Marina

Carele de argint şi de-aramă -
Prorele de oţel şi de-argint -
Frământă spuma, -
Ridică tulpinile mărăcinilor.
Curenţii câmpiei
Şi urmele uriaşe lăsate de reflux
Se desfăşoară în cerc spre răsărit,
Spre coloanele pădurii.
Spre stâlpii digului,
Izbiţi pieziş de bulboanele de lumină.

poezie celebră de Arthur Rimbaud
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Care de-argint şi aramă,
Prove de-oţel şi argint,
Sfărâmă spuma,
Putrezi buşteni ridicând.

Stepa curgătoare,
Şi făgaşul imens al refluxului,
Se mişcă în cercuri spre răsărit,
Către coloanele pădurii
Către trunchiurile înmugurind,
Al căror frunziş de puhoiul luminii este lovit.

poezie clasică de Arthur Rimbaud, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea – o fereastră deschisă spre cer, spre vise, spre copilărie, spre lumină şi adevăr... Fericire – umbră a viselor noastre rămase dincolo de perdeaua realităţii şi vieţii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa e o curvă cu moravuri lăsate deoparte.

definiţie clasică de Arthur Rimbaud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumină şi păcat

Pe fâşia îngustă din eter mai şovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpăneşte între lumină şi păcat
şi rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se caţără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie şi de vânt...

Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranţă încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
şi-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină şi păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta noastră, e mai important ca oricând să mergi cu faţa spre lumină, spre bucurie, spre Dumnezeu.

Ovidiu Bojor în revista Formula AS
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aştept... să tac...
Să casc... să dorm şi... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată şade
Şi blonda mea Scheherazade...

Fac ce-am făcut şi ieri
Şi totdeauna -
Mă bat cu vântul şi mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche şi unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton şi mărginit la minte,
Şi nu ştie să curgă decât spre Drăgăşani...

Fac pe Narcis în apa din fântână,
Sărut pe Maica Domnului de pe troiţă,
Pe Sfântul Petre-l duc spre cimitir de mână
Citesc pe Jules Laforgue
Şi pe Arthur Rimbaud,
Iar când îmi iese-n cale Domnul Niţă -
Invăţător şi... cârciumar şi... deputat...
Mă-nchin umil în faţa Cristosului din sat,
Îl scuip în frunte
Şi îi dau cu "Huo!"...
Şi-aşa răzbun şi pe Laforgue
Şi pe Rimbaud...

Iar când se face noapte şi tăcere,
Când boii dorm pe burtă
Şi oamenii pe spate,
Mă fragmentez în pietre nestemate
Şi porcilor mă dau să mă digere...

poezie celebră de Ion Minulescu din Ideea europeană, VI, nr. 147 (22 iunie 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Educaţiunea e îndrumare spre stăpânire de sine, îndrumare spre supunerea către rânduiala morală ori îndrumare spre virtute. Prin educaţiunea raţională omul are deci să fie îndrumat, înainte de toate, spre cumpătare, spre spiritul de economie, spre clemenţă şi spre generozitate. Piscurile acestor munţi se ating greu, dar se urcă.

definiţie clasică de Ioan Slavici în Educaţiunea morală
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi de bitum

Pe unde păşeşte ea!
Înverzeşte mai verde
decât orice verde,
iarba.
Si răsar nuferi
in mlaştini de bitum
cu râuri de caldarâm
pe care în calcare plutim
din spuma valurilor de sânge
izbiţi de falezele clepsidrei
unde ea cu o privire
a topit o fantă
de zbor în albatros
spre nemurire

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un creştin adevărat e ca ciocârlia: cântă înălţându-se spre cer. Cântă în plin "zbor" spre cer, spre lumină.

citat clasic din Iosif Trifa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale pe valuri

Presăraţi petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo taţii noştri şi-au găsit mormântul,
Acolo unde-şi dorm somnul soţi, fraţi şi feciori;
Aşterneţi peste-adâncuri ghirlandele de flori.

Curenţii de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununiţe pe creasta lor uşoară
Spre nord şi sud, spre est şi vest, să le ţină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.

Isus, care-a împărţit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorţii,
Când din abis marea va elibera toţi morţii.

poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur: Am primit veşti că a fost văzută o bestie dând târcoale pădurii de lângă graniţa de nord.
Uther: Ce fel de bestie?
Arthur: Păi, se spune că are cap de leu, aripi de vultur şi... faţă de... faţă de urs. (Merlin se abţine cu greu să nu râdă.) Cred că a fost invocată prin magie.
Uther: Atunci trebuie să o distrugem.
Arthur: Plec spre graniţa de nord mâine dimineaţă.
Uther: Dar vei pierde turnirul!
Arthur: Oricât de mult aş vrea să concurez, datoria mea faţă de Camelot e pe primul loc.
Uther: Desigur, ai dreptate! (Arthur se uită la Merlin, care încă se mai străduieşte să nu râdă.)

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în carte, în puterea ei de a te înălţa, dacă te ridică mai sus spre zări neatinse, spre ţărmurile de dincolo, "de peste veac".

Miron Suru în Crez pentru cartea românească
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Direcţie corectă a României

Socot că bine-am chibzuit
Să-ntoarcem spatele spre rus,
Căci de-am fi mers spre Răsărit...
Am fi Apus!

epigramă de Mihai Haivas din revista EPIGRAMA 100 (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

O genă criminală

Avem o genă criminală
Zace în noi un mostru feroce
Care poate să disloce
Stâlpii la o catedrală

E plină de sânge planeta
De sus şi oână jos doar un război
Pornit dinăuntru, din noi
Şi tot se mai învârte girueta

Zboară fluturi spre lumină
Noi, mereu spre întuneric
Şi din care se desferic
Relele ce au să vină

Dă-ne Doamne să avem parte
Ce-am iubit mai mult pe lume:
Suferinţa fără nume,
Până dincolo de moarte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!