Rolul greu al tinereţii...

Astăzi joc rolul principal
În episodul vieţii mele
Îmi încep scena cu-n surâs formal
Şi-mi etalez pe rând costumele

Nu am aşteptări măreţe
Deşi m-am regăsit an după an
În zeci de scene de tandreţe
Din zeci de pagini de roman

Astăzi joc pe scena vieţii
Şi rolul este special
Joc rolul greu al tinereţii
În modul cel mai natural

În seara asta spectatorii
Vor privi o scenă mută
Şi poate numai autorii
Simţi-vor partea cunoscută

În seara asta scena e a noastră
Iar partenerul este ideal
Acum vă las pe dumneavoastră
Să trageţi gongul la final...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rolul vieţii

Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.

Joc dramă, însă, de o viaţă,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranţă
Sau vreun ibovnic anonim.

Nu mi-e străină acţiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb şi-a pune drept...

Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când aşteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.

A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi serveşte fericirea
De-a fi vreodată premiant...

S-a ridicat cândva cortina
Şi-n rolul vieţii am păşit;
Se va topi însăşi lumina
De-atâtea lacrimi la sfârşit...

Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Şi rolul trist ce-i viaţa mea.

Va fi - poate - un covor roşu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coşul
Cu laurii de stinsă stea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem nişte bieţi actori pe scena efemeră a vieţii. Ne străduim să jucăm, cât mai bine, cel mai important rol - rolul de OM.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan Zehan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O draperie de linişte îşi lăsa faldurile să cadă peste scena vieţii, peste actorii ce-şi joacă rolul ireproşabil şi calm.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un artist se poate întâlni (sau nu) cu rolul vieţii sale, ori cu regizorul special, care să îi reveleze valenţele unui personaj, sau îşi poate întâlni partenerul de scenă ideal – şi ştim cu toţii cât de importante sunt aceste întâlniri, providenţiale chiar. Aş spune că pe un plan la fel de important stă întâlnirea cu un cronicar. Cel care ştie să vadă prezentul tău ca artist şi să îl înscrie cu inteligenţă într-o traiectorie firească, relaţionând momente ale carierei de până acum.

citat din Răzvan Mazilu (martie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa noastră?

Ce-i viaţa noastră? Un joc continuu al unor sentimente.
Desfătarea noastră? Muzica divizării – pe clase, sortimente:
Pântecele mamelor sunt nişte case pe care le dor pereţii,
Acolo noi ne-înveşmântăm pentru scurta comedie-a vieţii.

Pământul e scena, iar Cerul spectatorul care de sus
Vede cum jucăm, cine-şi cunoaşte rolul şi cine are lapsus.
Mormintele care ne apără de soarele fierbinte, metal topit,
Sunt asemeni cortinelor care cad când piesa ia sfârşit.

Odată făcut rolul, urmează odihna mare, de pe urmă,
Şi-atunci murim definitiv, pe bune, nu în glumă.

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instrumente ale destinului, fiecare din noi îşi joacă rolul pe scena lumii cum ştie mai bine.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au primit la naştere un cadou motivaţional şi multifuncţional: libertatea de a-şi alege rolul decizional pe care vor să-l joace senzaţional pe scena vieţii cu posibilitatea de a interveni asupra regiei, putând completa spaţiile libere de pe fiecare pagină a scenariului emoţional.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scena vieţii

A juca teatru nu e greu,
Chiar am încercat şi eu,
N-am jucat ca un actor
Recunosc... sunt amator.
Am vrut să fiu eu şi atât,
Fără nici un şiretlic,
N -am vrut mari actori să copies,
Pe critici să nu-i şochez,
Numai că de-ajuns n-a fost,
M-au criticat fără rost,
Pe nimeni n-am imitate,
De critici dure n-am scapăt,
Ieri ziceau că-s cu capu-n nori,
Azi c-am plâns de multe ori,
Mâine nu ştiu ce să zic,
Orice ar fi, îi contrazic,
Însă eu am o dilemă,
Nu-i aşa că viaţa-i scenă?

În care sunt un biet actor
Ce-şi joacă zi de zi al vieţii rol,

De-s vesel azi şi mâine plâng,
De griji în gânduri îmi pătrund,
Pe scena vieţii, eu, un simplu amator,
Jucând rol după rol ca un actor.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg (15 aprilie 2019)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de dramă

Doi actori pe-aceeaşi scenă; soarta în culise-i cheamă
Căci s-a'ntors deja clepsidra pentru-al lor final de dramă.

În aplauzele mute, mor în ei zeci de iluzii.
Mor şi visele zdrobite de pripitele decizii.

Ei, demult, şi-au uitat rolul şi, privind într-un unghi mort
Să-şi zâmbească, doar o clipă, li se pare un efort.

Obosiţi de-atâta drum, haina-n suflet zdrenţuită
Şi-o ascund după cortină-n aparenţă făţuită.

În lumini de reflectoare, fardu-ncepe-ncet să curgă
Scoţând la iveală chipul de actor, cu rol de slugă.

Şi pe scena mult prea strâmtă reflectoarele se sting.
Ieri, s-ar fi iubit o viaţă; azi, nici mâna nu-şi ating.

Ies ca doi boxeri învinşi, ce-au pierdut pe-acelaşi ring
Şi pe faţa mutilată, lacrimi... nici că se preling.

Doar în cutele cortinei, ochi de înger lăcrimează
Neputând să le mai ţină pe inel iubirea trează.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena este cea care educă societatea, scena e prima condiţie, apoi şcoala, Biserica...

Nicu Constantin în Interviu 2009
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii mai de soi, când încep a se coace la minte, simt că ei trebuie să joace în această lume un rol îndoit: un rol real şi un rol ideal, şi-n acest simţământ îşi are temelia orice pornire nobilă. Ceea ce ni s-a dat din fire pentru rolul cel real, noi o aflăm îndată foarte limpede; întrucât se atinge însă de rolul cel ideal, rareori suntem în stare a ne dumeri asupră-i.

Goethe în Poezie şi adevăr: din viaţa mea, 1811-1813
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legătura artistului cu scena trebuie să fie neîntreruptă, fiindcă atâta vreme cât artistul are contact cu scena, este foarte fericit.

citat din Amelia Antoniu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

Alfabetul e-un spectacol
cu costume noi, de gală,
poţi să-l vezi, nu-i vreun un obstacol,
chiar din banca de la şcoală.

Literele stau la rând,
sunt frumos aliniate,
fiecare ocupând
un rol între celelate.

A e prima care trece
pe scenă, cu mare fală,
pentru voi ea va începe
Alfabetul cu-ndrazneală.

Ă vine cu pălărie,
urmând  cam supărat,
B şi-un C de la "cutie",
drept pe scenă au intrat.

Apoi rând pe rând vin toate,
câte una se perindă,
N de la cuvântul "noapte",
apoi O de la ''oglindă".

Z e cea care încheie
şirul lung de mici vedete -
literele sunt o cheie
pentru scrisul pe-ndelete.

Iar când scena s-a golit,
rolul nu şi-au terminat:
ne-apucăm toţi de citit
Alfabetul de îndat'!

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul de paiaţă

Atât de mult
am exersat murirea
încât nu am să ştiu
nici eu
când am să mor,
probabil şi atunci,
ca şi acum,
am să tot joc
un rol de muritor...
ştiu că moartea
nu mă ia în seamă,
am liber de la ea,
sunt demodat,
îmi zice,
- mă amice,
în rolul meu
atât de bine ai jucat
că mi-am permis şi eu
concediu adevărat,
eşti primul muritor
ce îl condamn la viaţă,
e rolul tău,
e rolul de paiaţă.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram studenţi

la teatru deşi interpretam
roluri pe scena
vieţii
ne-am cunoscut şi nu prea
erai frumoasă eram idolul
tuturor scheciurilor ră
suflate de toate vedetele
te uitai după bărbaţi bruneţi
care miroseau a trans
piraţie
eu eram supra
omul
lui nietzsche cu ochii albaştri
n-am fost studenţi la teatru
dar nici în filme nu am jucat
ne lipsea ceva să ne apropiem
păşeai sfios (?!) aproape frumos
eu umblam pe cărări şi a
gitam trena de mătase
aşa ne-am cunoscut şi nu prea
suntem doi actori rataţi pe scena vieţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul îşi pierde actorii

Aproape-n fiecare an
teatrul pierde un actor.
Se stinge lampa în tavan,
scena e un trist decor
Conduşi pe ultimul drum
de spectatorii văduviţi,
Rolurile lor rămân
chiar şi când sunt împietriţi.
Dar, aura strălucitoare
a actorilor plecaţi,
Rămâne nepieritoare
pe scena unde-au jucat.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele fiinţe sunt sortite să joace în dragoste rolul al doilea, adică rolul devotamentului şi al abnegaţiei, rol care totdeauna este jucat numai de sufletele mari.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devino regele vieţii tale! Joacă rolul principal în viaţa ta!

Kurt Tepperwein în Legile spiritului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de lumină

Muguri de lumină cernuţi din flori de stele
Ce cad ameţitor asupra vieţii mele...
Ei cad înrourat pe floarea tinereţii,
Şi-n brumă alburie la vremea bătrâneţii.

Ei cad în valuri line în orişice destin
Cu harul de iubire şi cu miros de crin,
Iubiri ascunse lasă şi urme de nectar
Şi flori în inimi arse... lăsând în urmă jar.

Ei cad în valuri, valuri pe scena vieţii mele
Lăsând în urmă: gânduri, dureri şi zile grele,
Şi- mi luminează calea cu raze efemere
Şi-mi dau speranţa pură a visurilor mele.

poezie de Nicoleta Liliana Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru artişti

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii.
Durerea din culise nu o ştim,
Doar pentru rolul lor mai suferim...

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Ei schimbă rolul vieţii uneori,
Zâmbesc când doliu-n suflete se lasă
În spatele durerii de acasă.
Circari şi pictori, oameni, au oftat
Jucând un rol anost şi trist, ingrat...
Dar au crezut în ei şi au luptat,
Prin jurământul lor s-au ridicat.

Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Oameni zburând în goana după sori,
Cuvinte-aur, miere-n talisman,
Ocean de stele şi iubire-n dar,
Sângeri pe buze şi săruturi fine,
Un curcubeu, luciri diamantine,
A voastre sunt artişti! Vă aparţin!
De-aceea v-aplaudăm şi vă iubim...

Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată
În lupta şi-n iubirea pentru artă.
Am suspinat... ne-ngenunchiaţi am fost
În zborul nostru lin pentru frumos.
Şi am sădit pe braţe şi în noi,
Altare de lumină pentru voi.
Un curcubeu în fiecare cânt,
Uniţi prin artă şi prin jurământ.

Cutremuraţi de noapte şi de soartă,
Bătând străini în fiecare poartă,
Cu ochii-n lacrimi, drumul ne-am croit
Şi mulţi străini de artă ne-au hulit.
Precum Iisus ducându-şi crucea grea,
Noi am ales a plânge şi-a lupta.
Vulcani am fost, arzând ca o feştilă
În drumul nostru lin către lumină.

Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Când se îmbracă-n umbrele tristeţii
Şi peste pleoape doliul vieţii-şi lasă
Dorul de prunci, de fraţi şi de acasă,
Dorul de buni prieteni, de părinţi,
Se simt firavi, pierduţi, îmbătrâniţi.
Sunt două vieţi şi-un singur suflet parcă
Mereu călătorind pe-aceaşi arcă.

Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii...
Sunt un atom uitat în trenul vieţii,
Un sâmbure ce ţi-a-ncolţit în palmă...
Iubiţi poeţi, trec vamă după vamă
Şi-n rând cu voi, urc treaptă după treaptă.
Ce minunată-i viaţa! Minunată!
Jocuri meschine, ură, gloanţe oarbe...
Călcaţi cu orice risc peste cadavre.

Durerea din culise nu le-o ştim,
Durerea lor cu ei n-o împărţim...
Un vis, o mască, o clepsidră spartă,
Un clopot, poate-un nume şi... o soartă.
Un joc de cărţi, la care cel mai bun
Trişează primul la-nceput de drum.
Artişi cu temeri şi tristeţi deodată
Şi ei iubesc... şi suferă... şi iartă...

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Prin ei ne naştem şi prin ei murim.
O clipă doar şi timpul se opreşte...
Actorul, dintre falduri, ne zâmbeşte.
O reverenţă şi-un sărut fugar...
A mai trecut o zi din calendar
Şi-acelaşi rolul nostru e mereu –
Un mic artist, în viaţă, sunt şi eu.

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Durerea din culise nu le-o ştim.
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii,
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată.
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am cunoscut artişti: poeţi, gravori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!