Ancuța Morar

Întrupați din tablouri

Întotdeauna un cer oțelit
Peste oameni grăbiți
Mă face să revin
La fetița cuminte
Care doar privea pe geam
Copiii, bunicii, animalele din lanț.
Miroase atât de frumos a ploaie
Totul e liniște,
Rămân de făcut doar pașii spre casă.
În șanțuri se scurg flori de tristețe
Pământul absoarbe divinul și răul, deopotrivă,
Drumul cel bun e pe șoseaua liberă
Pace și calm transmit copacii,
Frecvența satului se dizolvă cumva în eter,
În alte timpuri se strângea în butoaie apa de ploaie,
Era plină de praf și de binecuvântare,
Acum se împrăștie peste tot și, în toată risipa asta
Drumul se pierde până la casa ultimului țăran.
Sub un pridvor, bătrânul are în colțul ochiului
Ultima lacrimă a generației lui.
Sunt niște tablouri pe lângă care fugim,
Am ieșit din pânza aceea și observăm că pielea ni se schimbă, gândurile, credința,
Ne agățăm de câte un copac din tablou, o căsuță de lemn, o piatră,
Dar nu ne rămâne decât să privim cum ploile ne alungă spre viețile noastre,
Devenim observatori discreți, poate nostalgici,
Originile se amestecă într-o expoziție de tablouri,
Plecăm de acolo bulversați ca dintr-o maternitate,
Ne grăbim pașii spre case,
Suntem toți oamenii ăia care aleargă,
Peste noi, un cer oțelit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.

Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeași cafenea, chiar dacă mai am și acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar șoferul știe să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
și această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început și nici
sfârșit. Este mișcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia și zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitați similare și aparențe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Îngerul luminii

Drag copile, înger al luminii
- Vino, să ne prindem de mână!
Unde frigul, întunericul sau durerea nu există.
Este doar lumina în zbor, spre nemurire
O flacără de iubire se va aprinde
Și spiritele noastre vor aduce armonie
Bunăstare, creație divină și profeție.
O liniște de cristal se așterne peste poteca vieții
Un cavaler ne întâmpină la poartă
Și ne deschide o casă plină de bunătăți
O casă de vis, plină de jucării, prăjituri.
Deschide-ți inima cu dragoste sublimă
Până devine o pasăre Colibri.
Să fie ca o lumină deschisă spiritelor
O magie desprinsă din întunericul fad
Fetița ascultă desene pe prag
Copiii aleargă la case înapoi
Potecile zboară în fața lor, spre rai
Este un cer, plin de stele strălucitoare
Și-o maica le deschide ușa sufletelor
Până devine magie spre necunoscut
Regina adoarme prin lanul de grâu.
Visează la un alt destin....
Iubire, creație, vis... înflorire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Diluvii

s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraș. forțele noastre au slăbit.

// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creștem speranțele la loc//

e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.

marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supraviețuirii.

aici în dreapta e căsuța noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru neliniști i-am pus pe gură.

aparatele pentru suportul vieții le vom deconecta cândva,
dar nu azi.

azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
și privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuța noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,

aș dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aș visa o ploaie de parașutiști acostând pe un țărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.

doar soarele mai poate face asta. o extincție din care să
nu mai putem ieși decât goi / arși
dar cu inimile curate & blânde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculț
pe o stradă cu dus și-ntors
și nu știu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
și trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
și mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
și-i atât de liniște
că nu-mi aud nici pașii
nici gândurile
și nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

și mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
și frigul țipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea mustește a renunțare

apoi vin ușile...
ușile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniștea asta obositoare
ce mă face să țip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simțământ
și nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
și atunci îmi revin
și încep să te caut
printre trecătorii grăbiți...
ca un pieton desculț
circulând pe o stradă imaginară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ancuța Morar

Cristalizare

într-o singură piatră
mișcarea galileo galileică
sub impulsul respirației noastre
ne cristalizează aripile
în atomi de siliciu albastru
nanoparticule din inimă
navigatori fără ceasuri
prin toate venele calde
calătoresc spre tine
pentru totdeauna în ultima cădere
vom fi materie ocrotită de lună
ne vom transforma în pământ
din care copiii noștri
contruiesc casa speranței
în lumea de dincolo
afară e lumină îmi sparge retina
încă de pe acum iubesc anorganic
tot ceea ce va rămâne din tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spre final

De la o vreme
Îți irosești setea buzelor
Cu apă de ploaie,
Pașii tăi șovăielnici
Uită deseori drumul spre casă.
Ieri ai uitat pe noptieră
Albumul cu amintiri frumoase
Și focul stins în sobă;
Iubirea noastră doar fum
Irosindu-se prin livada
cu meri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuiește noaptea
la geam
cu aripi subțiri

să nu plec
să nu pleci
cu toți copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porți
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculță
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Drumul lacrimii

Liniștea din cer coboară
Peste răni ca un balsam
La bursa sorții un Sesam
Falimentând, mai înfioară

Și numai una din viori
Își frânge zborurile toate
Că doar o lacrimă mai poate
S-arate drumul spre comoară

Din înalturi priveghează
Iubirea Lui ca un Părinte:
Mijlocește Doamne sfinte
Drumul lacrimii spre oază!

poezie de din Autportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Întotdeauna oameni

întotdeauna căutăm ceea ce ne lipsește
și renunțăm la ceea ce ne lipsește mai mult
întotdeauna privim mai departe
și reușim să fim cu-atât mai departe
de noi înșine
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi
și mâine vom fi căutători de comori în trecut
întotdeauna facem aceleași greșeli
și găsim întotdeauna o scuză:
a greși e omenește și totuși
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr
și cochetăm mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
și până la urmă ne plictisim de atât romantism
și suntem pragmatici până la
înalta trădare
ne vindem sufletele și ne culcăm pe laurii
nimicniciei
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frică de moarte
și frica ne taie elanul în mici respirații
întotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
și niciodată nu încercăm
să fim veșnici

poezie de din 33 bis (2008)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor și peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streașina pică.

De pe pomi se rupe gheața,
Crengile cad la pământ,
Bradul își sfârșește viața,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieși afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârțâie grinda.

O platoșă de scut e gheața
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârșească viața.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinși de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroși,
La fereastră toți sărim.
Din norii negri, pufoși,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veșmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dana Logigan

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
și piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morții noastre.
cine știe câți vor mai fi pe mal
și se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu și-or fi savurat și ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
și ne naștem mai înțelepți
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimeni nu poate face pentru copilași ceea ce fac bunicii. Bunicii împrăștie un fel de praf de stele peste viețile micilor copii.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Roots: The Saga of an American Family Paperback" de Alex Haley este disponibilă pentru comandă online la 82.99 lei.

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Și zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, și-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veșnic ne grăbim.
Trebuie să facem și una, și alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă și trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu și de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar ființe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul și trupul ni le obosim
Si scânteia vieții, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideți să trăim iar, cu-adevărat!
Haideți să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni și să știm ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naște sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a ști când viața ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârșit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Și nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Proza. Opere complete vol 3" de Angela Marinescu este disponibilă pentru comandă online la 31.50 lei.

Rugă și ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
și praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi și noapte

Cum plouă, Doamne, des și mult,
peste clădirile bălțate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălți și-s tulburate

Pământul e acum noroi
și se lipește pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
și cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
și câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulți aduși azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ceilalți oameni din noi

mă primeai la tine
din ce în ce mai rar
tăcerile tale erau tot mai apăsătoare

din streșini de zinc picura nepăsătoare
o ploaie
numărându-mi pașii
dintr-o clepsidră
tot mai departe de tine

și mă întrebam
cum se mai întorc păsările călătoare
în același copac părăsit cândva
într-o zare
iar oamenii se închid
într-o uitare absconsă
neavând măcar curajul să facă
un semn de rămas bun
celorlalți oameni
în care s-au preschimbat
peste noapte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu și tinerețea,
La fel ca voi!
Și am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogați,
Dar totusi ne mână dorința de a ne îmbunătăți puțin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forțată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiți!
Prietenă îți este decât noaptea...
Cu ea tu te trezești,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viață mai bună.

Mergem să muncim pământul altor țări...
Și pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Și brațe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii și părinții altora,
Cei pe care suntem obligați să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noștrii părinți și copii,
Cine are pivirea ațintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de mașină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poți avea în țara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinerețea este bogăție...!
Un chip mai vechi, o față suferindă, o mașină, câțiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaște,
Curioși și necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoși și încă au părinți... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-ați făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână și-ți arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi și casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut și ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învățând să mergi
Și unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo strălucește
Cenușa unor suflete-ntrupată
În stele. Și acolo se ivește
Spre veșnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea și destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa și ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoșilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad și sori de jar.

Se scurg din cer spre nația română
Luceferi, înțelepți și temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo strălucește
Cenușa unor suflete-ntrupată
În stele. Și acolo se ivește
Spre veșnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea și destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa și ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoșilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad și sori de jar.

Se scurg din cer spre nația română
Luceferi, înțelepți și temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fratele meu încă aleargă ca ploaia

Oasele și rinichii fratelui meu trebuie să fie acum
la plimbare undeva, transplantate în alți oameni,
poate în ploaia persistenta din ora de dinaintea răsăritului.

Fiecare picătură de apă conține moleculele de apă
ale ființelor care au trăit odinioară, acum descompuse,
transformate în gheață și în abur, apoi în nori.

Curând fostele picături de ploaie se vor plimba pe străzile orașului,
curând viitoarele picături de ploaie vor păși printre
ramurile căzute din copaci, peste fisurile din lut.

Undeva în această lume stropii de ploaie
au format fundamentul de apă din trupul fratelui meu –
și al lui Pascal, de asemenea, veacuri în urmă.

Și totuși aceste ploi nu sunt ei întru totul;
lichidul insensibil care cade ( doar răpăit și ochiuri de apă),
acoperă, se întinde, alergă în râuri învolburate,

așa cum fratele meu obișnuia să alerge în zori
cu pieptul gol, sub bobocii apei,
cățărându-se pe crengile desfrunzite ale copacilor,

pe străzi de culoarea ocrului, numărând pașii,
sărind peste băltoace urmărit de norii
care promiteau să aducă ploaia în următoarele minute.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook