Am visat aşa

Am visat că mergeam desculţ
picioarele mele ţipau în praful fierbinte al verii
drumul şerpuia de la celălalt capăt al satului
spre casa bunicilor
îngropaţi adânc în pământul începutului şi sfârşitului
Doar zarvă de oameni în jur
un soare arzător
şi câinii aceştia uriaşi
care îmi muşcau până la sânge
degetele picioarelor

poezie de Radu Ovnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte in carlige de rufe

Azi-noapte te-am visat!
Am visat că prindeai
In cârlige noaptea!
O prindeai bine de un capăt
Si de celălalt o prindeam eu,
Să stea întinsă perfect
Să pară noaptea cea mai lungă
Pentru că intrase la aşteptare
Si la dor...
Dar dimineaţa tot a venit!
Si a smuls cârligele
Prinse atât de bine,
Iar noaptea s-a spulberat
Aşa alungită cum era
Si la un capăt eram eu
Cu cârligul în mână
Si la celălalt, tu,
Descumpănit, dar râzând...

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casa umbrelor fierbinţi

Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu ţărănă arsă şi roua nopţii celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconştentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu eşti viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai eşti, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.

Genunchii tăi nu mai ating cerul şi dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.

Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veşnic.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa bunicilor

Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
caii cu ochii calzi
şi-acele capete de copii
ce încremeneau în poveşti,
aidoma frigului lângă astre.
Fiecare îşi aminteşte
acei oameni bătrâni,
ce vorbeau până noaptea târziu
despre viaţa lor,
toată ţărâna acestui veac
o purtau în spate
cu războaie cu tot,
toată ţărâna acestui veac
o aveau în cuvânt.
Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
acel făiniş de eresuri
ce se strecura noapte de noapte
sub felinare,
acei bătrâni tăcuţi
ce veneau de departe
cu hainele bocnă de ger,
se scuturau de zăpadă la uşă
şi călcau prin casă atât de încet,
de teamă
să nu tulbure cu pasul
chipul vreunei zâne,
ce coborâse odată cu ei
din poveşti.

poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi Becali nu este un om cu adevărat caritabil, ci unul interesat. Când el face un bine, este ca găina care după ce a făcut un ou cotcodăceşte aşa de tare încât să fie auzită până în celălalt capăt al satului.

aforism de George Budoi din Aforisme (15 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă

sunt zile întregi în care copacii
stau îngropaţi în mine
înspăimântători şi silenţioşi
în alura lor de uriaşi căzuţi
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ţine vie

agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan şi nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului

şi ei stau îngropaţi în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind
embrioane himerice
cât să inducă pe moment
sentimentul vieţii

şi oameni au...
oameni taciturni
care merg dimineţi la rând în convoaie
există din instinct aruncă harpoane propovăduiesc în orb
în ultimă instanţă testează afectivităţi minore
păstrând ceva din secretele zeilor tragici
excluşi de la sacralitate

trec tramvaie roz
prin poeme galbene-aurii-sidefate
prin naivitatea poetului acesta
ţinând cu dinţii de cuvinte
ca de o linie ferată

[habar n-au ei:
devierea este legică!]

în centrul lumii ploioase
cresc pardesie inocente
dintr-o rădăcină pătrată a inimii
smulse şi aruncate pradă
cosmosului ca o panteră

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea spre casă

Stau în mijlocul unei întinderi de apă
privesc în faţă
nu zăresc pământul,
privesc în spate,
la dreapta, la stânga
pământ nu zăresc.
Am vrut să-mi strig disperarea
şi am privit în sus.
Am zărit o scară
ce şerpuia printre stele.
Am început să urc.
Fiecare treaptă era o oră,
fiecare treaptă era o zi,
un an, un secol...
sus, mai sus urcam,
la celălalt capăt
mă aştepta mama
cu braţele deschise.
Să nu râdeţi, prieteni,
am vrut să cuceresc universul.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrupaţi din tablouri

Întotdeauna un cer oţelit
Peste oameni grăbiţi
Mă face să revin
La fetiţa cuminte
Care doar privea pe geam
Copiii, bunicii, animalele din lanţ.
Miroase atât de frumos a ploaie
Totul e linişte,
Rămân de făcut doar paşii spre casă.
În şanţuri se scurg flori de tristeţe
Pământul absoarbe divinul şi răul, deopotrivă,
Drumul cel bun e pe şoseaua liberă
Pace şi calm transmit copacii,
Frecvenţa satului se dizolvă cumva în eter,
În alte timpuri se strângea în butoaie apa de ploaie,
Era plină de praf şi de binecuvântare,
Acum se împrăştie peste tot şi, în toată risipa asta
Drumul se pierde până la casa ultimului ţăran.
Sub un pridvor, bătrânul are în colţul ochiului
Ultima lacrimă a generaţiei lui.
Sunt nişte tablouri pe lângă care fugim,
Am ieşit din pânza aceea şi observăm că pielea ni se schimbă, gândurile, credinţa,
Ne agăţăm de câte un copac din tablou, o căsuţă de lemn, o piatră,
Dar nu ne rămâne decât să privim cum ploile ne alungă spre vieţile noastre,
Devenim observatori discreţi, poate nostalgici,
Originile se amestecă într-o expoziţie de tablouri,
Plecăm de acolo bulversaţi ca dintr-o maternitate,
Ne grăbim paşii spre case,
Suntem toţi oamenii ăia care aleargă,
Peste noi, un cer oţelit.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În copilărie, îl imitam pe Bunicu', mergeam mult desculţ; el îmi spunea că doar aşa simţi ce-ţi spune Pământul. Rostea acel cuvânt ca pe numele unui prieten, de aceea îl scriu cu majusculă.

citat din Dinu Mititeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai ochii aceştia

aiurea să îţi oferi dragostea ca pe un bibelou dintre acelea
de care cineva are casa plină
sau ca pe un vas lucrat fin din aur curat
doar ca să fie retopit
în cel mai bun caz
în loc să îşi atingă de el cineva buzele însetate

dacă aş purta ochelari tocmai aş vrea să îi şterg migălos
pentru că se abureşte orizontul
de nu mai văd ce e dincolo

şi nu am nici lentile de contact numai ochii aceştia
numai degetele

e prea cald în casa mea
neapărat o să plouă
trei zile după aceasta o să fie telefoanele deconectate şi frig

apusul din fereastra mea apusul ca o inimă de leu înjunghiată
sau ca o bancnotă de

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu rele şi bune

Picioarele tale
Şi-ascund în sandale
Secreta venire
La mine-n iubire.

Şi buzele mele
Sărută curele,
Secretă, sub ele,
Simţind a ta piele.

Sub care, secret,
Pulsează încet
Un sânge iubit,
Spre mine pornit.

Ce-i drumul, iubire?
O piele subţire,
Sub care, spre mine
Piciorul tău vine.

Să fie-ncălţat,
Secret sărutat.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai lăsat visul drept iubire

trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
şi vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine

lacrimi picurate-n deşertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopţi de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut şi poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie

dar prin ceţuri de praf şi de pulberi şi-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
şi-n alb de zări înveşmântată cu triste-ntise braţe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veşmânt de iubire

nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
şi lacrimile de nisip fierbinţi lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat şi-mi laşi, cel puţin visul, drept iubire

poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

of
câtă umilinţă în clipa pe care cred
că am trăit-o până la capăt...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată şi-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari beţivi din New Orleans.

Un beţiv are o sticlă şi-o valiză
Şi o pereche de cărţi de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp şi de noroc.

Mama are grijă de ceilalţi copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăieşte în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăţ,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătuşe şi lanţuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă aşteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

am decis
să trăiesc viaţa mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
şi voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu poveşti banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri

de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
şi fără alte explicaţii
pentru că
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare şi apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldaţi
ce nu se târăsc în faţa vieţii
şi nici a morţii

de azi
am decis
să trăiesc viaţa mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

te iau de mână din celălalt capăt de oraş
pe o mică stradă din cer
de fiecare dată e altfel
azi drumul e o groapă fără margini

între tine şi capătul zilei e o limită
o simplă atingere a mâinii e o risipă
adâncul ţipă într-o ceremonie albastră
degetele devin franjuri de zăpadă

e o linişte de frunze şi nori
lipseşte dragostea sunetelor
răbdarea dospită şi amăgitoare
lipseşte drumul închinat nouă
azi e o zi fără noi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trageţi de o funcţie (de conducere) ca de capătul unui elastic, care, odată scăpat, vă va pocni sigur peste degetele mâinii cu care ţineţi celălalt capăt.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi da Pământul înapoi un minut

la buzele mării am învăţat să sărut
şi totul în jur a rămas amuţit un minut
m-am învârtit pe călcâie
până când picioarele mi-au luat foc
dorinţe, dorinţe
ce nu voiau nicicum să dispară
fugeai, fugeam cu Soarele-n zenit
gelos, Pământul şi mai cu zor s-a rotit
să nu ne vadă, în plină zi, regăsirea

desenam inimi pe toate urmele
mesaje, pasaje, vestale, piedestale
le săgetam şi sângele curgea-n pocale
mă îmbătam ca musca de oţet, agale

paşii îmi sfîrîiau pe nisipul fierbinte
făceam doi metri înapoi şi unul înainte
corpul meu întreg parcă era o torţă
dar mă ţinea pe loc nemaivăzuta forţă
întindeam degetele ca un balaur cu zece capete
Soarele, nepăsător
începea spre alte ţinuturi să scapete
---
îmi doresc să ne mai întâlnim o dată
aşa cum merităm
şi cum visăm:
la buzele mării am învăţat să sărut
chiar acum voi da Pământul
înapoi un minut

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!