Paznicul farului

În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare

Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline şi să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
– Domnul ştie unde – şi se face-aproape seară;

Crepusculul şi-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.

poezie de Helen Emma Maring, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea gândului din urmă

Valurile nopţii poartă, înspumate,
Gânduri fără formă şi frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanţul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciţi în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mişcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Îşi găseşte-o cale-n zidul plin de cruci
Şi singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ţi-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ţi-a-mplinit menirea şi, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de veghe

E un peisaj îmbrăcat în perspectiva
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se scurge spre orizont
pînă să atingă un infinit,
falia dintre tine şi mine,
cum se întinde,
ca balta de ulei
despărţirea cerului cu pămîntul,
cea fără de cusur,
şi deci fără nici o noimă,
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se ridică spre soare
pînă la un simplu punct –
locul de unde se scapă din tine
către unghiul de fugă
dintre margini şi Noi,
dilatat ca pupila de noapte.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Sfântă

Aştept lumina,
dar totul pare o visare,
dorinţele le-arunc în valuri,
le văd plutind
spre catargele
care apar în zare.
Pe plajă stă un pescaruş rănit,
având aripa ruptă
privirea lui e în depărtare,
În marea ce e mută.
Se prinde de mine
o iubire
şi gânduri mă-nconjoară,
mă uit la steaua
ce coboară
pe cer, încet, tăcută,
şi eu încă mai visez
lumina ce e sfântă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna şi valurile

De unde vin şi încotro se tot duc în spume,
Valurile mării, niciun om n-ar putea spune.
Descântul lunii, fermecător,
Toarce în pantofii lor,
Necontenind încoace şi-încolo să le-îndrume.

Legile ei decid care vieţi vor fi condamnate,
Ce nave şi ce mărfuri scufundate,
Iar valurile se supun fără echivoc
Acelui crud joc,
Fără a lua-n seamă ţărmurile-înspăimântate.

"Cei care coboară la mare în corăbii,"* duşi de val,
Şi corali cresc pe buzele lor de coral.....
Şi luna în tot acest timp
Cu un vampir, apelor călăreţi,
Beau nectarul din sângele propriei vieţi.

* Psalmul 106/23-24
"Cei care coboară la mare în corăbii, şi-şi fac lucrarea lor pe ape mari,
Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui din adâncuri."

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe furiş coboară

Ziua-şi termină lumina,
Noaptea pe furiş coboară.
În văzduh cade cortina,
Pe cer stele-încep s-apară.

În policandrul cerului
Astrul nopţii se aprinde.
Întinderea pământului
Cu lumină o cuprinde.

Când soarele odihneşte
Îngerii de sus veghează
Liniştea care domneşte,
Când Tera noastră visează.

Policandru-încet păleşte
Când zorii pe cer se-aprind.
Soarele iar străluceşte
Necuprinsul poleind.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul credinţei

În palma mea se află clipa
cu arome de primăvară
şi culoarea ochilor tăi
descântaţi cu iarba fiarelor
în vraja nopţii
luna îşi ascunde privirea
sub veşmântul de stele
privirile ard ca o torţă
în valul tăcerii.
Zâmbetul se desface în două
şi se prelinge
în apa izvorului îndrăgostit
se deschid cărări ce urcă
printre brazi
la a călugărului stâncă
unde floarea de colţ suspină
sub mângâierea licuriciului
iar clopotul îşi spune rugăciunea
în turnul de veghe al schitului.
În aer pluteşte sărbătoarea
oameni grăbiţi de dorul credinţei
privesc tăcerea din icoane
harul sfânt coboară din cer.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele sunt ca paşii

Cu cât sunt mai aproape,
cu atât sunt mai puţine.

Vocea este un cameleon
care îşi schimbă culoarea
în funcţie de emoţii.

Cuvintele
sunt hăţişuri,
în care acest cameleon se ascunde.

Iar ochii -
ochii sunt apa,
în care Vocea se oglindeşte,
atunci când îşi schimbă culoarea
în cea mai întunecoasă
emoţie.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii spre care călătoresc atîtea nave ale trecutului se văd în depărtare: de la miazănoapte la miazăzi, dintr-o margine în alta a cerului, un şir de culmi, împădurite fabulos, statornicind acolo hotarul unui tărîm care, pe vremuri, a fost al zimbrilor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul din Pisa

Când văzu cum vine criza,
Iute precum un leopard...
Panicat, Turnul din Pisa,
Se mai înclină un grad.

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aş avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aş reuşi să îmi cumpăr
o viaţă
în care să fiu
doar rege, nu şi cerşetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
şi-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperişurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiş de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
şi nu mai pot să păşesc
spre lumină iar.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde
face loc iernii cu tendinţe retro
tradiţii cu colinde pe străzi să abunde.

gânduri aleargă nebune care încotro
sar peste obstacole mari şi imunde
toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
cântecul ciocârliei în sân îl ascunde.

pornesc de la capăt din punctul zero
străbătând labirintul cu cărările scunde
cumpăr de la târg fericiri angro
globuleţe pictate cu steluţe rotunde.

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Singură, stau în bătaia vântului, pe puntea
Unei nave, care se tot ridică şi tot coboară,
Beznă tulbure-n jur, apă sălbatică sub mine,
Biciuită de furtună, vâjâind în noaptea barbară.

Pământul e-încruntat, marea neprietenoasă,
Caut loc de-odihnă pe neodihnita mare;
Trebuie să lupt zi de zi, să mor luptând,
Cu o rană nevindecată-n suflet, temătoare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lung şi jalnic de suflet chinuit,
Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins şi rece în turnul părăsit:
Şi mortul era visul suprem de aşteptare.

Şi noi omorâtorii stam palizi şi tăcuţi,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriţi.
Ah, nopţile din suflet ce triste şi amare-s!

Simţirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea şi mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babel

Acesta este turnul meu
Ce-i şi blestem, şi dor ceresc,
Un turn pe care Dumnezeu
Nu m-a oprit să-l construiesc.

L-am ridicat c-un singur scop,
Să am pe cine să slăvesc
Şi să opresc noul Potop
Să-nghită neamul omenesc.

Acesta este turnul meu:
Destin - Alea Iacta Est;
Urmez spre stele un traseu
sublim, transcendental, onest.

Descins din anticul Orfeu,
Cu versul pietrele vrăjesc
Şi când sunt aştrii-n apogeu
I-aduc în mine şi-i zidesc.

Acesta este turnul meu
Clădit din verbul "te iubesc",
Vi-l las şi vouă ca muzeu -
Chiar dacă prea puţini citesc...

poezie de Ionuţ Caragea (22 martie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!