O draperie de linişte îşi lăsa faldurile să cadă peste scena vieţii, peste actorii ce-şi joacă rolul ireproşabil şi calm.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretarei

Autor cu drept deplin
Peste funcţie şi bâtă,
Şeful are un atu -
E în rolul n-am dă-mi tu.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul greu al tinereţii...

Astăzi joc rolul principal
În episodul vieţii mele
Îmi încep scena cu-n surâs formal
Şi-mi etalez pe rând costumele

Nu am aşteptări măreţe
Deşi m-am regăsit an după an
În zeci de scene de tandreţe
Din zeci de pagini de roman

Astăzi joc pe scena vieţii
Şi rolul este special
Joc rolul greu al tinereţii
În modul cel mai natural

În seara asta spectatorii
Vor privi o scenă mută
Şi poate numai autorii
Simţi-vor partea cunoscută

În seara asta scena e a noastră
Iar partenerul este ideal
Acum vă las pe dumneavoastră
Să trageţi gongul la final...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bine... de mine

Nu vreau să mor de foame peste ani,
Foamea e-n glandă, dar de-o fi să mor,
Dacă de colivă nu am bani,
Vă voi lăsa un bun conducător.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributar, focul verii îşi arunca sclipirile solare peste întregul pământ, peste câmpii de pojar, peste păduri de smarald, peste ape de cleştar însetate... Cu pensula înmuiată în culori aprinse şi vii, smălţuise copacii tiviţi cu aur şi purpură, iar noi, la poale de umbre, poposisem să-i simţim miresmele dulci.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A urmat o zi obişnuită... şi alta... şi alta... Parcă nimic nu se mai întâmpla, doar liniştea căzuse în ploaie de stropi de argint peste lume. O linişte încărcată de lumină şi bucurie.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa umbra durerii să te acapareze. Dacă zâmbeşti, drumul vieţii se va lumina.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instrumente ale destinului, fiecare din noi îşi joacă rolul pe scena lumii cum ştie mai bine.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş dori să fac un salt în timp, peste timp, scopurile vieţii mele ar fi altele, mai nobile, mai înălţătoare.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori, simt alergând odată cu mine,
La maratonul vieţii,
O altă fiinţă asemenea mie.
Să fie o umbră?! Un înger, ori un spirit
Care să reprezinte dublura mea?!
O sosie?
M-aş bucura
Să o ştiu fericită,
Să o văd lumină şi taină ce se va aşterne
Peste sufletul meu.
Paralelismul cu ea
Îmi va da energia de a trece
Peste tăcere şi peste durere...
Să o ştiu bine m-aş bucura,
Dar nici nu ştiu cine e ea.
Cu ea voi alerga până la plus infinit
Şi mă voi întoarce pe pământ,
Spirit liber şi fericit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colac peste pupăză

De acum, peste pupăză colac...
Mă-nsurai, de soacră nu mai scap
Dar nu-i bai, că scapă ea de mine,
Căci o îmbăt, la cârciumă când vine.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul test pentru o fiinţă umană nu este cum îşi joacă rolul inventat de ea însăşi, ci cât de bine îşi joacă rolul pe care i l-a asumat destinul.

citat din Jan Patocka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scena vieţii

A juca teatru nu e greu,
Chiar am încercat şi eu,
N-am jucat ca un actor
Recunosc... sunt amator.
Am vrut să fiu eu şi atât,
Fără nici un şiretlic,
N -am vrut mari actori să copies,
Pe critici să nu-i şochez,
Numai că de-ajuns n-a fost,
M-au criticat fără rost,
Pe nimeni n-am imitate,
De critici dure n-am scapăt,
Ieri ziceau că-s cu capu-n nori,
Azi c-am plâns de multe ori,
Mâine nu ştiu ce să zic,
Orice ar fi, îi contrazic,
Însă eu am o dilemă,
Nu-i aşa că viaţa-i scenă?

În care sunt un biet actor
Ce-şi joacă zi de zi al vieţii rol,

De-s vesel azi şi mâine plâng,
De griji în gânduri îmi pătrund,
Pe scena vieţii, eu, un simplu amator,
Jucând rol după rol ca un actor.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg (15 aprilie 2019)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rolul vieţii

Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.

Joc dramă, însă, de o viaţă,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranţă
Sau vreun ibovnic anonim.

Nu mi-e străină acţiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb şi-a pune drept...

Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când aşteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.

A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi serveşte fericirea
De-a fi vreodată premiant...

S-a ridicat cândva cortina
Şi-n rolul vieţii am păşit;
Se va topi însăşi lumina
De-atâtea lacrimi la sfârşit...

Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Şi rolul trist ce-i viaţa mea.

Va fi - poate - un covor roşu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coşul
Cu laurii de stinsă stea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc actorii

Odihnă veşnică, Ilinca Tomoroveanu

Se duc actorii... unul câte unul,
Rămâne scena goală de valori,
Degeaba bate gongul ca nebunul,
Au dispărut şi ultimele flori.

Se duc actorii... cine să-nţeleagă
Cuvintele din ochii lor închişi?
Ce neputinţa clipei... o reneagă,
Cum o făceau şi ultimii proscrişi.

Se duc actorii... fug înspre cuvinte
Şi-nspre tăceri ascunse în amurg,
Când primăvara veşnicia -şi vinde
Uitărilor... şi ploilor ce curg.

Se duc actorii... teatrul lăcrimează,
Culisele au îngheţat de dor,
Iar timpul duşmănos... avertizează,
În suflet moare zilnic... un actor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări în zare -
frunzele cad peste noi
plouă cu soare

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este actorul căruia îi încremeneşte zâmbetul pe chip, în timp ce-şi joacă rolul pe scenele lumii.

definiţie de Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru artişti

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii.
Durerea din culise nu o ştim,
Doar pentru rolul lor mai suferim...

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Ei schimbă rolul vieţii uneori,
Zâmbesc când doliu-n suflete se lasă
În spatele durerii de acasă.
Circari şi pictori, oameni, au oftat
Jucând un rol anost şi trist, ingrat...
Dar au crezut în ei şi au luptat,
Prin jurământul lor s-au ridicat.

Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Oameni zburând în goana după sori,
Cuvinte-aur, miere-n talisman,
Ocean de stele şi iubire-n dar,
Sângeri pe buze şi săruturi fine,
Un curcubeu, luciri diamantine,
A voastre sunt artişti! Vă aparţin!
De-aceea v-aplaudăm şi vă iubim...

Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată
În lupta şi-n iubirea pentru artă.
Am suspinat... ne-ngenunchiaţi am fost
În zborul nostru lin pentru frumos.
Şi am sădit pe braţe şi în noi,
Altare de lumină pentru voi.
Un curcubeu în fiecare cânt,
Uniţi prin artă şi prin jurământ.

Cutremuraţi de noapte şi de soartă,
Bătând străini în fiecare poartă,
Cu ochii-n lacrimi, drumul ne-am croit
Şi mulţi străini de artă ne-au hulit.
Precum Iisus ducându-şi crucea grea,
Noi am ales a plânge şi-a lupta.
Vulcani am fost, arzând ca o feştilă
În drumul nostru lin către lumină.

Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Când se îmbracă-n umbrele tristeţii
Şi peste pleoape doliul vieţii-şi lasă
Dorul de prunci, de fraţi şi de acasă,
Dorul de buni prieteni, de părinţi,
Se simt firavi, pierduţi, îmbătrâniţi.
Sunt două vieţi şi-un singur suflet parcă
Mereu călătorind pe-aceaşi arcă.

Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii...
Sunt un atom uitat în trenul vieţii,
Un sâmbure ce ţi-a-ncolţit în palmă...
Iubiţi poeţi, trec vamă după vamă
Şi-n rând cu voi, urc treaptă după treaptă.
Ce minunată-i viaţa! Minunată!
Jocuri meschine, ură, gloanţe oarbe...
Călcaţi cu orice risc peste cadavre.

Durerea din culise nu le-o ştim,
Durerea lor cu ei n-o împărţim...
Un vis, o mască, o clepsidră spartă,
Un clopot, poate-un nume şi... o soartă.
Un joc de cărţi, la care cel mai bun
Trişează primul la-nceput de drum.
Artişi cu temeri şi tristeţi deodată
Şi ei iubesc... şi suferă... şi iartă...

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Prin ei ne naştem şi prin ei murim.
O clipă doar şi timpul se opreşte...
Actorul, dintre falduri, ne zâmbeşte.
O reverenţă şi-un sărut fugar...
A mai trecut o zi din calendar
Şi-acelaşi rolul nostru e mereu –
Un mic artist, în viaţă, sunt şi eu.

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Durerea din culise nu le-o ştim.
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii,
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată.
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am cunoscut artişti: poeţi, gravori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!