinte,
Glossă glosselor la care
V-aş ruga să luaţi aminte.

Toamnei frunza lin valsează,
Nu-i străină, nici uitată...
Cu arome dulci pavează
Cerul, clipele deodată.
Portativ de ramuri frânte
Pe aleile sticloase...
Doar arcuşul se avântă,
Frânt, spre stelele albastre.

Toamnei, lin şi blând valsează
Alergând spre cer cu vântul,
Plânsul-clopot, vântul-frază,
Lacrima îmi e cuvântul.
Cuprinzând nemărginirea,
Căutând lumini, culoare,
Plânsă îmi îndrept privirea...
Glossă glosselor în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Undeva, spre seară,
Cerul s-a-nroşit,
Parcă se-nfioară
Un îndrăgostit.
Un artist ciudat
Blând sau mai grăbit,
Pare c-a pictat
Cerul vălurit.
Însă, neatent,
Dintr-o călimară,
Roşul decadent
L-a vărsat pe seară!
Ori a rupt din soare
Focul ce mocneşte
Şi punând culoare
Îl îngîlbeneşte!
Roşu purpuriu
Sau îngălbenit
Cerul ăsta viu,
A înmărmurit!
Ce tablou feeric
Trecere-asta fină:
Zi spre întuneric,
Noapte în lumină...

poezie de Florentina Mitrică (23 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, floarea soarelui

O, floarea soarelui, mereu sub a vremii osândă,
Numărând paşii soarelui, adunând lumină,
Năzuind pururi spre-o climă mai dulce şi mai blândă
Unde calea drumeţului trudit se termină,

Spre ţara unde tineri consumaţi de neîmpliniri
Şi clorotice fecioare învelite-n nea
Se ridică din triste morminte mirese şi miri –
Iar tu, floare a soarelui, te visezi stea.

poezie clasică de William Blake (1794), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voia Ta nu-i un îndemn, e-o chemare ce nu ştie glasul gândirii. E mai degrabă reavănul pădurii cu care fiecare suflet oxigenează drumul regăsirii spre sine...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul farului

În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare

Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline şi să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
– Domnul ştie unde – şi se face-aproape seară;

Crepusculul şi-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.

poezie de Helen Emma Maring, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se aşterneau pe lespezile goale
tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor pierdute
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinţi uitaţi în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
păşeam prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări
pe adormiţii din cetate
pe braţe de lumină se pogoară
din cerul înalt un cor de îngeri
se aşezau pe coama serii
cântau câte o poveste mereu neterminată
aici am învăţat să zbor
am înţeles şi Necuprinsul
şi am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deziluzie

Vântul solfegia, păru-ţi răvăşeşte,
străîn eşţi de tot şi fără greutate,
coroana spinilor în florile de cactus
s-a întrupat în tine, mişeleşte.
Pacea pădurii ochii-ţi infrunzeste,
devinind ferestre în regatul morţii.
Indiferent cultivi pasiuni bolnave,
dureri şi rânjete cresc în proporţii.
Eşţi gol înşelător, nimic din ce păreai...
Răcoarea ce coboară nu stinge a ta arsură,
nici cerul nu te-atinge, departe-i a sa mână,
iar capul tău frumos ce-atârnă,
nu mai zăreşte aurora ce-ţi era cândva cunună.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramai departe

Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Şi te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aş privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aş aştepta şi-o veşnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu eşti Astrul luminos
Te-aştept, dar drumul e spinos
Şi dacă tu te-ndrepţi pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toţi te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăseşte şi nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viaţă, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist şi mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coşmar!”

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacă spre sat

O vacă neagră, caldă ca ţărâna-n vară,
Coboară dâmbul ameninţat de seară;
Coboară în seară singură spre sat
Şi pică laptele din ugerul umflat
Peste bănuţii ierbii, sunători.
Trandafiriul uger plin de flori
Atârnă-n mers cu patru stalactite
Ca bolta unei peşteri rumenite.
Vaca mugeşte spre viţelul însetat,
Laptele din flori şi muguri adunat
Apasă greu şi doare.
Pe coarne moare-o rază ultimă de soare.

poezie clasică de Raymonde Han din Cartea dimineţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!