
De azi
am decis
să trăiesc viața mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
și voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viața mea
e viața mea
și îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu povești banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri
de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
și fără alte explicații
pentru că
viața mea
e viața mea
și îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare și apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldați
ce nu se târăsc în fața vieții
și nici a morții
de azi
am decis
să trăiesc viața mea
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre moarte, poezii despre cuvinte sau poezii despre armată
Citate similare
Ca o mare furtunoasă...
Ca o mare furtunoasă Doamne mi-a fost viața
Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi fața
Numai singuratici pașii, numai rece locul
Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.
Ține-mă mereu dulce Dumnezeu
Lângă sânul Tău
Până voi gusta fericire mea
La lumina Ta.
Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare
Pentru slava și izbânda vieții viitoare
Și nu-i stare mai cerească în această lume
Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.
Fie cât de furtunoasă și de grea viața
Vrem să trecem drepți prin toate către cer cu fața
Fericiți mărturisindu-L pe Hristos prin cruce
Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre fericire
- poezii despre cruce
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre foc
Adăpost
De tăcerea e mai lină ca marea,
Și în viața ta nu sunt toate ok
Tot ce ai de făcut e sfidarea,
A ce-i trist și fără de temei!
Nu vreau să trăiesc înc-o dată
Tot ce viața râzând mi-a luat,
Îi văd plânși, pe mama, pe tata,
Si iubita ce-un sărut mi-a furat.
Acum sunt singur în astă lume,
Iar povara îmi e tot mai grea
În gâtlej simt colții unei pume,
Perfid mă sufocă lumea cea rea.
Nici nu vreau să calc jurăminte
Nu am de gând să rămân dator,
Merg cu grijă printre morminte,
Să-mi odihnesc trupul cel gol.
În curând se va așterne uitarea,
Toată viața va fi fost fără rost
Iar eu termin la timp recitarea,
Și-mi găsesc sub pământ adăpost!
poezie de Alex Dospian (21 iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iubesc pădurea. Îmi place să trăiesc în liniștea pădurii, pentru că acolo pot vedea viața. Viața mea, viața plantelor, viața animalelor și a păsărilor care cântă bucuria vieții.
Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață, citate despre păduri, citate despre zoologie, citate despre păsări, citate despre plante, citate despre muzică, citate despre iubire, citate despre bucurie sau citate despre botanică
Când orizontul e senin
Pe cerul fără nori,
În lungul drum al vieții,
Am văzut de multe ori
Zorii dimineții.
Și tot de atâtea ori
Soarele a răsărit,
Poleind frumoșii zori
De când pe lume-am venit.
Când orizontul e senin,
O splendoare-i dimineața.
Cerul vieții e sublim.
Ți se luminează fața.
Cu asemenea trăiri
Viața mi-a fost luminată.
Am avut multe-împliniri.
Așa mi-a curs viața toată.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre nori, poezii despre frumusețe sau poezii despre Soare

Inevitabilul curs
cineva mă împinge spre bătrânețe
e împotriva a tot ceea ce simt
o netrăire continuă
de la secunda aceea când am decis să-mi pietrific inima
văd bărbați de foc
înfășurați în zâmbete prefăcute
și nu-mi spun nimic
aerul lor ridicol mă face să cred
că nu am ce pierde
cineva mă împinge spre bătrânețe
cum ai împinge o barcă pe mare
și valurile înspumate
îmi spală urmele tinere din privire
cine sunt eu să cred că va fi altfel
că moartea mă va ocoli
și viața își va schimba cursul
că mă voi întoarce până în copilărie
apoi o voi lua de la capăt
ceva mă împiedică să fac toate astea
poate o stâncă sau un râu
care curge numai la lăsarea întunericului
dinspre tinerețea consumată în grabă
cineva mă strigă pe nume
și eu nu mai răspund
aleg să îmi îngrămădesc restul zilelor
în pieptul deschis pentru o nouă viață
cineva îmi arată drumul
și mă las în voia sorții
ca orice muritor
ce-și așază lacrimile în cutiile de lemn
poezie de Any Drăgoianu din Orașul unui singur poet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre stânci, poezii despre secunde sau poezii despre schimbare
Nu am decis să fiu fotograf, viața mi-a oferit această șansă.
Lucian Hașa (15 decembrie 2017)
Adăugat de Lucian Hașa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fotografie
În ajunul execuției
În ziua sărbătorii paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinerețe broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată n-am strâns decât neghină;
Binele mi-e nădejdea-n câștigul ce-o să vină.
Nu văd soare deși mai e până la asfințit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
Cine-am fost s-a auzit deși nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut deși frunza mi-e încă verde;
Tinerețea mi s-a risipit deși bătrân eu nu-s;
Văd lumea deși lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieții mi s-a rupt deși n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
Mi-am vazut moartea de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viața și-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această țară știind că îmi va fi mormântul;
Și-acum eu mor, deși chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin și, totuși, de nectar golit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre verde, poezii despre sărbători, poezii despre sfârșit, poezii despre recoltă sau poezii despre naștere
Nu prea am avut timp
Timp ca să rămân în viață
nu prea am avut.
Lovituri primite-n față
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
și-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viața,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat fața.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viața
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineața,
vine fără să o chemi.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre cadouri, poezii despre bunătate sau poezii despre ajutor

Viața este oportunitate, folosește-o. Viața este frumusețe, admir-o. Viața este un vis, realizează-l. Viața este o provocare, înfrunt-o. Viața este un joc, joacă-l. Viața este o promisiune, realizeaz-o. Viața este tristețe, depășește-o. Viața este un cântec, cântă-l. Viața este o luptă, accept-o. Viața este o tragedie, înfrunt-o. Viața este o aventură, îndrăznește. Viața este noroc, fă-ți-l. Viața este viață, luptă-te pentru ea.
citat celebru din Maica Tereza
Adăugat de Dana Tureac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Maica Tereza despre viață, citate despre tristețe, citate despre tragedie, citate despre promisiuni, citate despre noroc, citate despre frumusețe sau citate de Maica Tereza despre frumusețe
Capăt de drum
Ajungem, iubito, la capăt de drum
- L-am mers ostenind împreună -
E ziua-n amiază și n-ar fi acum
Momentul eclipsei de lună.
Am mers zâmbitori, lăcrimând în ascuns,
Fumând amândoi o țigară,
Durerea infamă în noi a pătruns,
Dar asta e ultima oară...
O teamă ingrată că drumul e greu
Te-a prins prea ades de picioare ;
Zâmbirea amară din strigătul meu
Te-a dus înc-o vreme spre soare.
N-ai vrut să mă crezi că sunt duhul cel bun
Din lampa secret-a iubirii ;
Cu inima stinsă mai pot să îți spun
Că plec pe alt drum al 'plinirii.
Mă-nchid în clepsidra răstimpului dus
Să număr secunda rămasă ;
Sfârșjt e și drumul și viața s-a scurs
Și dorul de vise mă lasă.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (15 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre picioare, poezii despre numere sau poezii despre miezul zilei
Trăiesc viața în culori
Sunt momente de neuitat,
lucruri inexplicabile
și oameni incomparabili...
Trăiesc viața în culori
cufundată în momentele emoționale
cu preocupările cotidiene,
ceea ce ne poate face
să ne gândim la trecut
ca la un manual
și la viitor ca răsplată
a ceea ce a fost bun.
Suntem cu toții prea reci,
cu o anumită duritate.
Dacă totuși vrem să vorbim,
să spunem ceea ce simțim
atunci lucrurile ar fi mai bune.
poezie de Eugenia Calancea (13 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre viitor, poezii despre răsplată sau poezii despre culori

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viața pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilințe usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile și gusturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm... Marele succes al vieții mele e că am reușit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viața destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eșec. Însă n-a fost.
citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre succes, citate despre schimbare, citate despre răsplată, citate despre nemulțumire, citate despre meserii, citate despre libertate sau citate despre lene
Nu viața este datoare la mine, ci eu trebuie să o trăiesc frumos!
Elena Stan
Adăugat de Elena Stan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Elena Stan despre viață sau citate de Elena Stan despre frumusețe
Virginia Woolf: Sunt nerecunoscătoare? Mă faci nerecunoscătoare? Viața mi-a fost furată. Trăiesc într-un oraș în care nu îmi doresc să trăiesc. Duc o viață pe care nu îmi doresc să o duc. Cum s-au întâmplat toate acestea?
replică din filmul artistic Orele
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre oraș, citate despre nerecunoștință sau citate despre dorințe
Viața se poate să nu fie simplă. Dar moartea ar fi putut să fie mai simplă, dacă la un moment dat ne-am fi decis să ne sinucidem. Ăsta e punctul nodal: Când trebuie să fim în stare s-o facem? Cioran nu a fost în stare.
Friedgard Thoma în Pentru nimic în lume (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte sau citate despre Emil Cioran

Litigiu
Nu-i sunt datoare vieții! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să țin fruntea sus spre ea,
Eu aș împinge-o-ncolo cu piciorul
Și mi-aș vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binișorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?
Nu-i sunt datoare vieții; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă și iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.
De-aceea am tristețea ca redută
Și dragostea din versuri absolută.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre poezie

George Gray
Am contemplat de multe ori
Marmura care a a fost sculptată pentru mine
Un velier cu pânzele strânse acostat într-un port.
Într-adevăr, el nu reprezenta destinația,
Ci viața mea;
Pentru ca mi-a fost oferită dragostea și eu am ezitat gândind la deziluzie;
Tristețea a bătut la ușa mea, dar mie mi-a fost teamă;
Ambiția m-a chemat, dar n-am îndrăznit să arunc zarurile,
Deși în tot acest răstimp doream ca viața mea să aibă un sens.
Acum știu că noi trebuie să ridicăm, desfășurând, velele
Și să ne prindem în vânturile destinului
Spre oriunde acestea ar conduce nava.
A căuta un înțeles în viața cuiva poate sfârși în nebunie,
Dar viața fără sens este tortura
Neliniștii și a dorinței fără contur
Este nava tânjind către mare și totuși temătoare.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre dorințe, poezii despre zaruri, poezii despre vânt, poezii despre sculptură sau poezii despre nebunie
Regret...
Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viața mea,
De ce acum, de ce așa!
De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.
Și nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viața mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.
Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătorește.
El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Și Mi-a șoptit de viața mea,
Punând pe cer încă o stea.
Am înțeles atunci că-n viață,
Nu-s toate bune de povață,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvățăm.
Ne alergăm printre cuvinte,
Și nu vrem să luăm aminte,
Că viața trebuie trăită,
Și nici o clipă irosită.
Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poți privi spre ele,
Și-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.
Deci ține-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Și alții nu vor mai veni.
Azi am vorbit cu Dumnezeu
Și Mi-a vorbit de viața mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.
poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi sau poezii despre gânduri

Vreau să fiu viu și să trăiesc viața ce-o simt mișcând în mine, să cunosc fiece clipă până la capăt.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Andreea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Khalil Gibran despre viață, citate despre cunoaștere sau citate de Khalil Gibran despre cunoaștere

Vreau să fiu viu și să trăiesc viața ce-o simt mișcând în mine, să cunosc fiece clipă până la capăt.
Khalil Gibran în scrisoare către Mary Haskell (iunie 1912)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!